Jack Dann: un interviu în exclusivitate (2)

Pentru cei interesaţi de „procesul tehnologic” al scrierii unei istorii alternative, răspunsul lui Jack Dann la întrebarea pe care i-am pus-o în legătură cu The Memory Cathedral, primul său bestseller, va aduce lămuriri, cred eu, edificatoare.

HNU: Leonardo da Vinci a fost eroul primei tale istorii alternative (sau s-o numesc mai bine „istorie secretă”?), The Memory Cathedral (un bestseller internaţional, tradus şi în România acum aproximativ un deceniu).

Cum a decurs documentarea pentru această carte (şi, dacă tot vorbim despre asta, cum te documentezi, în general, pentru ceea ce scrii?). Cît din The Memory Cathedral e ficţiune şi cît e fapt real? Şi, ca o paranteză: crezi că uriaşul zgomot publicitar din jurul superficialului Codul lui Da Vinci ar fi ajutat la vînzarea cărţii tale, dacă aceasta ar fi apărut acum?

Jack Dann: Am depus o muncă de documentare enormă pentru The Memory Cathedral, fiindcă voiam să redau detaliile epocii cît mai corect cu putinţă. Am luat legătura cu istorici, dar mai ales am citit toată literatura din domeniu care mi-a căzut în mînă; şi, cînd s-a putut, am mers direct la surse. Ambiţia mea a fost să cunosc subiectul atît de profund încît ceea ce aveam să aştern pe hîrtie să fie doar o fracţiune, vîrful aisbergului. Şi am avut intenţia de a-l face pe cititor să uite că are de-a face cu o poveste, folosind tehnica lui H.G. Wells: introducerea unui element fantastic unic într-un context realist şi extrapolarea pornind de aici. Dar, pentru a reuşi acest lucru, trebuia ca fiecare detaliu să fie descris cît se poate de atent, iar elementul fantastic să fie introdus firesc, pe nebăgate de seamă.

Consider The Memory Cathedral drept o istorie secretă, iar nu o istorie alternativă, deoarece am exploatat tocmai acele înguste nişe necunoscute din suma cunoştinţelor noastre. Mare parte din povestea mea se bazează pe scrisorile pe care, se pare, Leonardo le-ar fi scris Devatdar-ului Siriei în timp ce el, Leonardo, s-ar fi aflat în Orientul Mijlociu. Cea mai mare parte a istoricilor consideră aceste scrisori drept invenţii, plastografii. Dar editorul însemnărilor lui da Vinci, istoricul Jean Paul Richter, scrie: „Nu ştim nimic despre ce s-a întîmplat cu Leonardo între 1482 şi 1486; nu există dovezi că s-ar fi aflat la Milano sau Florenţa. Autenticitatea scrisoarii către Devatdar nu ar presupune însă decît o absenţă de un an, cel mult doi. Deşi angajarea sa ca inginer în Siria a fost pe termen nelimitat, e posibil ca angajamentul să fi devenit caduc, fie prin moartea Devatdar-ului, susţinătorul său, sau prin îndepărtarea acestuia din funcţie. La întoarcerea acasă, e posibil ca Leonardo să fi dorit să păstreze tăcerea asupra unui episod care, e foarte probabil, se încheiase printr-un eşec, o dezamăgire.”

Am utilizat această nişă a istoriei pentru a extrapola ce anume a făcut Leonardo în Siria. L-am imaginat devenind inginer în slujba sultanului Egiptului şi folosindu-şi invenţiile pentru a respinge atacul forţelor lui Mehmed, conducătorul turcilor. În multe privinţe, e o poveste foarte modernă. Leonardo ajunge să descopere care sînt consecinţele folosirii invenţiilor sale, grozăviile pe care acestea le pot cauza. (Se poate face o paralelă cu un alt om de ştiinţă ale cărui alegeri morale au fost îndoielnice, anume Wernher von Braun.) The Memory Cathedral este povestea unui om care învaţă din propriile erori. Am scris povestea pentru a afla cum ar fi reacţionat Leonardo la devastările produse de invenţiile sale.

Detaliile au fost foarte importante şi am fost foarte atent să le redau cît mai corect. Asta nu înseamnă că nu mi-am permis cîteva licenţe, de dragul ficţiunii: de pildă, l-am îmbătrînit pe Niccolo Macchiavelli cu cîţiva ani; pe parcursul cercetărilor mele, am descoperit, între altele, că Leonardo nu a fost exclusiv homosexual. Prima parte a cărţii, care-şi desfăşoară acţiunea în Italia, e conformă cu realitatea istorică; părţile care se desfăşoară în Orientul Mijlociu sînt mai extrapolative, dar detaliile sînt cît se poate de exacte.

Cît despre Codul lui da Vinci… cine ştie? The Memory Cathedral a reuşit, sper, să-şi găsească un loc în istoria literaturii. Da, e grozav să vinzi cît mai mult, dar meseria de scriitor e, din punctual acesta de vedere, un soi de loterie şi mă bucur că am avut parte de măcar un bestseller.

(în imagine: Jack Dann şi Janeen Webb; foto © Beth Gwinn)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s