Giotto

Recordul de participanţi la o seară de Giotto post-tîrg a fost undeva către douăzeci şi trei sau douăzeci şi patru de scriitori, editori, traducători, cititori şi prieteni. Şi era un vacarm feroce, de nu se-nţelegea om cu cetăţean, şi erau rîsete, şi Ştefan care nu mai termina de spus povestea aia cu convenţia de la Baia Mare şi deschidea alte paranteze, şi Loredana care mă punea să mă ridic în picioare şi să dansez, semn că au fost bune încasările, şi Ona care îl certa pe Oliviu că bea prea multă Cola, şi Nicu cel flămînd şi cam abţiguit care-i mînca pizza lui Oliviu de sub nas, în timp ce el dezbătea ceva cu Ciprian Dobra, şi Bebe care moţăia înţelept şi dibaci şi cuminte şi se trezea bine-dispus pe cînd ne apuca pe toţi somnul şi era vremea de mers acasă, şi cînd veneau berile strigam noi urarea aia a noastră care îi era adresată ştim noi cui, şi Laura şi Ştefan care se certau pe teme politice şi Cristina tot încerca să-l potolească, şi ardeii iuţi tăiaţi şi gustaţi înainte de servire, şi sarsanalele cu cărţi clădite pe lîngă perete, pe care ni le cercetam reciproc ca să ne mai inspirăm pentru achiziţiile de a doua zi, şi planurile editorale scornite de Nicu pentru jumătate din editurile din ţara asta, şi hamsiile şi pălinca din partea casei, de introducere, şi privirea rîzătoare a Assassinului, peste masă, şi fata aia drăguţă care ne-a dat listă cu ce cărţi să-i căutăm a doua zi în tîrg, şi poveştile prelungite în faţa cîrciumii, de parcă nu ne vedeam din nou peste cîteva ceasuri. Şi.

Mai sînt vreo zece zile şi-o să ne strîngem iar la Giotto (pe care acuma îl cheamă altfel, by the way). La o masă şi mai mică, probabil. Fiindcă în ultima vreme, scaunele de la mesele noastre de la Giotto s-au tot împuţinat. Unii s-au dus de tot, ca Ştefan. Aţii nu mai vin la tîrguri şi nici la Giotto, că nu mai au de ce, s-au luat cu altele. Alţii s-au dus departe şi ne-auzim numai la telefon, nostalgici după les neiges d’antan. Aşa-i, Nicule? Alţii, se ştiu ei şi-i ştim şi noi, chiar nu mai au ce căuta acolo, fiindcă ne despart mai multe decît ne apropie. Şi mi-e ciudă. Şi mi-e urît că e aşa. Şi mi-e dor de noi ăia de acum cîţiva ani.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s