Outsider în Nautilus: Despre nocivitatea mega-sellerelor

Cea mai recentă însemnare pe care-am scris-o pentru rubrica mea „Outsider” din Nautilus (revistă al cărei nou număr, al 21-lea, urmează să apară mîine sau poimîine în integralitatea sa) poartă titlul de mai sus. Textul poate deja să fie citit  aici. Începe astfel:

Mega-seller. Am întîlnit pentru prima oară expresia acum cîţiva ani buni, într-un articol din Publishers’ Weekly referitor la succesul cărţilor cu Harry Potter. L-am văzut apoi aplicat, ca etichetă, cărţilor lui Dan Brown, Paulo Coelho sau Stephenie Meyer. Volume vîndute în milioane de exemplare, achiziţionate de către marile studiouri de film încă din momentul în care sînt doar un synopsis înaintat agentului sau nici măcar atît. Cărţi ridicate în slăvi de cititori, care campează în faţa librăriilor cu noaptea în cap pentru a fi primii care pun mîna pe ele în momentul lansării oficiale sau care le comandă pe Amazon.com cu cîte-un an înainte. În sfîrşit, dar nu în ultimul rînd, cărţi aproape unanim dispreţuite de critica academică sau chiar anatemizate de biserică şi puritani.

Textul, ale cărui concluzii vor stîrni cu siguranţă indignare, mi-a fost inspirat de o postare a lui Dragoş C. Butuzea intitulată „Unde profesionalismul e în slujba prostiei”. Sînt foarte curios care vor fi reacţiile majoritare. Eu mi-am exprimat părerea. Aştept opiniile voastre.

LATER EDIT: Citiţi la Lorena un motiv cît se poate de serios pentru a urma îndemnul din finalul articolului meu. Şi, în mod public, îmi cer scuze pentru divulgarea articolului înainte de lansarea revistei. Dar răul e făcut. Data viitoare promit să fiu mai atent.

Anunțuri

34 de gânduri despre &8222;Outsider în Nautilus: Despre nocivitatea mega-sellerelor&8221;

  1. Pe 12.09.09 raspundeam unui comentariu pe Nautilus la un articol de-al meu,
    „Acum predomina facilul! E vremea lui! De exemplu, cartea lui Dan Brown, “The Lost Symbol”, deja Nr.1 in vanzari pe amazon va fi lansata pe 15 septembrie in 6.500.000 de exemplare!!! Una e industria, alta e arta! Nu ca Brown n-ar fi avut timp in 5 ani sa scrie ceva bun, mediu…”

    Am cetit articolul in urma cu vreo doua ore. Greu de decelat binele si raul in afacerea asta, binele adus prin rau etc. … As inghiti chestia cu fondurile financiare necesare dezvoltarii literaturii „adevarate” (greu de precizat si care-o mai fi aia), daca ar fi intr-adevar asa de idilic, fac bani de pe chestii indoielnice si-i bag in arta! O MICA PARTE din bani ii voi risca, restul… e he he!

    Am combatut teze prostesti din Biblie, dar de interzis cartea in sine… sfideaza orice imaginatie!
    Sa apara „Nautilus”-ul si-om vedea, poate-om scoate brisca! 🙂

  2. Nu stiu de ce am impresia ca Dragos-ul asta a devenit un fel de guru de care asculta toata lumea,chiar crede ca parerile lui sunt foarte elitiste? Nu de alta dar 90% din ce este scris in literatura este gunoi iar restul de 10% sunt diamante veritabile! O carte care lui nu i-a placut poate imi place mie si altora ca mine,aici putem isca o discutie+polemica dusa pina la duritate,dar gusturile nu se discuta asa ca sa-o lasam balta. O carte care lui i-a placut poate ca mie nu-mi place absolut deloc,in ritmul asta o putem tine la infinit.Horia si-a aparat punctul de vedere si prin exemple si prin fapte publicind carti care poate nu i-au placut dar cu o cautare fantastica la public,si aici va spun eu o vorba :Fiecare trebuie sa traim!: asa ca invit si chiar ii provoc pe toti sa dea exemple de trei, atentie trei!,carti care ar trebui tiparite chiar acum sau care in decurs de trei ani ar fi trebuit publicate.
    Nu sint cititor de engleza asa ca uimiti-ma, si nu numai pe mine! Aici ma refer la autorii straini.
    Pentru Dragos- Ce autori romani de SF&F ai citit in ultimul an? Enumera mai mult de trei carti scrise de autori romani si care sa fie citite de tine(nu conteaza-proza scurta sau roman) ca tot vroiai un sf care sa aiba viermi de nisip sau roboti.
    Revenind la Dan Brown il admir pentru un singur lucru, a avut curajul sa scrie despre niste teme crestine tabu si si-a promovat extrem de bine cartile.
    Ahh! era sa uit la ei cartile se cumpara! dar se si citesc!

  3. Zici Dragos, zici fulminat de mercur!!!
    Feri a scris o povestire pentru el, eu era sa scriu un contraeditorial, ursului i-a provocat un articol!…
    Urmeaza romanul! 🙂

  4. VoicuNike: trei scriitori netradusi inca in romana ?
    Ted Chiang (volum intreg, ca unele din povestiri au aparut prin diverse reviste), Elizabeth Bear (aud ca o sa apara la Nemira), Jane Yolen (yeah, I’m old)

  5. Sunt de acord cu esenta articolului, asta poate si din cauza ca eu sunt un superficial si citeste cu placere acele „gunoaie literare” (ce mult mi-a placut expresia asta)

  6. eu as fi asteptat sa apara revista… dar asa e, mereu se gaseste cite unul prin tipografie care sa scoata afara niste exemplare inainte de lansarea pe piata… dar si tu, ursule?

  7. sorry… eu am linkul direct la pagina cu articolele mele si am vazut ca aparuse, asa ca i-am dat drumu’, ca parca era vorba ca se merge pe ideea cu aparitia graduala a articolelor… ar fi trebuit sa te intreb, stiu. cenusha-n cap, boier maic.

  8. In mare sunt de acord cu ce ai scris in articol , in special cu faptul ca ai fost destul de incisiv 🙂

    Personal nu am nimic cu aceste „mega-sellere” sau cum s`or numi ele , si la fel ca tine le consider un fel de „poarta” prin care un cititor amator poate fi obisnuit cu cititul , si prin care acest cititor va ajunge mai tarziu sa caute si sa citeasca opere ceva mai relevante.

    Biblia ma intereseaza prea putin spre deloc , in sensul ca dupa ce am citit vreo 30-40% din ea , am avut senzatia ca citesc o carte de colorat si ca`mi pierd timpul mai rau decat daca m`as fi uitat pe pereti toata ziua.
    Nustu cine a scris biblia , dar as fi dispus sa pariez sume importante de bani ca erau niste copii mici : nu am vazut mai multe gauri in poveste („plot holes”) si mai multe contradictii nicaieri altundeva.Sa nu vorbim despre cat de vag si interpretabil este fiecare paragraf in parte.

    Nu sunt de acord insa cu interzicerea bibliei deoarece cred ca biblia este „carburatorul” cartilor.
    Sa va explic de ce:

    La facultate , dupa 2 ore in care ne-a fost explicat cum functioneaza carburatorul , profesorul incheie predarea cu fraza „acum toate motoarele functioneaza pe sistem de injectie , carburatoarele nu se mai folosesc de 20 de ani incoace”.

    Putin nervos ca mi-am pierdut timpul scriind 2 ore degeaba , intreb de ce mai invatam despre ceva ce nu se mai foloseste de atata timp , si`mi primesc raspunsul destul de rapid : ” pt ca daca nu invatam despre ce s`a inventat in trecut , maine-poimaine se trezeste altcineva ca a inventat carburatorul si alte piese depasite .La interval de 20-30 de ani s`ar reinventa iar aceleasi si aceleasi piese cu performante slabe, si tehnica nu ar progresa deloc.”.

    Bun raspuns , nu credeti ?
    Trebuie , deci , sa tinem cont de greselile trecutului pt a nu le repeta la nesfarsit : tinem biblia in circulatie , si punem un abtipild pe ea pe care sa scrie : ” atentie ! contine idei depasite despre societate si viata in general.” si cu asta basta.

    AH si sa nu uit , inca ceva despre mega-sellere : Mi`am interzis sub orice forma de la cupararea/citirea de carti care cotin in titlul acestora cuvantul „templier” , „cod” , „mister” sau „secret”.
    In special cele despre Templieri.Daca mai apare o carte cu „misterul templierilor” sau „ultimul templier” sau „codul teplierilor” o sa`mi explodeze capul ca un dovleac copt.

  9. @buzdu: dadadada! un bestseller, cu tot cu urmarile sale: „fiul codului secret al misteriosului templier caisa”, „razbunarea codului secret etc.” si „intoarcerea codului secret etc.” 🙂

  10. Ce ziceti de : „intoarcerea razbunarii secretului codului misterios al sabiei magice a fiului ultimului templier”

    Titlul primeste bonus si pt faptul ca la inceput pare lipsit de sens… cum adica intoarcerea razbunarii ? se poate oare razbuna un secret ? si cum adica secret misterios ? toate secretele sunt misterioase !

    Si bineinteles , urmatoarea carte ar fi „intoarcerea razbunarii secretului codului misterios al sabiei magice a fiului ultimului templier – DECODED” – varianta cu poze si explicatii suplimentare.

  11. Dom’le, eu nu stiu ce mai stam! Traim un moment istoric, punerea bazelor primului mega-seller carpato-danubiano-pontic! Idei este, titluri este, sa-i dam drumul la prima transa de 12 volume, cam pana la „Intoarcerea mostenitorilor codului secret la misterioasele fiice ale templierului d’Apricot”! Din spirit antreprenorial, Caisa trebe tras in franca ori saxona. Eu pot sa ma apuc deja de „Old Apricot’s Code Decoded” !

  12. @horia – am comentat pe nautilus.
    @voicunike – nu stiu daca parerile mele sunt elitiste sau nu. cert este ca dupa ce ai citit al-hamadhani sau orhan pamuk, e mai greu sa intri-n delir dupa dan brown 🙂
    cat despre lecturile mele recente de autori romani sefe, am citit povestirea lui marian coman din transformarea lui martin lake… daruita chiar de horia la targ, povestirea lui balin feri si cele cateva citite/ascultate la prospectart – despre ultimele am scris acel editorial care a deranjat atat.
    @a. buzdugan – chiar ma bucur ca sunt asa un creuzet creativ. pentru unii. mission accomplished. 🙂

  13. Hai sa vad cine se ridica in picioare si cere, concret, interzicerea cartilor sfinte evreiesti: Tora si Talmudul. Horia, ai legatura.

    Cu drag,
    Al tau Mefisto, >:)

  14. @mefisto: nu tin minte ca vreun dictator sa-si fi bazat ideile pe Torah sau Talmud si nici nu tin minte sa se fi comis acte de terorism in numele vreuneia dintre aceste carti. nu tot ceea ce tine de religie mi se pare a fi nociv per se. felul in care se interpreteaza respectivele texte este cel care determina nocivitatea lor. anyways, pentru orice ar putea fi interpretat drept antisemitism, cauta in alta parte. sint filosemit pina-n maduva oaselor, din specia celor militanti 🙂

  15. Dupa primele 12 volume din mega-sellerul imaginat de voi ,puteti continua cu „Legendele stramosilor mostenitorilor….”,apoi cu „Legendele legendelor stramosilor mostenitorilor…”,pina ajungeti la Adam si Eva!

  16. Nu trebuie un stand up pentru interzicerea cartilor revelate evreilor, intrucat majoritatea le ignora demult! Li s-a acrit multora de istoria mitizata a poporului lor!

    Cum naiba a rasuflat informatia?!
    @doru – Da, ultima carte se va numi „Ineditul Testament”, in curand la precomanda pe amazon!

  17. Cea mai tare chestie antilivreasca pe care am cetit-o! Cum D.C.B. ne-a obisnuit cu epatarile lui acidulate, pe blogul sau bag-un link spre site-ul Revistei Scriitorului. Ce aflam acolo? Site-ul va publica povestiri incepand cu luna octombrie (rasplata generoasa, 100 EUR!). Povestirile vor fi alese de Bedros Horasangian (tot respectul!), Mihai Radu, Silviu Toma (cred ca se pricep!) si… Dragos C. Butuzea!

    Tara de cacat! Problema e ca vom imputi si reteaua!…

  18. @buzdu: nu inteleg care-i problema ta, buzdule, sincer. ok, am priceput, ai ceva cu dragos c. dar ce-are a face antipatia ta cu o initiativa absolut laudabila? cite site-uri din tara asta de cacat mai platesc atita pentru o povestire? aud?

  19. Dom’le, initiativa-i BETON!
    Dar unde-i credibilitatea?!
    Cum s-aleaga povestiri publicabile unu’ care-si doreste „literatura proasta sau buna, oricum, dar literatura” !!!

    Si n-o mai dati atata in „antipatie”, chiar nu mai tine de normalitate sa condamni incompetenta?

  20. hahaha! minunat!

    eu il acuzam (in sinea mea) pe dragos de snobism (i.e., de pretentii „prea superioare”), si musiu buzdugan il acuza (deschis) de impostura!

    cred ca ne inselam amindoi.

  21. Sau avem dreptate amandoi! 🙂 Sa crezi ca poti face parte din elita culturala citind (probabil la viteza) doi saci de carti, fara sa fi STUDIAT macar una (literatura & filosofie) si sa faci – cu buna stiinta – pe ceilalti sa creada in legitimitatea acestui lucru e si una si alta. Orice om (cu oarece cultura) simte acest lucru!

    Dar cum reprezentantii nostri la Bruxelles sunt cei care sunt, nu vad de ce m-ar mai intriga un Butuzea in postura de critic literar/viitor Manolescu!

    No wisdom there, indeed :), but good photos!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s