File de jurnal, mai 1999: Călăraşi, mon amour (1)

Căutările prin arhive din ultimele zile mi-au adus în faţa ochilor nişte chestii de care uitasem cu desăvîrşire. Între ele, şi aceste „File de jurnal” scrise după Colocviul de literatură science fiction de la Călăraşi, ultima manifestare de anvergura unei convenţii naţionale care a avut loc la noi. Sînt mai bine de doisprezece ani de cînd am scris rîndurile astea – susţineam la vremea respectivă o pagină de şi despre SF într-un săptămînal local – şi mă redescopăr, aşa cum eram atunci, la 29 de ani şi jumătate: plin de iluzii şi de mine, dar şi de un entuziasm de care mi-e dor. Vă rog să remarcaţi numele menţionate în textul acesta. Nu de alta, dar de la isprava lui Boerescu de la Călăraşi, nu ştiu să-i fi văzut adunaţi la un loc pe toţi cei pomeniţi, care alcătuiesc laolaltă esenţa literaturii F&SF de la noi. Enjoy!

Miercuri, 5 mai 1999

Pornesc spre Bucureşti cu mintea vîjîindu-mi de gînduri. Imaginarul românesc are multe de aşteptat de la această manifestare organizată sub patronajul unui Inspectorat Judeţean pentru Cultură. E pentru întîia oară, poate, cînd structurile reprezentative ale culturii oficiale iau în atenţie un gen literar novator, dar pînă de curînd ignorat sau chiar dispreţuit de establishmentul marii literaturi. Dan Silviu Boerescu şi Nicolae-Ştefan Drăghici îşi asumă riscul ridicolului, luînd în serios ceea ce neofitul consideră drept „acele povestiri cu roboţi cu voce hîrîită, farfurii zburătoare, savanţi nebuni, morţi-vii şi vampiri însetaţi de sînge, bune pentru copii sau pentru nevropaţi”. Mă aşteaptă o zi cumplită în Bucureşti, cu hoinăreli pe la edituri şi o mulţime de întîlniri de rezolvat. Adorm, legănat de zgîlţîitul monoton al roţilor de tren.

Joi, 6 mai 1999

O zi de alergătură prin Bucureşti, de la o editură la alta. La Nemira, Vlad T. Popescu, director la Nemira Media şi prozator debutat în 1998 cu volumul Vrăjitoarele grase nu sînt arse pe rug, mă pune la curent cu cîteva amănunte referitoare la colocviul de pe malul Dunării. La RAO, aflu că se pregăteşte pentru Tîrgul de carte din iunie o surpriză de proporţii: Lord of the Rings de J.R.R. Tolkien, asezonat cu un nou roman din seria X-Files: Ascensiunea şi un prim volum al Cronicilor din Blackstone de John Saul, autorul-vedetă al editurii RAO. Bogdan Ficeac îmi dă discheta conţinînd prozele viitorului său volum de la Dacia, Noaptea fantasmelor. În sfîrşit, îl zăresc în treacăt pe Adi Bănuţă, cu care nu mă văzusem de cel puţin doi ani.

Liviu Radu nu vrea nici în ruptul capului să mă lase să dorm în alte părţi şi mă întîmpină cu un ospăţ sardanapalic, conţinînd o mulţime de delicatese: icre de Manciuria, heringi afumaţi, calmari, o serie de salate trăznitor de bune şi un grătar cît un capac de WC, prăjit la fix. Başca, vreo patru feluri de prăjituri, şi un vin de Panciu clasa întîi, numai bun pentru digestie. Stăm de vorbă pînă pe la vreo trei noaptea, iar eu mă gîndesc, cu groază şi încîntare, că asta-mi va fi soarta şi în următoarele trei zile: să dorm pe apucate şi să discut cu o mulţime de prieteni.

Vineri, 7 mai 1999

Teama noastră nu se confirmă: deşi mai sînt doar cîteva ore pînă la începerea vizitei papale, circulaţia e normală, fără ambuteiaje cauzate de devierile anunţate. În faţa muzeului s-au strîns deja o mulţime dintre participanţi. Îi regăsesc cu bucurie pe Val Antim, Lucian Merişca, Andrei Valachi, Florin Pîtea, Costi Gurgu – revenit de curînd de la Londra -, Gyuri Győrfy, Dan Pavelescu şi Radu Pavel Gheo, mă bucur să-i întîlnesc, pentru întîia oară, pe Ona Frantz, Marian Coman, Dan Popescu. Roberto R. Grant, alter-ego-ul lui Voicu Bugariu, ne-a făcut figura: n-a venit. A venit, în schimb, Ana-Maria Negrilă. Dan Silviu Boerescu e flancat de George Cuşnarencu, redactorul-şef de la Magazin, şi de criticul Paul Dugneanu. Îl zăresc, la urcarea în autocar, pe Radu Aldulescu. Se anunţă îmbarcarea. Voicu tot n-a venit. Păcat! Drumul cu autocarul e un preludiu al discuţiilor de după-amiază.

Călăraşiul e un oraş mic şi cochet, cu case vechi şi, în centru, un imens edificiu pe jumătate terminat, moştenire a Epocii de Aur. Gazda noastră, Niky Drăghici, e un bărbos jovial şi simpatic, cu care mă împrietenesc din prima clipă. Inspectoratul Judeţean pentru Cultură, instituţia pe care o conduce, o duce mult mai bine decît perechea sa din Sătmar; pe-aici, sponsorii sînt mai darnici: numai anul trecut, Drăghici a reuşit să le stoarcă vreo două miliarde de lei.

Înaintea dezbaterilor programate pentru după-amiază, dăm o raită prin oraş. Apuc să mă împac cu Ştefan Ghidoveanu, lămurindu-ne, o dată pentru totdeauna, că diferendele noastre au pornit dintr-o neînţelegere, la care eu am adăugat nişte aprehensiuni nejustificate, iar el o doză serioasă de temperament năvalnic. Răsuflu uşurat.

Mihail Grămescu citeşte o comunicare lungă cît o zi de post, în care înşiră de-a valma nume din domeniul literaturii de toate felurile. Mihai Dan Pavelescu – niţel abţiguit? – se plictiseşte şi face scandal. E un prim semn al revenirii în matricea balcanică. Urmează Liviu Radu, cu o comunicare interesantă, a cărei receptare e grevată însă de forfota participanţilor, dornici de-o pauză după polologhia lui Mihail. În sfîrşit, se încing discuţiile, aprinse deîndată ce George Cuşnarencu declară, senin, că nu ştiuse pînă acum că el scrie proză mainstream, ci pur şi simplu proză. Sefiştii se cantonează cu încăpăţînare în ghettou, ţin cu dinţii de el. Cuşnarencu face o alăturare nefericită într-o enumerare, punînd alături telenovela şi sefeul, Ghidoveanu se înfurie şi mai tare şi iese din sală. Paul Dugneanu, deşi privitor din afară al fenomenului imaginarului, enunţă o serie de observaţii pertinente. Dan Silviu Boerescu e vizibil încîntat de conflictele pe care le-a provocat dezbaterea. Se amuză machiavelic şi, într-un tîrziu, propune să lăsăm şi pe-a doua zi nişte sămînţă de scandal.

Ne plimbăm pe malul Dunării – mă rog, al braţului Borcea. Apa e mare, ne spune DSB-ul, ce-a trecut destul de des în ultima vreme pe aici, căci e mare pescar. Niky Drăghici ne prezintă sculpturile moderne realizate din metale recuperate de la Combinat: un imens reactor cu aparenţă intravaginală, un falus înalt de vreo zece metri, botezat pompos „Aspiraţie către înalt” sau cam aşa ceva, pe care Valachi se repede să se caţere, teribilist ca întotdeauna. Mă duce gîndul la sculptura abstractă a lui Radu Ciobanu, din faţa sediului RomTelecom din Sătmar, dispărută acum vreo trei săptămîni.

După cină, discuţiile amicale se prelungesc pînă pe la vreo trei şi jumătate. Între convivi, părintele protopop, un interlocutor sclipitor, deschis la minte, mare amator de literatură. Pe la trei şi un sfert cedez şi, după un duş rece, mă culc înfrigurat.

Povestea va continua mîine, cu zilele sîmbătă şi duminică. Iar dacă fragmentele astea v-au făcut poftă să vă amintiţi de SF-ul din ultimul deceniu al mileniului trecut, sper ca acelaşi efect să îl aibă şi recenzia „dezgropată” pe care am publicat-o azi pe Metatexte.

PS: Se pare că nostalgia bîntuie blogosfera sefistică. Ştefan Ghidoveanu, acest Moş SF al nostru, a pornit ieri un nou serial pe-al său blog, dedicat transcrierii fragmentelor „cenacliste” ale emisiunii Exploratorii Lumii de Mîine. Sună excelent proiectul, merită aruncată o privire, măcar ca să „vă rîdeţi” niţel.

Poftiţi la autografe!

Acestea sînt titlurile pe care autorii Millennium prezenţi la Sesiunea Helion (Mircea Opriţă, Michael Haulică, Florin Pîtea, Cătălin Badea-Gheracostea, Marian Truţă şi subsemnatul) vor fi încîntaţi să le semneze pentru voi, sîmbătă la ora 18, în cadrul unei sesiuni de autografe, sau, o oră mai tîrziu, la lansarea de la librăria Cartea de Nisip din Timişoara (Str. V.V. Delamarina nr.1, colţ cu Alba Iulia). Toate cărţile vor fi disponibile la un preţ redus cu 20% faţă de preţul de raft recomandat. Vă aşteptăm cu drag.

Ştefan Ghidoveanu sărbătorit la Prospectart

Azi la ora 17.00, la Centrul Cultural Calderon (Str. J. L. Calderon Nr.39, Bucureşti, sector 1), cenaclul Prospectart îl sărbătoreşte pe extraordinarul traducător, scriitor şi om de radio Ştefan Ghidoveanu, aflat în floarea vîrstei la cei 55 ani recent împliniţi. N-am să pot fi de faţă, dar am să vă rog pe voi, cei aflaţi la Capitală şi deci susceptibili de a putea participa, să îl îmbrăţişaţi şi din partea mea pe Ştefan, iar acestuia îi promit că am să-mi răscumpăr absenţa în moneda curentă de la Giotto: berea (iar prietenii ştiu de ce!).

Ştefan şi Piticul din dotare, într-o pauză de lucru (2006)

Potrivit organizatorilor, Ştefan va citi la cenaclu un eseu despre modul în care sînt percepuţi promotorii literaturii F&SF la noi. Ştefan a avut amabilitatea să îmi trimită ieri textul şi vă asigur că merită toată atenţia voastră: de multă vreme n-am mai citit ceva atît de frumos alcătuit şi argumentat (cu siguranţă nu despre acest subiect). Chapeau, Ştefane! Să ne trăieşti şi să ai spor în toate şi sănătate!

Prospectart sărbătoreşte cu această ocazie un an de la reluarea activităţii. Le urez spor şi cenacliştilor şi o activitate  cît mai bogată şi, de preferinţă, concretizată în ceva palpabil: un fanzin, o antologie, volume ale debutanţilor care au citit în cenaclu şi, de ce nu, un site propriu, organizat în maniera Atelierkult, pentru a permite dezbaterea textelor şi de către cei care nu îşi pot manifesta prezenţa fizic la şedinţe.

Current Soundtrack (cu dedicaţie pentru Ştefan!): Brian Tyler – House Atreides

Talk of the Town: la ce bun o asociaţie a profesioniştilor din F & SF?

A scris despre asta Michael în rubrica sa din Observator în ultimele două articole, accesibile aici şi aici. Un citat:

Poveştile astea cu asociaţiile ţin pagina întîi o vreme (e doar o metaforă, evident, pentru că nu avem presă pe care s-o intereseze aşa ceva, doar o revistă, două – care se vor, în primul rînd, literare – şi cîteva bloguri), apoi, cu timpul, se pleoştesc. Mai tresar din cînd în cînd, atunci cînd asociaţia respectivă dă nişte premii, organizează o întîlnire – simpozion, cenaclu etc. În rest, toate energiile – pozitive şi negative – care însoţesc „facerea“ se domolesc. La urma urmei, aşa e şi normal, numai că, uneori, stai şi te întrebi: dar de ce-au făcut ei asociaţia asta? Cui foloseşte? La ce foloseşte? Pentru cei implicaţi, bineînţeles că totul are un sens. Chiar dacă acesta e că treburile asociaţiei îi ţin pe ei (pe membrii activi) ocupaţi şi le dă senzaţia că sînt importanţi.

Am făcut eu însumi o sumedenie de observaţii în această privinţă, acum un an şi ceva, cînd înfiinţarea SRSFF era hot news şi mi s-a dat peste mestecătoare – la modul figurativ, desigur – şi-am fost acuzat că vreau o organizaţie elitistă. Însemnarea de 1 aprilie de anul acesta s-a vrut a fi doar în parte o glumă. Speram că va fi un îndemn la acţiune pentru oamenii cu capul pe umeri din SRSFF, dar în afara unor aplauze anemice n-am trezit nici o reacţie. Păcat.

Păcat, fiindcă o asociaţie a oamenilor care PRODUC literatura F&SF (prin opoziţie cu cei care doar o CONSUMĂ) ar putea fi utilă, după cum o dovedeşte acest articol al lui Cory Doctorow despre Comisia de Litigii a SFWA:

Many people ask what the point of SFWA is; I’m guilty of wondering this at times myself. But here is something that SFWA does really well: back up individual writers with the collective might of the organization and the tenacity of its volunteers.

Nouă însă ne place să ne plîngem că lucrurile nu merg bine, că n-avem bani, că n-a fost timp destul pentru a face ceva, ne place să arătăm cu degetul, să găsim vinovaţi şi să tragem la răspundere, dar nici în ruptul capului n-am pune mînă de la mînă ca să facem ceva palpabil. Iar dacă se găseşte vreunul mai cu moţ care să facă un lucru concret, îi dăm în cap scurt şi concis. C-aşa-i obiceiul, din moşi-strămoşi. Mentalitatea de victime ne caracterizează.

Încă un lucru: n-am da declaraţiile pompoase şi adunările festive pentru nimic în lume. Exemplu: se împlineşte un an de la reînfiinţarea cenaclului bucureştean Prospectart. Anunţuri în patru zări, reuniune extraordinară etc. N-am nimic cu Prospectart, bravo lor că se adună, bravo lor că discută despre F&SF. Dar aş vrea să văd ceva concret, ceva ce poate fi pipăit şi urlat: este! Fie-mi îngăduită o întrebare: în afară de excelentele relatări despre cenaclu ale lui Dănuţ Ungureanu şi a unor întîlniri post-cenaclu în jurul unor beri (care îşi au farmecul lor de netăgăduit, sînt cel dintîi care o admite), cenaclul ăsta a produs ceva concret în ultimul an? A scos o antologie, un fanzin, a organizat vreo convenţie, a ajutat vreun debutant să se „înfigă” într-o editură? Nu? Şi-atunci… la ce foloseşte? Căci întîlniri la bere se pot organiza şi în lipsa unui cenaclu, povestiri se pot citi  în grup printr-o simplă publicare pe net într-un forum de persoane interesate (a se vedea AtelierKult), iar Dănuţ îşi poate folosi vîna umoristică şi-n texte pur literare. Poate mă lămureşte cineva…

Current soundtrack: Brian Tyler – Summon the Worms

Lorena Lupu, Mirel Palada şi Liviu Radu la Prospectart

Luni 14 decembrie 2009 la ora 18.oo, la Observatorul Astronomic Popular „Amiral Urseanu” din bulevardul Lascăr Catargiu nr. 21 (fost Ana Ipătescu),  are loc o noua întrunire a cenaclului literar ProspectArt. Vor citi: Liviu Radu – “Mahmureală, maniere şi molii” (povestire); Cristian Mihail Teodorescu – „Electronii sînt mai deştepţi decît noi” (povestire) şi, în premieră pentru cenaclul Prospectart, Lorena Lupu, un fragment din volumul său HYDE PARK. De asemenea, Mirel Palada va vorbi despre  opera lui Robert Holdstock şi va citi traducerea proprie a povestirii „Maracinele” a recent decedatului autor. Sînt aşteptaţi cu braţele deschise toţi iubitorii de science fiction şi fantasy, fie că sînt scriitori sau doar simpli fani.

Cam aşa sună anunţul făcut public în urmă cu aproximativ o săptămînă. Şi pentru Millennium Press e o premieră, deoarece, dintre cei patru lectori anunţaţi, trei au publicat de curînd la noi (Lorena, Liviu şi Mirel, autor al extraordinarei povestiri „Pîndarul” din antologia MILLENNIUM 2: ŞASE ANI DE FICŢIUNI). Aştept cu interes relatările de la cenaclu şi, mai ales, impresiile Lorenei după ce se va confrunta cu publicul exigent de la Prospectart şi regret sincer că n-am să pot participa. Sounds like a lot of fun.

Şi, că tot veni vorba de Lorena, numărul curent (decembrie 2009) al revistei Femeia conţine un pictorial realizat de Adrian Stoicoviciu, din care puteţi admira cîteva sample-uri pe blogul Lorenei, aici.