FICŢIUNI, o poveste cu „va urma” (1)

În urmă cu doisprezece ani, în România nu apărea nici o revistă de science fiction. Cea de-a doua încarnare a Helion-ului murise, Jurnalul SF tocmai avusese parastasul de un an, Anticipaţia publica  pe post de editoriale osanale conducătorului iubit sub pana curlingăului de serviciu pe nume Alexandru Mironov şi povestiri scrise de pionieri întîrziaţi în combinaţie, cînd şi cînd, cu traduceri onorabile, fanzinele, dacă vor fi fost, nu erau de găsit. La Iaşi apăreau cîteva suplimente de F&SF prin ziarele locale, făceam şi eu unul la Satu Mare (într-o fiţuică săptămînală proastă cu spume care se chema Avertisment din Nord-Vest), mai apărea şi la Galaţi unul, în „regia” lui Mircea Cărbunaru şi… cam atît. Nu exista însă nici un periodic demn de acest nume.

Cu un an mai devreme, în 1996, cuprins de un zel antreprenorial, începusem şi eu o afacere care se chema OmniBooks şi avea ca obiect de activitate o listă lungă de chestii care mi se indicase ca ar fi util să fie acolo, în caz că aveam să mă hotărăsc vreodată să vînd SRL-ul în cauză. Ca obiect principal de activitate mă încăpăţînasem să trec „editarea şi distribuţia de cărţi şi reviste”. Şi m-am apucat de treabă. Eram convins că găsisem o nişă cu care aveam să sparg piaţa. Aveam să public o revista de F&SF, toată lumea avea să o cumpere, iar eu aveam să devin putred de bogat.

Uf, cît eram de naiv! La vremea respectivă nu aveam deloc habar de partea ascunsă a sistemului editorial, de ce înseamnă producţia fizică a unei cărţi, de problemele distribuţiei şi aşa mai departe. Aveam însă marele atu al unei bune cunoaşteri a literaturii pe care intenţionam să o public şi aveam destule cunoştinţe printre autorii români de F&SF din perioada cît fusesem colaborator şi-apoi redactor la JSF. Aşa că m-am apucat să trimit scrisori tuturor celor care contau în F&SF-ul românesc la vremea respectivă, oameni pe care nu-i întîlnisem poate în realitate dar îi cunoşteam din scris.

Da, scrisori. Din alea scrise la maşină şi semnate de mînă, puse în plic, timbrate şi puse la cutia poştală. Dacă vreţi să ştiţi cum formulasem aceste scrisori, căutaţi volumul de debut al lui Florin Pîtea, NECROPOLIS. O să găsiţi acolo scrisoarea pe care i-am adresat-o lui Florin, reprodusă mot-a-mot (deşteptul a lăsat chiar şi antetul scrisorii intact!). După un timp, am început să primesc răspunsuri. Îmi scriau oamenii ale căror scrieri le citisem cu atîta pasiune în ultimii douăzeci de ani! Eram în al nouălea cer. Primeam scrisori de la Val Antim, Radu Pavel Gheo, Michael Haulică, Voicu Bugariu, Cornel Secu, Don Simon… de la toţi jesefiştii de seamă: Costi Gurgu, Dănuţ Ivănescu, Ana-Maria Negrilă, Corn, Liviu Radu! Mai toţi se arătau dispuşi să colaboreze, unii chiar anexaseră primele texte. Aşa se face că în toamna lui 1997 aveam deja sumarul primelor două numere ale revistei viitoare, găsisem şi o tipografie, aveam un prieten care mă ajuta să trec textele (scrise la maşină sau chiar de mînă, unele) pe calculator şi să le aranjez în pagină. Mai rămînea să văd cine avea să cumpere revista…

Dan Popescu avea pe-atunci o listă de oameni care se ocupau cu sefeul. Care mîncau sefe pe pîine, cum ar veni. Care, în mod ideal, aveau să se repeadă să-mi cumpere revista. Aşa că le-am scris; din nou, texte standard, scoase la imprimantă (între timp devenisem fericitul posesor al unui XP, strămoşul Pentium-urilor), prin care îmi anunţam intenţia nobilă a publicării unei reviste care să acopere golul de publicaţii de specialitate. Culmea, am găsit destui dispuşi să-mi acorde credit. Destui cît să pot spera că aveam să-mi acopăr cheltuielile de tipar. Găsisem şi vreo trei sponsori, astfel încît eram pregătit să-i dau bătaie. În decembrie 1997, Cornel Secu şi Antuza Genescu m-au invitat la Zilele Helion pentru a lansa noua publicaţie. Cu un an mai devreme, îmi recrutasem la Timişoara cîţiva colaboratori apropiaţi: pe Gheo, pe Val Antim, pe Voicu Bugariu, care mă sfătuiseră cu toţii în privinţa a ceea ce aveam de făcut.

f1

A apărut aşadar numărul 1/1998 al revistei FICŢIUNI (uf, cît îmi scremusem mintea să găsesc un nume onorabil pentru revistă!). A apărut încă din decembrie, lucru mare pe vremea aceea, cînd publicaţiile, mai ales cele literare, erau de regulă datate cu cîte două-trei luni în urmă. era o revistă în format digest (aproximativ A5), avea cotor, asemeni cărţilor, avea 140 de pagini şi un tipar absolut execrabil. Sumarul ar fi făcut pe orice ştiutor de F&SF să saliveze: aveam poveşti de Ovidiu Bufnilă, Liviu Radu, Michael Haulică, Ana-Veronica Mircea, Don Simon, Ladislau Daradici, Andi Valachi şi Roberto R. Grant; aveam articole critice semnate de Florin Mircea Tudor, Jacques Goimard, Cătălin Ionescu, acelaşi Andi Valachi, Radu Pavel Gheo,  Liviu Radu, Voicu Bugariu şi Denis Guiot. Coperta era ilustrată de Siudmak, în interior aveam ilustraţii de Ionuţ Bănuţă; aveam un „Dosar” dedicat autoarei franceze Joëlle Wintrebert, cu două povestiri de-ale acesteia şi o introducere în opera ei semnată de Roland Wagner…

În luna care a urmat, „abonaţii” şi-au primit revista. Am avut o lansare organizată de inspectoratul local pentru cultură, la care i-am avut ca invitaţi pe Gheo şi pe Val Antim. Despre revistă au vorbit la lansare Dan-Silviu Boerescu şi Radu Sergiu Ruba. Apoi au început să apară primele opinii. Mai întîi, la televizor: Nicolae Manolescu avea pe-atunci o emisiune la ProTV care se numea „Profesiunea mea, cultura”. A vorbit despre FICŢIUNI, a citat cîteva repere din sumar, a reluat exact fragmentul potrivit din editorialul meu… M-a făcut mai fericit decît fusesem vreodată, dom’ profesor. A vorbit despre revistă şi Lucian Băbeanu, la emisiunea matinală de la TVR. Au apărut cîteva menţiuni prin cîteva publicaţii culturale, iar Art Panorama lui Dan-Silviu Boerescu a publicat chiar o recenzie. Au scris de bine Gyuri şi Cătălin Ionescu, care erau şi ei la început cu ProScris-ul… Într-un cuvînt, primirea critică a fost peste aşteptări. Am primit opinii pozitive şi de la cititori, cîţi apucaseră să o vadă. Pe scurt, a fost o experienţă genială pentru mine, editorul debutant.

Mă bucurasem, avusesem parte de minutele-mi de faimă, era timpul să purced la facerea numărului doi, al cărui sumar era, în mare parte, finalizat. Dar despre asta am să vă povestesc altă dată.

Anunțuri

8 gânduri despre &8222;FICŢIUNI, o poveste cu „va urma” (1)&8221;

  1. Am si acum numarul la colectie. Daca mai ai ceva copii din el, ai putea sa le vinzi cu un pret destul de frumusel. Doar au trecut 10 ani. Ori mai astepti inca zece ani si le dublezi pretul cel frumusel…

  2. ce frumos! îi admir atât de mult pe oamenii care au curajul să lupte pentru lucrurile în care cred. (ok, ştiu că ăsta e un comentariu de gâscă proastă, dar chiar m-a emoţionat povestea! 😳 )

  3. Ce vremuri dom’le!nu mai eu stiu cit am alergat pentru numerele din Fictiuni ! era bine daca le reeditai gaseai o gramada de cumparatori(exceptind pe acel „cumparator” intr-o ureche,care credea ca totul i se cuvine in virtutea unor principii numai de el stiute) si chiar cred ca orice este posibil in Romania.

  4. @Lorena
    Si pe mine m-a emotionat, nu cred ca suntem doua gaste proaste. Cred ca suntem un stol.
    @Costi, deja cred ca primele numere din Fictiuni devin greu de estimat
    @Horia, abia astept continuarea

  5. Pingback: Facem upgrade? « Sătmăreanca

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s