Live blogging din tren

Căile ferate române sug big time, dar față de ultima mea experiență de gen, care s-a produs acum vreo cinci ani, am remarcat o îmbunătățire radicală: la cușete există prize de 220, ceea ce-mi îngăduie să pot scrie această însemnare chiar din mers, undeva între Dej și Gherla.

Am avut parte azi de-o bucurie. Junioara a absolvit cum laude clasa întîi și-am putut să asist la serbarea ei. Nu cred că o să le pot mulțumi îndeajuns lui Mike, Nicu și Bebe pentru că m-au lăsat să dezertez din tîrg. Are tata fată mare și deșteaptă. Me proud!

Mulțumiri îi datorez și lui Kyo, care mi-a adus încă o bucurie, legată de cărți de astă dată: se pare că sîntem (noi, cei de la MP) urmăriți și dincolo de hotare. John di Nardo de la SF Signal a remarcat una dintre copertele volumelor noastre și o supune atenției cititorilor săi, în competiție cu două coperte deloc de lepădat, apărute „dincolo”. Iar ilustrația Fionei Hooley nu e cu nimic mai prejos decît cele ale competitorilor (unul dintre aceștia fiind însuși John Jude Palencar, un artist pe care-l stimez enorm). How about that, folks? Mulțumiri cred că îi datorez – cu asupra de măsură – și Wolf-ului, care-a fost cel dintîi care-a trîmbițat în engleză despre coperta volumului POVESTIRI DE DUMINICĂ.

În sfîrșit, Bookblog, sub semnătura lui Cristi Mitran, publică o recenzie la primul număr al revistei GALILEO. Încă un motiv de bucurie, altfel spus. Îmi place la nebunie faptul că fiecărui reviewer de pînă acum i-au fost pe plac alte povești.

Cam astea mi-au fost azi bucuriile, trăite în fugă, dar nu mai puțin intens, între două trenuri. Ne vedem pe la amiază la Romexpo!

5 gânduri despre &8222;Live blogging din tren&8221;

  1. Sa ma scuzi dar ilustratia lui Palencar e un kkt. De altfel se pare ca ilustratia volumului MP are mare succes la comentatori.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s