Moş Berilă prezintă:

nicolagriffith.jpgNICOLA GRIFFITH – RÎUL LINIŞTIT

fragment (4)

Copyright © Nicola Griffith, 1995. Ediţia originală: Del Rey Books, 1995. Acest fragment, publicat cu acordul reprezentanţilor legali ai autoarei, a fost extras din primul capitol al ediţiei în limba română, publicată în noiembrie 2005 de Millennium Press. Pentru versiunea românească toate drepturile sînt rezervate Millennium Press. Foto: Kelley Eskridge.
După cum Lore va ajunge să înveţe că-i era obiceiul, Spanner se trezi pe la prînz. Merse din pat direct în baia alăturată, şi circa douăzeci de minute mai tîrziu întră în living prin uşa bucătăriei, aducînd două boluri mari, albe, cu ceai aromat. Halatul de mătase pe care îl purta avusese şi zile mai bune, iar la lumina zilei părul ei era de culoarea alamei vechi.
— Iasomie, spuse, ridicînd un bol.
Lore se întinse după ceai. Cicatricea roşie dintre degetul mare şi arătător se vedea clar pe fondul ceramicii albe. Avea dureri cînd se mişca. Spanner dădu din cap.
— Am chemat doctorul. Vine încoace. Şi nu-ţi face griji. N-o să raporteze asta. Sau despre tine.
Lore simţi că ar trebui să spună totuşi ceva, dar habar n-avea ce. Sorbi din ceai, încercînd să ignore durerea.
— Ştiu cine eşti, zise Spanner cu blîndeţe. Eşti peste tot pe net. (Lore nu spuse nimic.) Nu înţeleg de ce nu plîngi după mami şi tati.
— Nu mă mai întorc niciodată.
— De ce?
Lore rămase tăcută. Avea nevoie de Spanner, dar nu trebuia să-i dea prea multe informaţii.
Spanner oftă.
— Dacă aşa vrei tu… Poţi să faci rost de bani de la ei?
— Nu (Lore spera să sune definitiv, cum simţea).
— Atunci, nu văd cum ai putea să-mi plăteşti. Pentru medic. Pentru îngrijirile de care se pare că vei avea nevoie o perioadă. Te pricepi la ceva?
Da, ar fi vrut să spună Lore, dar văzu din nou cicatricea roşie de pe mîna încleştată pe ceaşcă. Cum ar putea primi o slujbă în designul sistemelor de remediere, cum şi-ar putea demonstra experienţa, fără o identitate?
— Identitatea mea…
— Asta e o altă problemă. Vrei o copie a vechiului tău PIDA?
— Nu.
Durerea era fierbinte şi rotundă şi strîngea. Probabil infecţia se răspîndea. Din nou se gîndi la sîngele lui amestecîndu-se cu al ei.
— Atunci, vei avea nevoie de unul nou. Şi asta costă. Şi cum vrei să-ţi spun? Nu pot să mă plimb peste tot strigîndu-te Frances Lorien van de Oest.
— Lore. Spune-mi Lore.
— Ei bine, Lore, dacă vrei ajutorul meu va trebui să plăteşti pentru el. Va trebui să lucrezi pentru mine.
— Legal?
Spanner rîse.
— Nu. Nici pe departe. Dar n-am fost niciodată prinsă, şi ceea ce fac e la subsolul listei poliţiei – crimă fără victime. Sau cam aşa ceva.
Singurele crime „fără victime“ la care se putea gîndi Lore erau prostituţia şi consumul de droguri.
Spanner se ridică, se duse la masa de lucru, se întoarse cu o agendă.
— Uite.
Mişcîndu-şi braţele încet şi cu grijă, Lore o răsuci, o deschise. Scrise ceva în ea, interogă, o închise. I-o înapoie.
— E o agendă obişnuită.
— Exact. O agendă plină de informaţii. La ce foloseşti o agendă?
Lore se gîndi.
— Să faci însemnări. Să trimiţi mesaje. Coduri de net şi adrese. Să comanzi mărfuri speciale. Întîlniri. Să primeşti mesaje. Să-ţi ţii contabilitatea… (Începea să vadă unde ducea asta.) Dar totul este protejat de codul meu.
— Asta cred cei mai mulţi oameni. Dar nu e dificil de spart. Nu trebuie decît timp şi un program bun. Nimic special. Acesta… (Spanner zîmbi.) Ei, să vedem.
Se aşeză la masă, conectă agenda la cîteva mufe, apăsă cîteva comutatoare.
— Vezi de acolo de jos?
Lore aprobă. Pe monitorul din faţa lui Spanner cifrele începură să alerge mai repede decît putea Lore citi.
— În funcţie de complexitatea codului, durează între o jumătate de minut şi o oră. (Lore privea fascinată.) Mai trebuie să trec peste unul care… (Cifrele se opriră.) Ah, unul uşor.
Atinse un alt buton şi ledul roşu ÎNCĂRCARE al agendei se aprinse.
— Descarcă orice: numere de cont, adresele de net ale oamenilor contactaţi în ultimele luni, nume, adrese, ocupaţii, codul ADN al posesorului… orice. (Zîmbea.)
— La ce-l foloseşti?
— Depinde. Unele agende nu ne sînt de folos. Pur şi simplu le înapoiem posesorilor contra unei sume modeste. Nimeni nu are de suferit. De multe ori negociem pentru recompensă. Fără implicarea poliţiei. Nimic care să provoace îngrijorare.
— Şi în alte cazuri?
Cineva sună la uşă, de două ori scurt, de două ori lung.
— E doctorul. (Dar Spanner nu se ridică să-i deschidă.) Mai bine hotărăşte acum.
— Ce?
— Vrei să lucrezi cu mine sau nu? Chiar dacă nu-l las să intre, o să fie o mică taxă pentru că l-am chemat. O s-o poţi plăti cînd o să fii în stare. Dar dacă intră şi te tratează îmi eşti datoare.
Doctorul sună din nou la uşă, de data asta mai repede.
— Pare nerăbdător.
Lore nu avea nici haine, nici identitate; se îndoia că putea să stea în picioare.
— O s-o fac.
Spanner se duse la uşă.
(va urma)
Traducere din limba engleză: ROXANA BRÎNCEANU
.

Dacă rîndurile citite au reuşit să vă stîrnească apetitul, puteţi comanda RÎUL LINIŞTIT trimiţînd un mesaj pe adresa editurii. Dacă înainte de a vă hotărî să comandaţi vreţi să citiţi mai mult, treceţi pe-aici mîine, pe la aceeaşi oră. Moş Berilă se va ţine de promisiune şi vă va oferi continuarea. Prima parte a „cadoului” poate fi găsită aici, cea de-a doua, aici, iar cea de-a treia, aici.

Anunțuri

Un gând despre &8222;Moş Berilă prezintă:&8221;

  1. Pingback: Moş Berilă prezintă: « Însemnări din colţu’ hărţii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s