Comunicat de presă: Millennium şi SRSFF au bătut palma!

În urma negocierilor – deloc cordiale – care au avut loc în urmă cu o săptămînă, pe parcursul a două zile, între acţionarul majoritar al editurii din colţul hărţii şi preşedintele SRSFF Dănuţ Ungureanu (şi uite aşa se explică şi absenţa autorului Ghermanei de la tîrgul Final Frontier!), Millennium Books a achiziţionat de la societate drepturile de republicare şi (implicit) modificare a textelor din antologiile Alte ţărmuri şi Pangaia, urmînd ca ediţiile secunde ale acestor volume să fie corectate în premieră de către noii redactori ai editurii, Cătălin Badea-Gheracostea şi Florin Leodor Dănilă, şi să beneficieze de punerea în pagină profesionistă a Onei Frantz. Copertele vor beneficia şi ele de un facelift, sub mîna pricepută a lui Vlad-Mihai Botta.

Cele două volume vor apărea în lunile septembrie şi octombrie 2011, în ediţii limitate şi numerotate (revizuite conform normelor gramaticale în vigoare în 1990), în format hardcover, în cincizeci de exemplare fiecare, în noua colecţie Club 50 a editurii (al cărei prim volum, o ediţie limitată a antologiei Steampunk: A doua revoluţie, a fost lansat de curînd şi s-a epuizat înaintea tipăririi).

Conform aceleiaşi înţelegeri, antologia Venus, anunţată de SRSFF pentru toamna acestui an, cu Dan-Silviu Boerescu drept editor, va apărea tot la Millennium şi tot într-o ediţie limitată, în aceeaşi colecţie.

Pre-comenzile pentru cele trei apariţii pot fi transmise la adresele din pagina de contact sau de pe pagina de comenzi a librăriei virtuale Imaginastore.

Later edit: De aseară şi pînă acum am primit un număr de trei pre-comenzi. Nu-i rău…

PS: La mulţi ani, Costi Gurgu! Să ne trăieşti şi să ne mai scrii multe poveşti!

Anunțuri

10 gânduri despre &8222;Comunicat de presă: Millennium şi SRSFF au bătut palma!&8221;

  1. @bear – Problema e: iti dau voie sa pui pe coperte sigla SRSFF (garantia calitatii)?
    @Costi – La Multi Ani!

  2. M-ar mira să fie aşa; la departamentul de PR n-a ajuns nimic – te-ai ţinut bine Horia – şi oricum n-aş recomanda publicarea la voi după ce am observat greşeli chiar în pagina de cuprins a „Steampunk”. Oliviu ar putea spune mai multe 😉

  3. Cred ca n-ar fi rau, trebuie sa discutam, poate ne intelegem si financiar, cine stie, si scoatem tot tirajul „Venus” la tine. Totul este sa accepte Mugur, dar cum suntem prieteni n-ar trebui sa reprezinte un impediment…:-))

  4. @eugen: nu zic nu, dude de genul ăsta se întîmpla chiar şi la case mai mari.. dar ţi-aş recomanda relectura zicalei cu paiul şi bîrna; pentru eroarea cu pricina, cenuşa e în capul meu, eu am facut înlocuirea lui â cu î înainte de-a trimite textul la tipar. cert e ca numarul pre-comenzilor a ajuns la sase, deci vox populi… lumea ne vrea domnule, fie că departamentul de PR ştie sau nu 🙂
    @bujold: acuma, foarte sincer, la publicarea a mai mult de 50 de exemplare nu m-aş arunca, deşi la capitolul difuzare stăm umpic mai bine decît mugur 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s