Jack Dann: un interviu în exclusivitate (1)

În urmă cu aproximativ un an, pe cînd am începăut pregătirea pentru tipar a romanului JAMES DEAN, REBELUL, Jack Dann a avut amabilitatea de a-mi răspunde, în exclusivitate, la o serie de întrebări. Redau aici cîteva dintre răspunsurile sale.

Horia Nicola Ursu: Ne poţi spune cîte ceva despre preocupările tînărului Jack Dann? Ce citea, care-i erau preferinţele? Ce te-a determinat să alegi genurile science fiction şi fantasticul drept cîmp de manifestare predilect?

Jack Dann: Mi-am dorit dintotdeauna să devin scriitor; întîmplarea a avut un rol important în ceea ce am devenit. Cînd eram un puşti, tata îşi păstra colecţia de cărţi science fiction în camera mea; pot spune că am crescut cu science fiction şi fantasy. Chiar înainte de-a fi învăţat să citesc, sorbeam din ochi, fascinat, copertele adesea superbe (şi uneori teribil de kitsch) ale cărţilor din seria Doubleday Science Fiction; erau ilustraţii semnate de artişti precum Hans Bok, Frank Kelly Freas, Frank Frazetta sau Chesley Bonestell; ulterior, cînd am început să citesc – şi citeam cu o pasiune feroce – am luat la rînd toate acele cărţi din raftul aflat în camera mea. Mi-amintesc şi acum care a fost primul roman science fiction pe care l-am citit: The Green Man of Graypec de Festus Pragnell. Nu era o capodoperă din nici un punct de vedere, dar paginile acelea tipărite pe hîrtie de proastă calitate mi-au dezvăluit farmecul unic al literaturii science fiction. Aşa a început dependenţa mea faţă de aşa-numitul „sense of wonder”.

Cînd eram student, am fost coleg, la un curs de introducere în astronomie, cu doi aspiranţi la statutul de scriitori: George Zebrowski şi Pamela Sargent. George era convins că avea să devină autor de science fiction, iar asta m-a dat gata: nu-mi venea să cred că era cu adevărat posibil să înveţi să scrii şi să-ţi vinzi poveştile unor editori, care să te plătească pentru ceea ce scriai!

Am început să scriu în colaborare cu George şi, spre uimirea mea, am reuşit să vindem cîteva dintre textele pe care le-am scris împreună. Prima noastră povestire am trimis-o unei reviste de fantasy ce se numea Anubis. Editorul ne-a acceptat textul dar publicaţia respectivă şi-a suspendat apariţia înainte ca textul nostru să fi apărut. (Cîţiva ani mai tîrziu, povestea în cauză a apărut în antologia The Twilight Zone, editată de Carol Serling). Următoarele două colaborări le-am vîndut lui Ejler Jakobsson, editorul revistei Worlds of If, perechea revistei Galaxy, una din cele mai celebre publicaţii ale vremii. George luase cu sine poveştile la o convenţie SF şi i le înmînase personal lui Ejler. În ciuda acestei abordări, editorul a fost de acord să le citească. (Atenţie: nu faceţi ca noi! Editorii, inclusiv eu, detestă cînd scriitorii aspiranţi le bagă pe gît manuscrise la convenţii sau festivaluri!)

Pot spune c-am avut noroc la începutul carierei mele scriitoriceşti. Desigur, deîndată ce am început să-mi trimit propriile povestiri la diverşi editori, am avut parte de obişnuitele scrisori de refuz, care sînt spaima oricărui scriitor. Însă, de fiecare dată cînd vreo povestire îmi era respinsă, o trimiteam altui editor, chiar a doua zi; e o regulă pe care o respect şi azi. În cele din urmă, am vîndut absolut tot ce am scris.

(foto © Scott Edelman, 2006)

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Jack Dann: un interviu în exclusivitate (1)&8221;

  1. PROTEST
    Suntem impotriva candidaturii lui VALER MARIAN la SATU MARE .CEREM AJUTORUL ZIARELOR CENTRALE. VOM REVENII IN ZILELE URMATOARE CU MOTIVELE.

  2. ce legatura are valer marian cu jack dann sau james dean? daca nu-s indiscret… talentat la scris ca dann nu-i (god knows, e de-un cliseism sordid de-a dreptul in articolele-i de ziar), june prim ca dean iar nu-i… si-atunci? de ce poluezi, dom’le, blogul meu cu referiri la un pesedist de duzina lipsit de anvergura chiar si ca baron local? cinta la alta masa!

  3. Pingback: O carte la zece zile (3): JAMES DEAN, REBELUL de Jack Dann « Ugly Bad Bear’s Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s