Pornografie cu cărţi (2)

Iarăsi pun poze pornografice pentru înciudarea voyeurilor… De fapt, numai una acum, poate alte cîteva mîine. De inspirat, m-a inspirat coletul trimis de editorii americani ai romanului lui Jeff V., Predator: South China Sea, simpaticii băieţi de la Dark Horse Books.

Săptămîna trecută am corespondat asiduu cu Tim Wiesch, responsabilul cu drepturile de autor de la DH, pentru a pune la punct contractul pe care azi l-am semnat şi expediat pentru contrasemnare. Între altele, Tim s-a oferit să-mi trimită şi restul apariţiilor din seria Predator de la DH şi, pentru bună măsură, a adăugat la pachetul expediat şi tot ce-a ieşit din franciza Aliens la editura lor, care, by the way, e un soi de spin-off, ca să păstrez termenii cinematografici, al celebrei Dark Horse Comics, care-şi dispută cu DC şi Marvel întîietatea pe piaţa americană de comics şi graphic novels.

În cea de-a doua imagine se pot vedea şi alte cîteva volume publicate de DH Books, aparţinînd altor francize, cărţi primite acum aproximativ un an tot de la aceiaşi inimoşi prieteni americani. Ce este de remarcat (şi lăudat) în ceea ce se întîmplă aici, e împletirea ingenioasă dintre comercial şi literar, găselniţa extraordinară care le permite confraţilor american să facă o gîrlă de bani, publicînd cărţi prin excelenţă comerciale, comandate unor scriitori prin excelenţă „literari”. Dacă aveţi ochi buni, veţi distinge numele autorilor.

Cine s-ar fi aşteptat ca John Shirley, rebelul părinte co-fondator al subgenului cyberpunk, să publice cărţi în francizele Aliens şi Predator? Cine l-ar fi crezut în stare pe cerebralul Paul Witcover (cunoscut între altele ca un extrem de exigent critic pentru SciFi Weekly) să abordeze povestea lui Dracula ca pe-un sequel la filmele studiourilor Hammer? Cine-ar fi zis că haiosul Paul di Filippo va fi capabil să scrie altceva decît o parodie avînd la bază povestea Creaturii din Laguna Neagră? Şi totuşi… se poate! Judge for yourselves!

Anunțuri

Un gând despre &8222;Pornografie cu cărţi (2)&8221;

  1. orgiile astea cu carti creaza niste nemaipomenite senzatii de coitus interruptus…
    pen’ ca nu poti sa le citesti chiar pe toate. cat despre fantasmele legate de cartile pe care nu MAI apuci sa le citesti niciodata… e ca o femeie super vazuta pe strada sau pe care o cunosti – te infranezi ca prostul, din motive ce tin de… hmmm… educatie si se duce naibii toata povestea de amor pe care, ce sa faci, o continui doar la un nivel cat se poate de mental.
    cam aia e cititul. si scrisul!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s