Am căzut pe gînduri

Habar n-am dacă aţi aruncat sau nu o privire în pagina intitulată „Bio” a acestui blog. Dacă da, ori dacă aveţi o oarecare idee despre cel care scrie aceste rînduri, atunci ştiţi că înainte de a deveni editor am lucrat ani buni de zile în calitate de traducător. Anne Rice, Robert Heinlein, John Grisham, Tom Clancy, Joëlle Wintrebert, Poul Anderson, Ian Fleming, Greg Egan, Roland C. Wagner sînt cîţiva dintre autorii ale căror cărţi au apărut în româneşte în urma muncii pe care am depus-o. La RAO, Fahrenheit, Nemira, OmniBooks sau Dacia, unde au apărut aceste traduceri, am avut de-a face cu editori de toate felurile şi de toate calibrele. Cu hahalere şi cu oameni care m-au învăţat meserie. Cu bun-platnici, dar şi cu scîrţari sau de-a dreptul nesimţiţi.

Cam prin 1997-1998, am început să renunţ, treptat, la a-mi mai cîştiga veniturile din traduceri, şi am trecut în tabăra cealaltă, a editorilor. La RAO/Fahrenheit, la Dacia şi, din 2005, la Millennium Press, am lucrat cu traducători care, ca în orice branşă, erau şi ei de toate felurile: mai buni ori mai slabi sau de-a dreptul habarnişti. Ştiu cărţi care au avut parte de nişte traduceri de-a dreptul inepte, dar de redactori buni, şi-au ajuns în faţa cititorilor în condiţii decente. Ştiu cărţi cu traduceri decente, dar cu mici bube, care-au ieşit pe piaţă fără ca vreun redactor să-şi fi aruncat ochii asupra lor. Am văzut şi cîteva traduceri – extrem de puţine – la care redactorul a fost plătit degeaba, într-atît de fără cusur erau. Prin urmare, ştiu că fiecare caz se cere a fi judecat după propria măsură.

În ultima vreme, percepţia cititorilor s-a schimbat radical. Numele traducătorilor (acelaşi nume pe care RAO îl ascunde şi acum în caseta tehnică, la un loc cu cel al tehnoredactorului şi al autorului copertei) a ajuns să fie, în sfîrşit, întrucîtva apreciat drept un factor al calităţii unui volum aflat pe piaţă. E un lucru extraordinar şi mă bucur că această binemeritată recunoaştere a muncii traducătorului este pe cale să se producă.

Ea nu s-a produs încă la nivelul – prozaic, dar esenţial – al veniturilor acestei bresle. Acesta a fost recent subiectul  principal al unui colocviu desfăşurat la Cărtureşti, privind drepturile traducătorilor, despre care puteţi citi aici. Comentariile, îndeosebi, sînt foarte lămuritoare.

Evoluţia – de mentalitate şi venituri deopotrivă – nu s-a produs fiindcă, deşi sumele care se învîrt în industria cărţii sînt în continuă creştere, n-a fost încă atins un anumit prag critic în care aceasta să devină, măcar de la un anumit nivel, o industrie profitabilă. Sigur, există succese de librărie. Există oameni care s-au îmbogăţit din vînzarea cărţilor. Există un real potenţial pe această piaţă, există bani serioşi de cîştigat aici.

Dar, ca în toate domeniile societăţii româneşti, şi în industria cărţii s-a pornit în 1990 de la zero. S-a reinventat roata. S-au pornit afaceri editoriale cu miile, de către nechemaţi şi talente native deopotrivă. Cu timpul, pleava s-a cernut, dar numai într-o oarecare măsură. În anumite edituri, mentalitatea de buticar predomină şi azi. Se mai dau şi azi tunuri editoriale (a se vedea cazul Adevărul/Ideea Contemporană, de pildă), iar cei care au de suferit sînt, uneori, traducătorii. Alteori, redactorii şi traducătorii profesionişti sînt trataţi (chiar şi la unele case aparent respectabile) ca nişte vînzători cu patru clase, carne de tun, marfa perisabilă înlocuibilă oricînd. N-am să dau exemple, fiindcă numai cel fără de păcat are dreptul să ridice piatra. Şi nu am aroganţa să mă consider fără de păcat.

Lorena Lupu (autor şi traducător) însumează într-o însemnare de azi o serie de chestiuni legate de domeniu. Vă recomand sincer să o citiţi. În ce mă priveşte, am scris toate cele de mai sus doar ca să atrag atenţia acelora care privesc cartea ca pe ceva dat, ca pe ceva care li se cuvine de drept (cum a fost şi cititorul nemulţumit de-acum cîteva zile), că oricare lectură este rezultatul final al unui proces complex, cu foarte multe variabile. Suma acestui proces e cartea pe care cititorul îşi dă banii. E acesta încă un motiv în plus pentru ca toţi cei care o ţin în mînă să o privească, măcar în treacăt, ca pe un obiect cu valoare adăugată, demn de un minim respect.

Anunțuri

10 gânduri despre &8222;Am căzut pe gînduri&8221;

  1. „Cititorul nemultumit”te sfatuieste sa nu te crezi mai tare decat esti:risti sa pari idiot si sa te faci de rahat.Cititorul nemultumit” te sfatuieste sincer sa nu-ti permiti sa crezi in ratati , mai ales cand ei te lauda, dar nu se recomanda.”Cititorul nemultumit” iti explica faptul ca multi vad dar foarte putini cunosc.”Cititorul nemultumit” te sfatuieste la fel de sincer sa-ti vezi de treburile tale si sa inveti sa citesti inainte de a da sfaturi altora.”Cititorul nemultumit” indrazneste sa-ti dea sfatul secoluli: fa literatura, nu face …!.(evident daca esti in stare!)”Cititorul nemultumit” se recomanda: Dan Catuneanu,pentru ca”Cititorul nemultumit” nu are nimic de ascuns.

    P.S.: E blogul tau, e muschiul tau,esti tare rau!

  2. horică, zici că nenea ăsta chiar a comandat de la tine, şi ştii tu sigur că îl cheamă dan cătuneanu? mie taaaare îmi miroase a fals şi uz de fals de la zece poşte distanţă. aşa, pot intra şi eu pe optzeci de bloage să mă recomand anamaria curunsus, şi să dea dracu-n ăla care nu m-o crede că aşa mă cheamă.

    dănuţu’: de ce eşti tu nemulţumit, mamă? că eu tot nu înţelesei.

  3. păi de ce nu zici aşa, domnule!

    în cazul ăsta, nene dane, am o altă mirare: dacă nici măcar nu ai apucat să-ţi iei pachetul de la poştă, de ce eşti nemulţumit în avans?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s