Bookporn: Cordwainer Smith

Iată un autor care mi-a plăcut de la primele fraze! Cred că i-am citit o povestire într-una din antologiile editate de Mironov prin 1985; sau într-un almanah Anticipaţia, tot cam pe-atunci. Nu mai ştiu care povestire… Să fi fost „Balada pierdutei C’mell”? Să fi fost „Jocul şobolanului şi al dragonului”? Nu mai ştiu. Ce ştiu e că m-au urmărit frazele cvasi-melodioase ale lui Cordwainer Smith. Apoi am citit LORZII INSTRUMENTALITĂŢII, o culegere apărută la Multistar în ’92 sau ’93 (cred că era o traducere după un volum de tip THE BEST OF CORDWAINER SMITH, fiindcă, dacă bine-mi aduc aminte, lipseau cîteva dintre povestirile care alcătuiesc a sa „istorie viitoare”. M-a fascinat biografia tipului.  Crescut în China, Japonia, Franţa şi Germania, apropiat al liderilor chinezi, diplomat, agent secret în timpul celui de-al Doilea Război,expertul numărul unu la nivel mondial în ceea ce priveşte războiul psihologic… Şi, peste toate astea, autor de science fiction! Cum să nu mă reped asupra poveştilor lui?

Plănuiam de tare demult să-mi fac rost de o integrală a fostului spion devenit scriitor, dar nu am reuşit să mă hotărăsc care dintre ediţiile existente pe piaţă era cea care avea să mă satisfacă. Cea de la Baen părea alcătuită după criteriile ciudate care guvernează toate integralele lor (cea a lui Poul Anderson, a lui Murray Leinster, a lui Christopher Anvil sau Keith Laumer) şi, în plus, avea nişte coperte absolut oribile (ca toate cele de la Baen). Ediţia britanică de la Gollancz / Orion părea ok, dar n-aveam idee dacă era completă sau, din nou, doar un „best of”. După ce m-am convins că oamenii de la NESFA Press chiar se pricep să compileze antologii de autor (dovadă, integrala Zelazny, de care v-am vorbit şi-o să vă mai vorbesc) şi am citit laudele deloc reţinute ale unor John Clute sau David Hartwell (critici a căror opinie o preţuiesc), m-am hotărît, în sfîrşit.

cs1

De săptămîna trecută, sînt fericitul posesor al culegerii THE REDISCOVERY OF MAN: THE COMPLETE SHORT SCIENCE FICTION OF CORDWAINER SMITH şi al singurului roman SF scris de autor, NORSTRILIA. Hardcovere frumoase, coperte cu un design mai simpluţ, dar elegante, bunătate curată în 900 şi ceva de pagini. Nu, n-o să mă reped să le citesc. O să le păstrez pentru vremurile mai liniştite de după Gaudeamus şi am să le savurez pe îndelete, pagină cu pagină, poveste cu poveste, aşa cum se cuvine.

Anunțuri

9 gânduri despre &8222;Bookporn: Cordwainer Smith&8221;

  1. Pingback: Vedeţi dincolo! « Ugly Bad Bear’s Blog

  2. He he, sa inteleg ca ti-am redeschis apetitul pentru Cordwainer ?
    Ca owner a doua editii diferite (Baen si NESFA) mi-e clar ca problema majora a Baen e formatul diferit al celor doua volume. Daca le pastrau pe amandoua in paperback mare, era OK. Asa insa…
    Despre NESFA: (supra)copertile nu conteaza, sunt de cele mai multe ori chiar oribile (exceptie face seria de 4 volume cu povestirile lui Silverberg), volumele insa sunt excelent legate si cartonate. Nu degeaba le colectionez 🙂

  3. Err, Zelazny, nu Silverberg, evident. Sorry.
    (Silverberg is alive and well, pacat ca mai scrie – ultimul lui text din F&SF m-a lasat complet rece)

  4. Cordwainer Smith este cel mai titrat autor de sf de la aparitia genului si pina acum ! Nu cred ca il va detrona cineva! Il pot asemui cu un Elvis Presley al SF-ului.
    Nu ar fi rau daca ai edita NORSTRILLIA! Sigur vei gasi cel putin 1000 de cumparatori! Parol!

  5. @Ursu’ – a aparut si o integrala Hal Clement, just in case…
    Sa-ti spun sincer, partea cu oile gigantice ma cam … fasaie. Parte cu lorzii imi place.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s