Suta de mii şi un sondaj

Am împlinit, cîndva în cursul zilei de ieri, suta de mii de vizite pe această adresă a blogului (unde m-am mutat în decembrie 2007). La adresa anterioară, unde blogul a fost găzduit din martie 2006 şi pînă la emigrarea pe WordPress, se adunaseră vreo patruzeci şi două de mii de vizite. O sumă frumoasă pentru un începător, o creştere şi mai frumoasă în ultimul an şi ceva.

Pentru amatorii de statistici, luna cu cel mai mare trafic a fost luna martie 2009, cu 11987 vizite, iar cea mai „aglomerată” zi, cea de 25 februarie a anului curent, cînd am primit nu mai puţin de 678 de vizite (la data respectivă am publicat anunţul unei noi promoţii Millennium Press, cea dedicată doamnelor şi domnişoarelor). Cei mai mulţi vizitatori au ajuns aici venind de pe website-ul Millennium Press (10127), următorii „vestitori” aflaţi în top la capitolul hărnicie fiind CititoriiSF (care ne-au trimis 2845 vizitatori) şi vechiul blog Tritonic, cel pornit de mine pe platforma Blogger (cu 2494 vizitatori trimişi încoace). În topul celor care mi-au îmbunătăţit traficul s-au mai aflat LuciaT, Mike Haulică, Costi Gurgu.

Însemnările cele mai citite au fost cea în care anunţam apariţia JIHADULUI BUTLERIAN (1010 vizite), chestionarul despre formatul cărţilor (730 vizite) şi însemnarea despre Ştefana şi boala fără leac (681 vizite). Dintre paginile separate ale blogului, cea mai vizitată e Anticariatul (cu 1632 vizite), urmată de pagina despre Millennium Press.

În ansamblu, sînt mulţumit de platforma WordPress. E posibil ca, la un moment dat, să copiez acest blog pe un domeniu propriu, dar voi păstra platforma, care-i comodă şi mult mai „utilată” decît celelalte pe care le-am utilizat. Nu ştiu cînd şi dacă acest lucru se va întîmpla. Deocamdată mi-e bine aici, ceea ce vă doresc şi vouă.

Cu această ocazie, v-aş ruga să răspundeţi la întrebarea de mai jos referitoare la conţinutul însemnărilor mele. Sînt posibile răspunsurile multiple. Cine ştie, poate pe viitor voi reuşi să vă fiu mai adesea pe plac?!

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Suta de mii şi un sondaj&8221;

  1. Comentez si eu aiurea, dar nu ma mai pot abtine, sa tot vad copertile din dreapta – nu s-ar putea sa avem parte de Mainspring Universe la Millennium Press? Zic si eu, daca-l ia Nemira? 🙂

    clockpunk – mai ca as ucide pentru asta, yummy.

  2. @ix: clockpunk 🙂 n-am mai auzit expresia… deocamdata, avem atitea de publicat si sintem in urma cu planurile. asa incit… not yet. cit despre nemira, nu stiu daca dan pavelescu e incintat de jay lake in masura in care sintem noi. vezi discutia purtata la cea mai recenta insemnare de la CititoriiSF, unde scrie MDP-ul ca „generatia tinara” n-a reusit inca sa confirme, la categoria roman… eu n-as fi chiar atit de categoric in privinta asta… ba dimpotriva.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s