Eurocoane, eurovizioane şi o dilemă

Nu, chiar nu mă excită ideea premiilor ăstora, aşa cum nu mă mai entuziasmez, de cînd m-am făcut mare, la eurovizioane. Aceleaşi negocieri de culise, aceleaşi quid pro quo-uri mercantile… Pentru ce? La ce bun? Chiar nu-mi arde la ora asta să cheltuiesc o căruţă de bani (cum a păţit George Lazăr anul trecut) ca să mă duc la Stockholm ca să mă ciondănesc pentru nişte premii care, la o adică, nu vor creşte nici măcar cu un leuţ vînzările editurii. Sînt nişte premii ale fandomului european, iar părerea mea despre fandom ca entitate organizată (nu ca sumă de individualităţi, atenţie!) e bine cunoscută. Şi-atunci? De ce mă stresez?

Din aceleaşi motive pentru care anul trecut am scris postările care-au indignat toată floarea cea vestită a seresefefimii de frunte. Da, alea cu SRSFF-ul mirosind nasol. Am greşit atunci, din dorinţa de a atrage cît mai strident atenţia, şi am ilustrat slova scrisă cu un căcat, ceea ce a distras atenţia de la idee. Mi-am cerut scuze pentru afişarea dejecţiei şi îmi pun cenuşă în cap, aici, de faţă cu toţi. Dar ideile enunţate atunci rămîn, iată, la fel de valabile. Iar practicile se perpetuează. De ce, aşadar, nu-mi bag piciorul în toată tărăşenia şi nu-mi văd de cărţile pe care ar trebui să le fac?

Poate fiindcă îmi pasă de cum ne văd ăia de-afară, la care sper încă să ajungem într-o zi şi altfel decît în calitate de gaşcă veselă care împarte pălinci şi coniace. Poate fiindcă societatea asta a voastră are în siglă litera R, ceea ce mă îndreptăţeşte, în calitate de purtător de cetăţenie română, să îmi pese de cum ne reprezentaţi. Poate fiindcă, dacă membrii voştri nefondatori nu au curajul să pună nişte întrebări, eu, din afară, n-am chiar nici o apăsare în a le rosti loud and clear. Şi n-ai decît, dragul meu, să notezi şi această însemnare şi să o pui ca probă la dosarul de calomnie pe care mi-l pregăteşte avocata ta! Iar tu, alălalt – sau acelaşi? – ce-ai să faci? ai să-mi trimiţi iar garda financiară la firmele pe care le-am închis acum patru ani?

OK, am înţeles, cine merge acolo votează. Nu mă duc, nu votez, iar cine nu votează, la fel ca în politică, n-are drept la cuvînt. De-aia nu scriu despre asta pe Galileo Online, de-aia n-am făcut comentarii la lista nominalizărilor pe care am publicat-o acolo. Aici însă e blogul meu, moşia mea, şi pot să mă minunez de ce-mi trece mie prin cap. Aşa că o să-mi exprim curiozităţile.

Ce mă miră, în primul rînd, e „transparenţa” perfect democratică cu care s-au făcut anul ăsta propunerile. Au tăcut băieţii cei deştepţi şi fondatori care ne poartă numele poporului în lume şi-au făcut. Ce democraţie, nene? Eş’ copil? Ce sondaje, fie ele şi intrasocietare…? Ce consultare publică? Doar ca să iasă iar scandal? Doar ca să-şi pună iar vreun Mugur Cornilă IP-urile multiple în funcţiune? Sau să vină iar Liviu Radu cu propuneri dintre ăia de-l publică? Nu, dom’le! Ne-am strîns la o berică, am pus pe hîrtie o listă de posibilităţi, am tăiat de pe ea tot ce avea legătură, oricît de vag, cu ăilalţi, şi-am trimis-o ălora de ţin socoteala propunerilor.

Că pe lista asta nu se regăseşte nici din întîmplare vreun nume de anul trecut, ca să arătăm şi noi consecvenţă şi să-i convingem pe ăia de-or să voteze că noi chiar credem în oamenii propuşi, nu doar mai bifăm o acţiune, ca să avem cu ce ne lăuda în prefaţa viitoarei antologii… Că George Lazăr, deşi are acum un roman tradus în engleză, nici n-a mirosit lista, deşi acum avea poate o şansă reală (dar anul trecut a călcat pe bec şi-a vorbit prea sincer, aşa că harşt cu el, jos de pe listă!)… Că Oliviu Crâznic sau Adi Buzdugan, cum nu scriu sefe de-ăla hard ca o stîncă, nu trebuie încurajaţi, e limpede… La reviste zicem de Helion, da’ ăla tipărit sau ăla online? Că Helionu’ tipărit a avut anul trecut doar o apariţie sau două (nu cele mai bune ale fanzinului eluziv de pe malu’ begos) şi, din cîte ştiu eu, la premiile astea internaţionale e nevoie de trei astfel de apariţii? Detalii! Tre’ să-l recompensăm pe Maître, că uite cum dă cu barda-n guşteru’ fără coadă şi în flaşnetarii lui! Că Dan Pavelescu şi-a mai înscris anu’ trecut în portofoliu nişte autori mari? So what? A fost nominalizat doi ani la rînd, n-a luat, adio! Altul la rînd! A, da, la capitolul fanzine: să-l punem pe Sagy cu Gazeta lui, că tot a publicat UN număr în 2010… Şi cu ocazia asta îi închidem şi gura, că prea era revoltat cînd cu Premiile Hobana, în loc să zică mersi că i-am făcut onoarea acceptării în măreaţa noastră societate… La edituri, Millennium n-are ce căuta, fiindcă a publicat anul trecut doar vreo cinci-şase cărţi cu autori români. Bastionu’, futu-i, n-a mai scos nimic, sau mai nimic, aşa că nu-i putem nominaliza. Başca mai e şi în lichidare. Ştiţi ce? O să-l punem pe vultur, că şi el e drăguţ şi ne pune sigla pe cărţi, chit că noi nu mişcăm un deget ca să îl ajutăm. Nu-i bai că n-are difuzare, nu-i bai că nici măcar noi nu-i putem pune la dispoziţie un amărît de stand de şase metri pătraţi la vreun tîrg (că şi-aşa n-ar avea destule exemplare să-l umple). Iar la anul vom vota Nemira, că în sfîrşit i-a convins Marian să publice şi un român. Iar la capitolul „promotori” pe cine vom propune, oare? Cin’ să fie, cin’ să fie? Şi pentru care fapte?

Mda, foarte interesante nominalizările româneşti la Eurocon. Mai ales aia pentru website… un site croat. Noi n-avem? Sau am devenit cu toţii cititori de limbă croată? Asta e o parte a tîrgului? Noi vă propunem la o secţiune, voi ne daţi votul vostru la alta? Sau o fi plata pentru vreun vot de anul trecut? Şi, desigur, iar nu ştim cine-i cel propus pentru încurajare… Asta e cea mai mare curiozitate a mea. Să fie micul mîncător de morcovi, sau ăla de-aruncă computerul cu boxe după el? By the way, încurajata de anul trecut ce mai face? Ce-a mai publicat? Cine-a mai scris despre ea? Aaaa, nimic? Nimeni? N-a citit nimeni dintre criticii cu greutate cărămidoiul ei de la Humanitas? Nici măcar Horia Gârbea? Ciudat, foarte ciudat…

Ce-aţi citit pînă acum sînt supoziţii. Ficţiune, dacă vreţi. Pamflet, haha, ca să folosesc un cuvînt drag altora. Dar hai să fim serioşi şi să judecăm limpede. Chiar aşa, cum s-au hotărît nominalizările? Aţi întrebat-o pe Vero ce propuneri are ea? Dar pe Sebastian A. Corn? Dar pe Claudiu Stătescu? Dar pe Liviu Radu? Dar Pavelescu, a avut vreun cuvînt de spus? Dar tu, Feri (care pot să pun pariu că vei veni şi vei da explicaţii)? Dar pe Bebe l-aţi întrebat? Sau pe Antuza? Sînt o mulţime de oameni în societatea asta pe care îi stimez mult şi care pot să pun pariu că n-au avut nici un cuvînt de spus. Mă întreb de ce-i mai ţineţi? Doar pentru capitalul de imagine pe care vi-l aduc? Mi-e teamă că da. Şi-i compătimesc în cazul ăsta.

S-a schimbat conducerea la SRSFF, dar am impresia că s-a schimbat prea tîrziu pentru a se mai interveni cu un dram de bun simţ în chestiunea asta… Iar tăcerea din ultimele două zile a noilor aleşi, care n-au zis nici un cuvinţel despre nominalizările astea, nu-mi prevesteşte nimic bun. Doar Torrancele de serviciu a publicat nominalizările, dintre societari. Torrancele, de care conducerea SRSFF actuală nu ştie cum să se distanţeze mai rapid, cel puţin în relaţiile pe care le are cu ăia din afară care îndrăznesc să pună întrebări. Aşa că îi îndemn pe Eugen, Marian şi Cristi, cît se poate de serios, să ne dea un semn şi nouă, outsiderilor, despre părerile lor. Nu de alta, dar iar bate-un vînt care seamănă cu ăla de anul trecut dinspre societate…

PS: Dacă aveţi opinii în chestiune, v-aş ruga să le exprimaţi aici (nu pe Galileo), dar în limitele bunului-simţ.

23 de gânduri despre &8222;Eurocoane, eurovizioane şi o dilemă&8221;

  1. Ai dreptate, Ursule, eu vin şi dau explicaţii…
    Dragul meu, eu nu am nominalizat pe nimeni din simplul motiv că nu mă pot duce la EuroCon. Aş fi putut să fac nominalizările, cum ar fi putut să le facă oricine altcineva, dacă aş/ar fi simţit nevoia. Cine nu mă crede să citească regulamentul şi se va convinge că singurele condiţii sunt înscrierea pe un forum de discuţii şi că nu se acceptă nominalizări multiple. Nominalizări multiple în cazul României nu au existat, în concluzie un singur om a considerat că e cazul să facă nominalizări.
    Ce să reprosez eu acelui om? Că i-a nominalizat pe cei consideraţi de el valoroşi şi nu pe cei pe care eu i-aş considera că merită? Asta după ce eu am considerat că nu e cazul să dau glas părerilor mele şi nici să mă duc la EuroCon?
    Cum ar fi să nu mă duc la vot, dar să mă revolt apoi că cei care au votat au făcut-o după cum au crezut de cuviinţă şi nu după cum mi-ar fi plăcut mie?

    Nu ca membru fondator al SRSFF-ului si nici ca membru al consiliului director al acestei organizaţii, ci doar ca simplu om, dă-mi voie, dragă Ursule, să explic ceva celor care s-ar parea că nu înţeleg ori nu vor să înţeleagă cum stă treaba cu EuroConul: toţi participanţii dintr-o ţară sunt consideraţi că sunt o delegaţie dacă aşa doresc ei. Dar poate foarte bine să se înscrie şi să meargă oricine doreşte, indiferent că este membru în vreo organizaţie sau este freelancer. Chiar mai mult decât atât, poate s-o facă oricine, indiferent că are sau nu treabă cu science-fictionul. Dar nu scrie nicăieri că cel care se decide să meargă are obligaţia să se consulte cu cei care nu doresc să participe.
    Aşa că, dragul meu Urs, nu înţeleg ce te revoltă sau ce-i revoltă pe toţi nemulţumiţi de nominalizările făcute. Dacă vroiai puteai să faci nominalizări. Dacă vroiai puteai să te înscrii şi să te deplasezi până în Suedia iar acolo să-ţi susţii ori să-ţi renegi nominalizaţii. Cum te revolţi tu că n-ai fost întrebat, ori că n-au fost întrebaţi cine ştie ce vecini ai tăi, tot aşa ar putea să se revolte oricine din ţara asta pe această temă, începând de la badea Gheorghe, tractoristul, şi terminând cu Băsescu. Trebuiau sa fie întrebaţi toţi?
    Pe scurt: nominalizările reprezintă opinia celui care face nominalizarea. Evident că nu reprezintă opiniile celor care nu au considerat că ar fi necesar să-si exprime opinia.
    Poţi să exclami bleah şi să cataloghezi România ţară de căcat, dar la fel poţi vorbi despre orice altă ţară, nu de alta dar nici ungurii, nici cehii, nici ucrainienii şi nici măcar hotentoţii nu au făcut nominalizări care să ţină cont de gusturile altcuiva decât de ale lor proprii. Dar dacă crezi cumva că organizatorii îşi vor închipui că nominalizările făcute de delegaţia română reprezintă părerea ta şi vrei să clarifici lucrurile, poţi să le scri un e-mail în care să le atragi atenţia că tu eşti de altă părere. La fel poate proceda oricine consideră că a fost nedreptăţit.
    Aş vrea să te mai rog ceva, Horia, dacă îmi permiţi. Pe viitor, dacă mai doreşti să dau explicaţii pentru ceva, scrie-mi pe e-mail sau dă-mi un telefon. Cred că e mai elegant aşa, altfel s-ar putea să nu descopăr că cineva mă întreabă ceva undeva pe net şi să nu răspund, iar eventualii vizitatori ai siteului să-şi facă o părere greşită. Ceea ce, sper că eşti de acord, n-ar fi corect, nu de alta dar crede-ma că am mult prea puţin timp liber cât să pot parcurge zilnic toate paginile pe unde cineva s-ar putea gândi să-mi adreseze întrebări.

    PS. Poate am înţeles greşit… Ce pui sub semnul îndoielii? Dreptul celui care merge la EuroCon de a-şi nominaliza favoriţii sau te revoltă că exista opinii diferite de ale tale?

  2. Daca asa sta treaba, inseamna ca nominalizarile au fost facute de Cristi Teodorescu si Eugen Lenghel… care au considerat ca ei si prietenii lor sint cei mai valorosi. Cu ocazia asta am aflat ca domnii sus numiti citesc reviste in limba croata.
    Cum intreba si Aspoiu: rezonabil?
    Daca stau si ma gindesc bine nici nu conteaza.
    Singurul aspect deranjant e ca acolo pe lista scrie ROMANIA, nu TEODORESCU & LEGHEL…

  3. @JD: my point exactly. altminteri, feri are dreptate: nu merg acolo, nu votez, nu am dreptul sa contest nimic. nici nu fac asta. vreau doar sa stiu care-au fost criteriile pe care s-a ales ce s-a ales.
    @feri: ai inteles gresit, nu ti-am cerut tie explicatii, ci conducerii SRSFF. si in consecinta, inca din momentul in care am scris aceasta insemnare, i-am scris lui Eugen Lenghel si l-am rugat sa comenteze. inca n-a facut-o. in schimb, eram convins, dupa cum am si spus-o, ca tu, care ma citesti, vei simti nevoia sa explici🙂
    in plus, ma socheaza de-a dreptul maniera conspiratoriala in care s-a facut toata treaba. nu-i opreste nimeni pe cristi si lenghel sa voteze absolut orice vrea muschiul lor. dar daca nu-l lua gura inainte pe tamash, probabil ca am fi aflat de nominalizari cindva catre sfirsitul lunii, cind se vor fi indurat aia de la ESFS sa puna rezultatele pe site!?

  4. Nu dragii mei, nu încercaţi sa transformaţi chestia asta în ceva ce nu este. Nu e cazul, credeţi-mă…
    Dacă în dreptul fiecărui nume scrie ţara din care vine, credeţi că e o mutare deşteaptă să reproşaţi celor din România că sunt din România şi când merg la EroCon? Ce vroiaţi? Să ţină secret că ei sunt din România ori să-şi ceară voie cuiva?
    Nu ştiu cine a făcut nominalizările, dar le-a făcut în ultima zi posibilă, totuşi vi se pare că aţi fost nedreptăţiţi….
    Dar poate toate astea vin dintr-o înţelegere greşită a unor lucruri, pe care eu zic că cel mai bine ar fi să le clarificăm pentru a evita măcar pe viitor situaţiile de acest gen, nu de alta dar mie, deşi îmi face plăcere sa stau de vorbă cu voi, nu-mi face nici o plăcere să furnizez explicaţii la ce ce consider evident şi cred că nici pe voi nu vă pune într-o lumină prea bună solicitarea unor răspunsuri în situaţii în care indiferent ce vi s-ar răspunde însuşi faptul că aţi solicitat răspunsuri denotă oarecare ignoranţă. Nu va supăraţi pe mine, vă rog frumos, căci intenţia mea nu e de jigni pe cineva, ci doar de a clarifica situaţia.
    Haideţi s-o luăm băbeşte.
    Ştiţi câte societăţi care poartă în denumirea lor cuvântul „română ” există? Zeci sute si mii, dragii mei. Dar, de exemplu, Societatea Româna de Chirurgie Orală Şi Maxilofacială, nu-i reprezintă pe toţi românii care au gură şi nici măcar pe toţi românii care vociferează. Nici Societatea Ecvestră Română nu-i reprezintă pe toţi care au cai şi ar putea vreodată călări şi nici Societatea Româna de Acupunctură nu-i reprezintă pe toţi care s-au înţepat vreodată. Îi reprezintă pe cei care aleg să devină membri, dar calitatea de membru nu înseamnă si că la tot pasul cineva le cere părerea ci înseamnă doar că oricând consideră necesar îşi pot exprima părerile în orice subiect şi că de părerea lor se va ţine cont, înseamna ca au dreptul de a se implica în activitatea societăţii si au dreptul de a candida la funcţii în cadrul societăţii. Nu există nici o societate în care conducere societăţii sa aibe obligaţia de a organiza sondaje zilnice pe diferite subiecte printre membri. Cu atât mai puţin printre cei care nu vor să fie membri dar sunt de părere că cuvântul „Română” din titlu le dă drepturi în ceea ce priveşte societatea ori că obligă societatea la ceva faţă de toţi românii.
    Manieră conspiraţională? Nu reuşesc nici măcar să ghicesc la ce te referi, Ursule.
    Conspiraţie împotriva cui? Împotrivă la ce? Consipiraţie prin ce? Printr-o participare legală la o manifestare publică?
    Delegaţia se supune legilor române şi participarea ei la Convenţie se face respectând regulamentul. Ce vă deranjează şi cu ce vă lipseşte de drepturile voastre? Unde-i conspiraţia în treaba asta? Credeţi cumva că delegaţia română merge la EuroCon pentru a conspira cu ceilalţi împotriva voastră?

  5. Mai, Ursule, chiar nu stiu asta, daca un boschetar se duce la Shtoucolm, poate s-o propuna pe nevasta-sa, Piranda drept cel mai bun proMotor? Poate sa propuna blogul lui fiu-su, Mugurel la cel mai bun fanzin? Daca da, eu m-am lamurit!

  6. Sincer, mi s-a cam acrit de tonul superior pe care il afisezi, Feri, si de felul in care imi rastalmacesti (de fiecare data si nu numai mie) spusele. Mi-ar parea rau sa-i dau dreptate lui Aspoiu, dar si mai rau imi pare sa constat, in ce scrii, rea-vointa.

  7. @ugly, @jd, @buzdugan – va doare buza, c-ati dat-o in bara cu revistele, dati vina pe posta romana, saraca, si ca sa se uite de asta, bagati acelasi atac de anul trecut. doar ca va legati de alte persoane. aici doar se observa ca va luati de tot ce e romanesc.
    Buzdugane, si tu ai putea sa te autopropui, fiule, dar nu stiu daca te incalzeste ca esti nominalizat. eu stiam ca premiile conteaza. iar premiile se acord celui votat de cateva delegatii odata. asa ca, mai incet cu zarva, si trimiteti odata revistele alea ca ati ajuns de pomina.

  8. @shadow – Ne cunostem cumva de va permiteti acest ton colocvial? Fiul dvs? Nu domnul meu, eu sunt fiul unui om cu mult bun-simt! Nu va impiedica nimeni sa credeti ca as avea nevoie de vreun premiu ”de incurajare” , desi asta nu dovedeste nimic altceva decat faptul ca nu ma cunoasteti! Ca ati luat in calcul autopropunerea mai dovedeste si faptul ca avem principii radical diferite!

  9. Dacă în ceea ce am spus eu voi nu vedeţi adevărul în ciuda faptului că tot ce am zis poate fi verificat ( citiţi regulamentul participării la EuroCon şi eventual Constituţia României, unde se vorbeşte despre dreptul la libera asociere) , atunci rea-voinţă să fie. Cu toate că n-am venit eu să vă adresez nici un cuvânt în ceea ce priveşte activitatea voastră, ci am dat doar răspunsuri. Acuzaţia voastră total lipsită de fundament, logică sau noimă e semn de bunăvoinţa, răspunsurile mele punctuale şi pertinente sunt rea-voinţă?
    Adrian Buzdugan, dacă vrei poţi să-ţi nominalizezi chiar şi căţelul, vezi dacă te opreste cineva din SRSFF să faci asta, ori dacă îţi contestă cineva dreptul de a o face. Poţi să te si deplasezi şi să-ţi susţii nominalizatul, vezi iarăşi dacă te impiedică cineva, dacă se revoltă cineva sau dacă măcar observă cineva.
    Scuză-mă Ursule, dar dacă nu vrei răspunsuri din partea mea, atunci nu-mi adresa întrebări. Iar dacă totuşi mă pomeneşti în articolul tău şi vrei explicaţii, atunci nu te minuna că vin să ţi le dau. Că îi dai dreptate sau nu lui Aspoiu chiar nu mă interesează. Este dreptul tău să ai opinii şi să le enunţi. Cum este si dreptul meu să fiu de acord, să nu fiu, ori să aleg să mă abţin de la comentarii. Poţi să-i dai dreptate lui Aspoiu, iar eu pot să-l consider drept ceea ce este. Dar astea sunt evidente si nu stiu de ce trebuie să ne pierdem vremea enunţându-le.
    Crede-mă că nu ţi-aş fi răspuns nici un cuvânt dacă făceai afirmaţii fără să întrebi ceva, nu de alta dar nu-ţi contest eu nici un drept şi nici nu simt nevoia să dau explicaţii nimănui. Eu am perceput întrebarea ta ca fiind o interogare adresată de un prieten şi aşa ţi-am si răspuns, ca unui prieten. Dacă asta e reavoinţă şi tonul este superior, atunci n-ai decât să crezi ce vrei, dragul meu, dar nu te aştepta să mai răspund vreodată la întrebările tale. Nu ţi-am interpretat nici o vorba si nu ti l-am răstălmăcit, eu doar ţi-am răspuns. Cu toate astea mi-am primit si eu răspunsurile şi ca atare nu voi mai face greşeala asta.

  10. @Balin Feri – Multumesc pentru precizarea accesibila nivelului meu scazut de intelegere. Daca oricine poate propune orice, eu m-am edificat!

  11. @ Balin Feri

    Mie nu mi se pare ca Horia Ursu contesta, reclama, acuza… Eu vad in postul asta semnalarea ridicolului unei situatii, sustinut cu o gramada de argumente.
    Pe cind raspunsurile tale se reduc la faptul ca cine se duce la Eurocon face ce nominalizari vrea muschiul lui in virtutea dreptului conferit de plata „intrarii” la conventie si prezenta sa acolo, asta fiind „principiul S.Camner” sustinut de regulament.
    Argumentul ca X sau Y sint din Romania, deci prin urmare reprezinta Romania certifica faptul ca tiganii care au mincat lededele din Viena sau au plecat la furat in Franta reprezinta Romania (pentru ca sint din Romania). Dar daca asa scrie la regulament…
    Sa recapitulam, pe baza regulamentului:
    – e dreptul celor ce au platit si merg acolo sa propuna pe cine vrea muschiul lor.
    – e normal ca respectivii sa reprezinte Romania, pentru ca sint cetateni romani si sint singurii romani prezenti.
    DAR, asta nu schimba ridicolul situatiei create.
    IAR dreptul acelora de a produce astfel de situatii nu anuleaza dreptul altora de a se minuna si a ride de respectivele situatii si de cei ce le-au creat.

    @shadow
    Daca ce a scris Horia Ursu e diversiune, interventia ta ce este?

  12. Cele de mai sus fiind clare, bune si frumoase, am totusi o intrebare:
    Nominalizarile respective reprezinta alegerile SRSFF sau sint sustinute de SRSFF ca organizatie?

  13. @ A. Buzdugan

    Foarte posibil sa va cunoasteti cu Shadow, caci este umbra unui membru SRSFF destul de „curajos” pentru a sta la umbra.

  14. @feri: eu am intrebat cine sint aceia care au facut nominalizarile si care au fost criteriile. si daca au consultat pe cineva in chestiune, dintre membrii societatii voastre, inclusiv pe tine. retine: nu te-am intrebat pe tine, i-am intrebat pe cei care au facut nominalizarile si i-am indemnat pe cei aflati acum la conducerea srsff sa ne explice. sint nominalizatii vostri, sinteti liberi sa-i sustineti, bravo voua ca aveti bani de investit in treaba asta (desi pe tine nu te vad pe lista celor care pleaca, spuneai pare-mi-se ca n-ai participat la nominalizari, asa ca nu inteleg de ce te-ai imburicat in halul asta). da, am spus ca pot sa pun pariu ca vei interveni, fiindca am ajuns sa te cunosc indeajuns de bine, cum se pomeneste de srsff intr-un context critic, hop si tu cu explicatiile.🙂
    intre timp, mi-am primit raspunsurile (multumiri sorin camner si eugen lenghel!), chiar daca nu in mod public, asa ca sint multumit si dispus sa le mai acord o sansa noilor alesi pentru a face o schimbare de directie la srsff. dar asta tot nu schimba nimic din ce-am scris mai sus. nominalizarile si felul in care-au fost gestionate miros puternic a vechea garda de la srsff. adica urit. sper sincer ca la anul sa vad un pic de deschidere si un comportament demn de o societate care are pretentia ca promoveaza f&sf-ul romanesc.
    ca sa fie lucrurile clare: imi doresc sa fac parte dintr-o asociatie organizată pe baze profesionale a celor care sint preocupati de f&sf, dar nu dintr-o gasca de amatori (cum s-a dovedit a fi srsff-ul in numeroase ocazii, sub vechea conducere). motivele le-am explicat altundeva si nu am sa le mai repet.
    @shadow: pentru tine am o singura urare traditionala™, pe care nu am sa ti-o adresez in mod public. prietenii stiu de ce.

  15. @JD🙂. Nu e principiul meu, pentru ca nu l-am inventat eu… Ideea este ca atunci cand il sustineam eu pe el, principiul, onor coledzi din SRSFF nu incetau sa-mi atraga atentia ca nu procedez tocmai cusher, cu exceptia lui Feri si fina ironie a lui Cristi Tamas.
    Now, cand eu nu mai sustin, de prin ianuarie 2010, se poate verifica, nimic, domnii purced la acelasi procedeu. QUED ca nu e principiul meu…si toata lumea a crezut ceva ce nu se ezista – ca eu as fi ceva ce nu eram. Iar Ursu stie cel mai bine… :-))

  16. deh, cînd semnezi la comun, doi inşi pe-acelaşi nickname, după o vreme tre’ să încetezi a te mira că ţi se-ntîmplă să creadă lumea chestii despre tine. plus că trebuşoara asta vine la pachet cu multitudinea de alte nickname-uri ale ‘consoartei’ tale virtuale, măcar jumate dintre ele căzîndu-ţi în seamă, dar şi cu cărămizile cu care te baţi în piept acuzîndu-i pe alţii de propriile-ţi bube.
    da, ştiu, ăsta e (aproape) alt subiect. dar, într-un final, e aceeaşi roabă cărînd acelaşi mortar cu care nu se construieşte nimic.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s