Călăreaţa lui tata

Nu cred c-am menţionat pe-aici, poate pe Facebook şi sigur unora dintre voi, în discuţii particulare: Ştefana a avut norocul să fie selectată printre participanţii la proiectul Ecvestro – o iniţiativă foarte mişto, după părerea mea – şi, de cîteva săptămîni, urmează cursuri de echitaţie. Îi place enorm de mult, îşi dorea de multă vreme să călărească şi iată că i s-a împlinit visul.

Călăreaţa lui tata, chiar înaintea examenului

Aşa se face că azi, junioara dă examen la călărie. Dacă promovează, trece în etapa a doua de instruire. Are emoţii, la fel şi noi. Să ne ţineţi pumnii!

LATER EDIT: A trecut şi examenul, în cîteva zile vom afla şi nota şi la sfîrşitul lunii vom şti dacă Ştefana este sau nu promovată în etapa următoare. Mai jos aveţi filmuleţul probei practice:

A şovăit la urcare, oarecum inevitabil avînd în vedere că e mică şi nu are cum să urce singură. După aceea însă n-a făcut greşeli, a avut o ţinută frumoasă şi a executat corect exerciţiile. Antrenorul ei, Zsolt Dumitran (campion balcanic la anduranţă, un tip extraordinar) a fost mulţumit de prestaţia junioarei. Şi noi, mîndri.

Iată şi cîteva poze cu toată gaşca:

Ştefana, împreună cu antrenorul Zsolt Dumitran, cu Tünde şi colegii

Ştefana cu Tünde

Călăreţi, diplome, antrenori

Remarcaţi, vă rog, cît de bine arată manejul. E meritul lui Vasile Blaga, actor de meserie, călăreţ înnăscut şi fondator al asociaţiei Sylvana Horses, care găzduieşte proiectul Ecvestro.

4 gânduri despre &8222;Călăreaţa lui tata&8221;

  1. Pingback: Călăreaţa lui tata (2): Matészalka « Ugly Bad Bear's

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s