Fantasy & Science Fiction, varianta de criză

Scriam altundeva că aştept cu interes evoluţia pieţei F&SF în 2009, în contextul crizei globale. Şi spuneam că e posibil ca, pentru cititorii acestor genuri, s-ar putea să apară surprize plăcute.

21

Pentru subsemnatul, o primă surpriză nu s-a lăsat aşteptată. Pe 5 ianuarie, Gordon Van Gelder, editorul revistei Fantasy & Science Fiction, la care sînt abonat, a anunţat trecerea începînd cu luna aprilie la un program de publicare cu doar 6 apariţii, în locul celor 11 de pînă acum (la F&SF Magazine, numărul aniversar din octombrie/noiembrie a fost dintotdeauna un număr dublu, cu 240 de pagini în locul obişnuitelor 160). Următorul număr al revistei, cel pe luna martie 2009 (numărul pe februarie a apărut deja), va fi cel din urmă apărut în 160 de pagini. Numărul din aprilie/mai va ieşi în 256 de pagini şi la fel şi următoarele. Numărul aniversar va fi, potrivit lui Van Gelder, un jumbo de vreo 400 de pagini. Wow!

În ce priveşte motivaţiile acestei schimbări de politică editorială, îl las pe Van Gelder să explice:

We’ve made the change because rising costs—especially postal costs—and the current economy put us in a position where we either had to raise our rates severely or cut back somewhere. Given the state of the economy, I decided a cutback in frequency made the most sense. We’ll lose a little more than 10% of our content this year, but we should be in a great position for the coming years.

De ce e o surpriză plăcută? Ei bine, numerele duble ale F&SF Magazine au fost dintotdeauna, de departe, cele mai tari. Cel din octombrie/noiembrie 2008, de pildă, conţinea texte semnate de Stephen King, Geoff Ryman, Robert Reed, Terry Bisson, Carol Emshwiller, Michael Swanwick, alături de alţi autori de mai mică anvergură. Am încredere că trecerea la noul calendar de publicare ne va da o revistă mai solidă, fiecare număr fiind pregătit cu mai multă grijă. Iar selecţia textelor, dată fiind scăderea spaţiului de tipar anual, va fi şi mai severă. Aşadar, vom avea o revistă mai bună. Şi, dată fiind apariţia bilunară, voi avea, poate, timp destul pentru a-mi menţine la zi lecturile din revista care-mi este, de ani buni, cea mai dragă. Sper să am dreptate.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s