Bio

Mă cheamă Horia Nicola Ursu. M-am născut în Satu Mare, acum 47 de ani şi ceva, la 23 noiembrie 1969. Am o soţie frumoasă şi deşteaptă (Lucia, de profesie economist, în prezent director economic al Primăriei Satu Mare) şi o fată la fel (Ştefana, care a împlinit 14 ani în octombrie 2016). Îmi place să cred că am o familie fericită (deocamdată n-am avut parte de plîngeri în această privinţă).

Începînd din 1995 am tradus aproape un raft de cărţi pentru editurile RAO, Fahrenheit, Nemira, Dacia, OmniBooks, Millennium şi Paladin şi am redactat cam de două ori pe-atîtea (la RAO, Dacia, OmniBooks, Millennium şi Paladin). În calitate de editor am publicat volumele de debut ale cîtorva dintre autorii de vîrf ai F&SF-ului românesc (Ladislau Daradici, Liviu Radu, Ona Frantz, Bogdan-Tudor Bucheru, Doru Stoica, Lucian Dragoş Bogdan, Miloş Dumbraci, Ioana Vişan, Mihai Alexandru Dincă etc.), tot atîtea motive să fiu mîndru că am ales această profesie. Timp de cîţiva ani, Ficţiuni, publicaţia pe care am editat-o la OmniBooks, a fost singurul periodic cu tematică F&SF care apărea în România. E un proiect ce mi-a fost foarte drag şi, din 2010 şi pînă în 2015, l-am reluat sub o nouă denumire la Millennium: Galileo. În prezent am decis să iau o pauză.

Millennium, editura pe care am întemeiat-o în 2005 împreună cu prietenii mei Bogdan Bucheru, Michael Haulică şi Silviu Gheorghe şi pe care o administrez, e – lăsînd la o parte angaralele birocratice – întruchiparea a ceea ce mi-am dorit dintotdeauna să fac: cărţi.

Mi se întîmplă uneori să fiu confundat cu universitarul clujean Horia Ursu, autorul apreciatului roman Asediul Vienei (Cartea Românească, 2007) şi al Anotimpurilor după Zenovie şi alte proze (Cartea Românească 1988, ediţia a II-a la Paralela 45 în 2001). Deşi nu m-ar deranja cîtuşi de puţin să fi scris eu cărţile în cauză şi am eu însumi la bază oarece studii filologice, nu sînt eu ăla. Eu sînt ălalalt. „Sefistul” (cum scria Paul Cernat în 22 mai demult).

Activitatea mea publicistică (lăsînd la o parte sutele de articole, recenzii şi interviuri pe care le-am publicat în vremea tinereţii în presa locală clujeană sau sătmăreană) se rezumă la 3 povestiri care au văzut lumina tiparului în româneşte (în ArtPanorama lui Dan-Silviu Boerescu şi în antologiile Kult: Vremea demonilor şi România SF 2001) şi una în limba engleză, în antologia The Thackery T. Lambshead Cabinet of Curiosities (editori: Ann şi Jeff VanderMeer, Harper Voyager, iulie 2011).

Am publicat şase antologii care au pe copertă numele meu în calitate de editor. Cu puţin noroc, vor urma şi altele. Din aprilie 2008 şi pînă în mai 2010 am susţinut o rubrică intitulată Outsider în e-zinul Nautilus realizat de Mike Haulică pentru Nemira. It was fun while it lasted: e o senzaţie foarte plăcută să scrii despre ce vrei tu, să fii publicat de concurenţă şi să te mai şi plătească pentru asta. Susţin o rubrică lunară despre SF în Ştiinţă & Tehnică şi public „rapoarte de lectură” pe BookReport. Mi-am încercat şi talentul de fotoreporter, la capitolul împliniri în domeniu fiind ilustrarea reportajului realizat de Jeff VanderMeer la festivalul Utopiales 2007 de la Nantes (Locus, ediţia decembrie 2007).

În timpul liber foarte drămuit care-mi mai rămîne, renovez împreună cu fetele mele o casă şvăbească veche de  peste un secol din satul Sîi, comuna Valea Vinului. Am început în mai 2008 şi mai avem ani buni de muncă înainte, dacă  ne vom menţine acelaşi ritm răzleţ, exclusiv sabatic. E o îndeletnicire care m-a învăţat multe despre mine însumi, la fel ca tîmplăria, un alt hobby pentru care, din păcate, nu-mi prea rămîne timp în ultimii ani.

Cel mai mare viciu al meu sînt cărţile. Le colecţionez, le citesc, le cumpăr sau le primesc, scriu despre ele, le fotografiez în poziţii obscene, le redactez, le corectez, le fac coperte, le vînd, le public, le posed şi mă iau cu mîinile de cap încercînd să le găsesc un spaţiu locativ în casă, care devine tot mai strîmtă din cauza lor. Cînd am timp, mai citesc şi exclusiv de plăcere (aici găsiţi o listă a lecturilor mele recente din această categorie), cînd nu, din interes profesional… care spre norocul meu se suprapune adesea cu plăcerea.

Fumez mult, de aproximativ un sfert de veac. Îmi plac ţigările de foi şi cele pe care mi le rulez eu însumi şi – în afară de cazul în care sînt cu maşina – nu refuz ocazional o bere sau o tărie de calitate (în afară de palincă; pe aceasta o produc din prunele recoltate la moşia de la ţară, dar nu mai pot să o beau, spre bucuria prietenilor, cărora le rămîne mai multă). Dar nu înseamnă că îmi permit aceste vicii prea des. Cînd îmi cade în mînă un tutun bun, mai fumez cîte-o pipă.

În încheiere, un avertisment: acesta este blogul meu. Şi, aşa cum procedez cu tot ce-mi aparţine, fac ce vreau cu el. Eu fac regulile şi le schimb după pofta mea. Cui nu-i convine, să fie sănătos. Dar în altă parte.

4 gânduri despre &8222;Bio&8221;

  1. Nu, nu eşti acel Horia Ursu. Mă pun zălog. Cu acela am dat mâna ş-am stat la o vorbă acum câţiva ani şi nu semăna deloc cu tine. Da’ deloc-deloc! 😛

  2. Pingback: Spam şi cross-linking: o declaraţie de intenţii « Însemnări din colţu’ hărţii

  3. Pingback: Am căzut pe gînduri « Ugly Bad Bear’s Blog

  4. Pingback: Asculta « La Croco

Comentariile nu sunt permise.