MILLENNIUMPRESS.RO: Schimbarea la faţă

Am muncit intens astăzi, iar rezultatul poate fi vizionat cu un simplu click pe imaginea de mai sus. Deocamdată sînt doar două linkuri funcţionale (cel către acest blog şi cel care le permite vizitatorilor să ne contacteze, eventual pentru a comanda cărţile îmfăţişate pe prima pagină). Voi lucra în continuare şi sper ca în cîteva zile Millennium Press să aibă un site perfect funcţional. Pînă atunci, aştept cu interes părerile voastre. Dacă se încarcă uşor sau nu, dacă designul e OK etc. V-aş fi recunoscător dacă mi-aţi spune ce rezoluţie are monitorul vostru şi ce browser utilizaţi; am verificat funcţionalitatea în Opera, IE şi, desigur, Firefox. La mine a mers, dar asta nu-i o garanţie că merge la toată lumea. Condiţiile optime de vizionare a paginii implică o rezoluţie de 1280×1024 şi utilizarea, la alegere, a browserelor Firefox şi Opera. Vă mulţumesc anticipat pentru eventualele sugestii.

Scriitorul şi teroarea

Acesta e titlul celei de-a doua materializări a rubricii pe care o susţin în Nautilus, o revistă online editată de prietenul meu Michael Haulică. Primul meu articol, publicat luna trecută, avea drept pretext aniversarea a patruzeci de ani de la apariţia primului număr al revistei Locus. În numărul viitor intenţionez să scriu despre francizele literare. Aşadar, e mai degrabă o rubrică de „moravuri şi actualităţi”. De astă dată am preferat însă o recenzie, deşi nu intenţionez să fac din OUTSIDER (titlul rubricii mele) o rubrică de acest gen.

Textul publicat în Nautilus (încă de-acum o săptămînă!) e o cronică a romanului lui Dan Simmons, THE TERROR. O carte declarată cartea anului la categoria F&SF de către Amazon.com, în vîrful topurilor (de specialitate sau nu) pentru 2007, THE TERROR e o lecţie masivă despre dorinţa de supravieţuire, despre devotament faţă de o cauză şi, în cele din urmă, despre limitele condiţiei umane. Iată, în cele ce urmează, începutul cronicii, restul îl veţi găsi aici:

Dan Simmons a fost pentru mine o revelaţie, încă de la prima carte pe care i-am citit-o, un roman mai subţirel intitulat PHASES OF GRAVITY. Deşi ştiam de Simmons din diverse recenzii ca de-un autor orientat mai degrabă spre literatura de gen (SF, fantastic, horror), deşi personajul central din PHASES OF GRAVITY e un astronaut, am constatat cu surprindere ca micul roman e pur mainstream (ca să folosesc un termen pe care-l detest dar care a prins la pasionaţii genului de literatură cultivat de publicaţia în care apare acest text), protagonistul fiind un contemporan de-al nostru surprins cu acuitate în ceea ce trăieşte la întoarcerea pe Pămînt, după o misiune spaţială în care n-a întîlnit nici OZN-uri, nici omuleţi verzi, ci doar inevitabilitatea propriului destin terestru, întreruptă vreme de-o clipă de ridicarea (la propriu şi la figurat) deasupra semenilor săi. A urmat în lista lecturilor mele, bineînţeles, tetralogia HYPERION / ENDYMION, dar de astă dată ştiam că n-am a mă aştepta la un space opera clasic, iar multitudinea de referinţe livreşti a făcut din lectura masivă un regal pe care nu l-aş mai fi vrut încheiat. A fost apoi SONG OF KALI (romanul său de debut), iar Simmons mi-a demonstrat că se poate scrie un horror absolut eficient fără a zugrăvi altceva decît realitatea. Imediat după 1990, în CHILDREN OF THE NIGHT (Premiul Locus în 1993 la categoria horror), Simmons a făcut cîteva descrieri cutremurătoare ale societăţii româneşti, sub pretextul unui roman complex cu vampiri şi (oare de ce nu mă miră?) securişti; da, erau în cartea aceea o grămadă de clişee, dar şi nişte pagini de o realitate de-a dreptul… suprarealistă, pe care am avut ocazia să o constat eu însumi, în anii în care am lucrat în orfelinate, ca traducător pentru o echipă de la Médecins Sans Frontieres. N-am ocolit seria de romane poliţiste hard-boiled publicată iniţial sub pseudonim (HARDCASE, HARD FREEZE şi HARD AS NAILS). Toate aceste lecturi m-au convins pe deplin că tot ce-a publicat Simmons merită citit şi, de asemenea, că nici un roman al lui nu va semăna cu anteriorul. CARRION COMFORT a fost cel dintîi roman al lui Simmons în care acesta şi-a exersat talentul pornind de la un eveniment istoric real (în cazul respectiv, Holocaustul). Au urmat altele, cel din urmă roman al său, THE TERROR, putînd fi încadrat în aceeaşi nişă, a ficţiunii cu rădăcini în istorie.

Pornografie cu cărţi (3)

„Nu-l mai satură Dumnezeu!” Aşa veţi exclama, probabil, văzînd titlul recurent al acestei însemnări. Dar ce vină am eu dacă se întîmplă să-mi vină atîtea cărţi deodată? Fie comandate mai demult, fie mai recent, fie primite… Ieri au ajuns (după ce au trecut prin mîinile vameşului, apoi al Rodicăi de la „Colete externe”) următoarele:

• Harlan Ellison - The Essential Ellison: A 50 Year Retrospective, ISBN-978188398606, Morpheus, 2006;
• Jonathan Strahan (ed.) - The Best Science Fiction and Fantasy of the Year - Volume One, ISBN-9781597800686, Night Shade Books, 2007;
• Jonathan Strahan (ed.) - The Best Science Fiction and Fantasy of the Year - Volume Two, ISBN-9781597801249, Night Shade Books, 2008;
• David G. Hartwell (ed.) - The Dark Descent, ISBN 9780312862172, Tor Books, 1987;
• H.P. Lovecraft - Tales, ISBN-9781931082723, Library of America, 2005.

Ca de obicei, un simplu click pe titlul volumului e de-ajuns pentru a vă duce pe pagina de comandă a cărţii respective de pe Amazon.com (iar eu am să vă mulţumesc, deoarece fiecare achiziţie făcută în urma unei astfel de vizite îmi va aduce un procent din suma pe care o veţi achita).

Cert este că, dacă ar fi să ajung vreodată pe-o insulă pustie cu doar cele cinci cărţi sosite ieri, nu m-aş plictisi vreme îndelungată. În total, suma paginilor celor cinci antologii bate peste 4000. Şi, dacă deocamdată acestea îşi vor ocupa locul în raftul bibliotecii, va veni, cît de curînd, vremea cînd, în umbra livezii de la ţară, mă voi aşterne pe citit în mod sistematic antologiile lui Jon Strahan şi David Hartwell. L-am lăsat însă pe masivul Ellison la îndemînă, pe birou, propunîndu-mi în fiecare seară lectura unei singure povestiri. În ritmul ăsta, vreo trei luni ar trebui să-mi fie de ajuns…

Cory Doctorow loveşte din nou!

Cory Doctorow a lansat acum două zile în oceanul infinit al internetului versiunea electronică disponibilă sub licenţă Creative Commons a celui mai recent roman al său, LITTLE BROTHER. Puteţi să o citiţi online sau să o descărcaţi în diverse formate de aici. Este, dacă ar fi să judecăm după spusele celor care au avut ocazia să o citească, o carte de excepţie; John Scalzi nu ezită chiar să o declare cea mai bună carte a autorului. Neil Gaiman merge şi mai departe:

„I’d recommend Little Brother over pretty much any book I’ve read this year, and I’d want to get it into the hands of as many smart 13 year olds, male and female, as I can. Because I think it’ll change lives. Because some kids, maybe just a few, won’t be the same after they’ve read it. Maybe they’ll change politically, maybe technologically. Maybe it’ll just be the first book they loved or that spoke to their inner geek. Maybe they’ll want to argue about it and disagree with it. Maybe they’ll want to open their computer and see what’s in there. I don’t know. It made me want to be 13 again right now and reading it for the first time, and then go out and make the world better or stranger or odder. It’s a wonderful, important book, in a way that renders its flaws pretty much meaningless.”

Am avut plăcerea să o citesc şi pot să-i dau dreptate fără pic de ezitare. E o carte remarcabilă, iar guvernele tuturor ţărilor în care va fi tradusă (Grecia, Franţa, Rusia şi Norvegia au achiziţionat deja drepturile de publicare!) ar avea tot interesul să-i subvenţioneze apariţia pentru ca ea să ajungă în mîinile cît mai multor cititori care, altminteri, n-ar fi avut acces la ea. Acest lucru nu se va întîmpla, desigur. Dar lansarea ei pe net, free of charge, o va face să ajungă departe, iar acest lucru e în deplină concordanţă cu cele afirmate de Cory de curînd, în cel mai recent număr al revistei Locus, într-un articol despre „strategia păpădiei” (care poate fi citit integral aici).

Dacă vă deranjează să citiţi de pe ecran, am avut grijă să adaug aici şi un link la Amazon.com. Un simplu click pe coperta de mai sus vă va duce direct pe pagina cărţii şi veţi putea să o achiziţionaţi (iar un procent din suma respectivă va ajunge în contul subsemnatului, aşa că vă mulţumesc anticipat). Merită din plin!

Pornografie cu cărţi (2)

Iarăsi pun poze pornografice pentru înciudarea voyeurilor… De fapt, numai una acum, poate alte cîteva mîine. De inspirat, m-a inspirat coletul trimis de editorii americani ai romanului lui Jeff V., Predator: South China Sea, simpaticii băieţi de la Dark Horse Books.

Săptămîna trecută am corespondat asiduu cu Tim Wiesch, responsabilul cu drepturile de autor de la DH, pentru a pune la punct contractul pe care azi l-am semnat şi expediat pentru contrasemnare. Între altele, Tim s-a oferit să-mi trimită şi restul apariţiilor din seria Predator de la DH şi, pentru bună măsură, a adăugat la pachetul expediat şi tot ce-a ieşit din franciza Aliens la editura lor, care, by the way, e un soi de spin-off, ca să păstrez termenii cinematografici, al celebrei Dark Horse Comics, care-şi dispută cu DC şi Marvel întîietatea pe piaţa americană de comics şi graphic novels.

În cea de-a doua imagine se pot vedea şi alte cîteva volume publicate de DH Books, aparţinînd altor francize, cărţi primite acum aproximativ un an tot de la aceiaşi inimoşi prieteni americani. Ce este de remarcat (şi lăudat) în ceea ce se întîmplă aici, e împletirea ingenioasă dintre comercial şi literar, găselniţa extraordinară care le permite confraţilor american să facă o gîrlă de bani, publicînd cărţi prin excelenţă comerciale, comandate unor scriitori prin excelenţă „literari”. Dacă aveţi ochi buni, veţi distinge numele autorilor.

Cine s-ar fi aşteptat ca John Shirley, rebelul părinte co-fondator al subgenului cyberpunk, să publice cărţi în francizele Aliens şi Predator? Cine l-ar fi crezut în stare pe cerebralul Paul Witcover (cunoscut între altele ca un extrem de exigent critic pentru SciFi Weekly) să abordeze povestea lui Dracula ca pe-un sequel la filmele studiourilor Hammer? Cine-ar fi zis că haiosul Paul di Filippo va fi capabil să scrie altceva decît o parodie avînd la bază povestea Creaturii din Laguna Neagră? Şi totuşi… se poate! Judge for yourselves!

Regimul moşieresc sau Locuinţa mea de vară e la ţară…

…sau mai exact, va fi. Şi nu doar de vară, ci şi de iarnă, în perspectivă. Cu precizarea că vom locui acolo doar în weekend-uri. De ieri, colţul hărţii ocupat de cei trei urşi şi-a extins graniţa, incluzînd o căsuţă bătrînească situată în capul unei moşii maaari-maaari din satul Sâi, comuna Valea Vinului.

Nu voi discuta aici detalii legate de costul operaţiunii, e de-ajuns să vă spun că toată lumea face ochii mari cînd aude ce pleaşcă a dat peste noi. Cu toate acestea, achiziţia necesară transformării noastre în moşieri semnifică, totodată, refinanţarea şi prelungirea creditului nostru cu cîţiva ani buni şi va însemna, o vreme de-acuma încolo, muncă multă de reabilitare şi reamenajare, pentru sporirea confortului de la moşie.

În ce priveşte casa, Ugly Bad Bear se va ocupa de supervizarea şantierului, iar Beautiful Bad Bear va planifica amenajările şi întregul clan va contribui la a da un aspect cît mai civilizat grădinii. Care grădină e mare! Şi cînd spun mare, nu glumesc: e vorba de o bucată bună de curte cu iarbă, o livadă cu pruni şi piersici, o porţiune de teren arabil, o fîneaţă străbătută de un pîrîiaş şi o vie pe-o coastă de deal.

Nu, nu-mi voi schimba meseria, n-am să mă preschimb brusc în agricultor, nici măcar de weekend. Sperăm să găsim un localnic dispus să ia în arendă terenul şi noi să ne putem ocupa, într-o perspectivă cît mai apropiată, de scopurile pentru care am decis, in the first place, achiziţionarea moşiei: relaxarea.

Departe de prăfăraia oraşului, de telefoanele care ne asaltează, de vizitatori nepoftiţi şi aşa mai departe. Vrem să facem din moşia de la Sâi un loc în care Lil’ Bad Bear, care n-are bunici rurale, să poată să alerge în voie, în care Beautiful Bad Bear să-şi odihnească mintea după cîte o săptămînă solicitantă, în care Ugly Bad Bear să îşi dezlănţuie potenţialul creativ şi în care prietenii clanului să ne poată vizita întru consumarea unor cantităţi industriale de beri, grătare şi voie bună.

Later edit: inspirat de un post superb al Lorenei, am alcătuit şi eu un slideshow (a se vedea mai sus) cu mare parte din pozele făcute la moşie. După cum se poate vedea, va fi mult de lucru. Dar va fi o plăcere, categoric.

Predator: South China Sea

Gata, e oficial, putem să anunţăm şi aici ceea ce Jeff a anunţat în urmă cu două zile pe blogul propriu, după cum urmează:

Although the deal is still being worked out, it does appear now that a Romanian-language edition of Predator: South China Sea will indeed appear around the same time as the English-language edition. In fact, we will be in Romania (it looks like) around the release date, following our appearance at the Czech Republic convention.

Intenţia noastră este să sincronizăm lansarea ediţiei româneşti cu ieşirea pe piaţă a cărţii în Statele Unite, poate chiar să o precedăm cu cîteva zile. După ani de recuperări şi încercări ratate de sincronizare, a venit vremea ca şi în România lansările simultane cu ediţiile originale să devină ceva firesc, iar nu o excepţie. Cu această carte, Millennium Press speră să se înscrie în acest trend, publicînd în 2008 cărţi apărute în 2008 în ţara lor de origine. Nu pretindem c-am fi cei dintîi, departe de mine gîndul unei asemenea vanităţi. Dar pot să vă promit un lucru: aceasta nu va fi singura carte care va apărea la MP anul acesta la mai puţin de douăsprezece luni de ediţia originală.

Pentru toţi cei interesaţi: Jeff se va afla în România în perioada 25-28 august - împreună cu Ann VanderMeer - şi va participa la lansarea a două dintre volumele sale, în Bucureşti. Voi reveni cu amănunte la momentul potrivit.

În imagine, viitoarea copertă a ediţiei originale a romanului lui Jeff, rod al muncii artistului Stephen Youll. Daţi click pe copertă pentru a vedea imaginea integrală.

Easter with the Big Bad Bears: o retrospectivă

Cum arată Paştile petrecute cu familia Bear? Ei bine, ca toate sărbătorile însoţite de entităţi aducătoare de cadouri, Paştile încep cu o săptămînă înainte, cu promisiuni de cuminţenie eternă… Tot cam cu o săptămînă înainte începe pregătirea recuzitei de întîmpinare a entităţii în cauză: coşuleţe pentru ouăle pictate, exerciţii de pictură pe ouă, epistole începute de zece ori cu liste de cadouri care-ar putea fi interesante pentru o fetiţă de cinci ani şi jumătate, risipite prin casă în atenţia unui anume domn Iepuraş…

Se petrece apoi, la cererea copilozaurului, noaptea de Înviere în stradă, cercetîndu-se atent obiceiurile pascale ale concetăţenilor şi tradiţia ortodoxă în domeniu, se „ard păcatele cu lumînarea”, se plimbă lumînarea arzînd la biserica de-alături, greco-catolică, unde se întreabă candid care-i diferenţa dintre ritualuri. Vine şi răspunsul patern („la catolici e mai scurtă toată distracţia, preotul nu lălăie la fel de mult şi chiar înţelegi cîte ceva dacă te osteneşti un pic, că doar nu degeaba e părintele protopop fost inginer”) şi zîmbetul larg matern, însoţit de-o şoaptă discretă („vezi că derutezi copilu’!”). Se merge la culcare cu degetele pline de ceară de lumînare şi, către două noaptea, copilozaurul consimte să adoarmă.

A doua zi de dimineaţă, copilozaurul se trezeşte din proprie iniţiativă şi merge glonţ la fereastră, să vadă indiciile din iarba din curte: a venit sau n-a venit entitatea mult-aşteptată? Se distrage atenţia copilozaurului nerăbdător şi între timp se asumă rolul entităţii, într-un rapid desant în curte. În sfîrşit, se eliberează copilozaurul în curte pentru tradiţionala vînătoare de ouă şi, după nenumărate exclamaţii de bucurie şi surpriză, se constată îndeplinirea misiunii: ouă găsite, daruri găsite, copilozaur fericit.

Urmează un mic dejun la soare, pe terasă, cu produse alimentare specifice sărbătorii în cauză, iar apoi ore lungi de leneveală la soare, pe susnumita terasă, vorbind vrute şi nevrute cu soţia, cumnaţii şi bunica din dotare, în vreme ce copilozaurul şi vărul aferent tropăie în sus şi în jos pe iarba care, în mod categoric, va necesita o „coafare” ulterioară sărbătorii pascale. Se repetă procedura din paragraful precedent, schimbînd doar denumirea mesei (din mic-dejun în prînz şi-apoi în cină) şi lăudînd flerul cu totul absent al meteorologilor care vestiseră ploaie în nord şi nord-vest.

Concluzii: Paştile sînt o sărbătoare care aduce odihnă minţii şi bani în buzunarul farmaciştilor care comercializează pansamente gastrice. Let’s do it again next year! Sau, şi mai bine, să punem în aplicare nemuritoarea frază a copilozaurului: „N-am putea să organizăm o sărbătoare de Paşti şi weekendul viitor?”

Pui cu legume

Din cînd în cînd, ursul din colţul hărţii e chinuit de talente. În urmă cu două zile, talentul s-a manifestat sub forma unei dorinţe irepresibile de a înnoi ceva în birou. Prin urmare, înarmat cu toate cele trebuitoare, am „tîmplărit” vreme de două ceasuri şi mi-am completat mobilierul cu un stand pentru CD-uri (care poate fi vizionat aici).

Azi, talentul a scos din nou capul din bîrlog, că doar vine primăvara. N-am mai umplut casa de rumeguş, ci m-am îndreptat spre bucătărie. Iniţial, intenţia mea a fost să fac un pollo alla romana, dar rezultatul a fost mai degrabă original, aşa că mi-am botezat reţeta Pollo alla romeno. Ingredientele sînt simple: doi ardei mijlocii, două fire de ceapă verde, trei căţei de usturoi, o roşie potrivită ca dimensiuni, o conservă de ciuperci tăiate, un morcov mare, un pahar de suc de roşii, două linguri de ulei şi 700 de grame de piept de pui dezosat.

Legumele tăiate cubuleţe se călesc (la grămadă!) aproximativ 5 minute în cele două linguri de ulei, într-un wok măricel. Se adaugă apoi pieptul de pui tăiat în felii groase de-un deget (ursul are degete groase, ţineţi cont de asta!) şi se lasă să fiarbă în suc propriu la foc mic, amestecînd periodic, vreme de 45 de minute.

Cam la jumătatea perioadei se adaugă sucul de roşii şi condimente, după gust. În ce mă priveşte, am pus cam tot ce mi s-a părut potrivit: trei foi de dafin sfărîmate, oarece măghiran şi oregano (cîte-un vîrf bun de cuţit), două linguriţe de boia dulce, o jumătate de linguriţă de piper şi, desigur, sare cît m-a lăsat inima. Nu vă lăsaţi ispitiţi de mirosuri, aveţi răbdare pînă cînd feliile de piept ajung la consistenţa potrivită. Drept garnitură am adăugat mămăligă; cu paste sau cartofi, rezultatul ar fi fost prea consistent.

Rodul muncii a ieşit bestial, pot depune mărturie toate doamnele ursoaice: Old Lady Bear, Lil’ Bad Bear şi Beautiful Bad Bear, enumerate aici în ordinea în care m-au declarat un geniu al bucătăriei. Poftă mare!

Pornografie cu cărţi

…Am mai întîlnit undeva sintagma asta, cu referire la pozele cu multe cărţi afişate pe bloguri. Mi se pare o expresie adecvată: aşa cum obsedaţii sexual salivează la vederea unor imagini ce înfăţişează acuplări, aşa şi cei obsedaţi de litera scrisă salivează la astfel de poze. Reacţiile trezite de ele acoperă întreaga gamă a patologiei sexuale. Ca dovadă, „ura” pe care o profesează Jen the Mostly Harmless aproape de fiecare dată cînd mă dedau la astfel de acte de exhibiţionism - un soi de voyeurism abia mascat, nu? Sau satisfacţia subsemnatului de a afişa poze cu cărţile proaspăt posedate, oricînd comparabilă cu zelul unora de a-şi afişa pe internet imaginile partenerelor stropite de „rezultatul muncii”. Sau iniţiativele de tip „Schimb de cărţi”, ce sînt altceva decît o partidă de gruppen-sex, pusă în operă cu ardoare de o gaşcă de swingeri? Bookblog? Terorism de cititoare? Site-uri pornografice! Librăria virtuală Tritonic ori site-ul Millennium Press? Curat sex-shop specializat! Blogul lui Michael Haulică? Site-ul personal al unei mega-vedete a filmelor pentru adulţi! Şi joaca asta poate continua…

În imagine, cea mai recentă orgie trăită de ursul cel mare şi rău, în urmă cu două zile: un transport masiv cu ultimele noutăţi de la Tritonic. În logica expusă mai sus, furnizorul cărţilor, adică Bogdan Hrib (şi ceilalţi tritonici) ar fi un soi de proxeneţi…