Ce-am citit în 2013?

De cînd mi-am făcut cont pe Goodreads mi-e mult mai uşor să ţin socoteala cărţilor pe care le citesc sau intenţionez să le citesc. Iar asta mă ajută să îmi fac, de pildă, bilanţurile de lectură. 2013 a fost din punctul ăsta de vedere un an mai bun decît 2012 (cu 39 de cărţi faţă de 34), dar tot sub media a ceea ce apucam să citesc pe vremuri. Circumstanţa atenuantă pentru numărul relativ mic de titluri parcurse integral e că îmi notez aici doar lecturile integrale care mi-au făcut plăcere, nu şi cărţile citite pe fugă, în diagonală, nu şi volumele citite din interes strict profesional. Lectura de plăcere e aia care se întîmplă departe de computer, în pat sau într-un fotoliu ori hamac, pe plajă sau la umbră, cu muzică ambientală răsunînd în surdină, cu un ceai negru şi amar – ca sufletul meu de urs mare şi rău, nu? – aburind la îndemînă.

Paradoxal, pentru un producător de cărţi ce mă aflu, ar putea fi faptul că n-am în lista asta cărţile pe care le-am publicat în anul ce-a trecut. E explicabil: fie le-am citit în cursul anului precedent, fie am muncit la ele atît de mult încît n-au ce să caute într-o listă de lecturi de plăcere. Am citit în bună parte cărţile astea în format electronic, fie pe Nook, fie pe iPad (folosind fie Kobo Reader, fie iBooks, două readere foarte comode). Tot poziţia de producător de cărţi îmi oferă o bună compensare pentru toate angaralele de ordin profesional: am posibilitatea de a citi foarte multe cărţi înaintea celorlalţi. Şi asta mă pune în poziţia de a putea să scriu despre ele sau să le recomand încă de la apariţie. N-o fi meseria de editor prea bănoasă (ba dimpotrivă, dacă e să ne luăm după ce mi-a adus în anul care-a trecut), dar are o sumă de avantaje la care n-aş renunţa pentru nimic în lume.

Gata, am bătut destul cîmpii. Am trecut într-un an nou, în care mi-am propus să citesc ceva mai mult şi măcar un pic mai sistematic. O să vă spun anul viitor pe vremea asta dacă mi-a reuşit. Un lucru e sigur: am început bine de tot, cu Ancillary Justice de Ann Leckie (care tocmai a fost nominalizată la Philip K. Dick Awards şi care, da, o să apară probabil chiar anul ăsta şi în româneşte – la Paladin, desigur; nu ştiu cine se va încumeta să o traducă, dar dacă o să-i iasă, o să avem parte de o apariţie de senzaţie). Sper să mă adun şi să scriu o cronică de lectură zilele astea. Pînă atunci, dacă n-aţi citit cărţile din imaginile de mai sus, vă recomand – în cunoştinţă de cauză! – să le căutaţi fără întîrziere. Merită din plin!

9 gânduri despre &8222;Ce-am citit în 2013?&8221;

  1. Pffff… greu, zău aşa. Hai un top 5, dar fără o ordine anume: King – Joyland, Galbraith – Cuckoo’s Calling, Meg Rosoff – How I Live Now, Lawton – Then We Take Berlin, Bacigalupi – Wind-Up Girl. Şi toate Bujoaldele.😀

  2. Multumesc! Este perfect! Acum să-mi lungesc lista de viitoare lecturi de pe Goodreads🙂 Mi-a placut si mie foarte mult Bacigalupi, la Anciliary Justice vad ca nu ne-am inteles🙂

    Bujold mă „sperie” pentru că sunt mai mult de 15 cărți cu ordine cronologică și a apariției (ca să nu fiu sigur de unde să mă apuc). Te-ai luptat cu ele in ordinea publicării, nu?

  3. Pingback: Scurte | Galileo Online

  4. Pingback: Declaraţia de lectură | Ciprian Mitoceanu

  5. Apropo de carti citite : ceva impresii, pareri despre ce izvorat-a din pana scriitoarei Alex Kava?
    Noutati despre aparitia „Ucigasul din mine”?
    Multumesc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s