Luna: Wolf Moon

Wolf Moon (Luna, #2)Wolf Moon by Ian McDonald

My rating: 5 of 5 stars

Usually, the second book in a trilogy always manages to disappoint the readers who were in love with its predecessor. The first book sets up an exciting course for the action and intrigue, introduces fascinating characters and leaves the reader wanting for more. The second book is then only the road to the satisfying revelations and conclusions in the third one. Not this time. Where New Moon was a carefully constructed political ballet that culminated with a whirlwind of violence, Wolf Moon surprisingly maintains, for most of the reading experience, the same level of intellectual adrenaline.
The surviving members of the fallen Corta family struggle to stay alive in the context of a lunar society that the events at the end of the first book have upended. Political intrigue is now relegated to off-scene, and the stage is offered, in turn, to a handful of POV characters who have all been cast out from their usual environment and forced to adapt or die, to evolve or be crushed by the unforgiving and unexpected twists and turns of the events.
With the exception of a couple overlong and detailed interludes which may have benefited from being trimmed down, Wolf Moon kept me turning page after page, and at the same time dreading the end because I knew I will then have to wait another year or so for the next installment. In all, Ian McDonald has managed to write another splendid novel, raising the quality bar even higher. If you only plan to read one science fiction novel this year, you won’t be wrong if you choose Wolf Moon, but make sure to have read New Moon first.

De ce nu voi participa la Romcon 2017

Am primit în cursul dimineţii de azi, din partea Asociaţiei Române a Cluburilor şi Autorilor de Science Fiction (ARCASF), o invitaţie de a participa la Romcon 2017, în calitate de editor; invitaţia e semnată de preşedintele acesteia, Mircea Opriţă (un om pe care îl stimez enorm şi îl consider un prieten apropiat). În anii anteriori am participat la reuniunile de acest gen de la Suceava (septembrie 2015) şi Bucureşti (octombrie 2016); despre întîmplarea de la Suceava am scris în Ştiinţă & Tehnică la vremea potrivită, iar după fiasco-ul de la Bucureşti… nici măcar nu mi-a mai venit să scriu.

Anul acesta nu voi merge la Rîmnicu Vîlcea şi am ţinut să îmi motivez refuzul de a participa, aşa că am răspuns invitaţiei după cum urmează, printr-un e-mail (pe care îl voi cita integral, deoarece am mari îndoieli că organizatorii îl vor face public):

Vă mulţumesc pentru invitaţia pe care mi-aţi adresat-o, dar am să refuz categoric să o onorez, din mai multe motive. În primul rînd, organizatorii sînt aceiaşi ca anul trecut. Iar manifestarea de anul trecut a fost penibilă, ca să folosesc un cuvînt mult prea blînd. Cazarea şi masa au fost singurele lucruri OK şi, avînd în vedere că au fost gratuite, nu voi avea nesimţirea de a comenta ceva în privinţa acestora. Dar:

  • programul a fost vraişte: instabil şi total lipsit de consistenţă; nu s-a respectat absolut nimic în afara orelor de masă;
  • organizarea premiilor a fost cel puţin dubioasă: juriul, în frunte cu preşedintele lui, habar n-avea despre ce a fost vorba şi aş putea să pun gîtul că în bună măsură membrii lui nici măcar nu citiseră jumătate dintre scrierile asupra cărora s-au exprimat;
  • votul publicului a fost, în opinia mea, dacă nu măsluit, cel puţin influenţat de felul în care au fost concepute buletinele de vot; în ciuda solicitării mele, nu s-a făcut public numărul de voturi din partea publicului;
  • cît despre participarea publicului din afara cercului restrîns al acelora care suportă să stea în aceeaşi încăpere cu Cornel Secu, aceasta a fost sublimă, dar a lipsit cu desăvîrşire; ca urmare, cîştigul din participare în calitate de editor a fost nul.

Am aruncat o privire prin programul propus pentru acest an. Şi iată ce am constatat:

  • conferinţele şi mesele rotunde dezbat aceleaşi chestiuni generice şi fără finalitate practică, molfăite la toate reuniunile fandomiale de pe vremea lui Ceauşescu şi pînă în prezent;
  • omniprezenta nulitate numită George Ceauşu, un individ lipsit de merite şi care anul trecut a avut o prestaţie total descalificantă, e din nou la loc de onoare în program;
  • modalitatea de acordare a premiilor e la fel de nebuloasă şi nu garantează obiectivitate;
  • solicitarea adresată editurilor – de a trimite exemplare din cărţile publicate dacă vor ca acestea să fie luate în considerare pentru premii – mi s-a părut nu doar ineptă, ci de-a dreptul jignitoare: o lucrare e demnă de a fi premiată numai dacă e oferită pe daiboj membrilor juriului; ok, nimeni nu le cere juraţilor să cumpere şi să citească tot, dar dacă i-a cuprins în juriu, organizatorul trebuie să se asigure că aceştia au capacitatea şi posibilitatea de a judeca în cunoştinţă de cauză;
  • cel puţin trei dintre membrii juriului nu au nici o relevanţă pentru F&SF-ul românesc actual şi am dubii în ceea ce priveşte capacitatea lor de a oferi o judecată obiectivă;
  • tabloul e completat de locul ales pentru desfăşurare, un oraş lipsit de orice relevanţă în peisajul F&SF actual, unde nu aveţi – şi nu avem – idee dacă există un public minimal interesat de F&SF; aşadar potenţialul comercial lipseşte şi de această dată.

Din toate aceste motive, nu intenţionez să particip, cu Millennium sau în calitate de persoană particulară, la Romconul din acest an sau la vreunul dintre cele ce vor avea loc în anii viitori, cîtă vreme modalitatea de organizare şi organizatorii vor rămîne aceiaşi. Ceea ce numiţi Romcon e doar o tentativă penibilă de turism cu pretext F&SF, iar în ceea ce priveşte activitatea mea turistică prefer să aleg destinaţii mai interesante, care să nu-mi solicite nervii, şi, în integralitate, un anturaj care să nu mă facă să strîmb din nas.

Am scris aceste rînduri cu tristeţe. Am avut ocazia să particip la destule convenţii de F&SF pe alte meleaguri, fie că e vorba de Franţa, Marea Britanie, Cehia, Ungaria sau Slovacia. Am văzut succesul Sci+Fi Fest-ului de anul trecut, cu care organizatorii Romcon au fost prea orgolioşi să se asocieze. Ei bine, Romconurile, aşa cum sînt ele organizate de ARCASF, sînt o glumă proastă – da’ proastă rău – în comparaţie cu cea mai neînsemnată manifestare externă la care am avut privilegiul de a participa. Şi încă ceva: regret asocierea multor oameni de valoare cu această mascaradă sinistră care uzurpă însăşi ideea de convenţie naţională. Sper, probabil zadarnic, că acest nou fiasco prefigurat le va deschide ochii.

Pe de altă parte, am toată disponibilitatea pentru a participa la AntareSF, întîlnirea organizată de cenaclul braşovean, şi la următoarea ediţie a Sci+Fi Fest-ului, dacă nu vor interveni motive ulterioare obiective. Sper că-i voi întîlni acolo pe mulţi dintre prietenii mei, mai toleranţi decît mine, care vor alege totuşi să participe la Romcon. Nu e vorba aşadar de o respingere în bloc a manifestărilor fandomului, ci pur şi simplu de refuzul de a fi complice la o şi mai acută tîrîre în derizoriu a ideii de convenţie de F&SF.

Later edit: Am reluat azi pe Metatexte articolul scris despre Romcon 2015 pe care l-am publicat în Ştiinţă & Tehnică. Îl puteţi citi aici.

The Boy on the Bridge

The Boy on the BridgeThe Boy on the Bridge by M.R. Carey

My rating: 5 of 5 stars

I was hoping this will be as good as The Girl with All the Gifts, a book I loved very much. On the other hand, knowing how that one ended, I was a bit afraid the author will just rehash the same plot, with a different cast of characters. Fortunately, the post-apocalypse that M.R. Carey has imagined allowed him enough space to play at will, and The Boy on the Bridge did have a whole different trajectory and explored a different focus. And when it finally intersected with the events in the previous book, it was to bring a welcome closure (and a bit of hope) to a very bleak and seemingly hopeless story.
I will not write more here – I’ll wait for the Romanian edition of the book to come out to review it properly – I will just advise you to go and get it and read it, even if you have not read The Girl with All the Gifts. It’s a great, great book.

In other news

Ce-am făcut, ce-am scris, ce-am citit, ce-am mai publicat în ultima vreme? Ei bine… citiţi şi vă minunaţi.

m3

Au mai trecut două săptămîni de la reluarea Metatextelor, iar arhiva mea a mai urcat cîteva sute de poziţii în topul Zelist (ajungînd în prezent pe locul 2338) şi a continuat să se îmbogăţească. Astfel, am publicat următoarele:

Interviuri:

Articole:

stiinta-tehnica-67-articol-site

Între timp, a apărut un nou număr din Ştiinţă & Tehnică (nr.67/ iunie 2017), iar la secţiunea de care mă ocup, cea rezervată iubitorilor de SF, sumarul acestei ediţii include un interviu cu Adrian Mihălţianu despre Epoca inocenţei, fragmente din acest prim roman al seriei Terra XXI, dar şi prezentări ale noutăţilor editoriale de la Nemira, Paladin şi Herg Benet. Mîine voi preda redacţiei materialele pentru numărul de iulie; de data asta veţi avea parte de o poveste semnată de Nic Dobre şi de prezentări ale unor cărţi noi, taman potrivite pentru lecturile voastre de vacanţă: am selecvtat de astă dată exclusiv titluri fantasy!

31554413Citesc acum noul roman al lui M.R. Carey, The Boy on the Bridge, a cărui acţiune se desfăşoară în universul ficţional cunoscut cititorilor din The Girl With All the Gifts (Fata cu toate darurile, Nemira). Faină carte! Şi vestea bună e că Nemira a achiziţionat deja drepturile!

În sfîrşit, cum ştiu că nu-i de bun augur să vorbesc despre proiectele afate încă în lucru, n-am să vă spun la ce trudesc acum. Dar vă asigur că lucrez şi că, atunci cînd se va putea, o să anunţ public despre ce e vorba în propoziţie. Şi, vorba imbecilului de la Casa Albă, it’s going to be huuuuuge! 🙂

 

Waking Gods

Waking Gods (Themis Files, #2)Waking Gods by Sylvain Neuvel

My rating: 4 of 5 stars

After finishing Sleeping Giants, I couldn’t wait to find out where the stunning revelation at the end of the book was going to lead, so I started Waking Gods on the same day. And I’m not sorry I did. Waking Gods was every bit as suspenseful and entertaining as its predecessor. And like that one, it does have a couple problems: the occasional deus ex machina pops out and so do some clichés. But despite all that, Waking Gods is a very strong sequel, with interesting character development. Neuvel has learned well George R.R. Martin’s first rule („Murder your darlings!”) and applies it ruthlessly, without any hesitation. As in any good classic science fiction story, the dangers and menaces are bigger and more complex than in the first book, and at times made me wonder if the author had painted himself into a corner, but he managed to briliantly twist himself out of there. I also liked a lot the change of point of view of the narration (from the unnamed agent to the scientist whose name cannot be mentioned in a review because of the spoiler) and the final cliffhanger, which made me scream, because the wait for the next book in the series (trilogy?) will be far longer.

Metatexte: după două săptămîni

meta2

După două săptămîni de actualizare a arhivei mele online, Metatexte, sînt relativ mulţumit de evoluţia interesului cititorilor faţă de textele-mi de non-ficţiune pe care le republic aici. În topul Zelist, Metatexte a urcat de pe locul 14705 pe 2870. Numărul vizitatorilor unici e în creştere uşoară de la o zi la alta şi mă bucur că aceia care îmi „calcă pragul” nu se mulţumesc cu accesarea paginii principal, ci citesc mai multe articole. Iată şi un sumar a ceea ce am re-publicat în ultimele săptămîni pe Metatexte:

Articole:

Interviuri:

 

 

Metatexte, iar

Ieri am constatat cu surprindere că au trecut nu mai puţin de cinci ani de la actualizarea arhivei mele online, Metatexte, unde mi-am adunat o bună parte dintre textele non-fiction, mai exact pe acelea care nu suferă prea acut de boala fatală a obsolescenţei. Ultimul text publicat, pe 16 octombrie 2012, e o recenzie a celor trei romane ale seriei Newsflesh de Mira Grant, apărută iniţial în Galileo Online în 26 mai 2012.

În cincinalul cu pricina lucrurile s-au schimbat radical şi în aria de predilecţie tematică a textelor mele (fie că-i vorba de articole de opinie, de recenzii sau de interviuri), şi în ceea ce priveşte suportul care le-a găzduit iniţial. Am renunţat la Galileo Online, dar susţin acum o rubrică permanentă în Ştinţă & Tehnică; am publicat o suită de interviuri cu autorii români de F&SF în Argos şi în compania poveştilor din Ştiinţă & Tehnică; în plus, de curînd am acceptat să public cu oarecare regularitate note de lectură pe BookReport, noul proiect online al lui Mike Haulică.

metax

Ar fi destul de recuperat aşadar, şi intenţionez să o fac într-un ritm destul de susţinut, alternînd recenziile cu interviurile şi articolele. Pentru început, am împrospătat look-ul site-ului şi am refăcut pagina de sumar cu interviurile, urmînd să mă ocup în cursul zilei de azi şi de re-sistematizarea paginii de sumar cu recenziile (cea cu articolele avea deja forma potrivită, deci nu m-am mai atins de ea). Iar de mîine voi încărca texte noi.

Metatexte e o bună resursă de informaţii şi v-ar putea oferi sugestii pentru lecturi viitoare; pentru mine însă e o oglindă a ceea ce am gîndit şi am făcut de-a lungul anilor. O oglindă care, uneori, îmi arată o imagine de care sînt mulţumit, ceea ce nu-i puţin lucru.

Later edit: Pînă la urmă am refăcut şi lista articolelor, aşezîndu-le pe categorii, în vreme ce lista recenziilor am făcut-o alfabetică. Am actualizat de asemenea pagina despre autor, după cum se poate vedea aici. Se pare că am o arhivă funcţională, aşa că nu-mi rămîne decît să o aduc la zi.

Sleeping Giants

Sleeping Giants (Themis Files, #1)Sleeping Giants by Sylvain Neuvel

My rating: 4 of 5 stars

I have to admit, I passed on reading this when it first came unto my radar. Then, a couple weeks ago, my daughter picked up the mass market paperback edition in a bookstore and devoured it enthusiastically in three days, and I knew I could no longer ignore it. And, having read it myself, I am not sorry at all.
It starts with a rather cartoonish (but fashionable, and very much movie material) premise: pieces of a giant robot / fighting machine were left buried all across the Earth, sometime in the distant past (by aliens? by a lost civilisation?), and the story follows the actions of a select cast of characters involved in re-assembling and discovering the functions of this gigantic machine. All is told through transcripts of interviews of said characters by a mysterious unnamed agent of the US government, who at some point appears to have his own hidden agenda. The ever-changing points of view, far from fragmenting the narrative, manage to gradually unveil the bigger picture, a considerable achievement, mainly since the only constant in the various interviews and transcripts is the aforementioned shadowy agent (a character that this reader has come to like a lot, by the end of the book). Conspiracies within conspiracies, plenty of twists and serious servings of sense of wonder managed to make me forgive the author his rather simplified view of international politics.
Of course, the final revelation / twist made me look for the next installment in the series, which, from all the reviews I have parsed, is even better. My verdict? Bravo, monsieur Neuvel!

PS: Expect a longer and more in-depth review when the Romanian edition will come out from Paladin.

BookReport

Michael Haulică a pornit azi un proiect nou, un blog de recenzii ale unor cărţi genre apărute în România. Cărţi ale unor autori români şi străini, de la diverse edituri. SF & fantasy, noir, mystery, crime, poate şi romance? Om mai vedea. Cărţile despre care trebuie să se vorbească. Colaboratorii – între care mă simt onorat să mă număr – s-au adunat la invitaţia lui Mike şi-s oameni care au de-a face cu cartea la modul profesionist: scriitori, traducători, editori, librari. De aseemenea, sînt tipe şi tipi care şi-au făcut un nume şi în online şi au, fiecare, propriul public. Prin urmare, rezultatul va ieşi bine, cu siguranţă.

Numele blogului, BookReport, îmi aparţine. Întreba unul dintre colaboratori ieri de ce am ales un nume în engleză, dacă scriem despre cărţi apărute în România? I-am răspuns că poate o să traducem recenziile astea la un moment dat şi în engleză, lărgindu-se astfel adresabilitatea la un public mai cosmopolit. Am mai stat şi-am judecat între timp, şi cred că ar mai fi un motiv pentru care numele blogului e-n engleză: la o adică, scriem despre genuri care au, la rîndul lor, denumiri importate. Aşadar, iaca: BookReport! Sper să vă devină, aşa cum a fost şi Galileo Online la un moment dat, primul popas virtual, în tandem cu cafeaua de dimineaţă.

PS: Prima mea recenzie pe Bookreport e despre o carte care-a fost în vîrful topului preferinţelor mele pe anul trecut: Luna: New Moon de Ian McDonald, proaspăt apărută şi în traducere românească la Nemira. Găsiţi ediţia nemiroidă pe site sau la Bookfest.

…Unde mă veţi putea întîlni şi pe mine de mîine după-masă şi pînă sîmbătă seara, în calitate de simplu vizitator (şi cumpărător, desigur), pentru prima oară după 12 ani în care-am fost expozant sau co-expozant p-acolo, adică cu treburi oficiale. Nu de drag, cum merg acum. Să ne vedem şi să ne citim cu bine.

Ararat

AraratArarat by Christopher Golden

My rating: 3 of 5 stars

Christopher Golden’s latest novel starts as a thriller, slowly builds up towards a predictible climax, veering into mystic horror (think William Peter Blatty’s The Exorcist), and in my humble opinion, misses a memorable ending by using a cliché cliffhanger. It is however well written and it keeps you reading. I wish at least two of its characters (Walker, the protagonist, and Hakan, the apparent antagonist in some moments) would have gotten more attention.

American War

American WarAmerican War by Omar El Akkad

My rating: 5 of 5 stars

A grim dystopian novel about a second American Civil War between the self-styled „progressive” North and a South that’s not ready to give up on the past, set in a late twenty-first century when all that’s wrong about global warming has gone worse. A deeply american novel centered around a southern girl, written by an Egyptian-born Canadian journalist. A political fiction where politicians act just like we see them on the TV screens every day. A novel that is first and above anything about the darkness in people, about the evil that men do to each other in the name of senseless, empty ideologies and ages-old grudges that are well past expiration date. A thorough character study mixed with a carefully documented world-building triumph. A cruel exploration of gender bias and partisan politics and climate change scenarios. A book set in the world of tomorrow that is definitely about today. What could wrong with a book that fits any of the above descriptions? Plenty. And yet it does not. American War is simply amazing.

A Closed and Common Orbit

A Closed and Common Orbit (Wayfarers, #2)A Closed and Common Orbit by Becky Chambers

My rating: 4 of 5 stars

While situated in the same fictional universe as the author’s debut novel, The Long Way to a Small, Angry Planet, and picking up with a secondary character’s story right where that one ended, A Closed and Common Orbit manages to convey a wholly different feeling and to explore an altogether different theme. The novel tells two – apparently – unconnected stories, that of an AI’s that has been transplanted into a human body and that of a cloned little girl who escapes the artificial working environment for which she was created. The storylines come (rather predictably) together in a satisfying way. And, as the journeys of discovery of the two protagonists come to a close, the reader is left wondering where the third novel of the projected trilogy will go. I gave this one only four stars because of the slow pace of some of the scenes, but the characters – which are Chambers’ greatest strength – are as compelling as in her previous novel. In one word? Bravo!

Final Frontier 6: Eucronoza şi alte nuvele

banner - Corn

Unul dintre cei mai importanţi autori ai aşa-numitei „generaţii JSF” şi cel dintîi care a trecut pragul publicării, încă din 1996, cu un roman extrem de bine primit atît de fani cît şi de critică (2484, QUIRINAL AVE, ce i-a adus şi premiul pentru debut la Eurocon), Sebastian A. Corn este, pentru cititorul de fantasy şi science fiction al prezentului, autor de romane. Cu toate acestea, „doctorul” s-a făcut remarcat în paginile Jurnalului SF şi ale altor publicaţii ale vremii prin proza sa scurtă, prin lucrări care, în cîteva pagini (sau cîteva zeci), reuşeau să îl transpună pe cititorul ameţit de avalanşa imaginaţiei sale prodigioase în viitoruri pe cît de stranii, pe atît de ingenios extrapolate. EUCRONOZA ŞI ALTE NUVELE este primul volum al unui proiect editorial menit să aducă în faţa cititorului contemporan proza scurtă a lui Sebastian A. Corn, risipită în mai toate periodicele de gen, de la Jurnalul SF la CPSF Anticipaţia, de la Nautilus la diversele pagini SF din presa cotidiană a ultimului deceniu al veacului XX.

Neocolită de premii, dar nici cunoscută pe cît ar merita să fie, literatura lui Sebastian A. Corn […] rămâne un teritoriu de descoperit. Scriitorul îţi va arăta mai multe feţe, îţi va spune mai multe poveşti în mai multe feluri, te va provoca să urci mai sus. Unde e bine să fii pregătit pentru aerul tare. Ştii prea bine că orice descoperire pe care n-o faci e o pierdere. Dacă ai chef de aer tare, deschide aceste cărţi şi vei porni la un drum splendid. Pe deasupra, în treacăt fie spus, vei vedea că discuţia aia prăfuită „literatura – artă sau ştiinţă?” nu era doar o vorbă în vânt.

Dana Ionescu  (Adevărul)

fbSebastian A. Corn este pseudonimul literar al medicului Florin Chirculescu, specialist în chirurgie toracică. Născut în 1960, a debutat în 1993 în Jurnalul SF. Povestirile publicate ulterior în periodice şi antologii i‑au adus aproape 40 de premii şi menţiuni la diverse concursuri de literatură. Între cele mai importante distincţii se cuvin a fi amintite Premiul Eurocon pentru debut (1995), Marele Premiu al Editurii Nemira în 1997 pentru romanul SĂ MĂ TAI CU TĂIŞUL BISTURIULUI TĂU, SCRISE JOSEPHINE (romanul fiind publicat un an mai tîrziu de această editură), dar şi două Premii Vladimir Colin, în 2006 şi 2011. Debutul în volum s‑a produs în 1995, cu romanul 2484. QUIRINAL AVE (Nemira), urmat la scurt timp de AQUARIUS (1995, editura Olimp), ambele publicate sub pseudonimul Sebastian A. Corn. Sub acelaşi nume a mai publicat CEL MAI ÎNALT TURN DIN BAABYLON (Nemira, 2001), IMPERIUL MARELUI GRAAL (Diasfera, 2005), VINDECĂTORUL (Cartea Românească, 2008), NE VOM ÎNTOARCE ÎN MURIBECCA (Nemira, 2014) şi nuvelele ADRENERGIC! (Millennium, 2009, 2012), SKIPPER DE INTERZONĂ (Millennium, 2012) şi IOVIK (Millennium, 2014). Este coautor (alături de Michael Haulică şi Dănuţ Ungureanu) al volumelor colective 3.1 şi 3.2 (ambele la Tritonic, 2016). Alte trei romane au fost publicate sub diverse pseudonime. A fost redactor‑şef al revistei Nautilus şi a editat una dintre antologiile bilingve publicate de Nemira (ediţia din 1996).

Volumul EUCRONOZA ŞI ALTE POVESTIRI va fi lansat în prezenţa autorului duminică, 2 aprilie, la ora 14.45, la Centrul Cultural Casa Artelor (Str. Mircea Vodă nr.5, Bucureşti, sector 3), în cadrul celui de-al şaselea Tîrg de carte F&SF Final Frontier.

Ce mă (mai) enervează: găurile de porumbel

O chestie tipică pentru junimea aspirantă la glorie literară, menită chipurile să ajute la marketing, dar care nu face decît să-i îndepărteze pe o bună parte dintre cititori. Americanii din industria cărţii au şi un termen pentru asta: „pigeonholing” (de aici titlul tradus şchiop rău al acestei postări). Pigeonholing, etichetarea excesivă, e un mare „aşa nu” pentru autorii şi editorii care au cît de cît idee despre cine este şi ce mănîncă literatura de gen. Cum se manifestă la noi chestia asta? Ei bine, prin ultradefinire sau supra-autoclasificare (în genuri, subgenuri, suprasubgenuri etc.) a operei numiţilor auctori, chiar şi în cea mai măruntă menţionare pe facebook sau altundeva a scrierilor cu pricina. Adică ceva de genul „roman gotic anticomunist”. Sau „roman SF/psihologic”. Clockpunk-post-apocaliptic-gotic-noir-urban-erotico-psihopatic, da?

SONY DSC

…Sau, şi mai enervantă şi din acelaşi puţ al gîndirii izvorîtă, o sintagmă – menită altminteri să exalte virtuţile estetice ale unui op – preluată pe nemestecate şi folosită prin recenzii şi articole ca atribut descriptiv: „volum de colecţie”; adică, vezi Doamne, ar fi acesta un termen mai elevat pentru o culegere de povestiri sau o antologie de autor.

Pe bune, fraţilor? Ia lăsaţi-mă pe mine, cititorul, să pun etichete şi lăsaţi la o parte enorma manifestare de ego a autotămîierii, căci poate pentru mine un astfel de „volum de colecţie” e o însăilare nereuşită pe care n-aş pune-o în bibliotecă. Poate că pentru mine sefeul per psihologic e de fapt un soi de urban fentezi pentru tineri adulţi măcinaţi de angoase (de unde eticheta de „psihologic”). Iar romanul gotic anticomunist e o chestie de care nu m-aş atinge nici picat cu ceară, datorită inepţiei copertei. Ziceţi că e literatură de bună calitate dacă ţineţi morţiş s-o promovaţi, sau ziceţi că-i roman şi atît şi lăsaţi cititorul să spună pe unde ar încadra-o şi cît de la vedere ar pune-o în bibliotecă.

Improprietatea unor termeni, urechismul şi, pînă la urmă, diletantismul sînt tarele majore ale unei bune părţi din cei ce se autointitulează azi scriitori (iar unii chiar editori). Mai uşor cu găurile de porumbel, mai uşor cu „colecţiile” voastre. Nu vă mai bateţi cu cărămida-n piept că aţi inventat ceva nemaivăzut (de genul apei calde), că nu sînteţi primii scribălăi care-au fiinţat prin părţile astea. Şi cu siguranţă nici ultimii.