Scriitorul şi teroarea

Acesta e titlul celei de-a doua materializări a rubricii pe care o susţin în Nautilus, o revistă online editată de prietenul meu Michael Haulică. Primul meu articol, publicat luna trecută, avea drept pretext aniversarea a patruzeci de ani de la apariţia primului număr al revistei Locus. În numărul viitor intenţionez să scriu despre francizele literare. Aşadar, e mai degrabă o rubrică de „moravuri şi actualităţi”. De astă dată am preferat însă o recenzie, deşi nu intenţionez să fac din OUTSIDER (titlul rubricii mele) o rubrică de acest gen.

Textul publicat în Nautilus (încă de-acum o săptămînă!) e o cronică a romanului lui Dan Simmons, THE TERROR. O carte declarată cartea anului la categoria F&SF de către Amazon.com, în vîrful topurilor (de specialitate sau nu) pentru 2007, THE TERROR e o lecţie masivă despre dorinţa de supravieţuire, despre devotament faţă de o cauză şi, în cele din urmă, despre limitele condiţiei umane. Iată, în cele ce urmează, începutul cronicii, restul îl veţi găsi aici:

Dan Simmons a fost pentru mine o revelaţie, încă de la prima carte pe care i-am citit-o, un roman mai subţirel intitulat PHASES OF GRAVITY. Deşi ştiam de Simmons din diverse recenzii ca de-un autor orientat mai degrabă spre literatura de gen (SF, fantastic, horror), deşi personajul central din PHASES OF GRAVITY e un astronaut, am constatat cu surprindere ca micul roman e pur mainstream (ca să folosesc un termen pe care-l detest dar care a prins la pasionaţii genului de literatură cultivat de publicaţia în care apare acest text), protagonistul fiind un contemporan de-al nostru surprins cu acuitate în ceea ce trăieşte la întoarcerea pe Pămînt, după o misiune spaţială în care n-a întîlnit nici OZN-uri, nici omuleţi verzi, ci doar inevitabilitatea propriului destin terestru, întreruptă vreme de-o clipă de ridicarea (la propriu şi la figurat) deasupra semenilor săi. A urmat în lista lecturilor mele, bineînţeles, tetralogia HYPERION / ENDYMION, dar de astă dată ştiam că n-am a mă aştepta la un space opera clasic, iar multitudinea de referinţe livreşti a făcut din lectura masivă un regal pe care nu l-aş mai fi vrut încheiat. A fost apoi SONG OF KALI (romanul său de debut), iar Simmons mi-a demonstrat că se poate scrie un horror absolut eficient fără a zugrăvi altceva decît realitatea. Imediat după 1990, în CHILDREN OF THE NIGHT (Premiul Locus în 1993 la categoria horror), Simmons a făcut cîteva descrieri cutremurătoare ale societăţii româneşti, sub pretextul unui roman complex cu vampiri şi (oare de ce nu mă miră?) securişti; da, erau în cartea aceea o grămadă de clişee, dar şi nişte pagini de o realitate de-a dreptul… suprarealistă, pe care am avut ocazia să o constat eu însumi, în anii în care am lucrat în orfelinate, ca traducător pentru o echipă de la Médecins Sans Frontieres. N-am ocolit seria de romane poliţiste hard-boiled publicată iniţial sub pseudonim (HARDCASE, HARD FREEZE şi HARD AS NAILS). Toate aceste lecturi m-au convins pe deplin că tot ce-a publicat Simmons merită citit şi, de asemenea, că nici un roman al lui nu va semăna cu anteriorul. CARRION COMFORT a fost cel dintîi roman al lui Simmons în care acesta şi-a exersat talentul pornind de la un eveniment istoric real (în cazul respectiv, Holocaustul). Au urmat altele, cel din urmă roman al său, THE TERROR, putînd fi încadrat în aceeaşi nişă, a ficţiunii cu rădăcini în istorie.