Jean-Christophe Rufin – Spînzuratul de la Conakry: lansarea

JCRSîmbătă, pe 8 iunie, în vreme ce subsemnatul se bucura de beneficiile soarelui și aerului de munte la Pe Pășune Fest, în calitate de gazdă a unui stand de vînzare și troc de carte clădit din baloți de paie (absolut fabulos, m-aș duce cu un astfel de stand la Bookfest, FF sau Gaudeamus și sînt convins că aș avea succes), la București avea loc un alt festival aflat tot la prima ediție, Misterele Bucureștilor.

Ar fi trebuit să fiu (și) acolo, dar promisiunile-s promisiuni. Prin urmare, lansarea ultimei mele traduceri, romanul Spînzuratul de la Conakry de Jean-Christophe Rufin, s-a desfășurat în lipsa mea. Schadenfreude: n-a apucat să ajungă la lansare nici autorul, deși era așteptat; avionul cu care Rufin ar fi trebuit să ajungă la București n-a mai decolat, din pricina vremii nefavorabile.

Au fost acolo însă George Arion, cel mai important exponent al literaturii polițiste de la noi, dar și unul dintre jurnaliștii redutabili ai României, și Caius Dobrescu, poet, romancier, universitar și președinte al PEN Clubului român, care-au vorbit despre excelentul roman al lui Jean-Christophe Rufin, despre autor și, mai ales, despre Aurel Timescu, savurosul protagonist de origine română aflat în postul de vice-consul la misiunea diplomatică franceză din Guineea.

Prietenii de la Crime Scene Press au avut amabilitatea de a împărtăși experiența prezenței la lansare printr-un live pe Facebook, pe care, iată, pot să-l împărtășesc la rîndul meu:

 

Lipsa mea notorie de modestie (nu uitați, „Modestia e virtutea mediocrilor” e deviza mea călăuzitoare!) mă determină să citez cele rostite acolo despre traducerea mea:

 

Traducerea este excelentă. Horia Nicola Ursu s-a depășit pe sine însuși, ceea ce este foarte greu. (George Arion)

O traducere fluentă, muzicală, care, cred eu, e foarte în spiritul textului original. (Caius Dobrescu)

Mulțumesc, Caius! Mulțumesc, domnule Arion! Mă simt copleșit. Iată de ce nu regret absolut nici un moment că m-am reîntors la meseria mea de bază, aceea de traducător.

Acestea fiind spuse, am să mă întorc la ceea ce traduc acum (iar voi veți citi în toamnă, la Gaudeamus) tot pentru Crime Scene Press. Iar pe voi am să vă îndemn să cumpărați și să citiți Spînzuratul de la Conakry de Jean Christophe Rufin. Vă asigur că o să vă distrați de minune, așa cum m-am distrat și eu traducînd volumul acesta. Găsiți cartea în toate librăriile bune, iar online, pe site-ul editurii Crime Scene Press, aici (cu o reducere de 11%).

Reclame

Jean-Christophe Rufin la București

JCRCum a devenit un fost refugiat politic din vremea lui Ceauşescu consul al Franței? Cu accentul lui românesc, aerul de anii ’30 și trecutul de pianist prin baruri, Aurel Timescu nu are nici o legătură cu Quai d’Orsay. De altfel, pierde vremea în posturi mediocre. De data asta e în Guineea, el, care nu suportă căldura. Trăiește liniștit, transpiră (mai mult sau mai puţin), bea vin de Tokay și cântă la pian. Pînă cînd, pe neaşteptate, se întîmplă singurul lucru din lume capabil să-l scoată din amorțeală: o moarte inexplicabilă.
Spînzurat de catargul iahtului său, un bărbat atîrnă în mijlocul radei portului Conakry. Ce ascunde moartea aceasta? Niște evenimente misterioase? O dovadă de dragoste care nu mai sosește? Sau poate un vis eroic venit de foarte departe? Orice ar fi, moartea lui ar rămâne nepedepsită dacă Aurel n-ar găsi oportunitatea să-și ducă marea bătălie. O bătălie împotriva nedreptății.

rufinelJean-Christophe Rufin (născut la Bourges, în departamentul Cher, în 28 iunie 1952) este doctor, diplomat, istoric, călător și romancier francez. Este președintele organizației umanitare Action Against Hunger, unul dintre primii membri ai ONG-ului Médecins Sans Frontières și al doilea cel mai tînăr membru al Academiei Franceze. A fost ambasador al Franței în Senegal din 2007 până în iunie 2010. A absolvit Institutul de Studii Politice din Paris, iar în 1986 a devenit asistent al Secretarului de Stat pentru Drepturile Omului și și-a publicat primul roman, Le Piège humanitaire, un eseu despre miza politică a acțiunilor umanitare. Între 2003 și 2004, Rufin a scris un raport amănunțit despre reapariția antisemitismului în Franța – Raportul Rufin. În 1997, Jean-Christophe Rufin cîștigă Premiul Goncourt pentru debut și Premiul Méditerranée cu romanul L’Abyssin. În 2001, cîștigă din nou Premiul Goncourt cu volumul Rouge Brésil.

Editura Crime Scene Press vă invită sîmbătă, 8 iunie 2019, la ora 14.00, la Librarium TNB. Veți avea ocazia să îl cunoașteți pe Jean-Christophe Rufin, la evenimentul de lansare a romanului Spînzuratul de la Conakry, prima carte a scriitorului care apare în românește, în traducerea subsemnatului. Evenimentul se înscrie în suita de manifestări ale festivalului Misterele Bucureștilor, aflat la cea dintîi ediție.

Cînd vom citi WINDS OF WINTER în românește?

Cel tîrziu la Gaudeamusul de anul viitor vom putea citi THE WINDS OF WINTER în românește. Pe ce mă bazez cînd fac această afirmație? Ei bine, George R.R. Martin scria ieri pe (not a) blogul propriu următoarele:

if I don’t have THE WINDS OF WINTER in hand when I arrive in New Zealand for worldcon, you have here my formal written permission to imprison me in a small cabin on White Island

Worldconul neozeelandez (CoNZealand) e programat să aibă loc între 29 iulie și 2 august anul viitor. Asta înseamnă că romanul ar trebui să fie în editură cu măcar vreo două luni înainte, deci pe 1 iunie (mai degrabă 4-5 luni, dar hai să zicem că la limită o să pună osul la treabă americanii).

Ar fi deci aproape 6 luni din momentul în care cartea e gata (iar agentul lui Martin o va putea trimite editurilor din întreaga lume care publică seria) pînă la tîrgul nostru de carte de toamnă. Timp destul pentru ca prietenii noștri de la Nemira să poată traduce, redacta și tipări cartea. Așadar… noiembrie 2020. Works for me 😀

Tropic of Kansas

Tropic of KansasTropic of Kansas by Christopher Brown

My rating: 4 of 5 stars

I enjoyed a lot this novel. Even if it’s an alternate history, where the diverging moment in history is president Reagan’s assassination attempt (which, in Christopher Brown’s novel, succeeded), the whole dystopic evolution of the US in Tropic of Kansas bears scary comparisons with the trends in present American politics. This is America after a decade of trumpism. The signs are already here, the changes for worst are happening right now. Xenophobia running rampant, a personality cult built around the president’s persona, extreme right wing nuts unleashed on the innocent, suppresion of freedom of speech and isolationsim. Sounds familiar, right?
The plot follows Tania, a government agent with an „unhealthy origin” (her mother was an anti-totalitarian activist), and her adoptive brother Sig, long lost to her, who’s a rogue, a terrorist. Blackmailed with her mother’s arrest, Tania must find Sig for her employers. What she will discover while tracking him in the mostly anarchic region of the US called the tropic of Kansas is a vast resistance movement and her own desire to see it succeed.
It’s scaringly realistic, as I said above. It’s also very carefully researched and also well written. Sig and Tania and the secondary characters are alive on the page and the reader ends up rooting for them. The only problem that Christopher Brown’s novel has is its rather rushed conclusion. After spending hundreds of pages in a carefully constructed build-up, the final confrontation between the insurgency and the government is telegraphed in a couple of chapters, as if it were an afterthought.
Hence, what could have been a wonderful book is just a good one, delivering a dire warning in a time when this kind of warning needs to be heard.

Luna: Wolf Moon

Wolf Moon (Luna, #2)Wolf Moon by Ian McDonald

My rating: 5 of 5 stars

Usually, the second book in a trilogy always manages to disappoint the readers who were in love with its predecessor. The first book sets up an exciting course for the action and intrigue, introduces fascinating characters and leaves the reader wanting for more. The second book is then only the road to the satisfying revelations and conclusions in the third one. Not this time. Where New Moon was a carefully constructed political ballet that culminated with a whirlwind of violence, Wolf Moon surprisingly maintains, for most of the reading experience, the same level of intellectual adrenaline.
The surviving members of the fallen Corta family struggle to stay alive in the context of a lunar society that the events at the end of the first book have upended. Political intrigue is now relegated to off-scene, and the stage is offered, in turn, to a handful of POV characters who have all been cast out from their usual environment and forced to adapt or die, to evolve or be crushed by the unforgiving and unexpected twists and turns of the events.
With the exception of a couple overlong and detailed interludes which may have benefited from being trimmed down, Wolf Moon kept me turning page after page, and at the same time dreading the end because I knew I will then have to wait another year or so for the next installment. In all, Ian McDonald has managed to write another splendid novel, raising the quality bar even higher. If you only plan to read one science fiction novel this year, you won’t be wrong if you choose Wolf Moon, but make sure to have read New Moon first.

De ce nu voi participa la Romcon 2017

Am primit în cursul dimineţii de azi, din partea Asociaţiei Române a Cluburilor şi Autorilor de Science Fiction (ARCASF), o invitaţie de a participa la Romcon 2017, în calitate de editor; invitaţia e semnată de preşedintele acesteia, Mircea Opriţă (un om pe care îl stimez enorm şi îl consider un prieten apropiat). În anii anteriori am participat la reuniunile de acest gen de la Suceava (septembrie 2015) şi Bucureşti (octombrie 2016); despre întîmplarea de la Suceava am scris în Ştiinţă & Tehnică la vremea potrivită, iar după fiasco-ul de la Bucureşti… nici măcar nu mi-a mai venit să scriu.

Anul acesta nu voi merge la Rîmnicu Vîlcea şi am ţinut să îmi motivez refuzul de a participa, aşa că am răspuns invitaţiei după cum urmează, printr-un e-mail (pe care îl voi cita integral, deoarece am mari îndoieli că organizatorii îl vor face public):

Vă mulţumesc pentru invitaţia pe care mi-aţi adresat-o, dar am să refuz categoric să o onorez, din mai multe motive. În primul rînd, organizatorii sînt aceiaşi ca anul trecut. Iar manifestarea de anul trecut a fost penibilă, ca să folosesc un cuvînt mult prea blînd. Cazarea şi masa au fost singurele lucruri OK şi, avînd în vedere că au fost gratuite, nu voi avea nesimţirea de a comenta ceva în privinţa acestora. Dar:

  • programul a fost vraişte: instabil şi total lipsit de consistenţă; nu s-a respectat absolut nimic în afara orelor de masă;
  • organizarea premiilor a fost cel puţin dubioasă: juriul, în frunte cu preşedintele lui, habar n-avea despre ce a fost vorba şi aş putea să pun gîtul că în bună măsură membrii lui nici măcar nu citiseră jumătate dintre scrierile asupra cărora s-au exprimat;
  • votul publicului a fost, în opinia mea, dacă nu măsluit, cel puţin influenţat de felul în care au fost concepute buletinele de vot; în ciuda solicitării mele, nu s-a făcut public numărul de voturi din partea publicului;
  • cît despre participarea publicului din afara cercului restrîns al acelora care suportă să stea în aceeaşi încăpere cu Cornel Secu, aceasta a fost sublimă, dar a lipsit cu desăvîrşire; ca urmare, cîştigul din participare în calitate de editor a fost nul.

Am aruncat o privire prin programul propus pentru acest an. Şi iată ce am constatat:

  • conferinţele şi mesele rotunde dezbat aceleaşi chestiuni generice şi fără finalitate practică, molfăite la toate reuniunile fandomiale de pe vremea lui Ceauşescu şi pînă în prezent;
  • omniprezenta nulitate numită George Ceauşu, un individ lipsit de merite şi care anul trecut a avut o prestaţie total descalificantă, e din nou la loc de onoare în program;
  • modalitatea de acordare a premiilor e la fel de nebuloasă şi nu garantează obiectivitate;
  • solicitarea adresată editurilor – de a trimite exemplare din cărţile publicate dacă vor ca acestea să fie luate în considerare pentru premii – mi s-a părut nu doar ineptă, ci de-a dreptul jignitoare: o lucrare e demnă de a fi premiată numai dacă e oferită pe daiboj membrilor juriului; ok, nimeni nu le cere juraţilor să cumpere şi să citească tot, dar dacă i-a cuprins în juriu, organizatorul trebuie să se asigure că aceştia au capacitatea şi posibilitatea de a judeca în cunoştinţă de cauză;
  • cel puţin trei dintre membrii juriului nu au nici o relevanţă pentru F&SF-ul românesc actual şi am dubii în ceea ce priveşte capacitatea lor de a oferi o judecată obiectivă;
  • tabloul e completat de locul ales pentru desfăşurare, un oraş lipsit de orice relevanţă în peisajul F&SF actual, unde nu aveţi – şi nu avem – idee dacă există un public minimal interesat de F&SF; aşadar potenţialul comercial lipseşte şi de această dată.

Din toate aceste motive, nu intenţionez să particip, cu Millennium sau în calitate de persoană particulară, la Romconul din acest an sau la vreunul dintre cele ce vor avea loc în anii viitori, cîtă vreme modalitatea de organizare şi organizatorii vor rămîne aceiaşi. Ceea ce numiţi Romcon e doar o tentativă penibilă de turism cu pretext F&SF, iar în ceea ce priveşte activitatea mea turistică prefer să aleg destinaţii mai interesante, care să nu-mi solicite nervii, şi, în integralitate, un anturaj care să nu mă facă să strîmb din nas.

Am scris aceste rînduri cu tristeţe. Am avut ocazia să particip la destule convenţii de F&SF pe alte meleaguri, fie că e vorba de Franţa, Marea Britanie, Cehia, Ungaria sau Slovacia. Am văzut succesul Sci+Fi Fest-ului de anul trecut, cu care organizatorii Romcon au fost prea orgolioşi să se asocieze. Ei bine, Romconurile, aşa cum sînt ele organizate de ARCASF, sînt o glumă proastă – da’ proastă rău – în comparaţie cu cea mai neînsemnată manifestare externă la care am avut privilegiul de a participa. Şi încă ceva: regret asocierea multor oameni de valoare cu această mascaradă sinistră care uzurpă însăşi ideea de convenţie naţională. Sper, probabil zadarnic, că acest nou fiasco prefigurat le va deschide ochii.

Pe de altă parte, am toată disponibilitatea pentru a participa la AntareSF, întîlnirea organizată de cenaclul braşovean, şi la următoarea ediţie a Sci+Fi Fest-ului, dacă nu vor interveni motive ulterioare obiective. Sper că-i voi întîlni acolo pe mulţi dintre prietenii mei, mai toleranţi decît mine, care vor alege totuşi să participe la Romcon. Nu e vorba aşadar de o respingere în bloc a manifestărilor fandomului, ci pur şi simplu de refuzul de a fi complice la o şi mai acută tîrîre în derizoriu a ideii de convenţie de F&SF.

Later edit: Am reluat azi pe Metatexte articolul scris despre Romcon 2015 pe care l-am publicat în Ştiinţă & Tehnică. Îl puteţi citi aici.

The Boy on the Bridge

The Boy on the BridgeThe Boy on the Bridge by M.R. Carey

My rating: 5 of 5 stars

I was hoping this will be as good as The Girl with All the Gifts, a book I loved very much. On the other hand, knowing how that one ended, I was a bit afraid the author will just rehash the same plot, with a different cast of characters. Fortunately, the post-apocalypse that M.R. Carey has imagined allowed him enough space to play at will, and The Boy on the Bridge did have a whole different trajectory and explored a different focus. And when it finally intersected with the events in the previous book, it was to bring a welcome closure (and a bit of hope) to a very bleak and seemingly hopeless story.
I will not write more here – I’ll wait for the Romanian edition of the book to come out to review it properly – I will just advise you to go and get it and read it, even if you have not read The Girl with All the Gifts. It’s a great, great book.

In other news

Ce-am făcut, ce-am scris, ce-am citit, ce-am mai publicat în ultima vreme? Ei bine… citiţi şi vă minunaţi.

m3

Au mai trecut două săptămîni de la reluarea Metatextelor, iar arhiva mea a mai urcat cîteva sute de poziţii în topul Zelist (ajungînd în prezent pe locul 2338) şi a continuat să se îmbogăţească. Astfel, am publicat următoarele:

Interviuri:

Articole:

stiinta-tehnica-67-articol-site

Între timp, a apărut un nou număr din Ştiinţă & Tehnică (nr.67/ iunie 2017), iar la secţiunea de care mă ocup, cea rezervată iubitorilor de SF, sumarul acestei ediţii include un interviu cu Adrian Mihălţianu despre Epoca inocenţei, fragmente din acest prim roman al seriei Terra XXI, dar şi prezentări ale noutăţilor editoriale de la Nemira, Paladin şi Herg Benet. Mîine voi preda redacţiei materialele pentru numărul de iulie; de data asta veţi avea parte de o poveste semnată de Nic Dobre şi de prezentări ale unor cărţi noi, taman potrivite pentru lecturile voastre de vacanţă: am selecvtat de astă dată exclusiv titluri fantasy!

31554413Citesc acum noul roman al lui M.R. Carey, The Boy on the Bridge, a cărui acţiune se desfăşoară în universul ficţional cunoscut cititorilor din The Girl With All the Gifts (Fata cu toate darurile, Nemira). Faină carte! Şi vestea bună e că Nemira a achiziţionat deja drepturile!

În sfîrşit, cum ştiu că nu-i de bun augur să vorbesc despre proiectele afate încă în lucru, n-am să vă spun la ce trudesc acum. Dar vă asigur că lucrez şi că, atunci cînd se va putea, o să anunţ public despre ce e vorba în propoziţie. Şi, vorba imbecilului de la Casa Albă, it’s going to be huuuuuge! 🙂

 

Waking Gods

Waking Gods (Themis Files, #2)Waking Gods by Sylvain Neuvel

My rating: 4 of 5 stars

After finishing Sleeping Giants, I couldn’t wait to find out where the stunning revelation at the end of the book was going to lead, so I started Waking Gods on the same day. And I’m not sorry I did. Waking Gods was every bit as suspenseful and entertaining as its predecessor. And like that one, it does have a couple problems: the occasional deus ex machina pops out and so do some clichés. But despite all that, Waking Gods is a very strong sequel, with interesting character development. Neuvel has learned well George R.R. Martin’s first rule („Murder your darlings!”) and applies it ruthlessly, without any hesitation. As in any good classic science fiction story, the dangers and menaces are bigger and more complex than in the first book, and at times made me wonder if the author had painted himself into a corner, but he managed to briliantly twist himself out of there. I also liked a lot the change of point of view of the narration (from the unnamed agent to the scientist whose name cannot be mentioned in a review because of the spoiler) and the final cliffhanger, which made me scream, because the wait for the next book in the series (trilogy?) will be far longer.

Metatexte: după două săptămîni

meta2

După două săptămîni de actualizare a arhivei mele online, Metatexte, sînt relativ mulţumit de evoluţia interesului cititorilor faţă de textele-mi de non-ficţiune pe care le republic aici. În topul Zelist, Metatexte a urcat de pe locul 14705 pe 2870. Numărul vizitatorilor unici e în creştere uşoară de la o zi la alta şi mă bucur că aceia care îmi „calcă pragul” nu se mulţumesc cu accesarea paginii principal, ci citesc mai multe articole. Iată şi un sumar a ceea ce am re-publicat în ultimele săptămîni pe Metatexte:

Articole:

Interviuri:

 

 

Metatexte, iar

Ieri am constatat cu surprindere că au trecut nu mai puţin de cinci ani de la actualizarea arhivei mele online, Metatexte, unde mi-am adunat o bună parte dintre textele non-fiction, mai exact pe acelea care nu suferă prea acut de boala fatală a obsolescenţei. Ultimul text publicat, pe 16 octombrie 2012, e o recenzie a celor trei romane ale seriei Newsflesh de Mira Grant, apărută iniţial în Galileo Online în 26 mai 2012.

În cincinalul cu pricina lucrurile s-au schimbat radical şi în aria de predilecţie tematică a textelor mele (fie că-i vorba de articole de opinie, de recenzii sau de interviuri), şi în ceea ce priveşte suportul care le-a găzduit iniţial. Am renunţat la Galileo Online, dar susţin acum o rubrică permanentă în Ştinţă & Tehnică; am publicat o suită de interviuri cu autorii români de F&SF în Argos şi în compania poveştilor din Ştiinţă & Tehnică; în plus, de curînd am acceptat să public cu oarecare regularitate note de lectură pe BookReport, noul proiect online al lui Mike Haulică.

metax

Ar fi destul de recuperat aşadar, şi intenţionez să o fac într-un ritm destul de susţinut, alternînd recenziile cu interviurile şi articolele. Pentru început, am împrospătat look-ul site-ului şi am refăcut pagina de sumar cu interviurile, urmînd să mă ocup în cursul zilei de azi şi de re-sistematizarea paginii de sumar cu recenziile (cea cu articolele avea deja forma potrivită, deci nu m-am mai atins de ea). Iar de mîine voi încărca texte noi.

Metatexte e o bună resursă de informaţii şi v-ar putea oferi sugestii pentru lecturi viitoare; pentru mine însă e o oglindă a ceea ce am gîndit şi am făcut de-a lungul anilor. O oglindă care, uneori, îmi arată o imagine de care sînt mulţumit, ceea ce nu-i puţin lucru.

Later edit: Pînă la urmă am refăcut şi lista articolelor, aşezîndu-le pe categorii, în vreme ce lista recenziilor am făcut-o alfabetică. Am actualizat de asemenea pagina despre autor, după cum se poate vedea aici. Se pare că am o arhivă funcţională, aşa că nu-mi rămîne decît să o aduc la zi.

Sleeping Giants

Sleeping Giants (Themis Files, #1)Sleeping Giants by Sylvain Neuvel

My rating: 4 of 5 stars

I have to admit, I passed on reading this when it first came unto my radar. Then, a couple weeks ago, my daughter picked up the mass market paperback edition in a bookstore and devoured it enthusiastically in three days, and I knew I could no longer ignore it. And, having read it myself, I am not sorry at all.
It starts with a rather cartoonish (but fashionable, and very much movie material) premise: pieces of a giant robot / fighting machine were left buried all across the Earth, sometime in the distant past (by aliens? by a lost civilisation?), and the story follows the actions of a select cast of characters involved in re-assembling and discovering the functions of this gigantic machine. All is told through transcripts of interviews of said characters by a mysterious unnamed agent of the US government, who at some point appears to have his own hidden agenda. The ever-changing points of view, far from fragmenting the narrative, manage to gradually unveil the bigger picture, a considerable achievement, mainly since the only constant in the various interviews and transcripts is the aforementioned shadowy agent (a character that this reader has come to like a lot, by the end of the book). Conspiracies within conspiracies, plenty of twists and serious servings of sense of wonder managed to make me forgive the author his rather simplified view of international politics.
Of course, the final revelation / twist made me look for the next installment in the series, which, from all the reviews I have parsed, is even better. My verdict? Bravo, monsieur Neuvel!

PS: Expect a longer and more in-depth review when the Romanian edition will come out from Paladin.

BookReport

Michael Haulică a pornit azi un proiect nou, un blog de recenzii ale unor cărţi genre apărute în România. Cărţi ale unor autori români şi străini, de la diverse edituri. SF & fantasy, noir, mystery, crime, poate şi romance? Om mai vedea. Cărţile despre care trebuie să se vorbească. Colaboratorii – între care mă simt onorat să mă număr – s-au adunat la invitaţia lui Mike şi-s oameni care au de-a face cu cartea la modul profesionist: scriitori, traducători, editori, librari. De aseemenea, sînt tipe şi tipi care şi-au făcut un nume şi în online şi au, fiecare, propriul public. Prin urmare, rezultatul va ieşi bine, cu siguranţă.

Numele blogului, BookReport, îmi aparţine. Întreba unul dintre colaboratori ieri de ce am ales un nume în engleză, dacă scriem despre cărţi apărute în România? I-am răspuns că poate o să traducem recenziile astea la un moment dat şi în engleză, lărgindu-se astfel adresabilitatea la un public mai cosmopolit. Am mai stat şi-am judecat între timp, şi cred că ar mai fi un motiv pentru care numele blogului e-n engleză: la o adică, scriem despre genuri care au, la rîndul lor, denumiri importate. Aşadar, iaca: BookReport! Sper să vă devină, aşa cum a fost şi Galileo Online la un moment dat, primul popas virtual, în tandem cu cafeaua de dimineaţă.

PS: Prima mea recenzie pe Bookreport e despre o carte care-a fost în vîrful topului preferinţelor mele pe anul trecut: Luna: New Moon de Ian McDonald, proaspăt apărută şi în traducere românească la Nemira. Găsiţi ediţia nemiroidă pe site sau la Bookfest.

…Unde mă veţi putea întîlni şi pe mine de mîine după-masă şi pînă sîmbătă seara, în calitate de simplu vizitator (şi cumpărător, desigur), pentru prima oară după 12 ani în care-am fost expozant sau co-expozant p-acolo, adică cu treburi oficiale. Nu de drag, cum merg acum. Să ne vedem şi să ne citim cu bine.

Ararat

AraratArarat by Christopher Golden

My rating: 3 of 5 stars

Christopher Golden’s latest novel starts as a thriller, slowly builds up towards a predictible climax, veering into mystic horror (think William Peter Blatty’s The Exorcist), and in my humble opinion, misses a memorable ending by using a cliché cliffhanger. It is however well written and it keeps you reading. I wish at least two of its characters (Walker, the protagonist, and Hakan, the apparent antagonist in some moments) would have gotten more attention.