Back in business

Au trecut mai bine de două luni de cînd n-am mai dat nici un semn… Asta nu înseamnă c-am stat degeaba (mă rog, nu chiar tot timpul, hihi). Da, am fost şi-n concediu (Albena e superbă, liniştită, occidentalizată şi deloc scumpă). Am făcut şi o escală la munte, în Apuseni (Valea Arieşului bate de departe orice altă zonă montană de la noi). Am dat o fugă pînă la Sibiu, să-mi întîlnesc partenerul, pe Bogdan Bucheru, aflat între două avioane, după o delegaţie în judeţul Bangkok şi un concediu în Spania, cu popas în România şi destinaţia finală Tucson, Arizona (da, am un partener pe cît de generos, pe-atît de peripatetic). Am sfîrşit, cu mari greutăţi, de pus la punct o casă în care să se poată locui (rezultatul final a avut nevoie de trei luni întregi pentru a se concretiza; data viitoare cînd mă auziţi vorbind de renovări sau alte asemenea, faceţi-i o favoare soţiei mele şi împuşcaţi-mă). Am citit, am redactat, am tradus şi am scris. Sper ca, din toate astea, să ajungeţi să împărtăşiţi şi voi, cei care citiţi aceste rînduri, cît de curînd. Între timp, voi puncta în următoarele însemnări cîteva dintre evenimentele recente care mi-au atras atenţia în ultimul timp. Şi voi începe cu unul cu adevărat nefericit…

Televiziunea Română, condusă mai nou de un politician din specia lichelelor plimbăreţe care se-adună precum musca la căcat în partidul prostănacului, a făcut o mişcare demnă de cel mai profund dispreţ, băgîndu-şi piciorul în cultura română şi scoţînd din grila de programe cîteva emisiuni valoroase care aveau şi audienţă şi realizatori care meritau acest nume: Nocturnele Marinei Constantinescu şi Lumea citeşte a lui Ioan T. Morar. Se pare că şi Ion Iliescu îşi va vedea visul cu ochii, căci nici Memorialul durerii realizat de Lucia Hossu-Longin nu se simte prea bine. În semn de protest faţă de imbecilitatea crescîndă care ne guvernează şi care ameninţă să ne copleşească, LuciaT, cea mai teroristă dintre cititoare, îi invită pe toţi iubitorii de carte marţi, 4 septembrie, la ora 19.00, la poarta din strada Pangratti a postului naţional, pentru a protesta faţă de aberanta decizie a directorului general al TVR. Va fi un protest paşnic, aşa că lăsaţi cărămizile şi cocktailurile Molotov acasă. Aduceţi-vă cu voi cîte o carte. Va fi de-ajuns. Şi daţi sfoară în ţară, pe toate căile posibile! După cum spune LuciaT, haideţi să le spunem răspicat apostolilor imbecilităţii: „bă, lumea citeşte!”
Nu voi putea fi acolo marţi (e cale lungă de-aici din colţul hărţii), dar am să transmit un link către această însemnare directorului general al TVR, Alexandru Sassu. Ca să ia act de poziţia mea. Ei, drăcie! Chiar nu contăm de loc, noi, cei care mai citim sau mergem la un concert ori o piesă de teatru? Dacă sîntem într-adevăr o minoritate, de ce nu se sesizează Consiliul acela pentru Combaterea Discriminării? Se-aude?

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Back in business&8221;

  1. exact! daca tot sintem o minoritate, macar sa ni se respecte si noua dreptul fundamental sa vedem la tvr o emisiune despre umila noastra preocupare inofensiva: cititul. poate ca si la Baia Mare sint doi trei cititori care pot sa se adune 5 minute sa citeasca in vazu lumii, asa, demonstrativ. poate mai multi chiar… stiu eu vreo doi 🙂

  2. Marti la 19:00 o sa fiu in fata la Maramuresul [momentan cel mai mare magazin universal din BM] cu o carte in mana; o sa stau acolo 10 minute, o sa citesc, dupa care o sa plec acasa. O sa ma gandesc la voi si sper ca protestul nostru [ma rog, mai mult al vostru] sa fie luat in seama!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s