Tiraj epuizat pentru trilogia Preludiului, un anunţ şi o rugăminte

Am avut destule comenzi în urma ofertei de vinerea trecută, prin urmare am epuizat seturile care mai erau pe stoc din trilogia PRELUDIULUI. Coletele au fost expediate azi. Probabil le mai puteţi găsi prin diverse librării însă, din partea mea, acest tiraj poate fi considerat epuizat.

Am, prin urmare, a vă face o recomandare: dacă vă bate gîndul să achiziţionaţi setul complet, nu daţi banii pentru a cumpăra cărţile acum, ci aşteptaţi încă vreo cîteva săptămîni. Avem în pregătire o ediţie nouă a trilogiei PRELUDIULUI, în formatul în care a apărut şi JIHADUL. Avînd în vedere că e vorba de o nouă ediţie, e de aşteptat ca micile erori de redactare semnalate ici-colo să fie corectate. În plus, şi preţul va fi avantajos (chiar şi faţă de ceea ce vi se propune prin diverse librării virtuale). Iar pentru cei care vor să achiziţioneze întreaga trilogie dintr-un foc, oferta va fi chiar mai avantajoasă, întrucît intenţia noastră este să le oferim această posibilitate sub forma unui box-set elegant, numai bun pentru a fi făcut cadou sau lăsat moştenire nepoţilor. Iar preţul box-set-ului va fi inferior sumei pe care aţi cheltui-o cumpărînd volumele individual.

Şi încă o rugăminte aş avea: nu achiziţionaţi cărţi Millennium Press online de la alţi furnizori. Nu am certitudinea că vom primi respectivii bani în viitorul apropiat. Da, mă refer chiar şi la foştii noştri asociaţi de la Tritonic, fiindcă a trecut exagerat de mult timp de cînd am primit vreun leuţ din banii ce ni s-ar fi cuvenit. Dacă vreţi  să achiziţionaţi vreo carte Millennium Press prin comandă online, întrebaţi-ne mai întîi pe noi. Dacă altcineva oferă volumul în cauză la preţ redus, sîntem dispuşi să echivalăm oferta respectivă. Dacă n-o avem, vă vom indica cea mai bună ofertă de pe piaţă.

LATER EDIT: Mi s-a atras atenţia şi mă grăbesc să recunosc, am fost un pic nedrept. Există o librărie virtuală cu care n-am avut probleme de colaborare, iar cărţile comandate acolo sosesc la timp (şi la fel şi banii ce ni se cuvin). E vorba despre Imaginastore, desigur. Scuzele noastre preaplecate colegului Mugur!

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;Tiraj epuizat pentru trilogia Preludiului, un anunţ şi o rugăminte&8221;

  1. absolut minunata ideea de boxset la pret avantajos 😀 ……..sper sa-mi fac curaj sa-l cumpar si dacacumva va bate gandul sa faceti un pachet cu cele 3 plus jihadul la un pret avantajos ati fi de vis 😀

  2. Adec’ sa inteleg ca tre’ sa le mai iau o data?Nu va este mila de un biet nevoias care traieste la limita inanitiei?!?!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s