Millennium Press la Bookfest (3): Despre PREDATOR, cu un PS off-topic

Sper să nu vă supăraţi prea tare pentru raritatea însemnărilor din zilele acestea. Muncim din greu pentru a ne îndeplini planurile pentru tîrgul ce se apropie cu paşi repezi. De azi în două săptămîni, la ora aceasta, voi fi în Bucureşti deja. Cum stăm în acest moment? Aşa şi aşa. Patru cărţi sînt deja în curs de tipărire, a cincea a plecat ieri la tipar. Alte trei vor pleca tot în această săptămînă, urmînd ca, dacă totul merge bine, încă două sau trei să ajungă în tipografii săptămîna viitoare, în aşa fel încît să le puteţi avea la îndemînă încă din prima zi de tîrguială.

Pomeneam de cea de-a cincea carte care-a plecat la tipar. E vorba de PREDATOR: TEROARE ÎN JUNGLĂ a lui Jeff VanderMeer, un volum a cărui copertă ilustrată de Stephen Youll vi se înfăţişează aici. Aici aveţi detalii despre volum, iar aici aveţi posibilitatea să citiţi o avancronică a volumului. Sper sincer să vă fie pe plac.

Nu e de colo ca un autor de două ori recompensat cu World Fantasy Award să se înhame la sarcina numai în aparenţă uşoară de a scrie o carte aparţinînd unei francize literare celebre. DH Books, editorii variantei originale (o diviziune a celebrei case de editură DH Comics, binecunoscută amatorilor de graphic novels) au publicat pînă în prezent mai multe romane din acest univers. Alături de cel de faţă, cel puţin încă unul are toate calităţile unui SF de calitate şi este semnat de unul dintre autorii de marcă din primul val cyberpunk, John Shirley (care este, de asemenea, un muzician punk de calitate): FOREVER MIDNIGHT. Dacă cititorii vor dovedi interes faţă de PREDATOR-ul lui Jeff, această carte ar fi următoarea pe lista noastră de achiziţii. Să nu uit! Despre experienţa scrierii unui roman în franciza creată de Twentieth Century Fox puteţi citi cîte ceva aici. Şi, dacă vă e poftă de-un aperitiv, iată, aveţi aici şi un extras din carte, mai exact prologul romanului. Enjoy!

P.S. (nu tocmai) OFF-TOPIC: De-o vreme încoace, un distins domn, recent demisionat din funcţia de PR al SRSFF, se agită zor-nevoie pe diverse bloguri, încercînd să demonstreze că producţia Millennium Press este sub orice critică din punctul de vedere al calităţii selecţiei titlurilor. Domnului Sorin Camner, căci despre el este vorba, nu-i place seria DUNE, despre CRONICILE APOCALIPSEI comentează ironic şi dispreţuitor, iar despre PREDATOR nici nu cutez a gîndi ce-ar spune/scrie. Îl anunţăm pe Sorin Camner următoarele:

• că, în ciuda convingerilor sale, tot literatură e şi literatura de divertisment şi, chiar şi în genurile mai uşoare, se găsesc destule produse de calitate, pe care Millennium Press şi le asumă cu drag;

• că Millennium Press nu-i făcută cu banii lui şi, în consecinţă, mi se rupe în mod magnific de opiniile sale;

• că, deşi îşi clamează înalta pregătire în cadrul unei multinaţionale, dovedeşte o mentalitate de bişniţar valutist, care nu tolerează alţi dealeri pe teritoriul pe care şi-l arogă;

• că, oricît şi-ar dori să ne luăm banii şi să facem ciocu’ mic, n-a ghicit, n-o să tăcem; nu de alta, dar nu mor caii cînd vor cîinii;

• că ai noştri cititori sînt, în mod categoric, muuuuult mai deştepţi decît aceia pe care şi-i imaginează domnia sa;

• că, deşi nu mai e PR al SRSFF, acţiunile sale nu fac decît să discrediteze (aşa cum s-a mai întîmplat şi în alte ocazii) atît de ambiţioasa întreprindere, şi-i păcat;

• şi, în sfîrşit, că regret, dar în ceea ce-l priveşte cel puţin, Bogdan Hrib a avut, pour une fois, întru totul dreptate; prefer să nu dau în vileag concluziile fostului meu coleg de la Tritonic, ci doar să mi le însuşesc.

Anunțuri

13 gânduri despre &8222;Millennium Press la Bookfest (3): Despre PREDATOR, cu un PS off-topic&8221;

  1. Salut! Scuze pentru offtopic, dar tot incerc sa dau de tine pe mobil/mail, but to no avail, asa ca te anunt aici… Cam de pe la ce ora te gasesc pe net ca sa putem discuta putin? (ca daca e sa ma iau dupa ora insemnarii de azi, tre sa imi fac cateva cesti de cafele bune ca sa pot tasta cum se cuvine 🙂 ) Anyway, daca nu te gasesc pana atunci, ne vedem la targ cu siguranta 🙂 Cheerio!

  2. Legat de literatura de divertisment şi cum trebuie făcută şi percepută critica sau cronica unei astfel de literaturi, cred şi eu că o astfel de literatură îşi are rostul ei.

    Nu prea am văzut rostul comentariilor tale legate de trăsăturile „piaristului” poznaş.

    Poate că ar bine să revii cu un post legat de ce oamenii citesc şi o astfel de literatură şi la ce le ajută.

  3. Eh, utima fraza putea sa lipseasca – poate totusi ne spui la care dintre concluzii te referi; nu te alta dar erau si niste concluzii in care toti ‘deranjantii’ erau catalogati drept ‘distrusi’, ‘terminati’ si alte epitete din aceasta familie…

  4. @ovidiu: poveste lunga si intortocheata, cu personaje in alb/negru si toate nuantele de gri posibile… ia-o ca pe-un soi de insider joke. probabil ca pentru cei din afara, off-topic-ul meu post-scris pare deplasat. pentru cititorii fideli ai unei serii de bloguri, unde se desfasoara „batalia” (pe principiul „in sabii sa ne taiem sau in ciorapi sa ne mirosim?”), acestea-s niste concluzii de bun-simt. pentru asta am mentionat ca-i offtopic.
    o sa ma gindesc la ce mi-ai sugerat. dar dupa tirg. deocamdata, am treabaaaa (si eu stau pe bloage, rusine sa-mi fie!)…

  5. Haş-eN, aş vrea să te abordez într-o chestiune…

    Ştiu că n-ai vreme în perioada asta, că eşti ocupat cu Bookfest-ul etc.

    Da’, totuşi, aş vrea să te întreb : cum ar vedea editorul din tine publicarea unor clasici Fantasy necunoscuţi la noi ca William Morris, Melvyn Peake, sau … C.S. Lewis cu Perelandra lui (care nici chiar mie nu mi-a plăcut), sau chiar G. MacDonald cu „Lilith”, adimirată la vremea ei şi de un H.G. Wells ?

    Dar scriitorul ?

    Nu ai încerca aşa o aventură pentru că ţi-e frică să nu se vândă ? Cititorii de azi nu mai servesc aşa ceva ? Sau ţi se par prea demodată pentru stilul editurii tale, care publică numai de cyber-punk în sus ? (Aici te provoc oleacă, pentru că ştiu că ai publicat şi „Dune”…)

    Dacă ai timp şi chef să te-ntinzi la discuţii din astea, mai detaliem.

  6. Ma bucura faptul ca ti-ai pastrat cumpatul…(ca la astfel de critica …eu nu ma lasam pana nu-i tranteam cateva … „sfaturi” ca sa-i inchid gura 🙂 )Oricum felicit editura Millenium si pe tine Horia-Nicola Ursu ,faceti o treaba excelenta! Tot asa si-n continuare !Iar in legatura cu DUNE si celelalte carti sunt foarte buna.(te sfatuiesc sa nu iei in considerare opinia tuturor…hm,sa zicem mai frumos…”criticilor” care cred ca numai ei au dreptate…

    P.S:Cand v-or aparea toate cronicile apocalipsei???

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s