Ce mă (mai) enervează: găurile de porumbel

O chestie tipică pentru junimea aspirantă la glorie literară, menită chipurile să ajute la marketing, dar care nu face decît să-i îndepărteze pe o bună parte dintre cititori. Americanii din industria cărţii au şi un termen pentru asta: „pigeonholing” (de aici titlul tradus şchiop rău al acestei postări). Pigeonholing, etichetarea excesivă, e un mare „aşa nu” pentru autorii şi editorii care au cît de cît idee despre cine este şi ce mănîncă literatura de gen. Cum se manifestă la noi chestia asta? Ei bine, prin ultradefinire sau supra-autoclasificare (în genuri, subgenuri, suprasubgenuri etc.) a operei numiţilor auctori, chiar şi în cea mai măruntă menţionare pe facebook sau altundeva a scrierilor cu pricina. Adică ceva de genul „roman gotic anticomunist”. Sau „roman SF/psihologic”. Clockpunk-post-apocaliptic-gotic-noir-urban-erotico-psihopatic, da?

SONY DSC

…Sau, şi mai enervantă şi din acelaşi puţ al gîndirii izvorîtă, o sintagmă – menită altminteri să exalte virtuţile estetice ale unui op – preluată pe nemestecate şi folosită prin recenzii şi articole ca atribut descriptiv: „volum de colecţie”; adică, vezi Doamne, ar fi acesta un termen mai elevat pentru o culegere de povestiri sau o antologie de autor.

Pe bune, fraţilor? Ia lăsaţi-mă pe mine, cititorul, să pun etichete şi lăsaţi la o parte enorma manifestare de ego a autotămîierii, căci poate pentru mine un astfel de „volum de colecţie” e o însăilare nereuşită pe care n-aş pune-o în bibliotecă. Poate că pentru mine sefeul per psihologic e de fapt un soi de urban fentezi pentru tineri adulţi măcinaţi de angoase (de unde eticheta de „psihologic”). Iar romanul gotic anticomunist e o chestie de care nu m-aş atinge nici picat cu ceară, datorită inepţiei copertei. Ziceţi că e literatură de bună calitate dacă ţineţi morţiş s-o promovaţi, sau ziceţi că-i roman şi atît şi lăsaţi cititorul să spună pe unde ar încadra-o şi cît de la vedere ar pune-o în bibliotecă.

Improprietatea unor termeni, urechismul şi, pînă la urmă, diletantismul sînt tarele majore ale unei bune părţi din cei ce se autointitulează azi scriitori (iar unii chiar editori). Mai uşor cu găurile de porumbel, mai uşor cu „colecţiile” voastre. Nu vă mai bateţi cu cărămida-n piept că aţi inventat ceva nemaivăzut (de genul apei calde), că nu sînteţi primii scribălăi care-au fiinţat prin părţile astea. Şi cu siguranţă nici ultimii.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Ce mă (mai) enervează: găurile de porumbel&8221;

  1. Presupun – ad absurdum – că atunci cînd intri într-o librărie şi cumperi o carte cu scopul de a o citi o faci pentru că te-a atras coperta, sau ai citit pe undeva de bine despre ea, sau îţi place titlul, sau ai luat-o la întîmplare dar te-a intrigat textul de pe coperta IV, ori vreun fragment din prefaţă, sau ştii cîte ceva despre autor etc. Ergo, ştii ce citeşti, nu e nevoie de o etichetă, decît dacă eşti analfabet funcţional şi eşti incapabil ca, din unul sau mai multe indicii precum cele de mai sus, să deduci acest lucru. My two cents.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s