meteosensibilităţi

IMG_20160525_145017

Azi am avut o zi exact ca vremea de-afară, care e cumplit de nestatornică. Ba soare, ba nori negri de furtună, ba cald, ba vînt aiurea. Aşa fu şi ziua mea de azi. Mi-am terminat de reaşezat cărţile-n bibliotecă, mare victorie! Pe de altă parte, mi-am vărsat ca boul bunătate de cafea… Apoi m-am bucurat mult citind prima poveste SF cu cap şi coadă a junioarei (scrisă pe temă dată, pentru un proiect la ora de română). Apoi m-am întristat (da’ rău de tot!) văzînd că nişte oameni pe care-i ştiu de-o viaţă – şi care de altminteri sînt deştepţi şi haioşi şi mi-s dragi – pot fi teribil de îngrămădiţi la minte cînd vine vorba de anumite subiecte (în cazul de faţă, scrisoarea homofobă a celor 3 milioane de decerebraţi ortodocşi de care se face atîta caz în ultimele zile, încă o mizerie sinistră marca BOR). Sper să se-ndrepte şi să le vină mintea la cap. Şi vremii, şi prietenilor mei.

PS: Ştiţi de ce nu-s decît trei milioane de semnături pe scrisoarea cu pricina? Fiindcă restul ălora de-ar fi vrut să o iscălească nu ştiu nici măcar să-şi scrie numele.

Ştiinţă & Tehnică 55

A apărut noul număr al revistei Ştiinţă & Tehnică, numărul 55 al noii serii. Despre sumarul acestui număr vă povesteşte pe îndelete Marc Ulieriu, redactor-şef al revistei, în filmuleţul de mai jos.

Eu am să mă limitez la a vă îndemna să citiţi partea dedicată celor ce iubesc literatura SF, care în acest număr e considerabil mai consistentă decît de obicei: avem mai întîi un interviu în exclusivitate cu Captain America însuşi (adică cu Chris Evans); ar mai fi o excelentă (şi emoţionantă) poveste SF cu universuri paralele ce poartă semnătura Ioanei Vişan; în sfîrşit, la rubrica mea, am scris pe larg despre Final Frontier 5 şi, pe două pagini, am încercat să vă prezint cele mai importante apariţii de gen ale lunii. Găsiţi revista la toţi difuzorii de presă serioşi. Sau poate vă tentează să vă abonaţi?

despre pricepuţenie

Posibil să fi existat genul ăsta de atotcunoscători şi înainte, dar abia acum mi-au căzut şi mie sub ochi înţeleptele lor poveţe? Habar n-am. Cert e că, de un an sau cel mult doi încoace, mi-e dat să văd feluriţi indivizi care ştiu sigur cum e cu editurile. Pricepuţii cu pricina ştiu sigur ce fac editurile şi ce nu fac, ce trebuie să facă şi ce să nu facă, cine trage sforile în fiecare editură de la noi, cum nu se pricep ăştia care fac cărţi să le vîndă sau chiar să le facă, cum îi exploatează pe bieţii cititori sau chiar autori, cum plătesc editorii banu’ gros pentru recenzii pozitive pentru cărţi care nu merită doi bani, cum publică ei numai pe cine scoate banu’ gros şi aşa mai departe.

Cea mai recentă mostră de pricepuţenie populară emisă în internetosferă pe care mi-a fost dat să o citesc suna cam aşa:

vreau să cred că în viitorul apropiat editurile nu doar vor fi ceva mai receptive la anumite semnale, dar își vor dezvolta antene capabile să le receționeze, indiferent de intensitatea lor. Nu se știe niciodată de unde sare un nou Chirovici. De altfel, un alt autor român e pe cale de a reuși performanța de a-și vinde cartea pe o piață străină la un preț astronomic. De ce să nu dezvoltăm (la edituri mă refer), un semi-agent literar, un redactor care să nu mai privească îngrozit valul de manuscrise ce vine spre editură, dimpotrivă, să iasă în întâmpinarea lui, să caute, să scormonească, să întrebe, să cerceteze dacă nu cumva, undeva, un glod acoperit de noroi ascunde un nou diamant.

Lăsînd la o parte duda cu glodul care acoperă noroiul care ascunde diamantul, l-aş informa pe înţeleptul de serviciu (care-i amicul meu Liviu Surugiu, by the way) că „semi-agentul literar” pe care-l visează există, nu trebuie inventat; e aşa-numitul slushpile reader (sau lector, mai pe româneşte), adică nefericitul care trebuie să ia primele pagini ale oricărui manuscris „genial” şi să le citească cu creionul în mînă. În cele mai multe dintre editurile de la noi, datorită penuriei de personal, nefericitul în cauză mai cumuleză şi alte funcţii, dar există. Da, în ţara noastră, atît de plină de genii, cineva trebuie să trieze corespondenţa nesolicitată care constă în manuscrise unice, capodopere etc. Nu e nevoie aşadar să dezvoltăm o nouă profesie.

Am subliniat mai sus o sintagmă: corespondenţa nesolicitată. Reţineţi cuvîntul: nesolicitată. Nimeni nu le-a cerut auctorilor geniali să trimită manuscrisul la editură. Pe site-ul ei nu există, poate, un ghid de conduită pentru autorii aspiranţi. Dar lipsa acestui ghid poate însemna (şi chiar înseamnă, în majoritatea covîrşitoare a cazurilor) că editura respectivă nu are nevoie de manuscrise nesolicitate. Pur şi simplu, planul editorial nu include publicarea unor astfel de manuscrise. Dacă le-ar dori, editura ar organiza un concurs de debut, de pildă, sau un concurs de manuscrise. A organizat Nemira unul, anul trecut. Nici una dintre cele peste şaizeci de capodopere prezentate nu s-a dovedit a fi publicabilă ca atare, iar concursul s-a încheiat fără vreun cîştigător. E cumva vina editurii? Nu. E vina autorilor, care nu s-au ridicat la nivelul dorit de editură. Mi-a fost dat să aud glasuri (de autori) revoltate de această decizie. Move on, people! Editura Nemira publică pe cine consideră ea că merită să fie publicat, nu pe cine consideraţi voi, ăştia revoltaţii!

Să nu mă uit însă în ograda altora, să vă vorbesc despre ograda noastră, de la Millennium. Noi nu citim manuscrise nesolicitate. Sîntem îndeajuns de familiarizaţi cu ce se scrie şi cu cine scrie în cercul nostru strîmt şi, atunci cînd ne alcătuim planurile editoriale, ţinem seama de ceea ce ştim. Asta nu înseamnă că nu publicăm debuturi; am făcut-o de destule ori: Marian Coman, Liviu Radu, Roxana Brînceanu, Ioana Vişan, Lucian Dragoş Bogdan, Doru Stoica, Bogdan Tudor Bucheru, Ladislau Daradici, Ciprian Mitoceanu, Ona Frantz, Robert David, Alexandru Lamba, autorii de la Secţia 14 şi alţii; toţi aceştia, adică bună parte din ceea ce înseamnă astăzi F&SF românesc, au debutat datorită lui Mike Haulică sau datorită mie; la Millennium, la OmniBooks, la Dacia, la Tritonic sau pe unde-am mai lucrat ori colaborat. Guess what? O s-o mai facem, chiar anul ăsta. Dar atunci cînd vrem să publicăm un debutant, ştim de unde să-l luăm, nu aşteptăm să-l descoperim în inbox sau în cutia poştală. Şi nici nu avem nevoie de pricepuţenia altora care să ne înveţe să ne facem meseria, pe care o practicăm de cîteva decenii bune. Vreţi să ne arătaţi că se poate altfel, că se poate mai bine? Be my guests, dragi pricepuţi. Şi faceţi-vă voi o editură, pe banii voştri, sau puneţi pe hîrtie un proiect editorial pe care să vi-l finanţeze unul pe care îl veţi convinge că pricepuţenia voastră e viabilă.

Săritorii cu prăjina

Mare-i grădina Domnului, da’ şi mulţi îi sar gardul! Asta era una dintre vorbele preferate ale lui Tata Petre, dirigintele şi profesorul meu de matematică din liceu, unul dintre oamenii mei dragi care m-au făcut să fiu azi ceea ce sînt.

Ei bine, gardul ăsta de care zicea Tata Petre, unii îl sar cu prăjina, trecînd în zbor planat pe deasupra noastră. Am avut azi o experienţă la limita dintre ridicol extrem şi iritare maximă cu un planor de-ăsta şi nu mă pot abţine să nu scriu cîte ceva. Nu e un caz singular în lumea mică şi pestriţă a sefimii româneşti, din păcate, dar n-o să mă apuc acuma să vă fac o galerie de portrete ale săritorilor săriţi de pe fix cu care am avut de-a face, o să mă refer strict la săritorul cu pricina (care e de fapt o săritoare, dar nu cred că asta are vreo semnificaţie, aşa cum probabil nu are rost să-i pomenesc numele). Personajul a luat-o pe ulei de-o bucată de vreme şi, pe Facebook, pe lîngă mulţime de postări – cu poze, textoide sau muzici – ce fac referire la BDSM, căcaturi cu ocultism sau satanisme de tot felul, lansează comentarii de troll, nici măcar amuzante, fără legătură cu subiectul, pe unde vrei şi pe unde nu vrei. Iniţial, m-am mulţumit să-i dau unfollow. Apoi am început să fiu întrebat de diverşi prieteni dacă respectiva a fost dintotdeauna aşa sau numai de-o vreme încoace. Mie îmi păruse un om simpatic, mi-a plăcut şi ce şi cum scria, era o prezenţă caldă în cele cîteva împrejurări în care am întîlnit-o (ultima oară acum vreo trei ani, cred). După care… pleosc! O totală schimbare de personalitate. Comentariile aberante de care pomeneam, discuţii ciudate relatate de prieteni, fel de fel de ameninţări mai mult sau mai puţin voalate într-o conversaţie virtuală… Aşa că am dezfrienduit-o, iar după ce azi s-a apucat să toarne zoaie la o însemnare care nu o privea nici cît negru sub unghie, cu expresii gen „curvă nazistă”, am blocat-o şi i-am raportat pagina. Ştiu, probabil că ar trebui să-mi fie mai degrabă milă – şi chiar îmi este întrucîtva, de omul pe care am crezut că îl cunosc, nu de ceea ce a devenit – dar chiar n-am nervi de consumat pentru săritorii peste gardu’ normalităţii care vin să-mi strice mie fengşuiu’, etalîndu-şi degradarea intelectuală şi psihică. Să fie acolo, la ei acasă.

De ce scriu toate astea? Habar n-am, drept să vă spun. Poate că sper că o să citească şi o să îşi vină în fire? Mă îndoiesc, trenul ăla a plecat de multă vreme. Mai degrabă vreau să îmi consemnez uimirea şi să vă întreb şi pe voi: de la ce credeţi că s-ar putea transforma cineva în asemenea hal? Şi cum poţi să te distanţezi de asemenea săritori de gard, după ce i-ai promovat pe cînd erau normali la cap?

Teaser

Am predat astăzi (în ultima clipă, după prostul meu obicei) materialele pentru secţiunea SF din viitorul număr al revistei Ştiinţă & Tehnică. În cele patru pagini pe care le am rezervate veţi putea citi despre cele întîmplate la Final Frontier 5 şi despre cele mai importante apariţii editoriale lansate cu ocazia tîrgului. Mi-am încheiat darea de seamă cam aşa:

Dacă târgurile de carte generaliste, cu forfota şi mercantilismul caracteristice lor, pot fi privite mai degrabă ca etape intermediare într-un parcurs anual, Final Frontier e, deopotrivă, încununarea muncii de peste an a producătorilor şi promisiunea lucrurilor ce vor urma pentru beneficiarii acesteia. Şi mai e ceva: o reuniune a unei mari găşti de prieteni, pe care pasiunea comună îi apropie; într-o epocă a însingurării autiste din spatele monitorului şi a dezbinării induse de cele mai banale motive, nu e deloc ceva banal.

Mai multe nu vă spun, mai aveţi răbdare cîteva zile, revista a plecat azi la tipar şi probabil va fi de găsit pe piaţă în cursul săptămînii ce vine. Vă sfătuiesc însă să o căutaţi fiindcă, în plus faţă de rubrica mea, iubitorii de SF vor mai avea parte în acest număr de ceva bun-bun. Mai multe detalii nu vă spun acum, o să vă dezvălui surpriza după ce revista va ajunge în reţeaua de distribuţie. Da’ e de bine, să ştiţi!

Eu şi Millennium la Final Frontier 5

banner

În acest weekend se va desfăşura la Bucureşti cea de-a cincea ediţie a unui eveniment care are deja tradiţie: Tîrgul de carte Science Fiction & Fantasy Final Frontier, organizat de echipa de la Bookblog în frunte cu neobosita Andreea Chebac. Voi fi acolo cu un mic stand Millennium, cu toate titlurile care se află pe stoc, care vor fi putea fi achiziţionate la preţuri reduse cu 20% (în cazul noutăţilor) pînă la 80% (în cazul titlurilor mai vechi).

Sîmbătă la ora 17, împreună cu Ana Nicolau (Nemira), Bogdan Hrib (Tritonic) şi Şerban Andrei Mazilu (Crux), sîntem invitaţii lui Liviu Szöke de la FanSF la o dezbatere cu tema Edituri, colecţii. Din cîte-am povestit cu Liviu, va fi o discuţie interesantă. Sper din suflet să ni se alăture şi Mike Haulică, în calitatea sa de editor la Paladin. Dar Mike va fi oricum pe-acolo pe toată durata tîrgului, aşa că veţi avea ocazia să-i cereţi şi lui autografe pe cărţile din seria sa de autor sau pe antologiile pe care le-a editat.

Duminică veţi găsi la standul Millennium şi exemplare din ediţia specială dedicată fenomenului Star Wars a revistei Ştiinţă & Tehnică (unde, după cum ştiţi probabil, susţin o rubrică lunară de F&SF).

În sfîrşit, duminică 3 aprilie, la ora 12.30, vom lansa cele mai proaspete titluri Millennium, volumele de povestiri SECVENŢĂ DE ZBOR de Ioana Vişan şi POVESTIRI FANTASTICE de Lucian Dragoş Bogdan, ambele apărute în seria Ficţiuni. Va fi alături de mine Lucian Dragoş Bogdan, care va acorda doritorilor autografe.

Final Frontier e, încă de la prima ediţie, cea din 2011, tîrgul meu de carte preferat. Dacă aţi fost măcar la una dintre ediţiile anterioare, ştiţi cu siguranţă de ce. Dacă nu, vă invit să aflaţi pe 2 şi 3 aprilie, la Connect Hub (Bulevardul Dacia Nr.99, Bucureşti, sector 2). Ne vedem acolo!

Zece ani de blogărit

Pe 18 martie s-au împlinit zece ani de cînd am scris prima însemnare pe acest blog. N-a fost cine ştie ce, eram la început cu joaca de-a prezenţa online şi tocmai construiam primul website al editurii, care era şi ea la începuturi, abia publicasem trei cărţi, iar prima însemnare era de fapt o explicitare a sloganului Millennium, editura care aduce cărţile prezentului. Clever, eh? Haha! După aia, în acea îndepărtată lună martie n-am mai scris altceva, abia prin aprilie m-am pus pe blogărit mai serios şi-am făcut o vreme ceea ce urma să fac apoi la Galileo Online, am dat cu ştiri proaspete în populaţia sefistă.

Şi uite c-au trecut zece ani de blogăreală, în care-am migrat de pe Blogger pe WordPress, am scris aproape o mie de postări (asta e a nouă sute optzecea, parcă), am scris şi cîte trei postări pe zi sau am făcut pauze de blogărit cale de luni de zile, mi-am vărsat ofurile politice (cea mai vizionată dintre postările mele e asta, care-a strîns 907 vizitatori unici într-o singură zi), dar şi satisfacţiile în materie, v-am făcut părtaşi la bucuriile şi tristeţile mele, m-am lăudat cu cărţile pe care le-am publicat, cu autografele primite, cu cărţile achiziţionate sau intrate pe alte căi în biblioteca mea (bookporneciurile care strîng şi-acum cele mai multe vizionări), cu succesele junioarei pe la diverse olimpiade şi concursuri, cu moşia mea de la Sîi, v-am păcălit de cîteva ori de 1 aprilie (ba că se reformează SRSFF, ba că-mi lansez romanul de debut), am ofensat diverşi indivizi (a se vedea aici, de-o pildă) şi mi-a tihnit la culme zarva productivă iscată în urma răscolirii rahatului, mi-am felicitat prietenii la aniversări şi i-am plîns pe cei pe care i-am pierdut, am gătit şi v-am făcut poftă cu izbutelile mele în materie, am făcut reclamă şi-am făcut planuri şi-am înjurat sau pur şi simplu m-am lăsat dus de amintiri mai bune sau mai puţin bune.

Privind în urmă, constat că am în blogul ăsta o oglindă cît de cît fidelă a ceea ce a însemnat pentru mine ultimul deceniu. Ergo, mergem înainte. Cu blogul, cu scrisul şi cititul, cu viaţa şi cărţile, cu bucuriile şi, sper, mai puţin cu tristeţile. Mulţam mult că mă citiţi.

Bookporn cu King şi Moorcock

IMG_20160311_090154

Vine primăvara, bate vînt de primenire şi prin biblioteca mea. Am rearanjat rafturile de deasupra biroului, zona cu King, ocazie cu care m-am aşternut pe numărat şi-am ajuns la concluzia că stau binişor: fix 50 de cărţi cu Kingu’ pe copertă îmi veghează munca; iar pe cele care-mi mai lipsesc pentru a declara colecţia completă le-am citit deja. Mda, sînt la zi cu lectura regală.

MM

…şi mi-au sosit nişte prospături (vorba vine, că astea trei sosite acum sînt apărute în 2013 şi 2014, da’ pentru mine-s noutăţi) din superba serie de autor Moorcock de la Gollancz/Orion: Behold the Man, Elric: The Sleeping Sorceress şi Elric: The Fortress of the Pearl. Toate de la Bookdepo, unde le găsiţi şi acum cu nişte reduceri fabuloase, de 43%, 50% şi 53%. Nice, eh? Încep să se adune, dragele de ele. Pe drum e acum omnibusul Traveling to Utopia.

IMG_20160302_085234

Apropo de felul cum e gîndită şi structurată seria Moorcock, merită citit articolul lui John Davey, cel care s-a înhămat la compilarea ediţiei definitive a operei lui Moorcock.Îl găsiţi aici.

Gicu al meu

gicu

Mi-e unchi (e fratele mamei), dar mi-e drag ca un tată. A fost şi tată pentru mine, din toate punctele de vedere, după ce l-am pierdut pe tata. Mi-e naş de botez şi de căsătorie. E cel mai întreprinzător om pe care mi-a fost dat să-l cunosc, e haios şi plin de viaţă. Azi împlineşte 70 de ani şi-i doresc cel puţin încă pe-atîţia. Să-mi trăieşti sănătos, Gicule, cu toţi ai tăi pe lîngă tine!

Queen of Space Opera

…aşa e numită Leigh Brackett de către istoricii genului. Autoarea americană, de la a cărei naştere s-a împlinit de curînd un secol, are parte de o posteritate pe măsura talentului şi imaginaţiei sale. La Haffner Press, o editură care şi-a propus drept obiectiv principal reeditarea operelor unor maeştri ai epocii de aur a literaturii SF, precum Jack Williamson, C. L. Moore, Henry Kuttner sau Edmond Hamilton, urmează să apară cel de-al patrulea volum din seria de autor ce-i este dedicată, un cărămidoi care reuneşte nuvelele şi romanele ce-l au drept protagonist pe cel mai popular dintre eroii creaţi de Brackett, Eric John Stark.

By the way, ştiaţi că Leigh Brackett este autoarea primei versiuni a scenariului filmului Imperiul contraatacă, cel care e conisderat unanim drept cel mai bun din recent resuscitata serie Star Wars?

Ştiinţă & Tehnică 53

Luni a apărut noul număr al revistei Ştiinţă & Tehnică, numărul 53 din seria cea nouă. Îl găsiţi uşor, la toate reţelele de distribuţie de presă serioase. De pildă, în Inmedio e sigur de găsit, l-am reperat aseară pe-un raft.

scan0005

Din ce-am citit pînă acum, vă recomand cu căldură dosarul lui Adrian Nicolae despre automatoni, un soi de proto-roboţi absolut fascinanţi. Tot Adrian Nicolae face o cronică a „Războiului oaselor”, un capitol palpitant din istoria paleontologiei, în vreme ce Cristian Român scrie despre explorarea în scopuri comerciale a spaţiului (Ben Bova’s Grand Tour, anyone?). Foarte util mi s-a părut calendarul astronomic pentru 2016, compilat de Cătălin Beldea.

Bineînţeles, am şi eu paginile mele dedicate SF-ului, de astă dată cu o rememorare a regretatului David G. Hartwell, o prezentare a operei lui Ian McDonald şi o recenzie a celui mai recent roman al său, Luna: New Moon (exact cea cu care v-am ameninţat aici), plus obişnuitele noutăţi editoriale, de astă dată de la Nemira şi Paladin.

o treabă franţuzească

Francezii de la Le Bélial reeditează în prima jumătate a acestui an ciclul Patrula timpului al lui Poul Anderson, în colecţia Kvasar, în două volume hardcover ale căror coperte sînt semnate de Philippe Caza. Eu am ediţia de la Baen, un paperback mic şi amărît (şi urît cu spume pe deasupra, ca tot ce fac ăştia de la Baen în materie de coperte; încă n-am văzut o copertă de-a lor măcar pasabilă). M-ar tenta ediţia franţuzească, fie şi numai pentru felul cum o să arate, sincer să fiu. Dar nu-i numai asta.

Cu autorul Poul Anderson am o relaţie specială: i-am tradus un roman, am redactat vreo trei traduceri din opera lui, ba am avut chiar şansa de a schimba cîteva mesaje pe e-mail şi mi-a trimis ultimul său roman antum, în 2000, cu un an înainte să moară. De Philippe Caza, aşijderea, mă leagă nişte amintiri plăcute; el a semnat ilustraţiile pentru două dintre cărţile pe care le-am scos la Dacia, chiar cele care îmi sînt cele mai dragi: traducerea mea din Joëlle Wintrebert şi romanul Onei Frantz, Sfîşierea. Tot de-atunci am nişte planşe originale ce-i poartă semnătura, planşe care, odată şi-odată, vor ajunge să atîrne pe pereţii biroului meu.

Later edit: coperta desfăşurată.

patrouille-integrale-1

 

nici măcar de jale

Mare tragedie mare, revistele Uniunii Scriitorilor şi-au suspendat de azi apariţia, după ce Ministerul Culturii a sistat finanţarea lor. Se pare că existau o duzină de astfel de reviste care primeau bani de la stat. Ca urmare, o grămadă de inşi se dau acum de ceasul morţii că vai, ne moare cultura scrisă! Serios? Păi ce anume o împiedică pe numita cultură scrisă şi publicată în revistele cu pricina să scoată bani din vînzări? Vînzări de reviste, nu de sedii. Aaaa, nu sînt vînzări, fiindcă nema difuzare. Păi nu-i nimic, poate că soluţia o constituie abonamentele. Aaaa, lumea nu vrea să facă abonamente! Nici măcar bibliotecile? Şi revistele stau maldăr în redacţii, de nu mai încap redactorii acolo şi trebuie să lucreze de-acasă, şi abia mai dau pe la sediu în zilele de salariu…

Da’ nu cumva toată lipsa de interes pentru revistele în cauză vine din faptul că acestea sînt desuete sau, pur şi simplu, ilizibile? Toate publică acelaşi număr restrîns de autori, la care se adaugă niscaiva glorii locale, nici una dintre revistele astea nu publică susţinut proză, de pildă, nici una dintre revistele astea nu are atitudine civică nici cît negru sub unghie (că, nu-i aşa, nu poţi muşca mîna care te hrăneşte…), nici una dintre revistele astea nu are un program de susţinere a literaturii noi. Şi-atunci cine mă-sa să le citească? Pensionarii Uniunii? Ei se fac că fac reviste şi au pretenţia ca statul să-i plătească, indiferent dacă onorabilele şi istoricele lor publicaţii au sau nu cititori.

Din partea mea, bon debarras. Nu ştiu ca Dilema, 22, Suplimentul de cultură sau Observatorul Cultural să aibă vreo subvenţie de la stat. Iar dacă au, nu vor muri fără ea, căci au fost ani de zile în care n-au avut aşa ceva. Şi dacă astea pot supravieţui (aşa cum supravieţuiesc, dacă-i pînă acolo, şi revistele de gen, fie că vorbim de Galileo, CPSF, Argos, Helion sau Revista de Suspans), înseamnă că se poate. Dacă alde România literară, Luceafărul de dimineaţă (!!!), Viaţa Românească, Ateneu, Vatra, Familia, Apostrof, Ramuri şi alte Convorbiri literare nu fac faţă pe o piaţă concurenţială (nici măcar în regim de print on demand sau în format electronic, că nu e scris nicăieri că o revistă trebuie să aibă un tiraj de Ţ exemplare!)… înseamnă că nu e nevoie de ele. Ura şi la gară!

…Sau, şi mai bine, la muncă. Că poate, măcar în ceasul al doişpelea, în lunile astea de suspendare, o să vă treacă prin minte un format reformat. Unul cît de cît atractiv pentru cititori plătitori.