Despre tiraje şi ediţii bibliofile în Nautilus

A apărut Nautilus-ul cel nou, cel de-al 23-lea. Editorialul lui Mike se intitulează, pluguşoristic, „Acuşi anul se sfîrşeşte…” şi e o trecere în revistă a împlinirilor şi neîmplinirilor din F&SF-ul de la noi, la sfîrşit de an. Un bilanţ din care am reţinut că:

Millennium Press şi-a găsit, dacă nu cadenţa, atunci măcar nişa din interiorul nişei: proza scurtă. Se pare că avem o editură care şi-a făcut din proza scurtă o specialitate, şi amintesc aici cele trei antologii, volumul lui Doru Stoica şi nuvela lui Sebastian A. Corn.

Me very proud. Tot legat de Millennium Press, vă semnalez şi recenzia lui Liviu Radu la primul volum al Cronicilor Apocalipsei: Supravieţuitorul. Scrie Liviu:

avem de-a face cu un roman fără mari pretenţii, tocmai bun pentru un scenariu de film de categoria B. Adică o carte pe care poţi s-o citeşti ca să te destinzi şi să nu-ţi faci probleme.

…ceea ce am şi intenţionat atunci cînd am ales spre publicare acest volum. În sfîrşit, v-aş mai îndrepta şi spre ediţia cea nouă a rubricii mele, „Outsider”, unde am abordat un subiect care mă frămîntă de-o vreme încoace: tirajele de la noi şi oportunitatea unor ediţii bibliofile. Mi-am început articolul cu o confesiune:

Îmi plac cărţile. Ba nu, e prea puţin spus; iubesc cărţile! Am avut marele privilegiu să mă nasc într-o casă cu cîteva mii de de volume, strînse de tata încă de pe băncile şcolii şi de bunicul meu, în cei peste patruzeci de ani cît a lucrat în învăţămînt. Nu-i aşadar o întîmplare că, de mic, am preferat o lectură tihnită unui fotbal sau televizorului. Dragostea aproape obsesivă pentru tot ce înseamnă carte mi-a modelat viaţa, deopotrivă cea profesională şi cea personală. Prin urmare, ca orice bibliofil care se respectă, am început – deîndată ce confortul material mi-a permis acest lucru – să colecţionez cărţi avînd semnătura autorului sau chiar autografe personalizate, cărţi-obiect sau cărţi rare. Adăugînd această patimă celei pentru science fiction şi fantasy, e de înţeles că această arie a literaturii mi-a adus cele mai multe satisfacţii şi în calitate de colecţionar.

Mai sînt şi altele de citit în Nautil, dar am să vă rog să parcurgeţi voi sumarul. Eu mă duc la TV să caut un post de ştiri şi să pîndesc o redifuzare a înregistrării momentului în care Geoană îşi recunoaşte înfrîngerea.

Lorena Lupu, Mirel Palada şi Liviu Radu la Prospectart

Luni 14 decembrie 2009 la ora 18.oo, la Observatorul Astronomic Popular „Amiral Urseanu” din bulevardul Lascăr Catargiu nr. 21 (fost Ana Ipătescu),  are loc o noua întrunire a cenaclului literar ProspectArt. Vor citi: Liviu Radu – “Mahmureală, maniere şi molii” (povestire); Cristian Mihail Teodorescu – „Electronii sînt mai deştepţi decît noi” (povestire) şi, în premieră pentru cenaclul Prospectart, Lorena Lupu, un fragment din volumul său HYDE PARK. De asemenea, Mirel Palada va vorbi despre  opera lui Robert Holdstock şi va citi traducerea proprie a povestirii „Maracinele” a recent decedatului autor. Sînt aşteptaţi cu braţele deschise toţi iubitorii de science fiction şi fantasy, fie că sînt scriitori sau doar simpli fani.

Cam aşa sună anunţul făcut public în urmă cu aproximativ o săptămînă. Şi pentru Millennium Press e o premieră, deoarece, dintre cei patru lectori anunţaţi, trei au publicat de curînd la noi (Lorena, Liviu şi Mirel, autor al extraordinarei povestiri „Pîndarul” din antologia MILLENNIUM 2: ŞASE ANI DE FICŢIUNI). Aştept cu interes relatările de la cenaclu şi, mai ales, impresiile Lorenei după ce se va confrunta cu publicul exigent de la Prospectart şi regret sincer că n-am să pot participa. Sounds like a lot of fun.

Şi, că tot veni vorba de Lorena, numărul curent (decembrie 2009) al revistei Femeia conţine un pictorial realizat de Adrian Stoicoviciu, din care puteţi admira cîteva sample-uri pe blogul Lorenei, aici.

Internaţionala uniformizaţilor

Întotdeauna am detestat uniformele şi tot ceea ce este asociat cu ele. Mi-am tîrît zilele de-a lungul a nouă luni şi trei zile de armată, urîndu-mi cu patimă ofiţerii şi umilinţele pe care le-am îndurat. Îi detest şi-acum, după mai bine de douăzeci de ani. I-am rîs în nas cumnată-mii atunci cînd, după ce-am absolvit, s-a chinuit vreme de aproape o lună să mă convingă că aş putea cîştiga bine de tot devenind poliţist de frontieră. Din fericire, pînă la urmă a lăsat-o baltă. Acum, la vîrsta presupusă a unei mai mari înţelepciuni şi beneficiind de o mai mare cunoaştere umană, sentimentele faţă de absolut tot ce poartă uniformă şi deţine o poziţie de autoritate sînt neschimbate: poliţiştii, vameşii, militarii sînt, în opinia mea, în majoritatea lor covîrşitoare, nişte indivizi limitaţi în gîndire, chinuiţi de un amestec de complexe de superiortitate şi inferioritate, cu un IQ serios handicapat. Altfel, n-ar fi îmbrăţişat o carieră care le cere, prin însăşi natura ei, să asculte de superiori adesea mai stupizi chiar decît ei înşişi şi să poarte o ţinută anume pentru a fi capabili să-şi exprime autoritatea. Sigur, am cunoscut şi excepţii, dar acestea nu fac decît să întărească regula.

Peter Watts

Pînă de curînd, sub influenţa lecturilor şi a aparenţelor constatate de visu în cursul călătoriilor dincolo de graniţă, credeam că toate cele de mai sus sînt valabile doar pentru uniformizaţii de la noi, sau în mult mai mare măsură pentru ei. Se pare însă că există o Internaţională a uniformizaţilor, iar cea mai recentă dovadă în acest sens e un incident petrecut în Michigan, la graniţa americano-canadiană, unde scriitorul Peter Watts, care se întorcea în ţara de baştină după un drum pe teritoriul Statelor Unite, a fost oprit de o patrulă a poliţiei de frontieră americane, legitimat, iar maşina (închiriată) pe care o conducea a fost supusă unui control amănunţit fără nici un motiv aparent. Cînd scriitorul a încercat să afle care erau motivele pentru care fusese oprit, a fost lovit, agresat cu un spray iritant şi, în cele din urmă, aruncat în închisoare sub acuzaţia de sfidare a autorităţii. Laptopul şi stickul de memorie i-au fost confiscate şi, cînd în sfîrşit i s-a dat drumul, a fost expulzat în Ontario doar în cămaşă, în timp ce afară îşi făcea de cap cea dintîi furtună de zăpadă a iernii canadiene. La ora actuală, Watts a fost anunţat că va fi judecat pentru sfidarea autorităţii şi riscă o pedeapsă de pînă la doi ani închisoare. De ce? Fiindcă a îndrăznit să întrebe de ce era supus unui control arbitrar. Şi toate astea se petreceau în ziua în care Obama îşi primea Nobelul pentru pace…

Au scris despre incident Cory Doctorow în BoingBoing, John Scalzi pe blogul său Whatever şi Peter Watts însuşi, aici. S-a creat o emulaţie online în jurul scandaloasei întîmplări şi s-a decis trimiterea de donaţii în contul de Paypal al lui Watts, pentru a-l ajuta să facă faţă cheltuielilor legate de procesul care va urma. Sute de comentarii indignate însoţesc relatările incidentului, iar donaţiile au început să curgă. Să sperăm că, în cele din urmă, i se va face dreptate, iar poliţiştii de frontieră vor fi obligaţi să-şi regrete abuzurile.

În ce mă priveşte, după un schimb de mesaje cu Cory Doctorow, am decis de comun acord azi-dimineaţă ca toate drepturile financiare ce-i revin lui Cory pentru viitoarele-i contribuţii la revista pe care o pregătim să fie vărsate în contul lui Peter Watts. Nu-i cine ştie ce, dar măcar atît se poate face. Dacă vreţi să donaţi şi voi ceva pentru a-l ajuta pe Watts, aveţi mai sus linkul la contul să de Paypal. Sau puteţi să-i cumpăraţi cărţile, dînd click pe titlurile de mai jos.

Nu cred că am să mă grăbesc să fac prea curînd vreo vizită în State. Dacă vreau să am de-a face cu indivizi în uniformă brutali, găsesc destui pe plaiurile mioritice.

Cîte ceva despre Peter Watts: este doctor în biologie şi, în calitate de scriitor SF, a publicat trilogia formată din romanele STARFISH, MAELSTROM şi BEHEMOTH şi romanul BLINDSIGHT, nominalizat la Hugo. Toate acestea, laolaltă cu o mulţime de povestiri, pot fi citite gratuit aici, în format PDF, sub licenţă Creative Commons.

Happy birthday, Dr. Draia!

Să tot fie vreo 23 de ani şi ceva de cînd ne cunoaştem, şi de-atunci ne tot ciocnim unul de altul, pe unde nici nu ne-aşteptăm. Şi ne face plăcere. Prima oară ne-am văzut la o sesiune naţională de comunicări ştiinţifice pe cînd eram elevi, în 1986; el „comunica” la istorie, eu la franceză. Am nimerit să fim colegi de cameră. Eram printr-a unşpea. Am stat o săptămînă la Braşov (era vara, prin iulie) şi ne-am descoperit pasiuni comune pentru science fiction, beutură şi gagici. Vreo doi ani mai tîrziu ne-am nimerit împreună la Costineşti. Nu ştiu dacă el îşi mai aduce aminte multe, eu ţin minte doar că ne-am făcut veacul pe plaja dinspre epavă şi seara în Ring şi la Vox şi că-i făcea ochi dulci soră-mii. (care-i era colegă de breaslă). Eram tineri şi proaspăt deveniţi studenţi şi probabil că e mai bine că nu ne-aducem aminte în amănunt de cele înfăptuite atunci. După aia a fost coleg de rezidenţiat cu ex-cumnatul meu, încă o legătură  neaşteptată. Prin ‘96-’98 ne-am văzut an de an la Timişoara la sindrofiile helioniste; în perioada aia l-am îmbogăţit cu oarece albume BD franţuzeşti. Pornografice, desigur. Apoi au mai trecut nişte ani.  Ani în care l-am văzut mai mult la televizor (e coordonatorul SMURD-ului de la Sibiu şi dădea mereu interviuri cînd se întîmpla p-acolo vreun accident). Şi-n tot acest timp, l-am citit şi mi-a plăcut întotdeauna (mai puţin în ipostaza de umorist pe care a adoptat-o pentru Helion într-o vreme: nene, poantele alea cu sexul extratereştrilor sucked big time!). L-am citit în Anticipaţia şi-n Almanah, în Helion şi-n Paradox, în Ficţiunile mele şi prin oarece alte almanahe. Paradoxal, dar individul ăsta zurliu, medic de meserie, scrie unele dintre cele mai riguros extrapolate poveşti science fiction pe care mi-a fost dat să le citesc din partea vreunui scriitor român.

Mai nou ne-ntîlnim în spaţiul virtual şi bîrfim ca doi boşorogi aflaţi pe-o bancă în parc, care îşi amintesc de tinereţe şi se uită cu jind după gagici. El e încă (sau iar?) holtei, e la fel de dus cu pluta, e un biker pasionat  (a se vedea acest articol) şi în timpul liber face nişte chestii în materie de computere pentru care l-ar invidia un absolvent de informatică. Pînă de curînd  (adică înainte de Gaudeamus) l-am ştiut în Anglia, azi am aflat că s-a întors la Sibiu şi că tocmai împlineşte 41 de ani. Aşa că îi urez şi pe această cale (i-am urat ceva mai sumar mai devreme, într-o discuţie pe YM) să crească mare (la minte, că la fizic nu-i cazul, dintotdeauna m-a privit cam de sus), să ia destule şpăgi cît să-şi cumpere degrabă un Harley, să-i trăiască „franţuzoaica” şi să ne vedem cît mai curînd la o cană de vin fiert! Să ne trăieşti, Cotizule!

PS: Pentru cei doritori să ştie cu ce se mănîncă literatura produsă de Cotizo, îi sfătuiesc să citească „Genotip de lux”, „Un tablou de Hatshepsut”, „Hienele” sau „Vineri în dimensiuni diferite”, toate disponibile pe site-ul societăţii H. G. Wells din Timişoara (al cărei preşedinte a fost într-o vreme). Dacă aţi vrea mai degrabă să citiţi o povestire tipărită, comandaţi aici antologia MILLENNIUM : ŞASE ANI DE FICŢIUNI, care conţine şi nuveleta „Aşteptînd la Sargos” a lui Cotizo. Sau, dacă aveţi destulă răbdare, puteţi aştepta apariţia în 2010, la Millennium Press, a volumului de debut al unui scriitor matur pe nume Cotizo Draia!

În sfîrşit, CYBERPUNK

Ar fi trebuit să fie gata încă din vara lui 2008, dar tărăgănarea despărţirii de Tritonic a făcut ca lansarea ediţiei de masă a acestei antologii-manifest a curentului cyberpunk (tradusă de tînărul Bogdan Gheorghiu, el însuşi autor de proză cyberpunk, cu volumul HAX GRID apărut la Nemira) să fie amînată. Ar fi trebuit să fie gata la Gaudeamus, dar tipografia le-a terminat abia săptămîna trecută, prea tîrziu… Acum însă cărţile există, sînt tipărite şi disponibile spre comandă aici. Dragi cititori, daţi-mi voie să vă prezint…

Textul de pe coperta IV rezumă destul de bine conţinutul antologiei:

Începutul celui de-al nouălea deceniu al secolului douăzeci a reprezentat o perioadă de stagnare în literatura SF. Se simţea nevoia unei revoluţii tematică şi stilistică deopotrivă.

Cel care a aprins flacăra acestei revoluţii s-a numit William Gibson. Scriind despre o lume decadentă şi ultratehnologizată, despre dominaţia tehnologiei informaţiei asupra oricărui alt domeniu, el a răsturnat toate ierarhiile, inaugurînd un nou curent literar, care avea să marcheze o generaţie întreagă de scriitori şi cititori. Şi totul a pornit de la o carte: antologia CYBERPUNK (titlul original: MIRRORSHADES), editată de Bruce Sterling.

De la William Gibson, pionierul tematicilor cyberpunk, la Bruce Sterling, ideologul principal al noii mişcări literare, de la James Patrick Kelly la Pat Cadigan, de la Lewis Shiner la Tom Maddox, de la John Shirley la Rudy Rucker, mulţi dintre cei consideraţi azi drept clasici în viaţă ai genului F&SF, nume majore ale literaturii contemporane, au avut un cuvînt de spus în antologia-manifest a curentului cyberpunk. O carte care a schimbat cursul istoriei.

Bruce Sterling (editor) – CYBERPUNK, traducere din limba engleză: Bogdan Gheorghiu, 272 pagini, format 12,5×19,5 cm, ISBN 978-973-8759084, preţ de vînzare recomandat: 30 lei.

Am votat, le-am dat-o-n bot…

…ne-am distrat (după cum se poate vedea după numărul de comentarii şi de vizite de la însemnarea precedentă), de-acuma trecem la lucruri serioase. Îl lăsăm pe Băse să se joace în continuare încă vreo cinci ani şi-un pic (că doar a promis că va fi tot jucător şi-n mandatul numărul doi), îl lăsăm pe Geoană să-şi lingă rănile orgoliului, şi să se pregătească de exil, pe Bujold să-şi numere banii şi coledzii şi să-i ia cu sine la sud de Dunăre la compania-mamă (a welcome addition to the Bulgarian fandom), pe liberali să se încaiere dacă intră sau nu la guvernare, pe Vadim să spumege la Bruxelles şi pe Jiji aşijderea (vai, cît era de greţos aseară, rînjind slugarnic lîngă „dom’ prezident”!), pe Bombo să-şi pregătească vaporul cu oi pentru emigrarea în Congo, pe alţii să-şi numere activele de vîndut în vederea plăţii avocaţilor, pe militanţii cu tricouri roşii să şi le spele de flegma cleioasă şi portocalie cu care-au făcut duş azi-dimineaţă, pe analişti să-şi facă meseria (aceea de a pupa sau scuipa în orificii anale) şi pe Ilici să îşi ascută iataganul cu care-şi va înjunghia colegii care-au căcat steagul aseară.

Îi lăsăm într-ale lor şi ne vedem de-ale noastre. Recte, de cărţi şi de familie şi de comenzile neonorate în perioada cît am fost la tîrg şi cît ne-am amuzat pe teme electorale. Michael are dreptate: avem cărţi de făcut. Şi treabă destulă.

Deocamdată, trebuie să plătim ultimele datorii la colaboratori şi impozitele, ca să intrăm în noul an imaculaţi din punct de vedere financiar (asta e o regulă de la care am cam reuşit să nu mă abat în ultima vreme). Şi trebuie să batem în cuie un plan editorial în mare parte conturat (nu, n-am apucat s-o facem la tîrg, eram prea ocupaţi să socializăm). Şi să ne dregem, c-am reuşit să ne virusăm mai toată familia (nu, nu-i porcina, e o gripă ursească, cu caracteristici aparte şi endemice). Şi să ne colectăm banii ce aşteaptă să ne intre-n buzunare (nu puţini, căci, paradoxal, dar cărţile MP chiar se vînd, deşi-i criză şi n-avem guvern de-o bună bucată de vreme, how about that?). Şi să mai citim (m-aşteaptă un raft de cărţi strînse în ultimele două luni, cît ne-am pregătit pentru tîrg). Şi să ne mai dăm cu părerea despre cărţi (tocmai am acceptat un job de reviewer pentru cineva de „afară” şi sper să mă pot lăuda mai la obiect cît de curînd).

Ce va urma să citiţi şi să vedeţi, în consecinţă, pe-acest blog, în zilele şi săptămînile ce vor urma? Ei bine, destule. Veşti despre un nou titlu MP, care va fi probabil cel din urmă pe 2009. Pornografie cu cărţi în cantităţi industriale (da, m-am hotărît să mă întorc cu pornografiile-mi aici… eşti mulţumit, Vlade?). O povestire din tinereţe, că văd că se poartă (şi la Mircea şi la Vero şi la alţii). Mai vreţi şi altceva? Cu plăcere, dacă vă veţi exprima dorinţele; dacă nu, promit să vă răspund pe şleau: „N-are tata, că ţi-ar da!”

Iar pe care-l mai prind cu politice de luni încolo, l-am scos din catastif. Pînă luni, vă las să mă mai înjuraţi cu Băse-al meu cu tot sau să ne hlizim împreună de ce-i poate capul prostănacului şi fanilor lui, precum spune Aspoimea sa. Bun aşa?

Azi votez. Cu Băse!

Fiindcă Remus Cernea nu a ajuns în turul doi. Şi nici Kelemen Hunor, celălalt candidat cît de cît votabil. Fiindcă mirosul de ciorapi murdari al PSD-ului nu poate fi estompat de tot petrolul lui Patriciu şi nici de vînturile lui SOV. Fiindcă deocamdată nu l-am auzit pe Geoană să condamne comunismul. Fiindcă, spre deosebire de Bujold, n-am greţuri în a-mi manifesta opinia politică, simpatiile şi mai ales antipatiile în domeniu. Fiindcă pot. Fiindcă n-am chef ca, în următorii ani, să îmi fie contestat dreptul la opinie cu argumentul (perfect valabil de altfel): „N-ai votat, aşa că ţine-ţi gura!”. Fiindcă, deşi România şi mai ales locuitorii ei îmi repugnă adesea, încă nu cred că e chiar atît de nasol încît să nu se poată schimba ceva, iar ultimii ani, ăştia plini de scandaluri pe care le reclamă toată antibăsescimea, au fost de departe cei mai buni din toată istoria post-decembristă. Fiindcă prefer ca ţara mea să fie guvernată de oamenii unui individ cam din topor, dar cu inima la locul ei, decît de cei numiţi de-un zombie manipulat de nişte pule de oameni. În sfîrşit, fiindcă mi-ar tihni la culme să-i văd pe toţi antibăsescienii din presă şi din blogosferă luînd o flegmă groasă şi portocalie în plină figură, măcar la figurat.

Poate că votul meu nu va fi de-ajuns pentru a-l menţine pe marinar la cîrmă. Dar dacă n-aş face-o, dacă nu m-aş duce la vot şi Geoană ar deveni preşedinte, sînt convins că mîine, cînd se vor anunţa rezultatele, mi-ar veni să-mi iau cîmpii. Ergo, voi vota şi voi vota, din toate motivele de mai sus, cu Băse.

Toamna la moşie

Era şi timpul ca, după atîta amar de vreme, să ajungem şi pe la moşie. Toamna asta nu prea am apucat să ne bucurăm de ea, fie din pricina tîrgului, fie din cauza temelor care i-au ocupat Ştefanei sîmbetele, fie din pricina necazurilor cu mama. Am ajuns pe la Sîi cel mult o dată pe lună, din august încoace.

Am găsit natura mohorîtă, casa neschimbată şi, surprinzător, iarba destul de proaspătă în curte. Am făcut foc în cămin şi am lucrat un pic, în timp ce Lucişoara ştergea praful (adunat grămadă într-o lună şi ceva) şi junioara desena. N-am stat decît vreo trei ore, dar mi-a tihnit la culme liniştea de-acolo. Poate că în anul ce vine o să apucăm să stăm mai mult, că prea tare ne tihneşte acolo.

Ori poate că se va potrivi să mi se împlinească visul şi, în sfîrşit, să-mi adun toţi prietenii acolo, să facem un Ceaunicon  căruia să-i meargă vestea…

Gaudeamus: iar poze

La cererea publicului, iată o imagine a premiului cu care ne-a onorat SRSFF.

Sîntem premianţi!

Pozele continuă să apară, pe măsură ce lumea îşi descarcă memoriile aparatelor. Cunoaşteţi deja procedura: click pe imagini pentru a vedea toate pozele!

Mike a luat-o metodic, pe zile şi evenimente. De data asta pozele pe care le-a pus pe blog sînt de la lansarea Millennium Press de sîmbătă.

Lansarea Millennium Press a ocupat scările

Nicu a început deşertarea sacului cu amintiri, ilustrîndu-şi din abundenţă relatarea cu epitete şi poze deopotrivă.

Doi fani şi-o cititoare SF

În sfîrşit, avem poze şi de la Marian Coman.

Urs în close-up

Mulţumesc tuturor celor care ne-au luat în obiectiv de-a lungul tîrgului şi ne-au făcut să simţim că munca noastră contează.

Gaudeamus: poze de la alţii

Double Bear văzut de Ionuţ Bănuţ

A venit şi vremea ca tîrgul de carte abia încheiat să se transforme în amintiri. Iar cea mai bună modalitate de depozitare a acestora este, desigur, memoria aparatului de fotografiat. Ionuţ Bănuţul, Voicunike şi Mike Haulică au imortalizat pe pixeli cele întîmplate la tîrg. Un click pe fotografiile de mai jos vă va duce pe paginile respectivilor, spre vizionarea a ceea ce e de văzut şi, în mai mică sau mai mare măsură, are legătură cu prezenţa Millennium Press la Gaudeamus. Enjoy!

Lansarea Millennium Press văzută de Ionuţă Bănuţul

Bebe la standul MP, în viziunea lui Voicunike

Premianţii SRSFF văzuţi de Ona Frantz

Dacă mai primesc linkuri spre alte poze din tîrg, dau de ştire. După ştiinţa mea, a mai pozat de zor şi Marian Coman…