Autografe (2)

Cu James Patrick Kelly am început să corespondez prin 1999, şi ceva mai intens în 2000, cînd povestea lui, „10 to 16 to 1”, recent apărută în traducere în Galileo, a fost nominalizată la Hugo şi cochetam cu ideea de a-i dedica un „Dosar” în Ficţiuni. Tot cam pe-atunci, Jim mi-a trimis căteva dintre cărţile lui, cu autograf. De-atunci, îl citesc cu religiozitate. Două dintre ele pot fi văzute aici.

Think Like a Dinosaur e prima culegere de povestiri a lui Jim Kelly, din cele trei (sau sînt patru deja?) apărute la Golden Gryphon. Povestirea titulară, absolut superbă, o replică la „Cold Equations” a lui Tom Godwin, a apărut şi în româneşte, într-o traducere cam mediocră, într-o antologie de la deloc regretata – de mine, cel puţin – editură Image. Some of his best work indeed.

Wildlife e „excursia” în cyberpunk a lui Jim Kelly, un roman care, la vremea lecturii (îmi amintesc că-l citeam într-un weekend cumplit de plicticos şi de fierbinte, undeva la ţară), a reuşit să mă transporte departe de tot cu povestea lui Wynne Cage. Şi mi-a plăcut.

În româneşte, Kelly a fost destul de puţin tradus. Prin antologiile lui Dozois de la Nemira se mai găsesc nişte poveşti (inclusiv nuvela premiată Burn, apărută afară ca şi volum de sine stătător), în afară de cele două pomenite mai sus. În ultima vreme, Jim Kelly face echipă cu John Kessel pentru realizarea unor antologii excelente la Tachyon, care abordează genurile noastre predilecte din unghiuri inedite. Le am şi pe acelea şi pot să vă spun, cu mîna pe inimă, că merită din plin toţi banii.

3 gânduri despre &8222;Autografe (2)&8221;

  1. Mă alătur şi eu nedumeririlor existente deja, repetând întrebarea pusă la alte posturi: dacă le-ai citit şi le consideri bune, ai contactul, ai editura ta, ce te împiedică să le publici în româneşte?

  2. viorel, dispunem de o suma de bani finita. si avem deja, si eu si mike, dupa 17, respectiv 8 ani de muncit prin edituri, o cit de cit clara estimare a ceea ce va fi si ce nu rentabil pe piata romaneasca. asa ca trebuie sa prioritizam in functie de eficienta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s