Road trip with the Amazing VanderMeers (2)

Ann şi Jeff îşi anunţaseră sosirea pentru data de 12 august; România era penultimul popas dintr-o lungă călătorie care îi purtase din Florida în Portugalia, Franţa, Belgia, Germania şi Cehia. Avînd în vedere relaţia de prietenie care mă lega de atîta vreme de Jeff, editorii săi români au avut amabilitatea de a mă invita să-l însoţesc în periplul pe care îl organizaseră pentru prietenul meu american.
Am ajuns în Bucureşti sîmbătă, 12 august, descinzînd din tren într-o căldură toropitoare, într-o Gară de Nord asemeni doar cu ea însăşi: pentreu mine, din copilărie şi pînă azi, poarta feroviară a capitalei a fost echivalentul live al unei Curţi a Miracolelor. Pînă către după-amiază, îmi făcusem deja turul de rigoare prin librării, mă întîlnisem cu Bogdan Bucheru, partenerul meu de fapte editoriale (bronzat şi bine-dispus, fiind recent revenit de pe litoralul bulgăresc), dădusem pe gît două doze de energizant şi mă înfruptasem cu o porţie zdravănă de carbonara.
La cinci fără un sfert, împreună cu Ona Frantz, Mike Haulică şi Marius Dumitriu (coordonatorul producţiei de la Tritonic, transformat în şofer pentru durata vizitei soţilor VanderMeer), descindeam la Otopeni, unde aveam să-i întîlnim pe Mireille Rădoi (director general la Tritonic şi graţioasă prezenţă feminină) şi Bogdan Hrib (the big kahuna, the manitou, the boss, în fine, you get the picture… de la aceeaşi editură). Surpriză. La ora care ne fusese anunţată de Mike, nici un avion nu era programat să sosească dinspre Praga! Am dedus că soţii VanderMeer aveau să ajungă în Bucureşti dinspre Munchen, avionul sosit dintr-acolo tocmai aterizase. Ne-am postat la cele două capete ale culoarului de ieşire şi ne-am pus pe aşteptat.
În jurul orei 17, Jeff şi Ann şi-au făcut apariţia. Arătau exact aşa cum îi ştiam din poze. Mă rog, poate puţin mai obosiţi, după atîta drum. Ne-am strîns mîinile, ne-am măsurat din priviri, apoi i-am condus spre ceilalţi. Prezentări, strîngeri de mînă, „how was your flight?” etc. S-a lămurit curînd şi enigma direcţiei din care sosiseră: cei doi veneau de la Praga, într-adevăr, dar schimbaseră avionul la Viena! Ne-am urcat în maşini şi am pornit la drum cu destinaţia Poiana Ţapului. Nu se putea ca, pe drum, realitatea românească să nu ureze celor doi americani bun-venit, în felul ei: de la Comarnic la Posada am făcut cam o oră şi jumătate (asta incluzînd şi cîteva pauze lungi, de-a lungul cărora am avut prilejul să coborîm din maşini, să tragem cîte-o ţigară şi să schimbăm o vorbă-două). Jeff şi Ann nu şi-au făcut probleme din cauza blocării traficului – „there are road-blocks everywhere” – iar asta m-a făcut să-i stimez şi mai mult.
La Poiana Ţapului, de cum am ajuns, am scos din valiză darul lichid pe care-l adusesem pentru Jeff, care-şi aniversase cu puţin timp în urmă ziua de naştere: două sticle de palincă de prune, tare, aromată şi dată naibii. Bineînţeles, Jeff şi Ann au vrut să afle mai multe despre palincă, „the plum juice” cum le-am prezentat-o. Una dintre sticle a fost aproape dată gata pe loc (circumstanţă atenuantă: toţi opt am pus umărul…), pînă cînd gazdele ne-au invitat la cină (o cină tradiţională: mămăligă cu brînză în înveliş din coajă de brad, dar şi grătare şi mici). După cină, ne-am lungit la poveşti, cu ochii aţintiţi spre cer (era noaptea Perseidelor, se presupunea că ar fi trebuit să zărim o mulţime de meteoriţi… dar n-am zărit decît unul, plus o mulţime de avioane). Jeff şi Ann s-au dovedit interlocutori fermecători. Am vorbit despre cărţi, despre cele văzute de ei prin Europa, i-am invidiat pentru berile savurate în Belgia şi i-am privit cu satisfacţie cum îşi arătau unul altuia, mulţumiţi, cărţile de la Tritonic care aveau să fie lansate a doua zi: Veniss Underground (tradusă de Mircea Pricăjan), Transformarea lui Martin Lake şi alte povestiri (antologia compilată de mine, în care, alături de povestea lui Jeff, se regăsesc texte de Nicola Griffith, Marian Coman şi K. J. Bishop) şi numărul 3 al revistei Fiction.Ro, în care se regăseşte interviul pe care i l-am luat lui Jeff în martie (iar Jeff e şi înfăţişat pe copertă, cu o expresie de milioane). Ne-am culcat tîrziu după miezul nopţii.
Dis-de-dimineaţă, după un mic dejun copios, ne-am îmbarcat în maşini (căci nu degeaba se intitulează aceste însemnări Road Trip) şi-am pornit spre cetatea Rîşnovului. Am poposit acolo vreme de-un ceas şi jumătate, am luat-o la pas printre zidurile recent restaurate, am vizitat muzeul şi-am admirat priveliştea montană. Bogdan a profitat pentru a-şi pune în valoare talentul de fotograf adevărat (adică nu dintre aceia amatori, precum subsemnatul, care lasă camera digitală blocată pe automat), luîndu-l drept model pe Jeff. Din Rîşnov, am descins în Braşov şi, fiindcă aveam încă vreo oră şi ceva pînă la prima întîlnire a lui Jeff cu cititorii, ne-am tras la umbră pe o terasă din Piaţa Sfatului. Ona şi Mike şi-au amintit, plini de nostalgie, de vremurile petrecute nu departe de locul unde ne aflam. Între timp, ne întrebam cu toţii dacă avea să fie vreun braşovean la lansare: era duminică, era cald al naibii şi era şi vreme de vacanţă… Erau şanse destule ca la lansare să fim doar noi, librăresele şi eventualii curioşi. S-a dovedit că am subestimat capacitatea de mobilizare a cititorilor braşoveni, dar şi talentul într-ale PR-ului al celor de la Libris.
Surpriză! La unu fără cîteva minute, librăria Şt. O. Iosif era plină ochi. Multă presă, mulţi cititori şi cîteva figuri cunoscute. M-am bucurat enorm de reîntîlnirea cu Voicu Bugariu, pe care nu-l văzusem de ani buni. Lansarea a decurs lin, fără probleme. Gazda noastră, doamna Ana Oniţă, director general al societăţii Libris, ne-a prezentat publicului, apoi Bogdan a spus cîteva cuvinte despre editura Tritonic. Mike a vorbit apoi despre colecţia fiction.ro pe care o păstoreşte, despre Jeff şi despre Veniss Underground. A fost rîndul meu să spun două vorbe despre antologie şi am ales să dezvălui criteriile de selecţie a textelor. În sfîrşit, Jeff a subjugat audienţa cu un discurs coerent (exersat în prealabil în întreaga Europă – cu excepţia Belgiei, toate celelalte popasuri au fost pentru Jeff prilej de a-şi întîlni cititorii, cu ocazia lansării volumelor sale, traduse în portugheză, franceză, germană şi cehă) şi plin de farmec. În tot acest timp, Mireille a făcut cu brio oficiile de traducător, iar Ona a fost un fotograf inspirat, care a ştiut să ne surprindă din unghiuri avantajoase.
După lansare şi după nenumărate autografe, l-am dus pe Jeff să se răcorească pe-o terasă. Apoi, din nou hop în maşini, avînd ca destinaţie Branul. Aici, forfotă mare: erau Zilele Branului: tarabe, suveniruri, kitsch cît cuprinde. Am vizitat castelul, apoi am dat o raită prin tîrg, iar Jeff şi-a achiziţionat o decoraţie de „fruntaş în întrecerea socialistă” şi s-a ales din partea mea cu promisiunea unor insigne pioniereşti, la schimb cu un exemplar al ediţiei hardcover a noului său roman, Shriek: An Afterword (bineînţeles, cu autograf).
Seara, după o masă copioasă, Mireille nu-şi încăpea în piele: voia să facă sport. Şi, cum fotbalul e sportul rege la noi şi nici Jeff nu-i străin de datul cu piciorul (pe parcursul campionatului mondial, am aflat de cîteva ori scoruri şi detalii despre meciuri de pe blogul lui!), s-a lăsat cu un meci de fotbal în patru (Jeff, Bogdan, Mireille şi Marius), cu reguli bizare, între care una se referea la evitarea pe cît posibil a pomilor firavi plantaţi în curtea gazdelor). La un moment dat, Jeff m-a ameninţat că-mi va cere bani pe povestea inclusă în antologie dacă nu coboram eu însumi de pe terasă, unde ne refugiasem, cu Mike, Ann şi Ona, pentru a ne feri de mingile ucigaşe ale pasionaţilor jucători. Aveam de ales? Nu! Prin urmare, subsemnatul a jucat pentru întîia oară în ultimii douăzeci de ani, o partidă de cvasi-fotbal. Există şi dovezi în acest sens: Ann a filmat fazele cele mai interesante (inclusiv momentul în care l-am cuprins în braţe pe Bogdan, ca să-l blochez şi să-i iau mingea), iar pata de iarbă strivită de pe blugii mei e o mărturie de neşters (nici măcar cu Vanish!).
Ne-am culcat devreme, pe la zece şi jumătate, căci şeful expediţiei, kahuna Bogdan, ne anunţase că, spre groaza noastră, aveam să „decolăm” devreme în zori, pe la 4, ca să nu prindem din nou aglomeraţie la Posada. Am rîs sănătos cu Marius cînd, la vreo jumătate de oră după ce ne dăduse stingerea, Bogdan a apărut, în chip de „tovarăşul instructor” din taberele copilăriei, ca să ne reducă la tăcere.

(În curînd, un nou episod al acestui serial; de astă dată, nu mai fac promisiuni legate de momentul publicării şi recunosc: sînt leneş.)

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Road trip with the Amazing VanderMeers (2)&8221;

  1. Felicitari, Horica. Asteptam aceasta parte. La viitorul volum al lui Jeff propun sa adaugam ca postfata serialul vizitei sale in Ro. Cred ca este un procedeu inedit. Te rog sa nu te lenevesti… Asteptam partea III.
    Spor la treaba!

  2. Hehe, creatza idee… La cit de mare e City, nu stiu daca vei fi dispus sa mai dai banii si pe o postafata / roman-fluviu. Poate o reluare integrala in viitorul fiction.ro?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s