Millennium Press la Bookfest 2010 (6): Povestiri de duminică

V-am promis o ultimă surpriză în ceea ce priveşte apariţiile noi de la Millennium Press cu care ne vom înfăţişa cititorilor la Bookfest. Sper să vă bucuraţi de această carte la fel de mult precum m-am bucurat eu însumi atunci cînd, în urmă cu două luni şi ceva, Mircea Opriţă – un om pe care-l stimez enorm şi cu care am avut privilegiul de a fi mult prea vremelnic coleg la Editura Dacia, acum vreun deceniu – mi-a propus spre lectură manuscrisul volumului care astăzi a plecat la tipar.

Acest nou volum ce poartă semnătura lui Mircea Opriţă (recent intervievat de Helion) conţine în egală măsură poveşti vechi şi noi, „Cinci ficţiuni recente” şi „Cinci dintr-un alt secol”, după cum se intitulează cele două segmente ale cărţii. Fie-mi îngăduit să vă prezint cele afirmate de Cornel Robu în primele rînduri ale prefaţei volumului:

Mircea Opriţă este, la ora de faţă, în România, principalul reprezentant al literaturii denumite, şi aici, ca peste tot în lume, science-fiction (chiar dacă, personal, el adoptă, pentru „genul” preferat, denumirea de „literatură de anticipaţie”, sau simplu „anticipaţie”). Aceasta este latura cea mai cunoscută şi mai proeminentă a scrisului său, dar manifestarea sa ca scriitor nu se rezumă la atât. Este un scriitor multilateral, complex şi complet, cu largi disponibilităţi creative şi cu deschideri spre toate genurile şi domeniile literaturii, cu o diversitate de preocupări pe măsura unui scriitor de mainstream: un adevărat „om-orchestră”. Spre acest ideal au aspirat şi alţi scriitori români afirmaţi prioritar în science-fiction, după cum constată chiar Mircea Opriţă, într-o carte de exegeză critică, Anticipaţia românească – cea mai completă şi mai competentă examinare exegetică a acestui „capitol de istorie literară” pe parcursul unui secol şi mai bine, de când se scrie „literatură de anticipaţie” în limba română. Dar cel care întruchipează cel mai perfect în propria-i creaţie aceste „miraje ale sintezei” este însuşi Mircea Opriţă – scriitor foarte activ şi constant, dar şi divers, după cum se poate vedea fie şi dintr-o sumară trecere în revistă a cărţilor pe care le-a semnat şi a manifestării sale în lumea literară.

Cîteva cuvinte şi despre carte în sine, ca obiect. Ilustraţia copertei îi aparţine Fionei Hooley, o artistă familiară poate celor ce aleg să-şi încînte privirile pe deviantART. Va avea 240 de pagini şi, cîtă vreme în librărie cartea va costa 25 lei, la Bookfest (dar şi online, în perioada tîrgului) o veţi găsi cu o reducere semnificativă. Iar cei care ne vor vizita în tîrg şi vor participa la lansarea cărţii vor avea şi ocazia de a-i cere autorului un autograf.

19 gânduri despre &8222;Millennium Press la Bookfest 2010 (6): Povestiri de duminică&8221;

  1. voicunike, mi-ar placea sa ajung la Bookfest dar pana la Bucuresti am sute de kilometri distanta, asadar, in viitorul apropiat, mi-e cam greu sa ajung pe acolo. Dar sper ca prin vara sa am ceva „money” si sa-mi comand ceva carti de pe site-ul MP. Am unele pe care am pus ochii si nu as vrea sa le ratez!

  2. Mi-am salvat deja coperta ca background pe desktop, in ideea ca va actiona subliminal pana la targ si voi aloca bani pentru ea.
    Frumoase coperte aveti de la o vreme. Cartile Millenium, alaturi de cele scoase de Paralela 45, mi se par cele mai imbietoare grafic.
    Daca ati scrie si cu ortografia corecta, v-as da nota 10 la categoria „ambalaj”. (de continut nu se pune problema)

  3. @cosimo: ortografia noastra e corectă din punct de vedere filologic, întreabă orice specialist. cea a academiei e cea aiurea🙂 un singur argument în acest sens mi se pare suficient, la modul zdrobitor: în 1993 Academia Română a decis printr-un vot revenirea la grafia cu litera  în loc de Î în anumite poziţii ale cuvintelor şi la scrierea formelor sunt, suntem, sunteţi în loc de sînt, sîntem, sînteţi. la vot au participat toţi membrii Academiei, indiferent de specialitate. la momentul respectiv academia avea numai doi membri lingvişti: Ion Coteanu, care s-a abţinut, şi Emanuel Vasiliu, care a votat împotrivă. i rest my case.
    (si multumesc pentru complimente, chiar mi-au mers la suflet).

  4. @uglybadbear: dacă tot ai deschis vorba, dă-mi voie să comentez puţin. În primul rând, trebuie spus că din TOATE voturile, doar individul ăla, Emanuel Vasiliu, a votat împotrivă. Deci 99% voturi pentru, o abţinere şi UN SINGUR VOT împotrivă. Că dacă nu era şi un GicuţăContra, n-aveam ce comenta noi acum.
    Pe de altă parte, nu ştiu exact câţi lingvişti erau în Academie, dar nu poţi spune că scriitori ca Ştefan Augustin-Doinaş, critici literari ca (scuze) Constantin Ciopraga sau preşedinta secţiei de Filologie a Academiei, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, n-ar fi avut căderea să se exprime într-o asemenea problemă. Poţi? Nu poţi. Ca dovadă că dumnealor au şi luat cuvântul la adunarea respectivă. Până la urmă, Vasiliu e de înţeles: era culmea ca, după ce promovase decenii întregi o anumită ortografie, să-şi vadă munculiţa căzută în desuetudine. Ba chiar mi-e de-a mirării că s-a abţinut şi Coteanu. Aşa că argumentul tău „suficient, la modul zdrobitor” mie îmi pare destul de slăbuţ. No offence.

    În fine, voi să fiţi sănătoşi şi să scoateţi cărţi la fel de frumoase în continuare.

  5. @Cosimo: daca vii şi cu o logicuţă cît de mică pentru care ar trebui să scriem după noua ortografie, îmi dau jos pălăria în faţa matale, parol.😀

  6. @v: logicuţe ar fi mai multe, dar cea mai de bun-simţ e următoarea: indiferent cum e această ortografie, bună sau rea, ea va rămâne mult timp de acum încolo, probabil până va apărea o nouă dictatură care să ne oblige să scriem altfel. Chestiunea nu e nouă. Şi Hitler a schimbat radical ortografia, înlocuind întreg alfabetul. Înainte, nemţii scriau cu litere gotice. Intră într-un anticariat şi cere o carte în germană apărută înainte de război, să vezi cum se scria atunci în Germania sau caută pe Wikipedia. Foarte mulţi nemţi au fost revoltaţi atunci, şi poate pe bună dreptate. Erau mândri de alfabetul gotic, practic li s-a furat ceva din identitatea lor. Eu am cărţi în acest alfabet şi arată minunat, ai citi de plăcere o asemenea carte.
    Şi cu toate acestea noua ortografie a rămas şi după Hitler. Nimeni nu o mai contestă azi. De ce? Fiindcă ortografia e o chestiune de obişnuinţă, iar oamenilor le vine greu să se reobişnuiască cu ceva nou (unii ar zice că e semn de bătrâneţe, de ramolisment, dar eu zic că e o chestiune omenească şi atât).
    Gândeşte-te ce-ar fi acum să vină un nou regim şi să ne oblige să scriem cu chirilice sau cu caractere chinezeşti. Cam aşa au văzut şi ei problema. Ba încă la noi chiar s-a întâmplat, vreo 400 de ani s-a scris cu alfabetul chirilic. Doar printr-un noroc scriem azi cu alfabetul latin, fiindcă nişte oameni au avut într-o bună zi bunul-simţ să spună că, băi, noi suntem de ginte latină, ce mama dracilor scriem ca rusnacii?
    Aşadar, noua ortografie, bună sau rea, va rămâne. Iar cei care nu se aliniază la ea, vor fi consideraţi, mai devreme sau mai târziu, nişte inadaptaţi, nişte „revoltaţi” care ţin morţiş să fie mai altfel decât prostimea, că doar adevărul a răsărit în curtea lor şi restul nu pot să-l vadă de bălării.

    Şi-apoi, ortografia e doar o convenţie, ce rost are să facem atâta dizidenţă? Aşa a zis Academia că e bine, aşa o fi. Nu contează cum scriem literele, e mai important ce scriem cu ele. Păi nu?

    Hai să-ţi mai dau o logicuţă, că tot m-am pornit. Mulţi argumentează că limba română e fonetică şi că e o prostie să folosim caractere diferite pentru aceleaşi sunete. Fals. Dacă ar fi aşa, atunci ce-ai zice mătăluţă dacă eu aş scrie, de egzemplu, că la egzamen ieu m-am acsat pe romanul „Acsa” de Robert Charles Wilson? Aşa ar arăta un egzemplu de limbă română pur fonetică. Sau „g”, care se citeşte într-un fel în „geometrie”, şi altfel în „ghinion”. Prin urmare, nu văd de ce nu am avea două caractere pentru acelaşi sunet, din moment ce nu e o noutate în limbă.

    Şi o logicuţă care ţine de originea limbii noastre: „pâine”, „mână” şi „câine” e mai aproape de „panem”, „manus” şi „canem”, decât „pîine”, „mînă” şi „cîine”. Ca să nu mai zic că oricine a învăţat multe limbi străine ştie cât de uşor se învaţă o limbă din acelaşi grup lingvistic, dacă ştii deja altă limbă din acel grup. Pentru un italian, de pildă, ar fi infinit mai uşor să înveţe româneşte cu noua ortografie, decât cu vechea, pentru că ar recunoaşte din start mult mai multe cuvinte: „pane”, „mano”, „cane” etc.

    Iată, ţi-am dat câteva logicuţe. De ajuns? Că mai am.🙂

  7. astea-s sofisme, nu logicuţe, nu te supăra că-mi dau cu părerea. ia-le pe rînd, cu ceva mai puţină patimă, şi probabil o să recunoşti că aşa e.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s