Miroase maro

Eram conştient de frecuşurile existente între Aspoiu & Co. şi fondatorii SRSFF, dar n-aş fi crezut că aceştia din urmă îşi vor manifesta dezaprobarea faţă de amicul nostru canadian ignorînd cu desăvîrşire iniţiativa Clasamentelor CititorSF. N-au scris nimic pentru a-şi îndemna membrii să voteze, nici în faza preliminară a nominalizărilor, nici în faza finală. S-au anunţat rezultatele de două zile şi nici măcar n-au catadicsit să îşi felicite public colegii cîştigători: Sebastian A. Corn (cîştigătorul la categoria „cea mai bună proză scurtă românească”), George Lazăr (cel dintîi la „volum românesc”) şi Dan Pavelescu (declarat cel mai bun traducător, pentru versiunea românească a romanului lui Dan Simmons, Hyperion).

Nici o vorbă, nici măcar pe blogurile membrilor de vază: „oficiosul” Cultural SF Learnings (aflat acum în stăpînirea  deplină a lui Torrance / Cristi Tamaş, după divorţul de Bujold) tace, Balin Feri tace, Kvala / Marian Truţă tace… Iar pe pagina SRSFF se tace chitic şi cu înverşunare. Mi se pare o atitudine absolut contraproductivă din partea unei organizaţii dedicate promovării F&SF-ului din România, care mai are şi pretenţia de a reprezenta F&SF-ul românesc în relaţiile cu fandomul de pe alte meridiane. Seresefefeii se vor duce la Euroconul de la Cieszyn (sponsorizaţi de o puternică multinaţională) şi, cînd vor fi întrebaţi dacă fandomul românesc mişcă ceva, vor ridica probabil din umeri şi vor spune cu tupeu: „în afară de noi şi de cenaclul nostru, n-avem ştiinţă de vreo manifestare a fandomului. Singurele premii le dăm noi şi singura carte demnă de luat în seamă apărută în România e Alte ţărmuri. Dacă n-am fi noi, F&SF-ul românesc ar fi un deşert.”

Sigur, acum vor sări ca arşi, spunîndu-mi că mă hazardez şi le pun în gură cuvinte pe care ferească Domnul să le spună. Că de fapt au fost atît de ocupaţi cu amînarea şedinţei de cenaclu încît n-au apucat să scrie despre Clasamente, că de fapt ei aplaudă iniţiativa şi au susţinut-o şi o vor populariza pretutindeni. Că eu sînt cel cîrcotaş şi răuvoitor.

Da, dom’le, sînt cîrcotaş. Şi-al dracului, şi cum altfel mai vreţi voi să-mi spuneţi. Şi ca dovadă, rectific, am fost prea blînd: atitudinea SRSFF nu e contraproductivă, ci e o atitudine de-a dreptul de căcat. Dinspre SRSFF miroase maro!

Current Soundtrack: Mike Oldfield – The Lake
Anunțuri

20 de gânduri despre &8222;Miroase maro&8221;

  1. In ultima vreme societatea romana de sf si f promoveaza science fictionul croat, bulgaresc si maghiar. Nu stiu daca si-au modificat statutul…

  2. Science -fictionul românesc ca literatură există datorită faptului că există scriitori şi cititori de science- fiction românesc. Cititorii de sefe românesc au avut ocazia să-şi exprime opiniile pe site-ul cititor sf, dacă au dorit să facă acest lucru. Nu ştiu alţii ce cred sau cum cred dar Societatea Română de Science- Fiction nu se subordonează paginii web Cititor SF şi nu are obligaţii faţă de acesta chiar dacă se numeşte Cititor SF, nu de alta dar nu e vorba de toţi cititorii de sefe ci e vorba de cinci cititori sefe. Că mai au si alţi vizitatori eu de asta nu pot decât să mă bucur, înseamnă că există interes pentru science-fiction, dar faptul că adminii unei pagini dedicate sefeului se decid să facă un sondaj de opinie nu-i transformă în sindicatul cititorilor de sefe, aşa că nu văd motivul pentru care noi ca Societate ar trebui să mediatizăm, să lăudăm, să contestăm ori să ne implicăm ori să comentăm neaparat pe bază la ce fac nişte oameni pe propriul blog sau pe propriul site. Asta în condiţiile în care opiniile noastre diferă de opiniile domniilor lor iar asta îi determină pe ei să rupă orice legătură cu SRSFF-ul, să elimine din blogroll link-urile către SRSFF şi chiar să-şi ia permisiunea de a adresa jigniri ( a se vedea comentariul adresat mie de domnul Aspoiu în revista Nautilus) şi chiar ameninţări la adresa unor membri ai SRSFF ( a se vedea comentariul aceluiaşi domn Aspoiu de pe blog-ul lui Mircea Coman, comentariu în care îl ameninţă de Cristian Tamaş). Cu regrete Ursule, dar titulatura autoaleasă de cititor sefe nu scuză un astfel de comportamant şi nici nu autorizează pe nimeni, indiferent cât ar fi el de mare cititor, la deviaţii de la normele comportamentului civilizat.
    În cu totul altă ordine de idei: Sugestiile de ce, cum, când şi cu cine ar trebui să facă SRSFF-ul le primim cu drag Ursule, trimite-le pe viitor la adresa SRSFF-ului. Postând astfel de articole demostrezi nu că eşti cârcotaş sau răuvoitor ci doar faptul că SRSFF-ul este un ghimpe deranjant pentru tine, deşi nu văd motivul pentru că nu îţi periclitează activitatea în nici un fel. În plus eşti liber ca oricine altcineva să-ţi fondezi propria sociate literară şi să mediatizezi, ridici în slăvi sau ignori orice doreşti. Ceea ce spun aici reprezintă părerea mea ca om pentru că nu am întrebat ceilalţi membri dacă subscriu la părerea asta. Dar tot ca om îţi spun şi că ar fi cazul să nu te mai străduieşti să explici SRSFF-ului ce ar trebui să facă, nu de alta dar nici SRSFF-ul nu a încercat să-ţi explice ţie ca editor ce să scoţi pe piaţă, ce să promovezi ori ce să ignori.
    Asta în ceea ce priveşte site-ul SRSFF, din punctul de vedere al lui Balin Feri ca membru SRSFF.

    Există şi o părere a lui Balin Feri, în ceea ce priveşte blog-ul pe care nu spune nimic. Pe scurt: e blog-ul meu si pot scrie acolo orice vreau, dar pot si să nu scriu dacă nu vreau, indiferent cine la ce se aşteaptă, fără să întreb dacă pot scrie despre ceva, fără să am obligaţia de a scrie despre ceva. În orice caz dragă Ursule ţi-aş fi recunoscător dacă te-ai mulţumi să scri ce vrei pe propriul blog şi nu ai încerca să-mi mai explici şi altădată că ar trebui să scriu eu despre ceva.

    PS. Felicitări pentru ocuparea unor poziţii onorabile în Clasamentele Cititor SF!

    @ BenTen , Sociatatea Româna de Science-Fiction promovează literatura SF, nu promovează câţiva cititori de sefe, indiferent cât de importanţi se pretind. Normal, lucrurile vor sta altfel dacă site-ul Cititor SF va deveni organizaţia oficială a cititorilor de sefe din România. Deocamdată am şi eu un blog şi pot oricând să fac un sondaj de opinie, însă nu cred că ar fi un comportament firesc şi să am pretenţia ca toata lumea să considere că asta este un mare eveniment care obligatoriu trebuie promovat, popularizat şi mediatizat.

  3. Ce sabii domnule?! Cu cine?
    Se vede de la o posta ce este srsfful asta: o bisericuta pusa la cale de cativa din grupul de la Chitila (asa numit), mai precis de cei ce simt nevoia imperioasa sa iasa in fata – cu criza virstei a doua nu te pui. Ceilalti care au avut si au ceva de spus, precum Pavelescu si Chirculescu isi vad de treaba lor, nu se dau balene (pentru ca sint balene deja prin ce au facut si ce au scris, respectiv). Noroc cu cei patru muschetari care se tin de comunicari si editoriale, si micul copil de mingi uns PR. Apropo, cititi recenzia scrisa pentru Pelerinii intunericul – unul dintre cele mai grozave exemple de umor involuntar. Si mai mare noroc cu domni prea amabili precum Liviu Radu, voicunike sau Bebe.
    Multi membri ne-fondatori racolati pe care, din pacate ii doare in dos de firma, oricum nu-i intreaba marii fondatori nimic, pe unii nu i-au intrebat nici cind i-au luat membri. Sa fie lista lunga, cu nume cunoscute.
    Nici cititorsf nu-i fara pacat sau bun de nobelizat, dar macar nu-mi fut creierii cu sf bulgaresc.
    Gogosi domnule, nu sabii.

  4. @ Balin Feri

    1. „câţiva cititori de sefe, indiferent cât de importanţi se pretind”
    Unde se pretind domnule?

    2. „lucrurile vor sta altfel dacă site-ul Cititor SF va deveni organizaţia oficială a cititorilor de sefe din România”
    Adica SRSFF este organizatie oficila. Intrebarea este: a cui? pe cine reprezinta?

    3. „un mare eveniment care obligatoriu trebuie promovat, popularizat şi mediatizat”
    Dar anul trecut a fost, nu-i asa?

    Vai de capul vostru, reprezentativilor.

  5. Draga Balin Feri,

    Maretul tau comentariu de mai sus m-a facut sa ma intreb daca nu cumva suferi de vreo afectiune a creierului – sincer nu m-am gindit la asta pina acum, dar observind involutia ta…
    Daca esti in suferinta te rog sa ma scuzi pentru ce am zis atunci cind „mi-am luat permisiunea”, daca esti sanatos… ramine cum am stabilit

    Pentru ceilalti vizitatori,

    Strict la tema postului, ma/ne asteptam la aceasta atitudine ‘oficiala’, si zau ca nu-i nici un bai.
    Neoficial foarte multi membri SRSFF (majoritatea de fapt) au nominalizat si votat, inclusiv membri fondatori.
    Va multumim si va asteptam si la editia 2010.

    🙂

  6. si eu care voiam sa-ti spun, ursule, ca gresesti, ca cei din srsff nu pot avea ceva contra cititor sf chiar daca nu-i plac pe aspoiu si kyo, pen’ca cititor sf inseamna si jen, si dj, si eddie… si ca, proabil, o fi vreo scapare, avind in vedere cum isi anunta ei orice chestie de lauda care i se intimpa vreunui membru. dar vaz ca chiar au o chestie cu cititoru sf, chiar sint pusi la index toti 5 si-atunci nu mai conteaza ca ai lor sint laudati, ca ies in fata in clasamente – care nu-s ale celor 5, ci ale celor aprox 200 de insi votanti.

  7. @aspoiu
    cred ca toti cei care au votat „Clasamentele…” sunt in primul rand cititori de sf si mai apoi membrii prin diverse societati oficiale, cluburi, baruri, cafenele … 🙂

    @balinferi
    „Cititor SF” are o vizibilitate foarte buna in blogosfera si zic eu ca este indreptatit sa faca un astfel de top.

  8. N-am citit comentariile de mai sus (întotdeauna sunt în criză de timp), dar un „of” împotriva SRSFF am şi eu şi mi s-a năzărit să-l spun, ca să scap de el, nu de alta.
    În calitate de membră în sus-numita asociaţie, am cerut o mână de ajutor, sub forma unui link către povestea interactivă pe care m-am apucat să o scriu pe un blog – bineînţeles, dacă realizatorii site-ului asociaţiei sunt de părere că merită să pună link-ul respectiv. Am rugat 2 persoane; una nici măcar nu mi-a răspuns, iar răspunsul primit de la cealaltă, pe data de 24 ianuarie, sună astfel: „Am aruncat o privire pe site si mi s-a parut o idee excelenta. Lasa-mi un pic de timp, am sa caut o solutie ca sa asezam un link spre initiativa ta.” Ei bine, se pare că e o soluţie al naibii de greu de găsit, fiindcă „picul de timp” va fi în curând egal cu 3 luni 😆

  9. Pingback: De ce îmi pute SRSFF? « Ugly Bad Bear’s Blog

  10. Pingback: În chestiunea SRSFF (episodu’ trei) « Ugly Bad Bear’s Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s