nici măcar de jale

Mare tragedie mare, revistele Uniunii Scriitorilor şi-au suspendat de azi apariţia, după ce Ministerul Culturii a sistat finanţarea lor. Se pare că existau o duzină de astfel de reviste care primeau bani de la stat. Ca urmare, o grămadă de inşi se dau acum de ceasul morţii că vai, ne moare cultura scrisă! Serios? Păi ce anume o împiedică pe numita cultură scrisă şi publicată în revistele cu pricina să scoată bani din vînzări? Vînzări de reviste, nu de sedii. Aaaa, nu sînt vînzări, fiindcă nema difuzare. Păi nu-i nimic, poate că soluţia o constituie abonamentele. Aaaa, lumea nu vrea să facă abonamente! Nici măcar bibliotecile? Şi revistele stau maldăr în redacţii, de nu mai încap redactorii acolo şi trebuie să lucreze de-acasă, şi abia mai dau pe la sediu în zilele de salariu…

Da’ nu cumva toată lipsa de interes pentru revistele în cauză vine din faptul că acestea sînt desuete sau, pur şi simplu, ilizibile? Toate publică acelaşi număr restrîns de autori, la care se adaugă niscaiva glorii locale, nici una dintre revistele astea nu publică susţinut proză, de pildă, nici una dintre revistele astea nu are atitudine civică nici cît negru sub unghie (că, nu-i aşa, nu poţi muşca mîna care te hrăneşte…), nici una dintre revistele astea nu are un program de susţinere a literaturii noi. Şi-atunci cine mă-sa să le citească? Pensionarii Uniunii? Ei se fac că fac reviste şi au pretenţia ca statul să-i plătească, indiferent dacă onorabilele şi istoricele lor publicaţii au sau nu cititori.

Din partea mea, bon debarras. Nu ştiu ca Dilema, 22, Suplimentul de cultură sau Observatorul Cultural să aibă vreo subvenţie de la stat. Iar dacă au, nu vor muri fără ea, căci au fost ani de zile în care n-au avut aşa ceva. Şi dacă astea pot supravieţui (aşa cum supravieţuiesc, dacă-i pînă acolo, şi revistele de gen, fie că vorbim de Galileo, CPSF, Argos, Helion sau Revista de Suspans), înseamnă că se poate. Dacă alde România literară, Luceafărul de dimineaţă (!!!), Viaţa Românească, Ateneu, Vatra, Familia, Apostrof, Ramuri şi alte Convorbiri literare nu fac faţă pe o piaţă concurenţială (nici măcar în regim de print on demand sau în format electronic, că nu e scris nicăieri că o revistă trebuie să aibă un tiraj de Ţ exemplare!)… înseamnă că nu e nevoie de ele. Ura şi la gară!

…Sau, şi mai bine, la muncă. Că poate, măcar în ceasul al doişpelea, în lunile astea de suspendare, o să vă treacă prin minte un format reformat. Unul cît de cît atractiv pentru cititori plătitori.

9 gânduri despre &8222;nici măcar de jale&8221;

  1. Am fost în redacția revistei Tomis – o revistă care reușise să se modernizeze după 2000 și care organiza cu destul succes turnee prin licee și alte asemenea lucruri despre care nu poți vorbi în cazul revistelor USR-ului – chiar în momentul în care Consiliul Județean a sistat finanțarea revistei. Care nu a mai continuat să apară decât pentru câteva luni, dar lipsiți de distribuție și cu un colectiv redus. Pretextul a fost dat de măsurile de austeritate pe care le cerea guvernul Boc *pftiu*, dar, în realitate, problema a fost la alt nivel – conducerea revistei și cei de la Consiliu au intrat în anumite neînțelegeri, după o cârdășie de ani de zile în care Tomis-ul a avut un buget fabulos (din care, de fapt, nu era folosită decât o parte, restul era sifonat).

    Și aici suspectez că a fost vorba de un meci de interese de genul acesta.

  2. Sa nu uitam sa spunem ca Dilema si 22 au avut bugetul asigurat de fundatiile lui Soros iar CPSF si Suplimentul de Cultura sunt simple anexe ale editurilor Nemira si Polirom. In ce priveste Polirom, iar putem vorbi de banii lui Soros.

  3. Şi banii lui Soros nu sînt buni pentru că…? Dilema, 22, CPSF şi Suplimentul de Cultură, ca şi Galileo, de altfel, sînt reviste editate pe bani privaţi. Nu pe bani de la stat. Dacă Uniunea vrea reviste, să le facă din banii proprii, nu de la minister. N-am absolut nimic împotrivă.

  4. Punctul meu de vedere a fost urmatorul: fara banii lui Soros multe din ziarele si revistele de la noi ar inchide taraba si s-ar apuca de altceva. Asta apropo de supravietuire… Toate revistele au, sau au avut, cate un licurici de la bugetul caruia au supt.
    Aruncati de la sanul matern al guvernului, Manolescu si ai lui se vor indrepta impotriva editurilor, sa recupereze cat mai mult posibil din timbrul literar.

  5. Problema e, vorba aia, mai complexă. În multe cazuri nu mai vorbim despre simple reviste, ci despre instituții de cultură la fel de importante ca filarmonicile ori teatrele.

    Și o corecție necesară: „Familia” nu este revistă a USR, este instituție a CJ Bihor. Apărem sub egida USR, dar asta e-altă treabă, cred că știi bine.

    P.S. Virgil Ștefan Nițulescu: „Suplimentul de cultură” n-a… murit. Confundați cu revista „Cultura”.

  6. Deci la Familia s-a putut găsi o soluţie pe plan local, chiar şi fără subvenţie. Încă o dovadă că omu’ sfinţeşte locul. Şi bună precizarea cu Suplimentul, merci Mircea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s