Grumpy old Bear

Detest sărbătorile, de orice fel ar fi ele. Detest pregătirile, febra cumpărăturilor, angoasa de a nu uita ceva, pe cineva. Detest ideea de a lua cadouri pe baza unei liste, de a sărbători ceva într-o zi anume, la oră fixă. Detest ideea aia tîmpită cu Crăciunul/Paştele/ziua naţională care ne face mai buni, mai iertători, mai eroi sau mai patrioţi. Aiurea! Chestiile astea se simt în fiecare zi, nu doar la anumite ocazii festive. Un cadou-surpriză cumpărat unei persoane dragi într-o zi oarecare, fie el mare şi scump sau total lipsit de valoare de piaţă, face de o mie de ori mai mult decît unul luat cu cîte-o ocazie festivă numai fiindcă „aşa se obişnuieşte/face/cade”. Fiindcă e luat din inimă, pe baza unui impuls de moment.

În cu totul altă ordine de idei… Acum cîteva zile, m-am trezit înjurat şi făcut în toate felurile fiindcă am îndrăznit să afirm, într-un comentariu pe un blog că patriotismul, aşa cum e perceput de marea masă, mi se pare perimat şi că nu mă consider patriot. asta este, oameni buni! Obişnuiţi-vă cu ideea că nu toată lumea se simte înfiorată cînd aude cuvinte mari gen „ţară”, „neam” şi aşa mai departe. Pentru mine, „ţara” e locul unde mi-am luat moşia, „la ţară” adică. „Neam” înseamnă rudele — deşi nici pe astea nu şi le poate omul alege, aşa cum nu alege să se nască într-un loc anume. M-am născut în această ţară nestatornică. A fost ghinionul meu, dar n-am de ales. Am umblat destul de mult prin Europa încît să pot şti că aş fi preferat să mă nasc în Cehia şi aş fi detestat la fel de mult să mă fi născut la Viena, de pildă. Sau oriunde în Germania. Mi se pare că dezgustul pe care îl resimt faţă de mare parte dintre compatrioţi (cîtă vreme nu-l pun în practică la modul radical, adică nu-mi iau gun-ul şi nu încep să-i iau la ochi din turnu’ catedralei catolice) e o chestie de opţiune personală, la fel ca alegerea pastei de dinţi. Şi, aşa cum i-am răspuns individului care mă gratulase cu epitete pe blogul respectiv, cui nu-i convine, n-are decît să mă dea în judecată. Sau să mă pupe în cur.

Mda, sînt cu capsa pusă. Cred că-i de vină nu doar apropierea sărbătorilor (care, precum spuneam în paragraful întîi, mă umple de nervi), nu doar sastisirea la care am ajuns după ce-am urmărit distrat politiCA CArpato-danubiano-dîmboviţeană, ci şi faptul că sînt pe cale să mă transform într-un mizantrop (chiar mai mare decît am fost pînă acum). There’s worst ways of getting old, însă. Uitaţi-vă la Ilici, de pildă, hihi…

Anunțuri

21 de gânduri despre &8222;Grumpy old Bear&8221;

  1. Oh, si eu detest sarbatorile, iar cu patriotismul… am zis asa: „Daca e sa intram in razboi si ma cheama astia la oaste, eu emigrez” 😆 Ce o fi asta? Oricum, mi-au trecut mie nervii si te-au apucat pe tine? Eu adun toti nebunii pe blog, tu ai de ce rade, mie imi vine sa plang 😀 Asa ca by happy.

  2. Cunosc starea. Doar ca anul asta incerc sa ies din ea. Nu stiu de ce, dar ii intristez si pe ceilalti cand eu is cu capsa. In fine, voiam sa-ti spun ceva, dar nu o puteam face de fata cu mama: nici eu nu cred in divinitate 😉 Nu pot intelege nevoia oamenilor de-a crede, dar nu e nici treaba mea. Fiecare cu ale lui.

  3. Eu sunt opusul vostru… Cred în Dumnezeu…dar în Dumnezeul meu, nu al nici unei biserici,secte sau organizaţii de vreun fel. Nu sunt român, după cum am aflat deseori când anumite persoane s-au gândit că ar fi îndreptăţite să-mi zică bozgor, totuşi iubesc această ţară şi acest popor. Nu iubesc Ţara despre care ţin cuvântări uneori politicienii şi nu iubesc măreţul Popor cu ISTORIE MILENARĂ şi mândră MOŞTENIRE romano- dacică, iubesc teritoriul acesta, am umblat în toată Europa dar nicăieri nu şoptesc brazii în vânt ca la noi, nicăieri apele nu murmură acele cântece şi nici măcar praful nu are acelaşi gust. Iubesc oamenii, pe aceia de care uită oficialităţiile să se îngrijească, iubesc bătrânii gârboviţi de ani şi de muncă ce îşi socotesc ultimii bănuţi şi încearcă să decidă dacă să-i dea pe pâine ori pe medicament, iubesc copii abandonaţi ce îşi întind mâinile murdare pentru un bănuţ şi iubesc oamenii care nu dau doi bani pe întregul bla-bla despre România Mare pe cei care trăiesc în pace şi bună înţelegere cu vecinii lor fără să le pese că sunt români, unguri sau ţigani. Iubesc oamenii care au înţeles că pâmântul nu este al politicienilor ce dau din gură despre independenţă, integritate şi identitate naţională ci este al ţăranului care ţine coarnele plugului pentru a da omenirii pâine. Iubesc şi limba română, deşi nu-i limba mea maternă, o iubesc pentru că în nici o altă limbă nu sună la fel
    ” căci eu iubesc şi flori şi ochi şi buze şi morminte” cum sună în româneşte, pentru că indiferent cât de departe m-am dus şi indiferent cât de bine mi-a mers mereu mi-a fost dor de locurile de aici, de oamenii de aici.

    Sărbătorile nu le iubesc pentru ritualurile lor ci pentru faptul că atunci am ocazia să mă întâlnesc cu prietenii, atunci avem timp unii de alţii, pentru că fără sărbători, aşa jalnice cum sunt, nu am simţii trecerea timpului, ar fi zilele la fel…

  4. cred ca esti de invidiat, feri. nu spun ca n-am simtit niciodata la fel. dar nu mai simt acum. si nici macar nu am nostalgia dupa vremea respectiva. presupun ca, odata cu virsta, se mai schimba prioritatile.
    si, daca tu esti bozgor, inseamna ca si eu sint bozgor, ca doar am si eu un pic de singe unguresc, nu? dar, decit un budos olah care numeste pe altii bozgori doar din pricina nationalitatii, eu zic ca-i mai bine sa fii bozgor. 🙂

  5. Nu cred că e vorba de priorităţi Horia, mai degraba aş zice că eu am o doză buna de naivitate de care tu ai reuşit să scapi.
    Sau o viziune mai romanţată, mai optimistă asupra lumii…

  6. M-am linistit. Intotdeauna m-am intrebat daca notiunea de patriot implica in mod obligatoriu si iubirea fata de compatrioti. In cazul acela nu ma incardez. Imi iubesc tara (peisajele nealterate de defrisari, gunoi, etc.) si nu imi iubesc compatriotii (95% dintre ei).
    Nu am de ales, adica am avut, dar am ramas in Romania in speranta de mai bine. Wrong choice!
    Oricum daca ar fi fost sa aleg tara de bastina as fi mers pe Suedia, Norvegia sau Islanda. Germania nu e rea 😉

  7. in islanda e nasol, de cind cu criza. scandinavia insa mi-a facut si mie cu ochiul dintotdeauna. dar, de-ar fi sa emigrez, fie si vremelnic, as alege londra. e singurul oras in care am simtit ca m-as putea desfasura profesional fara nici un fel de oprelisti. e o energie acolo care… da aripi imaginatiei 🙂
    la alegerile din 2000, daca era sa iasa vadim, in doua ore de la anuntarea rezultatelor as fi fost dincolo de granita, bagajele ne erau deja facute. aveam si un post de bibliotecar asigurat, intr-un orasel nu departe de londra… inca mi se intimpla sa regret ca n-am plecat.

  8. nu pot să cred! cred că m-am îmbătat ieri, am intrat pe blogul tău şi am scris postarea asta. 😆

    Serios! E în rezonanţă perfectă cu sentimentele mele. (Nu degeaba ne-am născut noi doi la o zi distanţă. :D)

  9. Eu chiar m-am imbatat pe bune! Aseara…
    Cand vine vorba de patriotism si CREDINTA (aia cu institutii si „fani” cu bloage) pe mine ma apuca batzul. Da’ ma apuca asa de tare incat daca as vrea sa scriu despre asa ceva cred ca ar iesi doar o lunga coada de injuraturi si epitete, pe alocuri incoerenta si patata cu spume. Oooo, chiar si randurile astea au inceput sa ridice „ceata rosie” peste sinapse. Mai bine ma opresc pina nu…
    Multumesc pentru un post care mi-a mers la sufletel (ala mic si negru si urat).

    PS. In problema „cealalta”, vad ca incet-incet dorinta ta de a pastra distanta incepe de se topeasca in vartejul tampeniilor debitate. Astept cu nerabdare momentul cand „emanatiile” vor ajunge la nivelul la care iti vei baga picioarele in atitudinea „politically correct”… 😀

  10. @lorena: ahaaa, deci de-aia mi s-a părut mie că mi-au crescut ţîţe ieri: de fapt, nu eram io, erai tu! 🙂
    @aspoiu: credinţa… îghhh… don’t get me started… cît despre spume… în timp ce scriam, aveam la îndemînă un pacheţel de kleenex-uri, ca să pot şterge monitoru’ 🙂 aşa sîntem noi, ăştia cu sufletu’ negru în ceru’ gurii.

  11. Mai Feri imi esti tare trag…Poate mai drag decat unii compatrioti de cetatenie si nationalitate romana. Hai aveti si voi putinica rabdare. In 50 de ani de punem iar pe picioare. Va promit eu … 🙂
    cat despre credinta, e ceva acolo sus (metafizic vorbind) cu siguranta! Suntem noi satuli de noi insine, daramite D-zeu de oameni

  12. draga feri, mie imi esti mai drag decit 99,9999% dintre compatriotii mei de etnie romana. 🙂 acuma, foarte pe bune, esti o surpriza tot mai placuta, feri, cu fiecare comentariu, cu fiecare poveste pe care ti-o citesc. ma bucur ca ne-am intilnit, fie si numai virtual deocamdata. da’ sper sa ajung prin cluj in primele luni ale anului si ne-om intilni si face to face.
    @khip: da, acolo sus e cineva. la mine, de pilda, sint sor-mea si maica-mea, le aud tropaind (eu sint la parter iar ele locuiesc la etaj).

  13. Eu cred că nu trebuie să mă pronunţ în privinţa aprecierii mele, nu de alta dar sunt convins că se simte. Eu cel puţin simt, de când am descoperit că exista în virtual oameni precum HNU, Aspoiu, Voicunike …şi nu-i înşir pe toţi care au reuşit să-mi capteze interesul , am devenit mai activ.
    Pe domnul khip e pentru întâia oară când îl întâlnesc, sunt convins însă că am putea fi prieteni chiar foarte buni. În orice caz are un atuu puternic: optimismul.
    Până nu uit: Dragul meu Horia, eu aş fi cel puţin surprins dacă ne-am întâlni în Cluj pe la începutul anului… nu că n-aş vrea, dar cum stau în Bucureşti… Dacă tot treci prin Cluj poate reuşeşti să te vezi cu Dario Pecarov ( Vânatorul, etc.), el este student acolo. Eu l-am întâlnit prin Alba Iulia, oraşul tinereţii mele şi totodată oraşul său de baştină, am discutat câteva ceasuri despre intenţii şi proiecte, a fost o întâlnire exact cum mă aşteptasem să fie. Însă viaţa e lungă şi se întâlneşte munte cu munte, aşa că mai târziu sau mai devreme cu siguranţă vom degusta un păhărel de vin ( sau bine, fie grog) stând la aceaşi masă.
    În altă ordine de idei… în urma editorialului tău am povestit câte ceva cu Silviu Toma, când am fost la Nemira pentru aprovizionare, şi s-ar părea că există şanse reale ca acel club on-line să se nască. Rămâne de văzut dacă va fi de bine ori de rău, nu de alta dar din câte constat până şi în pasiunile noastre comune reuşim să ne păstrăm caracteristica pur românescă de a fi dezbinaţi. Mă refer la schimbul de replici acide dintre anumite personalităţi ale sf-ului…
    Orice ar fi, să dea „cei de la etaj” să fie bine.

  14. Draga Horia, cand eram prichindel parca sarbatorile aveau o alta atmosfera. De cativa ani, fie am devenit eu mai nesimtitor, fie aceste sarbatori s-au sarbezit… Chiar daca in casa mai miroase a cozonac si oriunde te invarti dai de prajituri si bunatati, parca toate astea te obosesc si mai tare. Globurile in brad sclipesc enervant de mult, pe strada beculetele consuma aiurea energie pretioasa si inca pe banii nostrii, hoho-urile miilor de mosi craciuni suna fals si deloc prietenesc.
    Eu am renuntat demult la liste, si ca sa nu uit pe nimeni, nu mai iau nimanui nimic… La urma urmei, ce sarbatorim?
    Poate avem ocazia sa povestim, la sugestia lui Balin, daca treci pe la Cluj.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s