Premiile Colin: autopsia unui act ratat

O mentalitate nocivă, pe care o credeam muribundă (dacă nu chiar îngropată de tot odată cu îndepărtarea lui Alexandru Mironov de zona F&SF şi orientarea sa către alte domenii mai lucrative), pare a fi caracterizat în mod simptomatic organizarea decernării Premiilor Colin din acest an. Parcă ar fi un blestem de care pasionaţii de fantastic şi science fiction de la noi nu reuşesc să se elibereze. Esenţa acestei mentalităţi e pur românească, ea putînd fi întîlnită în felurite ipostaze de-a lungul vremii, de la heliadescul „Scrieţi, băieţi, numai scrieţi!” la heirupista tentativă de vălurire a meduzei bufniliene pe sute de forumuri şi liste de discuţii. Precum am spus, semnele ei (amatorism, heirupism, o anume apetenţă pentru formele fără fond) pot fi decelate şi la Premiile Colin.
Mai întîi a fost un anunţ transmis de Traian Bădulescu pe listele de discuţii, prin care se vestea lumii că Premiile Colin n-o muritu’, ci numa’ o ţîr’ s-o hodinitu’, măăăăăi! Potrivit acelui prim anunţ, trei premii urmau să recompenseze activitatea literară de excepţie depusă de autorii români între 2002 şi 2006. Se dădea şi o listă de nominalizări, cu nouă nume perfect onorabile, din care un juriu avînd componenţi la fel de onorabili aveau să-i selecteze pe cîştigători. N-am fost singurul şi nici cel dintîi care a semnalat că nu era cu putinţă ca intervalul de selecţie să fie 2002-2006, cîtă vreme anul din urmă nici măcar nu se încheiase. Într-un tîrziu, Traian Bădulescu a revenit cu precizări, confirmînd ceea ce îmi spusese la Gaudeamus maestrul Hobana (principalul responsabil, alături de Gérard Klein, pentru însăşi existenţa acestor premii): perioada de selecţie luată în considerare a fost 2002-2005.
Aşadar, 2002-2005… Parcurgînd lista nominalizaţilor (în care scriitori în toată puterea cuvîntului stau în chip democratic alături de debutanţi care n-au confirmat încă), nu m-am putut abţine să nu remarc absenţa mai multor nume care, în intervalul luat în considerare, au publicat cărţi ce vor rămîne în mod cert în istoria genului de la noi. Şi mă gîndesc aici la Marian Coman, care a debutat în 2005 cu „Nopţi albe, zile negre la Tritonic, la Roxana Brînceanu, autoarea percutantei „Sharia” (tot la Tritonic), la Michael Haulică şi la extraordinarul său hibrid „Aşteptînd-o pe Sara” (Millennium Press), şi, last but not least, la Liviu Radu, care a publicat în intervalul cu pricina cel puţin trei cărţi a căror valoare este mult peste nivelul unora dintre volumele prezente în selecţie. Hai să admitem că Liviu Radu şi-a retras volumele din competiţie după ce a fost chemat în juriu (deşi ştiu că nu-i aşa: din cîte mi-a spus Liviu, el a primit de-a gata lista cu nominalizaţi şi i s-a cerut să aleagă trei nume). Hai să presupunem că Tritonicul şi-a retras autorii din selecţie atunci cînd a ales să sponsorizeze premiile (deşi n-ar fi fost cazul, şi nici nu s-a întîmplat aşa: ori, dacă ar fi făcut-o, normal ar fi fost ca şi celălalt sponsor, Amaltea/Diasfera, să-şi retragă autorii, trei dintre ei fiind printre nominalizaţi, iar doi dintre aceştia chiar între premianţi). Hai să zicem, precum cîrcotaşii, că volumul lui Marian nu-i îndeajuns de SF (de parcă maestrul Colin ar fi scris numa’ hard SF la viaţa lui, ori de parcă „Fairia” lui Gheo va fi fost altceva decît un basm cult). Hai să sperăm că acela al Roxanei a apărut la jumătatea lunii decembrie, şi poate s-or îndura să-l aibă în vedere la anu’. Dar cu Michael ce-aţi avut, hai? Cu ce-a greşit Michael de n-a ajuns între candidaţii la eterna glorie conferită de Premiul Colin? Vreţi o ipoteză? Mike a greşit prin faptul că a mai luat un Premiu Colin, la prima ediţie, pentru „Madia Mangalena”. Mike a greşit primind în ianuarie două Premii Kult, unul pentru întreaga activitate, altul pentru proză. (Şi se gîndiră cei care-au făcut selecţia: da’ ce, tot pe ăsta să-l premiem? ia să lase loc şi altora mai tineri şi mai nevoiaşi!) Mike a greşit implicîndu-se cu ardoare în promovarea literaturii F&SF autentice, la Tritonic sau în presa de mare tiraj. Mike a greşit existînd, altfel spus. Părerea mea, de outsider din colţu’ hărţii.
În momentul decernării premiilor (nu, n-am fost acolo, dar mă bazez pe mărturiile a trei martori oculari), confuzia a atins apogeul. S-a dovedit că da, se premiau nişte nume, iar nu nişte cărţi. S-a dovedit că domnul Hobana n-a reuşit să (se?) lămurească nici pe departe pentru ce perioadă s-au dat premiile: unul dintre premianţi mi-a spus că Premiile Colin pe 2002-2005 s-au acordat unor lucrări publicate în perioada 2001-2004! Nu am reuşit să mă lămuresc nici eu, ce-i drept…. În sprijinul acestei afirmaţii stau şi motivaţiile juriului: Dan Doboş a luat premiul pentru toată trilogia „Abaţiei” (apărută la Nemira în 2002 şi 2003 şi Media Tech în 2005), dar Florin Pîtea a fost premiat pentru volume din 2001 („Necropolis”) şi 2004 („An/Organic”). Nici acum nu ştiu dacă valoarea simbolică a distincţiilor este egală sau dacă a existat o ierarhie între cîştigători. Cel puţin unul dintre membrii juriului susţinea că această ierarhizare nu există.
Partea strict logistică a organizării a fost la rîndu-i la nivel de grădiniţă, după cum mărturiseşte întristat Bogdan Hrib, pe blogul său: nu comunicate de presă, nu afişe demne de acest nume, nu publicitate. Culme a stîngăciei (eu aş numi-o chiar culme a nesimţirii, dacă n-aş fi convins că a fost doar rezultatul acelei mentalităţi nocive de care vorbeam la începutul acestei însemnări), numele sponsorilor nu apărea pe afişele agăţate la intrarea în librăria Cărtureşti!
În sfîrşit, premiile s-au dat, cîştigătorii (mă rog, cel puţin unul dintre ei) au jubilat că au luat banii sponsorilor, s-a anunţat că la anul se vor da iar premii, pentru 2006, aşa că toată lumea poate fi fericită, un nou şi măreţ capitol din istoria F&SF-ului românesc a fost scris… Că a fost scris cu entuziasm pionieresco-mironovian (semn rău, Mironov a fost la decernarea premiilor, ba parcă a şi luat cuvîntul; înseamnă asta că se lasă de afaceri şi revine la SF? oh, nu, not again!), că atributele cele mai potrivite pentru organizatori sînt amatorismul şi stîngăcia, că decît aşa, mai bine n-ar fi fost, e altă socoteală. Socoteală solidă, românească.
Doar sărmanul Colin cred că se joacă de-a titirezul în mormînt…

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Premiile Colin: autopsia unui act ratat&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s