O veste mare pentru iubitorii de fantasy

Potrivit Variety.com, reţeaua de televiziune HBO a achiziţionat drepturile de adaptare pentru televiziune ale seriei fantasy A Song of Ice and Fire a lui George R. R. Martin. Producători executivi şi scenarişti vor fi David Benioff şi D.B. Weiss. Acesta este primul proiect pentru televiziune al celor doi, cărora li se datorează, între altele, filme precum Troy (după un scenariu de Benioff) sau Halo (ultima versiune a scenariului a fost scrisă de Weiss în colaborare cu Alex Garland). Filmările se vor realiza în Noua Zeelandă sau Europa.
Este, în mod sigur, ştirea anului pentru toţi iubitorii de fantasy de cea mai bună calitate. Martin, el însuşi scenarist de televiziune (serialul Beauty and the Beast i se datorează în mare măsură, între altele), va scrie scenariul cîte unui episod pentru fiecare dintre sezoanele seriei, celelalte urmînd a fi scrise de Benioff şi Weiss. Intenţia producătorilor este de a consacra cîte un sezon complet fiecărui volum al seriei (fiecare dintre acestea numără, în medie, aproximativ 1000 de pagini), începînd cu A Game of Thrones. Pînă în prezent au apărut patru volume din serie (A Game of Thrones – 1996, A Clash of Kings – 1998, A Storm of Swords – 2000 şi A Feast for Crows – 2005), al cincilea volum din cele şapte proiectate de autor (A Dance with Dragons) aflîndu-se aproape de stadiul final, urmînd să fie publicat în cursul acestui an. La noi, primul volum este programat să apară în traducere la o editură al cărei nume nu-l voi preciza aici. Sînt convins că, odată apărut, va fi de găsit în toate librăriile. Şi vă asigur că merită din plin să-l căutaţi, de preferat în original (nu ştiu în ce măsură editura în cauză va fi în măsură să găsească un traducător îndeajuns de competent; în plus, avînd în vedere că Millennium Press a avut intenţia de a publica această serie, pierzînd însă licitaţia pentru copyright în favoarea editurii respective, nu văd nici un motiv să fac reclamă gratuită ediţiei lor).
Pe „non-blogul” său, George Martin notează vestea cea mare, precizînd însă că este prea devreme pentru a se discuta despre distribuţie, contractul de preluare a drepturilor fiind semnat în urmă cu abia două zile. Martin observă că HBO este cu siguranţă cel mai potrivit achizitor pentru seria A Song of Ice and Fire, seriale precum The Sopranos, Rome sau Deadwood fiind dovada cea mai limpede că reţeaua este capabilă să ofere telespectatorilor producţii inteligente, aflate la un nivel de calitate net superior celor ale producţiilor concurenţei.
Categoric, e o veste mare. În ce mă priveşte, aştept cu nerăbdare să văd serialul, aşa cum am aşteptat şi aştept în continuare să citesc cărţile lui Martin.

foto © Ellen Datlow, 2006
Anunțuri

5 gânduri despre &8222;O veste mare pentru iubitorii de fantasy&8221;

  1. Absolut superba vestea. In afara de HBO chiar nu cred ca vroiam vreo retea americana sa puna mana pe drepturi (mai ales pentru ca sistemul cable-tv o sa permita realizatorilor sa fie mult mai fideli in ecranizare).
    Mersi mult de veste Horia 🙂

  2. corwin: mie mi-era teama ca vor lua cei de la SciFi Channel drepturile si o vor da in bara, cum au facut cu Earthsea al Ursulei K. LeGuin… Lucky us, a fost sa fie HBO!
    Precizare: am sters un comentariu semnat de cunoscutul autor Anonymous, precum si raspunsul pe care i-l dadusem initial. In definitiv, cine ma obliga sa stau de vorba cu indivizi pe care nu-i cunosc?

  3. Love fantasy 🙂 sper sa se ridice la inaltimea cartilor, pentru ca unele m-au dezamagit (ex. Earthsea), de care vad ca mai aminteste cineva

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s