Lecturi de vacanţă (3): O porţie de Brussolo

Acum aproximativ un an, o însemnare de-a mea de pe blog – mai exact, una dintre primele pornografii cu cărţi – a stîrnit valuri de invidie; anunţam atunci, cu mîndrie sadică, primirea celor două volume omnibus Serge Brussolo, conţinînd în total douăsprezece romane şi probabil cel mai cunoscut dintre volumele de proză scurtă ale prolificului autor franţuz (VUE EN COUPE D’UNE VILLE MALADE, care a fost şi una dintre primele cărţi ale lui B. pe care am avut ocazia să le parcurg). Puţin peste două mii de pagini de ficţiune brussoliană… Un regal! Ei bine, de-abia acum, în vacanţa care a trecut, am reuşit să ajung să citesc unul dintre romanele cuprinse în volumul TERRITOIRES DE L’IMPOSSIBLE, în care editorii au adunat şapte romane fantastice (celălalt volum conţine creaţii reprezentative din bibliografia SF a lui Brussolo). E vorba de  MA VIE CHEZ LES MORTS, o carte din 1996.

Graphic1
Premisa romanului e interesantă. Joyce, mamă singură a pre-adolescentului David, acceptă o slujbă într-o „rezervaţie” a morţilor situată în deşert, plecînd din Los Alamos unde, se teme ea, radiaţiile remanente rezultate în urma experimentelor armatei ar putea să îi afecteze fiul. David întîmpină ideea cu nerăbdare, deoarece informaţiile despre rezervaţiile de acest fel sînt prea puţin cunoscute publicului larg. Cu cîţiva ani în urmă, metoda resuscitării a fost descoperită, fiind însă accesibilă doar unor cercuri restrînse (oameni politici, extrem de bogaţi sau a căror valoare pentru stat sau interese private reprezenta îndeajus de mult pentru a justifica o astfel de investiţie). Cei vii aveau să afle însă foarte curînd că, întorşi la viaţă, „morţii” se comportau cu totul diferit faţă de comportamentul lor în viaţa anterioară. Practic, interesul lor era de-acum îndreptat îndeosebi spre cei asemeni lor. S-a ajuns astfel la crearea unei societăţi paralele a morţilor, fără tangenţe cu cea a viilor, în afara interacţiunilor inerente rezultate în urma coabitării în acelaşi spaţiu. În lumea de afară, morţii sînt persecutaţi cu ură de cei vii, care văd în revenirea lor la viaţă şi în cvasi-perfecţiunea lor o ameninţare. Potrivit unor soluţii recurente de-a lungul istoriei, s-a ales varianta izolării morţilor, culme a alterităţii, în „rezervaţii” ce le conferă aparenţa libertăţii, sub supraveghere şi pază militară strictă. Acesta e locul în care ajung David şi mama sa, care are sarcina de a fi interfaţa autorităţilor cu morţii-vii. David are astfel ocazia de a face cunoştinţă îndeaproape cu societatea stranie a celor întorşi la viaţă, ajungînd să fie, în cele din urmă, acceptat de aceştia şi iniţiat în tainele lor cele mai ascunse.
Nu voi intra în amănunte legate de întîmplările descrise în roman. E de-ajuns să menţionez conflictul din prim-plan, între ideile lui David (curios ca orice tînăr şi deschis la minte) şi cele ale mamei sale (care se teme de influenţa nefastă a noului „anturaj” al fiului). Un bildungsroman clasic, pînă la urmă. Brussolo face, ca întotdeauna, risipă de idei. Din substanţa ideatică a acestui mic roman, un scriitor american ar fi scos cel puţin o trilogie. Pe de altă parte, concizia autorului francez devine uneori agasantă, căci idei cu mare potenţial sînt expediate cvasi-telegrafic, lăsînd cititorul sur sa faim, dorindu-şi să afle mai mult. E, în definitiv, una dintre mărcile scriitorului.
În ansamblu, aş spune că MA VIE CHEZ LES MORTS mi-a plăcut, dar m-a şi dezamăgit. N-aş cataloga-o printre izbînzile lui Brussolo şi chiar mă miră includerea ei într-o selecţie de tip „The Best of…” Dar, dincolo de neajunsurile semnalate (care ţin mai degrabă de lectura cu ochi de editor care discerne potenţialul neexploatat), e o carte de vacanţă perfectă pentru o lectură de relaxare, cu valurile mării în faţă şi oarece muzică în urechi (pentru mine, soundtrack-ul a fost asigurat de Dead Can Dance).

6 gânduri despre &8222;Lecturi de vacanţă (3): O porţie de Brussolo&8221;

  1. Frumos articol… mi-e asa dor de o carte de Brussolo, dar din pacate nu se mai traduce nimic. De la „Mana rece” nu am mai avut parte de lectura.
    Recomand iubitorilor sa incerce filmul Walled In, l-am vazut recent si mi-a amintit de magnificul stil al lui Brussolo

  2. Pingback: O porţie de Brussolo « Ugly Bad Bear's

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s