Mmmmm… ce oraş frumos!

09-08 05709-08 02809-08 03709-08 04009-08 04409-08 04609-08 05409-08 05509-08 04909-08 05209-08 042

09-08 059Mai ţineţi minte piesa lui Andrieş? O fredonam în gînd miercuri seara, coborînd cele 174 de trepte ale Turnului Pompierilor din urbea-mi natală. La insistenţele junioarei, ne-am luat inima în dinţi şi am urcat în Turn en famille. Pozele de mai sus au fost făcute cu acest prilej (daţi click pentru mărire, merită!).

Dintr-o privire, am putut cuprinde cam toate reperele vieţii noastre: blocul în care-am stat cu ai mei din ’72 pînă în ’77, biserica în care ne-am căsătorit (oi fi eu ateu, da’ a trebuit să o facem şi pe asta, de gura neamurilor), grădiniţa pe care a absolvit-o Ştefana, liceul şi şcolile pe care le-am frecventat, terasa unde într-a doişpea semnam condica în fiecare zi pentru a bea o bere cu colegii, parcul în care-am bifat ritualul adolescentin al primului sărut, Primăria în care trudeşte the Bear Lady, tipografia unde-am tipărit primul număr la Ficţiuni-lor,  dealurile pe care se află moşia familiei, casa în care locuim.

Ne-a plăcut ce-am văzut şi, în consecinţă, ne-am tratat cu cîte o îngheţată (vanilie, fructe de pădure şi căpşuni pentru subsemnatul), în cinstea oraşului nostru de baştină, care de la înălţime arată cel puţin la fel de bine ca de la nivelul solului (minus gropile din asfalt). Ergo: o experienţă care merită încercată dacă ajungeţi vreodată în municipiul din colţu’ hărţii!

Anunțuri

14 gânduri despre &8222;Mmmmm… ce oraş frumos!&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s