Meştericolă / Peştericolă

Biblioteca mea, mai exact o fotografie a unei mici părţi a ei, realizată acum vreo cinci ani, a devenit fundal de ecran pentru un blog de ştiri de pe plaiuri sucevene. Problema e că poza în cauză a fost luată fără acordul meu de pe Flickr şi fără citarea sursei. Mai e şi turtită… Ca o regulă generală, detest să îmi fie folosite imaginile în alte scopuri decît cele pentru care le-am realizat. Mai ales cînd cineva le asociază cu chestii de natură politică. Acum îmi explic de către cine-a fost accesată însemnarea asta de-acu’ o sută de ani…

Prin urmare, Meştere Manole, fă bine şi scoate poza mea de pe fundalul ziarului tău online de căcat, da? Iar data viitoare, poate ceri frumos voie. Că s-ar putea chiar să-ţi dau voie să foloseşti o poză de-a mea.

Later edit

L-am găsit pe omuleţul în cauză, pe numele său Ioan Manole, pe Facebook. I-am trimis un mesaj scurt („Amice, te rog să iei măsuri”), însoţit de un link la această însemnare. La scurt timp am primit următorul răspuns, care denotă nu doar o precară cunoaştere a limbii române (a se vedea alternanţa schizofrenică între pluralul de politeţe şi tutuirea grobiană), ci şi nişte maniere peştericole, adică de om al cavernelor.

Domnule,

Scuze, eu credeam ca este un “bun universal” si ca nu fac nici-un rau daca folosesc aceste carti, acel petic de biblioteca, ca fundal, ca décor de blog. Nu am vazut, in graba mea, semnatura sau persoana de contact. In maximum trei zile, cand se intoarce editorul meu din vacanta, le voi scoate, dar eu cred ca, asa, daca imi permiti sa emit judecati de valoare, va cer voie evident, nu considerati ca fotografia dv. a suferit redimensionari multiple si ca a devenit altceva?

Biblioteca mea de la tara contine peste 25.ooo de titluri, m-am grabit, puteam sa fac nu una ci 100 de poze fara ca dv. sa fiti ranit atat de adanc.

Sa fiti calm si sanatos dar sa nu mai insultati ca un borfas analfabet ca nu va face cinste si nici nu va permit, oricine ati fi, asta asa ca sa va raspund cu aceeasi moneda la aroganta dv. imbibata in alcool de suman.

Pentru ca santeti un om respectabil eu ofer admiratie, dar pentru insulta nu pot sa ofer decat fraze mai nervoase, care fug din imperiul luciditatii colocviale.

Zile frumoase si ganduri limpezi.

De unde pînă unde atunci cînd iei o imagine de pe net şi o alterezi după cum ţi-e voia, se cheama ca poti s-o publici fara citarea sursei? Scrie cumva pe imaginea mea c-ar fi cu licenţă Creative Commons nediscriminată? Am încărcat-o oare pe post de free stock?„Bun universal”? Şi mai ai şi tupeu să zici că o să scoţi imaginea în „maximum trei zile”? Dacă pînă mîine, imaginea mea nu dispare de-acolo, am să îi contactez providerul. Of course, prin intermediul avocatului meu🙂

3 gânduri despre &8222;Meştericolă / Peştericolă&8221;

  1. Urat ce-a facut mesterila, dar macar ti-am vazut si eu o parte din carti, ca acum 5 ani nu umblam p-aici!

  2. Pe raftul 3 (incepand de jos) …cam pe la mijloc … sunt niste carti dintr-o serie (cu niste oameni, stele si comete pe cotorul copertilor)

    Ce carti sunt ?

  3. @Valmon: Ei, multe s-au schimbat in biblioteca mea de-acu’ cinci ani…
    @Polichinelle: Cam asta e pe rindul cu pricina: Pierre Bordage – Les portes de l’occident, Rohel, Les Guerriers du silence, Jean Marc Ligny – Aqua, Andreas Eschbach – Jésus Vidéo, prima jumatate din seria Les Chroniques d’Arcturus (cred ca astea-s cele 3 volume de care pomenesti: Skinn Mac Dana, La Navigation de Myrdhinn, Arcturus) de Gilles Servat, Le chant du cosmos de Roland Wagner, doua volume din seria GeMS de Corinne Guitteaud si inca vreo citeva de la Editions l’Atalante. Mai sint si citeva policieruri ale lui Jean-Christophe Grangé si Paul Borrelli. Raftul cu pricina e integral francofon si, intre timp, s-a mutat in anticamera biroului meu, laolalta cu celelalte poche-uri frantuzesti.🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s