3097 kilometri prin grădina carpatică (1): Haţeg

Ne-am întors. De fapt, ne-am întors acum două zile, dar abia azi s-a învrednicit Romtelecom-ul să ne repare linia telefonică şi, implicit, internetul. A fost foarte intensă vacanţa asta, cu peste 3000 de kilometri (de fapt, 3097 în cap) parcurşi de-a lungul şi de-a latul ţării, în cincisprezece zile. Am văzut multe şi-am învăţat multe, ne-am întîlnit şi-am petrecut alături de prieteni, am tocit fiecare cîte-o pereche de adidaşi, ne-am relaxat, am citit şi ne-am bronzat. Una peste alta, o vacanţă reuşită, şi-am să încerc în cele ce urmează să o rezum, în cuvinte şi imagini deopotrivă.

Prima etapă: Satu Mare – Haţeg, 12-15 iulie

Popas pe drum la Lancrăm, la casa natală a lui Blaga. Pensiunea Belvedere din Haţeg, curată şi elegantă, dotată cu de toate la un preţ absolut comestibil. Patronul, domnul Măruţă, e un tip fascinant şi ne-a indicat traseele de uirmat pentru toată perioada şederii. O primă după-masă pe marginea piscinei (şi în piscină din cînd în cînd), cu Justin Cronin – The Passage în mînă. O cină copioasă stropită cu bere împreună cu părintele Nicu şi-ale lui fete.

Dis-de-dimineaţă, pe barajul de la marginea Haţegului. Apoi către Rîu de Mori, de unde-am cotit-o spre Colţ, unde-am văzut biserica de piatră şi cetatea care l-au inspirat, se pare, pe Jules Verne, pentru al său Castel din Carpaţi. Înapoi la Rîu de Mori, de unde-am intrat în parcul naţional Retezat. Vreme cam instabilă. Cînd am poposit la poalele barajului de pe Rîul Mare, ploua. Sus pe baraj (al doilea din Europa ca mărime dintre cele clădite din arocamente) era soare. Drumuri faine. Peisaje grozave. Aer curat. Iar ploaie. Sarmisegetuza. Interesant, mult mai bine păstrată decît mă aşteptam. Mi-a plăcut amfiteatrul. O scurtă întîlnire cu cei doi Assassini. Iar la pensiune, cîteva lungimi de piscină, fetele la bălăceală pînă către seară. Pe înserat, o plimbare prin Haţeg, un oraş tare frumos şi curat, cu multe-multe flori.

Ziua a treia a început cu un popas la rezervaţia de zimbri (cam rufoşi şi jigăriţi, dar prietenoşi şi simpatici), urmată de o vizită la mănăstirea Prislop (nimic remarcabil aici). Hunedoara apoi, unde-am căutat blocul în care-a locuit soacră-mea acum patruzeci de ani. L-am găsit. Impresia de dezolare, de semi-Cernobîl pe care mi-a produs-o un oraş pe care nu îl mai vizitasem. Castelul Huniazilor, în renovare şi totuşi magnific, a amplificat în mintea mea contrastul dintre trecutul măreţ şi prezentul unui oraş muribund. O scurtă escală la Deva, înainte de întoarcerea la Haţeg. Telecabina către cetate era în revizie, aşa că ne-am mulţumit să o pozăm de la poalele dealului. Deva mi s-a părut un oraş decent. Iar bălăceală în piscină, pînă în noapte.

Next day: Nicu şi gaşca au plecat înapoi spre Satu Mare. Noi ne-am dus să explorăm ce mai rămăsese de explorat prin împrejurimi. Adică bisericile de piatră de la Sfînta Maria Orlea şi Densuş (absolut fabuloasă aceasta din urmă, e construită în secolul XIII din piatră de la Sarmisegetuza, şi pictura de la 1432 s-a conservat foarte bine: de vizitat obligatoriu) şi dealurile vulcanice de dincolo de Densuş (pitoreşti, la fel ca satele din zonă). După-masă, program de plajă, înot şi lectură, precum şi împachetat bagaje, a doua zi intenţionam să pornim devreme.

(Va urma)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s