Liviu

Mi-am pierdut tatăl devreme, pe cînd aveam 22 ani (iar el avea doar cu cîţiva ani mai mult decît am eu azi). Îmi lipseşte enorm, deşi îl visez îndeajuns de des. Poate fiindcă mi-ar fi plăcut să ştiu în fiecare clipă de răscruce părerea lui, am mulţi prieteni mai vîrstnici decît mine, cu care mă consult, de al căror sfat încerc să ţin seama, a căror părere contează mai presus de a oricărui altcuiva. Sînt oameni pe care îi privesc cu admiraţie şi încerc să nu le înşel încrederea. Unul e Mike, desigur. Ion Hobana şi, în oarecare măsură, Ştefan Ghidoveanu au fost astfel de father figures pentru mine. La fel a fost şi Liviu.

Liviu, pe care am avut privilegiul de a-l cunoaşte acum mai bine de douăzeci de ani, la redacţie la Jurnalul SF. Îmi amintesc perfect după-amiaza şi seara aia de toamnă timpurie, petrecute pe terasa din Băneasa. Era şi celălalt Liviu, Surugiu, acolo. O după-masă fastă. Îmi aduc aminte cît de mult mi-a plăcut vocea lui molcomă şi caldă şi pasiunea cu care vorbea despre cărţi.

Mi-amintesc încîntarea cu care, vreo doi ani mai tîrziu, am deschis plicul în care îmi trimisese trei poveşti pentru ceea ce avea să devină revista Ficţiuni. Una dintre ele era „Fortul de la capătul imperiului”. Mai era şi „Complexul lui Oedip”, care-a şi ajuns în revistă. Şi mai era „Bîrfe înainte de luptă”, pare-mi-se. Am ales „Complexul” fiindcă mi-a plăcut enorm jocul de cuvinte din titlu. Liviu avea mereu un joc ascuns în poveştile lui, şi cînd le citeam îi vedeam în minte sclipirea jucăuşă din privire.

După încă vreo doi ani, ianuarie 1999. I-am cerut o carte pentru colecţia pe care o puneam pe picioare la Dacia. Mă gîndeam că îmi va da selecţia de povestiri pe care o citisem la RAO (din faimosul dulap cu minuni), unde Ştefan Ghidoveanu o inclusese în planul editorial de la Fahrenheit. Liviu mi-a spus că pe aceea o promisese deja altcuiva, dar mi-ar putea oferi două romane. Unul era gata, un roman SF. Şi mai era un fantasy despre un oarecare Waldemar, dar pe acela nu-l considera încă terminat. A fost aşadar să fie Trip-tic. Şi-am fost din cale-afară de mîndru (şi sînt în continuare) că am reuşit să public romanul înainte ca Dan Boerescu să scoată Spre Ierusalim la All. În biografia mea postumă, lista realizărilor profesionale va începe cu siguranţă cu următoarele cuvinte: „a publicat volumele de debut ale unor scriitori precum Liviu Radu sau Ona Frantz”. Ce editor şi-ar putea oare dori mai mult de-atît? Şi cum să uit de ospăţul cu care m-au aşteptat Liviu şi Dia în ajunul Boeresconului de la Călăraşi, menit să sărbătorească apariţia cărţii: erau nu mai puţin de 9 feluri de peşte, pe lîngă toate celelalte feluri!? Sau de serile de la Călăraşi, şi de interviurile de pe faleză pentru emisiunea lui Mironov şi de foamea de după?

Trei ani mai tîrziu, 2002. Liviu a fost printre prietenii care-au primit de Crăciun, în loc de felicitare, o poză cu Ştefana (care-avea două luni pe-atunci), o fiinţă mică într-un overall galben, adormită pe-un pat mare şi alb. De-atunci, n-a fost zi în care-am vorbit şi în care să nu mă întrebe de „domnişoara”.

Fast forward. Noiembrie 2008: Liviu împlinea şaizeci de ani, iar noi (adică Mike şi cu mine) ne hotărîsem să îl sărbătorim publicînd antologia de Povestiri fantastice. Plecînd de la Romexpo spre localul unde Liviu ne invitase să ne alăturăm agapei de familie, pe o ploaie mocănească rece şi sub un cer cenuşiu, am văzut pentru întîia oară oameni stînd la coadă – şi ce coadă! – pentru a intra la un tîrg de carte. Am făcut atunci o poză cu uimitoarea coadă, pe care i-am arătat-o lui Liviu. A zîmbit şi-a zis: „Cine spune că-n România nu se citeşte?”

au

Nu ne-am tare văzut de cînd s-a îmbolnăvit. Distanţa dintre colţu’ hărţii şi Bucureşti şi-a spus cuvîntul. Ne-am mai scris, ne-am întîlnit răzleţ pe la tîrguri şi lansării, cînd îi permitea sănătatea, i-am mai trimis cărţi. Şi-am ştiut că o să vină ziua fatidică. Şi tot am simţit vestea la fel ca pe ailaltă, de-acuma 23 de ani. Ca pe un pumn în plex, din senin.

„Şi ce mai faci, drăguţule?”, mă întreba, cu vocea lui caldă şi blajină. Ce să mai fac? Pierd prieteni, unul după altul.

2 gânduri despre &8222;Liviu&8221;

  1. Pingback: Vocativ SF, 26 oct. 2015 | Vocativ SF

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s