Gaudeamus, final countdown: 1…

Am ajuns aseară în București, dar internet am abia acum la dispoziție. Prin urmare, înainte de-a porni spre Romexpo pentru a aranja cărțile în stand, m-am gîndit că v-ar face plăcere să aflați următoarele:

Aşa cum am anunţat zilele trecute, la Târgul Gaudeamus vor fi două evenimente SRSFF. Despre lansarea volumului Alte ţărmuri am vorbit deja. Al doilea eveniment, decernarea Premiilor SRSFF, va avea loc tot la standul 37 al Librăriei Nautilus, tot pe data de 28.11.2009. În fapt, cele două evenimente vor fi unul în prelungirea celuilalt, cu începere de la ora 12.

Unul dintre ţelurile Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy este acela de a recunoaşte şi de a susţine valorile din fandomul românesc. Prin urmare SRSFF va decerna, către sfârşitul fiecărui an, o serie de premii care să evidenţieze şi să răsplătească eforturile celor care au realizat lucruri semnificative pentru sefeul românesc.

Spre deosebire de alte iniţiative asemănătoare, SRSFF va acorda aceste premii în urma unui proces de jurizare. Vom încerca prin aceste premii să acoperim o zonă cât mai mare din activitatea fandomului. De aceea nu ne limităm în a premia doar producţii literare.

Anul acesta se vor acorda următoarele premii:

  • Premiul pentru autor – Florin Manolescu
  • Premiul pentru teorie şi critică literară – Mircea Opriţă
  • Premiul pentru promovarea literaturii science fiction – Michael Haulică
  • Premiul pentru cel mai bun periodic science fiction – Revista Helion
  • Premiul pentru cea mai bună editură de science fiction – Millennium Press

În viziunea SRSFF, aceste premii reprezintă reperele de calitate pentru perioada 2008-2009. Juriul a fost compus din Dănuţ Ungureanu, Liviu Radu, Cristian Tamaş, Sorin Camner, Cristian M. Teodorescu şi Marian Truţă. În urma deliberărilor au fost stabilite categoriile de premii iar apoi, în urma unei analize (cât mai cuprinzătoare, credem noi) a activităţilor din fandomul românesc, au fost desemnaţi câştigătorii.

Intenţionăm ca Premiile SRSFF să se permanentizeze şi să reprezinte, la sfârşitul fiecărui an, un eveniment notabil pentru toţi iubitorii de sefe şi fantasy din România. (Sursa: SRSFF)

Anunțuri

16 gânduri despre &8222;Gaudeamus, final countdown: 1…&8221;

  1. Felicitari pentru premiu! Si la cat mai multe!
    (Voiam sa-mi exprim felicitarile prin viu grai, dar nu mai sunt foarte sigura ca ajung la targ – m-a pocnit un guturai…)

  2. Nu va suparati pe mine. Apreciez foarte mult cartile scoase de MP, dar Nemira este de departe cea mai bună editură de science fiction din Romania. Restul pur si simplu sunt in alta liga.

    My two cents.

  3. @md, si pentru mine a fost o surpriza.

    cred ca Srsff-ul fiind o organizatie romaneasca s-a ghidat sa premieze editura cu cele mai importante aparitii de sf si fantasy produse de scriitorii autohtoni.

    asta e doar ce cred eu.

    pentru toti este clar ca la momentul de fata nu exista niciun jucator in domeniul sf-ului mai puternic ca Nemira si, cel mai probabil, dominatia ei va mai dura cativa ani buni de acum inainte. Mai sunt cateva rabufniri pe ici pe colo, dar nimeni cu un plan editorial serios si cu termene precise fara amanari aduse in lumina reflectoarelor.

  4. @kyodnb:
    Ai dreptate. MP este indiscutabil editura cu cele mai importante aparitii de sf si fantasy produse de scriitorii romani. Face o treaba extraordinara promovand scriitorii romani.

    Problema e ca premiul se numeste „Premiul pentru cea mai bună editură de science fiction”.

  5. Ba este obvious, dar si un pic… vag.

    ei zic asa: „SRSFF va decerna, către sfârşitul fiecărui an, o serie de premii care să evidenţieze şi să răsplătească eforturile celor care au realizat lucruri semnificative pentru sefeul românesc.”
    Poate era mai clar daca spuneau: „… lucruri semnificative pentru promovarea sefeului romanesc”.
    Cred ca-i clar faptul ca MP a luat premiul pentru ca a publicat (si speram sa mai publice si in viitor) o gramada ce carti SFF scrise de romani. La acest capitol este la mare distanta de orice alta editura.
    Cat despre Nemira, este la fel de clar ca este cea mai tare editura romaneasca de SF (insemnand ca a facut si face destul de mult pentru „comunitatea” SF romaneasca), asta la orice capitol cu exceptia publicarii de SFFmade in Romania.

  6. @dan catuneanu: multumim!
    @md: subscriu, nemira este cea mai importantă editură de F&SF de la noi. insa, in materie de SF românesc, nu sînt și n-au fost niciodată în avangardă… mai ales în ultimii ani. pe această nișă măcar, pot afirma, fără o modestie care nu mă caracterizează de altfel, că i-am depășit. premiul acordat de SRSFF – pentru cea mai buna editura care promoveaza SF-ul romanesc – ne onorează și sper să devenim abonați la el 🙂
    și încă un lucru, pe care l-am mai afirmat și în alte ocazii: nu sîntem atît competitori, cît complementari pe o piață pe care încă mai e destul loc.
    @kvala: ei, dar alea traduse n-au fost de calitate? 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s