Bookporn: Clasicii lui Asimov

Se pare că Isaac Asimov avea vise interesante. În dimineaţa zilei de 14 aprilie 1973, bunul doctor s-a trezit entuziasmat şi i-a povestit soţiei sale că a visat că recitea povestiri care-l influenţaseră la începutul carierei sale literare, în vederea alcătuirii unei antologii. „Fă-o!”, l-a îndemnat Janet. Şi Asimov a propus o astfel de antologie celor de la Doubleday, care i-au oferit pe dată un contract pentru antologia BEFORE THE GOLDEN AGE: SHORT NOVELS OF THE 1930s. Sam Moskowitz i-a pus la dispoziţie colecţia sa de pulp-uri antebelice şi, pe 10 mai, Asimov a predat antologia editurii. Au urmat şi alte volume, editate în colaborare cu Charles Waugh şi Martin Greenberg, seria conturînd un soi de istorie a genului SF.

m1

Una dintre antologiile în cauză, reeditată de britanicii de la Constable & Robinson sub titlul THE MAMMOTH BOOK OF GOLDEN AGE SCIENCE FICTION, şi-a făcut loc şi în biblioteca mea, săptămîna trecută. Sînt zece nuvele,  opt dintre ele semnate de nişte nume care, într-adevăr, au marcat istoria genului: Van Vogt, Sturgeon, Fredric Brown, Catherine L. Moore, Asimov însuşi, Lester Del Rey, A. Bertram Chandler sau Jack Williamson. E următoarea carte pe lista-mi de lecturi. Şi voi încerca să aflu tot ce e de aflat şi despre ceilalţi doi autori din antologie, Ross Rocklynne şi T.L. Sherred, de care încă n-am avut ocazia să fi citit vreo poveste.

LATER EDIT: Iată sumarul antologiei:

  • Ross Rocklynne – Time Wants a Skeleton
  • A. E. Van Vogt – The Weapons Shop
  • Lester Del Rey – Nerves
  • Fredric Brown – Daymare
  • Theodore Sturgeon – Killdozer
  • C. L. Moore – No Woman Born
  • Isaac Asimov – The Big and the Little
  • A. Bertram Chandler – Giant Killer
  • T. L. Sherred – E for Effort
  • Jack Williamson – With Folded Hands
Anunțuri

11 gânduri despre &8222;Bookporn: Clasicii lui Asimov&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s