Cinci sefeuri pentru Prinţesă

I-am lansat ieri Prinţesei Urbane, o prietenă tare dragă care se plîngea aici că n-are organ pentru SF, o provocare. I-am spus că-i voi da o listă de CINCI titluri, nu mai multe, toate SF pur, care o să-i placă. Un fel de „sefeul pentru cei care au prejudecăţi în privinţa sefeului”. Iată lista pe care am concoctat-o de-a lungul unei nopţi pe jumătate nedormită:

  • Nicola Griffith – Rîul liniştit (Millennium, 2005)
  • Elizabeth Moon – Viteza întunericului (Millennium, 2008)
  • Theodore Sturgeon – Nestemate gînditoare sau Mai mult decît oameni (Leda, 2004 şi 2005, sau Editura Vremea, în anii nouăzeci)
  • Norman Spinrad – Bug Jack Barron! (Editura Adevărul, 1992)
  • George R. R. Martin – Regii nisipurilor (nuvela apare în volumul cu acelaşi titlu, Nemira, 2010)

Sigur, o să-mi scoateţi ochii că mi-am pus pe lista asta două titluri pe care le-am publicat la editura mea şi că vreau să-mi vînd cărţile. Wrong! Prinţesa le primeşte fără tranzacţii financiare (p-alea pe care le mai am), că-i prinţesă şi că mi-e dragă. Şi, dacă n-o să-i placă ei, lui James Bond al ei sigur o să-i placă măcar vreo cîteva, ştiind eu că-i sefist cu state vechi de serviciu, aşa că sigur nu rămîn cărţile necitite.

Aaaa, că poate fac poftă şi altora? Be my guests, dragi cititori, comandaţi cărţile aici sau căutaţi-le în librării (aici sau aici, de pildă) sau anticariate, în cazul celor care nu-s disponibile.

Mai aştept şi alte sugestii, dacă vreţi, în comentarii. Sefeul mai are şi alte prinţese de cucerit. Sau poate c-am să reuşesc eu să o cuceresc pe a mea şi-o să mai vrea? Deci: ce cărţi SF aţi recomanda cuiva care nu se încumetă să-şi încalce prejudecăţile şi să citească SF?

Bonus pentru prinţesă: Michael Haulică – Aşteptînd-o pe Sara şi antologia Steampunk: A doua revoluţie editată de Adrian Crăciun (ambele-s apărute la Millennium). Asta ca să nu spuneţi că-s lăsaţi românii deoparte… şi fiindcă astea sînt dintre cărţile care mi-s tare dragi, chiar dacă nu-s tocmai sefeu de-ăla pur şi dur, care face să li se îmbîrzoiască organu’ anumitor fanatici.

26 de gânduri despre &8222;Cinci sefeuri pentru Prinţesă&8221;

  1. Ursula K. LeGuin – Deposedatii
    Robert Silverberg – Dying Inside
    Daniel Keyes – Flori pentru Algernon
    Jack Womack – Random Acts of Senseless Violence
    Ken Grimwood – Replay
    Robert Charles Wilson – Turbion

  2. Eu nu i-as fi recomandat decat Viteza intunericului si Sandkings. Pe mine m-au lasat complet reci celelalte… si nu dintr-o lipsa de apreciere pt SF. (Alta poveste misto de GRRM e Dark, dark were the tunnels. A aparut in Wastelands, nu mai stiu cum a fost tradus titlul.)

    Eu sustin recomandarea lui masterofdoom (Flori pentru Algernon) si mai adaug John Brunner – Oile privesc in sus.

  3. @liana: nu-i vorba de cel mai bun sefe… e vorba de cel mai bun sefe pentru oameni care nu citesc sefe din principiu. de-aia n-am intrat pe monstri (foarte) sacri.

  4. Arthur C. Clarke – Sfarsitul copilariei
    Orson Scott Card – Jocul lui Ender
    Isaac Asimov – Nemesis
    Horia Aramă – Planeta celor doi sori
    Arkadi şi Boris Strugatki – Oraşul damnat

  5. Asa mai finut parca as recomanda Bernard Weber Thanatonautii sau Dan Dobos cu Abatia de la noi. Sau Ender’s game. Nu stiu … eu citesc mai mult SF decat se considera ca ar putea sa dauneze dar inca sunt intreaga la cap :))

  6. La ce ma mai gandesc acum… Omul Amfibie de Aleksandr Beleaev, nici seria Star Wars nu e rea, Ghidul autostopistului galactic de Douglas Adams, Eu,robotul a lui Asimov n-a speriat pe nimeni mai la inceput …. si ca sa cad intr-o extrema a sf-ului as inclina spre niste serii bune cu vampiri mai usor de digerat: Blood Books, House of Night sau Hotel Transilvania.

  7. treaba degenerează, văd. „serii cu vampiri”, iată motivul numai bun s-o ia la sănătoasa orice ins nededulcit la sf…
    eu aş lua-o, parol. la sănătoasa.

  8. Mă amuză foarte mult această inițiativă, pentru că îi scriam Prințesei zilele trecute tot soiul de recomandări de seriale din același domeniu. Pentru cărți, așteptam avizul unui expert, și iată😀. Cât despre alegerea dvs., Nicola Griffith, la jumătatea cărții sunt foarte mulțumită!

  9. Cred ca in adolescenta se prinde gustul pentru SF, hai si in jurul lui 20. Daca ai trecut de 30, cred ca nu mai gusti SF-ul. Am exemplul sotiei mele, eu citesc in jur de 80% SF& F, e plina casa, si pe ea nu am convins-o sa puna mana. I-am dat Viteza intunericului, a citit cam 100 de pagini si gata! My last hope este SOIAF-ul lui Martin, astept sa ramana fara carti sa i-o strecor.

  10. @v: dadada, fara vampirozitati. sau daca chiar ajungem la vampiri, atunci fevre dream al lui martin sau anne rice-urile de inceput, eventual, altfel se duce naibii sandramaua.
    @valmon: n-am intrat pe fantasy, ala e mai usor digerabil, iar martin pare o alegere perfecta (daca trece neofitul de prima suta de pagini). problema e ca pe linga martin nu-s multe alte carti care sa se ridice la acelasi nivel…
    in materie de sf-uri se schimba treaba. mult mai greu, precum remarcai si tu.
    @adindevetdvatri: ma bucur ca-ti place nicola. cartea si autoarea asta mi-s tare dragi.
    @jen: n-am zis de algernon fiindca moon face cam acelasi lucru, si face cu succes.

  11. Eu i-as fi recomandat ceva mai clasic si toate cu tentatie:

    1.Picnic la marginea drumului-A&B Strugatki
    2.Ferma oamenilor de piatra-Anania & Barbulescu
    3.Regina zapezilor-Joan D.Vinge
    4.Apocalipsa-Stephen King
    5.Razboiul batrinilor-John Scalzi

    Daca dupa ce citeste aceste carti nu este cucerita de sf , imi fac harachiri! :))

  12. Eu n-as da nici unui incepator in fantasy ASOAIF. Decat daca are, eventual, experienta cu romane istorice similare. Eu m-am chinuit cu primul volum cam in primele… 500 de pagini, daca nu era asa laudat nu-l terminam. Amber e mult, mult mai digerabil pt niste incepatori😛

  13. Eu as incepe probabil lista cu „Flori pentru Algernon” si as continua cu „Mana stanga a intunericului”, „Hyperion”, primele trei carti din seria Ender si, in functie de umorul victimei, „Ciberiada” sau „Dune”.

    Printre ele as strecura si doua-trei antologii recente gen Best of the Year, sa-si faca omul o idee si despre ce se scrie acum in SF, ca vad ca mai toti zicem de chestii cam vechi🙂

  14. Eu, căutator de noduri în papură, ţin să subliniez că romanul lui Sturgeon are titlul Nestemate Visătoare, nu Gânditoare.
    Dacă ar fi să inşir titluri de carţi sefe bune…
    Unde cândva suave păsări cântătoare
    Poştaşul vine după Apocalips
    Sfârşitul copilăriei
    Oraşul
    + orice de Philip K. Dick
    + orice de Heinlein

  15. @feri: just re: sturgeon, merci. da, buna ideea cu kate wilhelm, ar fi o alegere excelenta. presupun ca „orasul” e city al lui simak. grozava idee, dar nu s-a tradus la noi, inca. stiu ca n-am precizat chestia asta, dar e o conditie: sa fi fost traduse chestiile propuse.

  16. hmm, greu de ales numai 5.
    eu i-as recomanda sf-uri ceva mai „usurele”:
    frederick pohl – poarta
    alexei panshin – ritual de trecere
    isaac asimov – fundatia, fundatia si imperiul si a doua fundatie
    orson scott card – jocul lui ender
    arthur c. clarke – fantanile paradisului

  17. Subscriu afirmatiei lui Valmon ca trebuie sa prinzi gustul in adolescenta, alfel mai greu te cucereste. Eu prefer Fantasy-ul, dar nu ma deranjeaza un SF bun din cand in cand.🙂

    Eu una am inceput cu Dune. Cred ca de acolo mi se trage dorinta de a citi „hibrizi” SF&F. Ar mai fi Coldfire Trilogy de C.S. Friedman (e drept, cam greu de gasit la noi, dar de asta exista Book Depository). Si desigur clasicii Isaac Asimov si Orson Scott Card… Poate niste Terry Pratchett si Neil Gaiman, daca prefera umorul negru?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s