După douăzeci de ani

Decembrie 1989

Nu, n-am „fost la revoluţie”. Cînd s-a întîmplat cea adevărată, din 15 pînă-n 22, eram la Izvorul Mureşului împreună cu nişte prieteni, evadaţi cu toţii cu cîteva zile mai devreme din cămine şi fugiţi acolo cu provizii de zeci de litri de alcool, întru pregătirea prin antrenamente bahice a unui revelion de pomină. Pe 17 decembrie am ascultat întîmplător Europa Liberă şi-am auzit că „se întîmpla ceva la Timişoara”. După care nu ne-am mai desprins de aparatul de radio decît ca să ne dregem cu cîte-o ciorbă de burtă la singurul restaurant din Izvorul Mureşului. Şi-n tot timpul care ne-a rămas pînă la plecarea acasă, n-am făcut altceva decît să construim scenarii despre ce o să fie. Fiindcă ştiam că n-o să mai fie la fel.

Radioul a fost singura noastră sursă de informare în tot timpul ăsta. De cîteva ori, după 19 decembrie,  cînd ne-a devenit clar că lucrurile „interesante” se întîmplau altundeva, ne-am hotărît să ne întoarcem acasă şi ne-am dus la halta CFR din Izvorul Mureşului, unde ni s-a spus foarte clar: „N-avem voie să vă vindem bilete, n-aveţi decît să rămîneţi pînă cînd vă expiră cazarea şi cînd aveţi biletele de retur”. Singurul care-a avut voie să-şi ia bilet a fost Arpi, care era încă în armată şi avea legitimaţie de sportiv de la Steaua. A băgat un text cum că l-ar fi sunat ai lui că-l caută de la unitate. Era o barbă inventată ad-hoc, care ulterior s-a dovedit a fi fost adevărată, chiar îl căutaseră! Arpi a plecat, noi am rămas să ascultăm Europa Liberă şi să ne facem griji. Şi să bem pînă ni se rupea filmul.

Pe-atunci iubeam o fată care era studentă în Timişoara. Şi tot timpul mi-a fost mintea la ea: oare unde e? Oare a apucat să plece acasă? În Izvorul Mureşului, în staţiune, exista un singur telefon public funcţional. Ne-am consumat cu toţii proviziile de monede tot sunînd care încotro şi încercînd să aflăm, cu fereala caracteristică a acelor vremuri, ce se întîmpla în ţară. Eu am format doar două numere, cel de la căminul ei din Timişoara şi cel al părinţilor ei. La ambele suna mereu ocupat. Cînd şi cînd, cineva ridica receptorul la numărul de la cămin şi închidea la loc, dar era destul ca să-mi „pape” moneda. Am reuşit să vorbesc cu „fata mea” de-abia prin 25 sau 26 decembrie, de-acasă. Era teafără şi era şi ea acasă. Abia atunci m-am liniştit cu-adevărat.

Am ajuns acasă pe 22 decembrie şi am prins la televizor începutul distracţiei. Schimbam cu ex-cumnatul meu impresii despre cele auzite la radio, iar el îmi povestea cum îi trimiseseră acasă mai repede cu o zi, de teamă să n-o pună şi studenţii clujeni de-o revoltă. Şi ne-a chemat tata, care peste noapte fusese de serviciu la telefon şi-avea cuvenita zi liberă, să ne spună că „e program la teveu şi pare a fi o piesă despre 23 august cu Caramitru”. După vreo cîteva ore de căscat gura, am luat-o pe mama de mînă şi ne-am dus la şcoala unde ea era „doamna directoare” (copiii erau în vacanţă, aşa că eram doar noi doi în toată clădirea) şi am luat-o sistematic, de la parter, dînd jos de pe pereţi tot ce era portret de-al lui Ceaşcă sau lozincă. Cea mai mare satisfacţie am avut-o cînd am ajuns la ultimul etaj şi, într-o clasă, am dat de o femeie de serviciu, care-şi vedea liniştită de curăţenie, fără să ştie că tocmai se întîmpla o revoluţie. A rămas săraca de ea şocată cînd ne-a văzut intrînd, eu şi cu „doamna directoare”. Cred că a ghicit de pe feţele noastre că  se întîmplase ceva nu tocmai coşer. Am salutat-o frumos şi ne-am dus direct la catedră, pe care am împins-o pînă la perete, iar apoi, cu o mişcare deja exersată, am fost deasupra dintr-un salt. Am luat portretul lui şi l-am cîntărit o vreme, în vreme ce biata femeie tot încerca să-mi spună că să fac bine să mă dau jos, în româneasca-i aproximativă (era jumate unguroaică, jumate ţigancă);  apoi am dat drumul tabloului, care s-a lovit de parchetul dat cu petrosin şi sticla protectoare s-a spart. „Mit csinalsz, ifju ember?!” („Ce faci, tinere?!”) a strigat femeia. Şi, de-acolo de sus, cu un rînjet satisfăcut, i-am explicat ce se întîmpla în ţară, aşa cum mi-a venit la gură: „Ceauşescu el van baszva!” (adică „Ceauşescu e futut!”). Atîta mi-a venit în minte. N-o să uit niciodată expresia de pe chipul femeii şi glasul ei pierit cu care-a îngăimat, uitîndu-se la mama: „Es most mi lesz, igazgato aszonyi? Mi lesz velunk?” („Şi-acuma ce-o să fie, doamna directoare? Ce-o să fie cu noi?”)

Pe-atunci eram student la Mecanică. A doua zi, pe 23 decembrie, ne-am dus cu sor-mea şi cumnatu-meu la fostu-mi liceu, unde se adunaseră mai mulţi din generaţia noastră şi se vocifera de zor întru organizarea unei organizaţii „libere” a studenţilor. N-a ieşit mare lucru din toată organizarea aia, dar ne-am hotărît să ajutăm la răspîndirea democraţiei în rîndul maselor, împărţind celor din oraş proaspăt ieşita de sub tipar Cronică Sătmăreană Liberă. Nu mai ştiu cine-a avut ideea să dăm ziarul gratis, dar să solicităm donaţii pentru fondul „Libertatea” despre care începuseră să vorbească la televizor. A doua zi am lăsat-o pe sor-mea acasă, să ajute la pregătirile pentru primul Crăciun „liber”, şi am plecat la împărţit ziare. Eu cu teancul de ziare, cumnatu-meu, care era mai înalt şi mai fioros, cu o bîtă de baseball în mînă, să mă păzească de „terorişti”. De la o coadă uriaşă de la benzinărie am strîns vreo 500 de lei. Bani serioşi , în condiţiile în care ziarul costa 30 de bani… Lumea era zîmbitoare, lumea era generoasă, dădea din puţin ca să-i „ajute pe studenţi”. Aşa ne-au trecut zilele de pînă la primul revelion liber. După care „organizaţia” noastră s-a risipit, ne-am dus cu toţii la facultăţile noastre şi nici pînă în ziua de azi nu ştiu în al cui buzunar au ajuns banii strînşi în acea săptămînă, vreo cîteva zeci de mii de lei. Pe 1 ianuarie m-am lăsat definitiv de băut, după ce-mi petrecusem revelionul vărsîndu-mi maţele după excesele pre- şi post-revoluţionare în materie de spirtoase. Pe 13 ianuarie m-am întors la Cluj. Şi tot în ziua aceea mi-am cunoscut viitoarea soţie.

…Şi-au trecut, iată, douăzeci de ani. N-am mai terminat Mecanica. Mi-am făcut propria revoluţie personală şi în toamna următoare am renunţat la studiile inginereşti pentru a mă apuca de Filologie. Şi de scris. Şi de presă. Şi de tradus pentru Médecins sans Frontieres. Şi de o mie de alte lucruri muuuuult mai interesante decît Rezistenţa Materialelor predată de bunul Bicsak şi Algebra Superioară a lui Indoleanu.

Circulă zilele astea în blogosferă o leapşă despre ce-ar fi fost fiecare dacă nu se întîmpla revoluţia. M-am gîndit de multe ori la asta. Şi-am ajuns la concluzia că aş fi fost probabil un inginer oarecare la Unio (care fabrica utilaj greu pentru industria minieră), probabil cu ficatul măcinat de ciroză, cu aspiraţii literare nesatisfăcute, cu doar niscaiva proze publicate pe ici, pe colo, căsătorit cu o profesoară sau o contabilă, fără copii (fiindcă n-am fi avut acces la medicina modernă care ne-a permis să o avem pe Ştefana) şi fără altă speranţă decît un concediu cu vreme frumoasă la mare, vara, şi la casa bunicilor de la ţară, iarna. Aş fi citit SF în ungureşte şi SAS-uri sau clasici în franceză şi aş fi visat la o istorie alternativă în care viaţa mea profesională ar fi avut de-a face cu cărţile. Şi-aş fi îmbătrînit degeaba.

Douăzeci de ani. Douăzeci de ani în care cred sincer că n-am îmbătrînit degeaba. „I wouldn’t have it any other way”, vorba cîntecului.

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;După douăzeci de ani&8221;

  1. Bai, eu de cite ori imi aduc aminte ma apuca dracii. Si acum vad in fata ochilor cum a dat buzna Ilicea cu kgb-istii lui si ne-a futut meciul in veci si pururi. Noroc ca s-a dus dracu’ URSS-ul ca altfel…

  2. frumoasa rememorare. pe 21 dec am fost in piata universitatii, dar n-am ramas peste noapte.. aveam doar 14 ani.. in schimb, a ramas fratele meu, atunci avea 18 ani. doi prieteni ai lui au murit… tata a stat, ca ofiter de serviciu, toata revolutia la fabrica. nici unul dintre noi nu avem certificat de revolutionar… poate suntem fraieri sau mai degraba de bun-simt. nu stiu. cert e ca atunci lumea s-a schimbat. in bine, in rau, nu stiu, nu ma pronunt.
    toate cele bune!
    Craciun fericit!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s