Postludiu Bookfest 2010 (1)

Am ajuns acasă şi, după un somn de 13 ore şi o privire fugară în inbox (unde m-aşteaptă să le răspund vreo 150 şi ceva de mailuri şi comenzi), mă grăbesc să vă spun c-a fost bine la Bookfest anul acesta, că n-am crezut că, la vreme de criză, se poate să iasă atît de bine un tîrg de carte şi că, în zilele care vor urma, am să vă arăt ce-a însemnat acest tîrg pentru Millennium Press şi pentru mine. Vor fi şi poze, am primit de la Mircea Pricăjan şi-un filmuleţ de la lansarea noastră. Îmi trag doar un pic sufletul şi-apoi am să v-arăt şi vouă.

Deocamdată, un citat dintr-un articol publicat de România Liberă joi, 10 iunie, în care se vorbeşte şi despre F&SF-ul nostru cel de toate zilele şi, implicit, despre prezenţa noastră la tîrg. Observaţi fraza subliniată!

Cum suntem în plină recesiune, reducerile şi chilipirurile capătă parcă mai multă importanţă decât în alţi ani. Cele mai tentate reduceri mi s-au părut cele de la Nemira, editură fanion a SF-ului românesc, care la sfârşitul anului trecut şi-a cerut falimentul. […] Regele a murit, trăiască regele: O altă editură, Millenium Press, s-a profilat pe SF, în special de tip cyberpunk – m-am abţinut cu greu să nu cumpăr „Cyberpunk”, antologia manifest a lui William Gibson, prin care, în anii ’80, noul curent a explodat în mainstream-ul literar, generând efecte care se mai resimt şi azi. Nemira a scos în anii ’90 saga SF „Dune” al lui Frank Herbert, creând o adevărată subcultură autohtonă dedicată capodoperei lui Herbert.  Millenium Press scoate sequel-urile de la „Dune”, scrise de urmaşul scriitorului american, Brian Herbert.

Un gând despre &8222;Postludiu Bookfest 2010 (1)&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s