Ai mei: Nicola Griffith

Puţini sînt autorii ale căror cărţi m-au încîntat în asemenea măsură încît să-mi doresc să-i văd publicaţi doar pentru a-i putea împărţi cu alţii, pentru a-i dărui spre citire. Între aceştia, Nicola Griffith ocupă un loc privilegiat. În 2005, cînd am pornit Millennium Press, am ştiut că îmi doream să fiu editorul Nicolei. I-am citit mai întîi o poveste din 1995, „Yaguara”, care-i adusese primul ei premiu Nebula. Apoi alte cîteva, în antologiile editate de Interzone. Apoi am citit SLOW RIVER. Apoi AMMONITE, romanul ei de debut, care mi-a părut a fi scris de o Ursula K. Le Guin mai dură, mai pragmatică, mai down to earth. Apoi am luat legătura cu autoarea şi i-am spus că voiam să-i văd cărţile publicate în româneşte. Mi-a trimis THE BLUE PLACE şi STAY, un fel de romane noir, avînd una dintre cele mai puternice eroine despre care mi-a fost dat să citesc, Aud Torvingen. Anul trecut a apărut ALWAYS, cel de-al treilea roman cu Aud Torvingen, şi tot anul trecut Nicola a publicat şi AND NOW WE’RE GOING TO HAVE A PARTY, o colecţie de amintiri în care-şi rememorează cu o sinceritate dezarmantă viaţa trăită în Anglia, pînă la 29 de ani, vîrsta la care şi-a cunoscut partenera de viaţă, scriitoarea Kelley Eskridge, şi s-a mutat în Statele Unite pentru a fi alături de aceasta.

Ca să vă faceţi o idee despre cine e Nicola Griffith, vă invit să o ascultaţi aici, citind un fragment extrem de haios din volumul memorialistic, în care autoarea îşi dezvăluie (precum spuneam, cu o sinceritate de-a dreptul brutală) povestea primei sale iubiri, la şaisprezece ani.

graphic11

RÎUL LINIŞTIT a fost cea dintîi traducere publicată la noua mea editură. O traducere frumoasă, făcută de Roxana Brînceanu şi revăzută de Ona Frantz, o traducere care-a luat în 2006 premiul Kult. O carte care doare, într-atît e de vie impresia pe care o lasă asupra cititorului. Povestea începe simplu: o răpire care se sfîrşeşte rău (cel puţin în aparenţă), urmată de o şansă ce i se oferă protagonistei de a afla cine este cu adevărat, luînd-o de la început: tabula rasa. Totul e posibil. Oare chiar aşa să fie? E oare cu putinţă să o luăm de la început, să ignorăm trecutul? Sau mai întîi trebuie să-l exorcizăm? Cartea i-a adus Nicolei un premiu Nebula în 2006 şi un premiu Lambda. Iar acum, volumul e unul dintre cele pe care le oferim în promoţia „Cărţi de martie”. Nu-l rataţi!

Anunțuri

Un gând despre &8222;Ai mei: Nicola Griffith&8221;

  1. Pingback: ANWAGTHAP (1) « Ugly Bad Bear’s Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s