Nautilus 26 şi concluziile mele la o polemică

De ieri e online noul Nautil, numărul 26. E un număr cu multe lucruri de citit.

Între altele, debutul oficial al amicului Aspoiu, care semnează cu numele-i adevărat, Adrian Crăciun, editorialul acestei ediţii, un text foarte echilibrat intitulat „SF integrat în marea literatură: teorie şi practică”, a cărui concluzie sună astfel:

Marea integrare a mainstreamului şi a SF-lui este dorită cu ardoare la nivel declarativ însă practica spune altceva.

Deja s-au strîns o mulţime de comentarii interesante la subiect şi, deşi am citat concluzia (care-i altminteri un truism), vă asigur că merită urmărită demonstraţia impecabilă a lui Adi. Felicitări, Aspoimea-ta, şi la mai multe!

Aş mai aminti şi interviul luat de Mihai Dark Wolf Adăscăliţei lui Adam Roberts, un scriitor britanic pe care l-am trecut de curînd pe lista scurtă de TBR. Povestirile acestui număr sînt semnate de Liviu Radu, Ştefana Czeller, Ciprian Mitoceanu şi Dario Pecarov, pe care-i putem numi deja autori de casă ai Nautilului. Ştefan Ghidoveanu îşi reia rubrica ce analizează „Viitorul aşa cum a fost” după o scurtă pauză, cu ultimul segment dedicat „Lucrărilor de referinţă”.

Last but not least (I hope), să vă spun şi de concluziile din titlul acestei însemnări: în rubrica mea „Outsider”, am publicat de data aceasta cea de-a doua parte a articolului despre „Etica scrisului”, subintitulat „Învăţăturile unui editor către pupilul său, aspirant la gloria literară”. M-a ajutat foarte mult să-mi formulez ideile polemica purtată zilele trecute pe blogul lui Mircea Coman. O gîlceavă absolut aiurea, dar care are destule învăţăminte pentru cei care ştiu să vadă dincolo de coaja lucrurilor. Articolul meu continuă ideea episodului precedent, din punctul în care s-a încheiat:

Unde rămăsesem? Prezumtivul scriitor, adică dumneavoastră, tocmai a primit un telefon prin care este anunţat că textul său (povestire, roman, ce-o fi) a fost acceptat spre publicare de către editura X şi urmează a se discuta în amănunt condiţiile publicării. Momentul respectiv e punctul de maxim. Climaxul. Orgasmul intelectual suprem. Euforie, mulţumire de sine, confirmarea propriei genialităţi, dat de băut la prieteni etc. Sentimentul trăit atunci nu poate fi echivalat cu nimic. Ce urmează?!

Ei bine… See for yourself! Şi nu uitaţi, mîine după amiază noi amănunte despre Galileo!

LATER EDIT: În contextul aceleiaşi polemici ar fi musai de citit şi articolul de săptămîna aceasta al lui Mike Haulică din Observator Cultural, intitulat „Despre reguli”.

Anunțuri

7 gânduri despre &8222;Nautilus 26 şi concluziile mele la o polemică&8221;

  1. Hmmm, aia cu improscatu’ e cu dus si intors 😀
    Daca imi aduc bine aminte mi-a placut coperta si am laudat editorii pentru curaj, si am zic si niste bla-blauri cum ca era nevoie de o astfel de carte…etc.
    Pe de alta parte multi au cumparat-o ca sa vada daca e chiar asa de nashpa cum am zis eu 😉

  2. Apropo de polemica aia, pe care recunosc că n-am citit–o, că prea s-a lungit tare, nu ştiu cum or fi fiind scriitorii străini, dar ai noştri se pare că sunt atinşi, în marea lor majoritate, de aceeaşi boală: cum publică primul text (sau, şi mai rău, imediat ce le spun vreo 2-3 prieteni că se pricep la scris), nu le mai ajunge nimeni cu prăjina la nas! Şi, dacă fluieri sau înjuri în biserică s-ar putea să fii iertat, dar dacă ai zis ceva de rău despre un text de-al lor nu te mai spală toate apele de pe Terra şi de pe toate celelalte planete imaginate vreodată de un scriitor SF!

  3. Ha,ha ,ha! Tare dreptate ai tushica! Faza cu apele imaginate de pe alte planete este superba! 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s