Mi-e dor de o teroristă

Azi mi s-a făcut dor de Luciat, de terorista noastră livrescă de-odinioară. Am început să o citesc destul de devreme şi am urmărit-o în majoritatea timpului în tăcere. Mi-am dat drumul la vorbe abia atunci cînd i-a căzut în mînă o carte de la Millennium şi-a scris de bine despre ea.

Mi-e dor de felul în care mă făcea să mă dau peste cap să-mi procur cîte-o carte fix în ziua în care scria ea despre cartea cu pricina; reuşea mai mereu să mă convingă să bîntui prin librării sau să răscolesc rafturile din spate ale bibliotecii ca să-i dau de urmă. Mi-e dor de ea şi de comunitatea caldă şi tobă de carte care s-a adunat în jurul ei, mi-e dor de comentariile maliţioase ale lui Vic, de pildă. Mi-e dor de feminismul ei discret care răbufnea cînd şi cînd (ca de exemplu cînd s-au luat la polemizat cu un alt bun prieten, Aron Biro). Mi-e dor de încăpăţînările ei în cîte-o direcţie. Mi-e dor să o mai citesc iar.

M-am numărat printre puţinii care au avut privilegiul să o întîlnească în carne şi oase. Şi n-am apucat să repetăm întîlnirea fiindcă, ori de cîte ori am fost prin capitală, la tîrguri sau lansări, m-am luat cu treaba şi n-am mai apucat să o caut din timp ca să stabilim o întîlnire la un ceai (care să se facă iar vreo trei ceaiuri, cale de ore bune). Cînd ne-am văzut, eram implicat într-un proiect editorial (avortat încă din burta făcătorului) şi i-am dus primele cărţi apărute în cadrul proiectului respectiv. S-a dat de ceasul morţii jumătate de oră să mă convingă să mi le plătească, deşi eu însumi nu dădusem nici un ban pe ele, erau din fondul de protocol. Vă spun asta ca să realizaţi cît de mult iubea cărţile. Cărţile care trebuiau cumpărate, ca editura care le publicase să aibă bani să scoată şi altele. Nu, n-o să vă spun cum o cheamă; oricum n-are un nume sonor în lumea noastră editorială. Şi oricum nu-i ştiu decît prenumele. Nu era nici, nici, nici. Nu era nici una dintre acelea ale căror nume au fost trîmbiţate în blogosferă de către blogo-paparazzi.

(Apropo, aici am ceva să-i transmit lui isuciu: Muie, bă! Muie cu pickhammeru’!).

Era o fată teribil de drăguţă şi zîmbitoare, care citea enorm şi ştia să scrie despre ceea ce citea. De cîte ori descopăr vreun blog nou despre cărţi care-mi place, semnat de un anonim, încerc să îmi dau seama dacă nu cumva e ea, într-o nouă încarnare. Încă n-am regăsit-o. Da’ nu-mi pierd speranţa; probabil că va citi rîndurile astea şi vreau să ştie că eu ştiu sigur că scrie şi-acum despre ce citeşte. Şi poate că într-o bună zi o să ne împărtăşească şi nouă.

5 gânduri despre &8222;Mi-e dor de o teroristă&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s