UTOPIALES: turism, business şi întîlniri cu prietenii (2)

1 noiembrie e la francezi zi de sărbătoare: Toussaint, ziua tuturor sfinţilor. În consecinţă, nici iarba nu creşte, magazinele sînt închise, chiar şi tramvaiele circulă după un orar special; nu mai rar, ci mai des, fiindcă francezul îşi poate de-acum permite să se plimbe… Dar francezii ies la plimbare abia către amiază. Spre deosebire de ei, subsemnatul s-a conformat indicaţiilor primite de la organizatori şi s-a prezentat de bonne heure, adică la ora 9 fix, la Cité des Congrès. O clădire pătrăţoasă la prima vedere, învecinată cu Novotelul la care erau cazaţi autorii invitaţi şi aşezată alături de alte clădiri cu aspect futurist: un centru expoziţional şi mai multe sedii de bănci, un amfiteatru de sticlă şi metal… I-am invidiat în gînd pe transoceanicii care îşi tratau jetlag-ul cu somn de voie (ca dovadă, Jeff avea telefonul închis) şi m-am apropiat de cele două doamne care fumau lîngă intrare. Coup de chance, una dintre acestea era chiar Marie Masson, omul de bază al organizării festivalului şi persoana mea de contact. Am schimbat cîteva amabilităţi, apoi am fost condus în interiorul clădirii, la recepţie, şi-am fost dotat cu cele necesare supravieţuirii în timpul Utopialelor: invitaţii la petrecerile selecte, un ecuson care să-mi permită accesul gratuit la oricare dintre evenimentele festivalului (e bine de ştiut că a existat o taxă de participare de 5 euro / zi, dar şi posibilitatea unor abonamente la preţuri mai mult decît accesibile), bonuri pentru drinks şi soft drinks gratuite. Înarmat cu toate acestea şi avînd marele avantaj al timpului disponibil (evenimentele cu public ale festivalului aveau să înceapă abia la ora 11), am pornit în explorarea spaţiului expoziţional de la parter.
Am apreciat mult grafica pe computer a Pascalei Nubret, m-am delectat cu sculpturile şi basoreliefurile lui Didier Cottier, am admirat eleganţa structurilor arhitectonice ecologice „archiborescente” ale lui Luc Schuiten (care a fost şi autorul afişelor festivalului, care erau de văzut în tot oraşul, în staţiile de tramvai şi in vitrinele magazinelor), am jubilat estetic la vederea scenelor fantasy ale lui Yoz (care avea să fie cîştigătorul trofeului pentru grafică decernat de Art&Fact, cîteva zile mai tîrziu — dar să nu anticipez…) Surpriza cea mai plăcută a fost expoziţia elveţianului Christian Scheurer, intitulată Entropia. Entropia e o ţară, un continent, o planetă. Imaginată pînă în cele mai mici amănunte de Scheurer, transformat într-un călător antropolog care descoperă istoria, mitologia, obiceiurile unui loc fabulos, redîndu-le apoi cu o verosimilitate uimitoare. Am văzut carnete de schiţe, fresce epice, dar şi o senzaţională colecţie de mărci poştale rare din Entropia. Şi m-am simţit transportat acolo. Mai e de spus că Scheurer e pe cale să-şi clădească o carieră solidă la Hollywood, în calitate de storyboarder. A lucrat pentru producţii celebre precum Titanic, Fifth Element, Dark City, The Day After Tomorrow sau serialul Animatrix. Un geniu pe cale de a se dezvălui publicului.
S-a făcut ora amiezii. I-am cules pe Jeff şi Ann VanderMeer din camera lor de la Novotel şi ne-am luat cîte-o cafea mare şi bună la Barul Doamnei Spock de la parter. Am povestit cîte-n lună şi în stele, ne-am adus aminte cu drag de prietenii noştri rămaşi în România (Mike, Ona, Bogdan, dar şi Marius şi Mireille), au admirat antologia Millennium Est în stadiul de produs finit şi ne-am făcut planuri turistice pentru zilele ce aveau să vină. Apoi i-am însoţit la Salonul de carte, pe care aveam să-l descoperim pas cu pas.
Cărţi multe, cărţi frumoase, traduceri ale căror titluri originale le ghiceam uneori de-abia după ce aruncam o privire pe pagina cu copyright-ul. Francezii se pricep să facă volume frumoase şi au în anumite cazuri o imaginaţie debordantă în a le reboteza. Mi-a fost dat să constat o sincronicitate demnă de invidiat cu piaţa anglofonă. Titluri apărute de-abia de cîteva luni în original în State, în Canada sau în Marea Britanie se lăfăiau pe standuri, la îndemîna cititorilor francofoni. Condiţii grafice excelente şi o consecvenţă superbă în prezentarea grafică a colecţiilor. Colecţii de buzunar şi colecţii trade paperback. Am descoperit cu uimire că francezii nu prea agreează ideea de hardcover. Am văzut colecţii vechi de abia 5-6 ani, ajunse la cel de-al 250-lea titlu. Colecţii trecute de pragul primei mii de titluri. Prezentări grafice extrem de elegante, un design atrăgător, dar fără austeritatea copertelor britanice şi fără stridenţa celor americane. Denoël, cu seriile Présence du Futur (defunctă) şi Lunes d’Encre. Livre de poche science fiction şi Ailleurs et Demain (de la Robert Laffont), cu cea mai mare densitate de coperte neinspirate (semnate Jackie Paternoster) şi acelaşi director de colecţie, Gérard Klein, pe care am avut prilejul să-l cunosc chiar acolo, printre standurile salonului. Pocket, ajunsă la venerabila vîrstă de 30 de ani, cu serii separate de SF şi fantasy. J’ai Lu, cu muuuult Stephen King. Folio Science Fiction, ultima înscrisă în competiţia pentru piaţa cărţilor în format de buzunar, dar avînd avantajul de a fi achiziţionat întreg backlist-ul de la Denoël. L’Atalante, editura cu sediul în Nantes (dar despre ei, într-o însemnare viitoare, mai pe larg). Alire, o editură din Québec. Mnémos, Bragelonne şi Bélial (ale căror cărţi şi reviste mi s-au părut elegante, iar listele de titluri coerente). Seria de omnibusuri tipărite pe foiţă de ţigară (întreaga serie a voiajelor extraordinare verniene în numai cinci volume, trilogia marţiană a lui Kim Stanley Robinson într-unul singur, vreo cincisprezece romane ale lui Brussolo în numai două şi aşa mai departe, totul la preţuri de pînă în 25 de euro / volum). Orbitorul lui Cărtărescu la Denoël, alături de Ballard şi Vonnegut. Seria cross-genre de la Calmann-Lévy, care include şi Cité des saints et des fous a lui Jeff. Mi-a venit să plîng că n-am cîştigat la loto, între atîtea cărţi pe care mi le-aş fi dorit înşirate în bibliotecă…

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;UTOPIALES: turism, business şi întîlniri cu prietenii (2)&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s