Millennium la Final Frontier: cum fu (1)

Pe scurt, fu fain de tot. În cele ce urmează, gînduri şi impresii, la foc automat, după cum îmi vin în minte. Şi oarece poze.

Tîrg de nişă, tematică de nişă. Low expectations, great results. Vizitatori mult mai mulţi decît ne-am aşteptat (ne temeam că ne-om uita unii la alţii, peste culoarul gol dintre standuri), încasări peste aşteptări (care nu erau deloc mari). Iniţial am zis că-i ok dacă ne scoatem costurile de participare, ceea ce s-a rezolvat, şi încă din plin şi cu asupra de măsură, încă din prima zi, ba chiar înaintea lansării, cînd s-a dat grosul din ziua de sîmbătă. Foarte bun răspunsul la invitaţiile trimise pe Facebook. O să mai folosim această modalitate de contact cu cititorii. Paradoxal, deşi duminica, cea de-a doua zi, părea a fi hopeless din punctul încasărilor, n-a fost deloc aşa. Măcar de-ar fi media încasărilor pe zi la fiecare tîrg la care ne-om duce tot aşa, şi nu mai am a mă plînge chiar de nimic.

Stand încă pustiu şi ordonat, dotat cu Bebe

Foarte amabili şi îndatoritori cei de la Bookblog. Mulţumim. Problemă: semnalizarea defectuoasă a locului de desfăşurare. Afişe şi indicatoare cvasi-invizibile. La anul, dacă o mai fi, musai de făcut un banner mare sau măcar nişte roll-up-uri. Edituri participante: noi, Nemira, Tritonic, Leda. Plus librăria Nautilus, plus Miki cu Taraba de jocuri, un stand de comicsuri cu Dodo Niţă acolo (yay!), un stand cu roboţei, plus nişte indivizi totalmente clueless de la un magazin online, care au adus cărţi de la Nemira, deşi ar fi trebuit să aducă volume publicate de editurile neparticipante…

M&M: buline neserioase de ciocolată

Lansarea şi dezbaterea despre steampunk: foarte multă lume şi, bucuria mea, ca de fiecare dată, mulţi oameni pe care nu-i ştiam nici măcar din vedere. S-au ocupat toate locurile de pe scaune (vreo patruzeci la număr) şi au mai fost vreo 20-30 de oameni în picioare. Chiar fain. S-a stat la coadă pentru cărţi, s-au înghesuit oamenii la autografe. Dintre cei ce-au muncit pentru a vă aduce această carte, au fost de faţă cinci dintre autori (Ştefana Czeller, Michael Haulică, Oliviu Crâznic, Marian Truţă, Florin Pîtea), plus prefaţatorul (Ştefan Ghidoveanu), plus redactorul cărţii (Laura Ciobanu), plus designerul copertei (Vlad Botta), plus însuşi tipograful, domnul George Ionescu de la Europroduct. A ieşit bine. Poate o să-şi exprime şi alţii opiniile despre eveniment (a făcut-o deja Andrei Gaceff, aici).

Am lansat cu aceeaşi ocazie romanul de debut al Ştefanei Czeller, Cerneală şi sînge, iar Ştefana ne-a vorbit despre relaţia dintre meseria sa de gazetar şi inspiraţia necesară autorului de literatură fantastică. Cătălin Badea-Gheracostea, căruia i-am lansat volumul Alternative critice, apărut în seria Metatext, coordonată de Mircea Opriţă, şi-a mărturisit încă o dată ataşamentul pentru literatura F&SF românească.

One Steampunk anthology to rule them all...

Am dat un interviu unei domnişoare (mult prea răbdătoare cu agitaţia browniană a subsemnatului) de la Radio România Cultural, care i-a pus cîteva întrebări şi lui Mike… care Mike a mai dat un interviu şi celor de la PrimaTV. Am înţeles că s-a scris despre tîrg şi prin ziare, am fost văzuţi şi la ProTV, dar pentru mine astea-s doar zvonuri, încă nu am apucat să recuperez contactul cu mass-media (am fost cam incommunicado, avînd în vedere că mi-a crăpat laptopul săptămîna trecută).

O elfă, un bătrîn vrăjitor şi-un vînător de vampiri

Au fost paneluri cu diverse tematici. Lume ca la al nostru cel cu steampunku’, la nici unul dintre ele. Singura dezbatere care mi-a mai atras atenţia şi unde locurile din sală au fost ocupate a fost cea moderată de Oliviu Crâznic, despre vampiri în literatura română de gen, la care au fost invitaţi şi Liviu Radu şi Oana-Stoica Mujea. Foarte documentat Oliviu, ca de obicei, Liviu Radu la fel de înţelept şi de drag ca întotdeauna, Oana fermecătoare şi cuvîntătoare, as usual. La un alt punct din program însă, o fază penibilă rău: un nene îşi invita cam disperat audienţa definitely nepăsătoare la o conferinţă, iar tovarăşii săi de asociaţie erau bine merci la bere, pe terasa bine aprovizionată a Muzeului Ţăranului Român. Nu că m-ar fi întristat iremediabil decepţia conferenţiarului, da’ parcă un pic de solidaritate din partea „coledzilor” ar fi fost de rigueur, nu? Da’ mă rog, n-are rost să mă bag în ciorba altora…

Roboţeii au fost simpatici şi cam tăntălăi parcă… I was hoping for more!

Una peste alta, după cum a remarcat şi Mike ieri, ceea ce s-a întîmplat weekendul trecut la MŢR a fost echivalentul unei convenţii: dealers’ room a fost (că au fost cărţi şi altele de vînzare), paneluri au fost, invitaţi de marcă au fost, prezenţă fandomială, indivizi costumaţi (ăia de la panelul Star Wars, din care n-am înţeles mare lucru, drept să vă spun… dar nici nu mă pasionează subiectul), reuniuni colocviale la beri (brune! inclusiv Leffe!)… E o acţiune ce trebuie repetată, ţinînd cont de învăţămintele de anul acesta.

Cartea tîrgului, categoric best-seller absolut (şi nu numai la noi, ci per global, luînd în calcul şi ce-au vîndut ceilalţi): Steampunk: A doua revoluţie, editor Adrian Crăciun (primele impresii de lectură, aici). Plecăciuni, conaşule! I-am ras!

Punct pozitiv: concomitent cu tîrgul nostru cel ascuns la etaj, s-a desfăşurat în curtea muzeului un tîrg cu produse tradiţionale: magiun de Topoloveni, plăcinte cu brînză sărată şi mărar, muştar de Tecuci, miere şi prăjituri ademenitoare, un stand cu sărmăluţe bune-bune, unde ne-am nutrit copios în prima zi.

Aşa că, dragi Bookblogi, să mai faceţi de-astea, că venim garantat! Şi, din partea mea, mulţumiri lui Bebe, Mike şi Nicu, soţilor Ghidoveanu, lui Oliviu şi Laurei, ce mi-au fost alături.

 

Peisaj de la Giotto: umărul Albastru, cadîna-giuvaer şi bebeluşul adormit

PS: Cu cine m-am văzut şi mi-a tihnit, într-o ordine absolut aleatoare: birthday boy Dan Boerescu (ce-a fost îndeajuns de amabil încît să vină, în zi de weekend cu soare numai bună pentru pus arpagicul, să ne întîlnim la noi la stand, după ce cu o seară înainte îi trăsesem clapa, fără voia mea, din cauza întîrzierii avionului), mai sus pomenitul Dodo, Loredana Frăţilă-Cristescu, Ştefana cea mică şi aprigă, colegii noştri Assassin şi Assassina cu Pisi (care-i cîine în mod clar), blogheri şi prieteni de-ai editurii şi ai acestui blog, Florin Pîtea, Johănel Bănuţă (cu o copertuţă făinuţă!), Dragoş Butuza (văzut şi salutat doar în treacăt… dar mai e un pic şi vine Bookfestu’), RIM, soţii Hanu (vecini sobri şi tare drăguţi), Miki şi toată gaşca de la Taraba de jocuri, Petrică Sîrbu, Mugur the Eagle, Hribul nostru naţional şi Sorin de la Tritonic, Mihai Grămescu, o prinţesă urbană dulce şi-al ei robo-soţ, cu tot cu mămica frumoasă şi elegantă din dotare, Oana cea brună şi autodeclarat rea, Costin Piratul (luv ya, man, must get together again soon!), Tăntzel (prea puţin, dragul de el), Vlad elefantul cel subţire, cei doi Ghido-ghiduşi, Silvia, seniorul Gurgu, Irina Macedonski de la Humanitas, Ionuca, Jenutz şi Patric cel proprietar (s-o stăpîneşti sănătos!), Remus Cernea (de care veţi mai auzi curînd aici pe blog), Marian Truţă şi Eugen Lenghel (pe care m-am bucurat să-l cunosc şi să-i pot lua banii pe un hardcover), Sorin cel deloc Camnervos de data asta, Feri bacsi, Cristi Teodorescu, omul cel Albastru şi grăsuţ cu care visez eu la navigaţii fluviale, domnişoarele frumoase, ospitaliere şi agere de la Giotto… Şi-or mai fi şi alţii, da’ mi-e mintea cam amorţită, după ce m-am trezit ce matin la cinci, chiaun după numai vreo două ceasuri de somn. Îmi sînteţi dragi cu toţii, fiecare în felul vostru, şi abia aştept să ne reîntîlnim la Bookfest.

Pozele care ilustrează prezenta însemnare îmi aparţin. Mai multe poze găsiţi la colegu-mi Assassin. Dacă or mai pune şi alţii, ori dacă mi-or îngădui să le prezint pe-ale lor aici, o să v-anunţ. Mîine, în partea a doua a acestei cum fu story, cîteva imagini filmate de la evenimentul steampunk, untrimmed and uncut.

14 gânduri despre &8222;Millennium la Final Frontier: cum fu (1)&8221;

  1. Awww, ursule, nah, ca acum te iubeste si mama!🙂
    Great seeing you, pacat ca nu ne-am putut acompania si de niste beri d-alea negricioase…

  2. cam excesiv de „roza”viziunea ta asupra happeningului ;)) m-am apucat de asa-zisa antologie si am retrogradat-o la culegere de texte. mai vorbim dupa ce-o termin. A, si nu e steampunk ;)))

  3. Io as zice ca e steampunk clar in 60 la suta din cazuri, iar in celelalte is suficiente elemente steampunk ca sa justifice incadrarea.
    Mi-o placut mult, oricum. 5 povestiri sunt geniale, 3 peste medie, 2 sub medie da nu foarte mult.
    Brava, o treaba buna!

  4. Pingback: Cum a fost la targ | Final Frontier

  5. Dom’le, ma tot uit la ultima fotografie, aia cu ”Ochii jupanitei” si ”Cand se va trezi Cel care doarme”, da’ imi dau seama ca-i inselatoare!… Don Bebe apare in 3 din cele 7 fotografii…

  6. Pingback: Final Frontier: Prin aburi şi noapte « Oliviu Craznic's gothic novel

  7. Pingback: Cititor SF » A doua lansare

  8. Pingback: Ecouri Final Frontier 2011 « Assassin CG

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s